La Sfânta Mănăstirea Neamț se păstrează o inestimabilă comoară, capul Sfântului Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat. Acesta este unul dintre cei mai populari dintre sfinții care și-au asumat această formă neobișnuită de asceză. Sfintele sale moaște au fost împodobite de către Sfântul voievod Ștefan cel Mare, în anul 1463, cu o foarte frumoasă coroană, astăzi păstrată în mănăstire într-un loc deosebit de cinstitul cap, după schimbarea vechii racle. Cununa Sfântului Simeon a făcut deja obiectul câtorva studii[1], cea mai mare parte a ideilor exprimate acolo fiind valide, și de aceea vom încerca mai întâi să rezumăm concluziile lor, urmând a mai aduce noi observații asupra problematicii.

Textul de pe cunună scris în slavonă, spune: „Moaște de la Sfântul Simeon cel de la Muntele cel Minunat. S-au ferecat de Ioan Ștefan voievod la leatul 6971”. Această inscripție, este socotită de istorici drept cea mai veche inscripție păstrată de la Ștefan cel Mare, și exprimă în mod absolut autenticitatea acestor sfinte moaște. Cum au ajuns ele în posesia Sfântului Ștefan nu mai putem ști astăzi. Istoricul Petre Năsturel spune că este foarte posibil ca ele să fi aparținut tatălui lui Ștefan, Bogdan al II-lea. Erau un odor de familie, am putea spune. Ipoteza ca ele să fi aparținut Mănăstirii Neamț, iar Ștefan le-ar fi ferecat doar, este foarte puțin probabilă deoarece o astfel de comoară era foarte de greu de obținut la timpul acela de o mică mănăstire cum era Neamțul pe vremea aceea. Însă pentru un om de stat cu prestigul și resursele financiare ale voievodului Ștefan sau ale lui Bogdan, astfel de fapte nu par imposibile. Petre Năsturel crede că la 1463 Ștefan așează cununa pe capul Sfântului, dar moaștele nu au ajuns imediat la Neamț. Argumentul principal este lipsa unui destinatar al ferecării moaștelor. Pe cununa foarte asemănătoare a capului Sfântului Ghenadie pe care Ștefan o dăruiește Mănăstirii Putna în anul 1488, lucrul acesta este scris explicit, în situația Sfântului Simeon însă, destinatarul lipsește. De aceea, Năsturel consideră că abia în 1497, cu ocazia sfințirii marii ctitorii ștefaniene de la Neamț, Sfântul voievod ar fi dăruit noii ctitorii odorul. Cert este că un minei slavon din secolul al XVI de origine nemțeană conține o slujbă specială a Sfântului Simeon, ceea ce nu se întâmpla decât în situațiile speciale când sfântul avea moaștele în mănătirea respectivă sau ocrotea ca hram mănăstirea[2].

Care să fie motivația care să-l fi împins pe Sfântul voievod să realizeze această cunună? Un răspuns imediat este: evlavia. Însă aici este mai mult decât atât. Ideea împodobirii capetelor păstrate ale sfinților cu cununi este în Ortodoxie des întâlnită. Chiar nimburile pictate ale sfinților din icoane sunt o imagine a încununării lor de către Împăratul ceresc. Să ne amintim aici și de cununile pe care sfinții patruzeci de mucenici din Sevastia le-au primit din cer. În Moldova mai există alte două astfel de cununi, pe care trebuie să le amintim aici: cununa capului Sfântului Ghenadie de la Putna, realizată în 1488 tot la dorința lui Ștefan cel Mare, dar și cununa mult mai cunoscută a Sfintei Paraschiva de la Iași. Aceste realizări evlavioase nu sunt lipsite de semnificație. Ele pornesc de fapt de la textele hagiografice pentru că în relația credinciosului cu sfinții aghiografiile sunt primul contact.

Mai mult, pe pagina Doxologia dedicată moaştelor Sfîntului Symeon din Muntele Minunat.