În dorinţa de mărturisire a credincioşilor, s-a întâmplat de multe ori că vrăjmaşul diavol (care se strecoară în minte prin păcate ca nebăgarea de seamă, necunoaşterea, samavolnicia, părerea-de-sine, trufia, zelul fără minte, neascultarea de Biserică, lipsa de dreaptă-cugetare sau de vreo altă virtute creştină, slava deşartă sau frica de oameni, şamd.) a folosit dorinţa cea bună a omului nepriceput fie spre căderi personale, fie spre căderea în erezie a unor comunităţi întregi.

Azi, căderile personale par a compromite definitiv pe cei care, taraţi de asuprirea materialist-atee, nu cunosc puterea pocăinţei, inducându-le o stare de frică de a mai apăra valorile în care cred, de teama (justificată oarecum) de a nu fi defăimată credinţa, din pricina faptelor neconforme cu ea. Spre încurajarea ca şi unii ca aceştia să îndrăznească a-L cinsti înaintea lumii, lor le grăieşte Domnul, Singurul Judecător şi Iubitor de oameni, zicând: „iertate sunt păcatele tale cele multe, căci mult ai iubit!” (cf. Luca 7:47) Cât despre felul de a alege cuvintele potrivite unei mărturisiri bineprimite, Mântuitorul ne îndeamnă să avem credinţă şi zice: „când vă vor duce în sinagogi şi la dregători şi la stăpâniri, nu vă îngrijiţi cum sau ce veţi răspunde, sau ce veţi zice, că Duhul Sfânt vă va învăţa chiar în ceasul acela ce trebuie să spuneţi” (Luca 12:11). Domnul spune „când vă vor duce”, iar nu „când vă veţi duce” (aşa cum tâlcuiesc şi insistă Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Teofilact, şi multele Canoane cu referire la cei ce s-au dus să mărturisească din voia lor, cauzând, prin sporirea prigoanei sau prin căderile lor ulterioare, suferinţa întregii Biserici). Cuvios este, deci, nu cel ce se bate cu pumnul în piept înaintea „stăpânitorului acestei lumi”, aşa cum se întîmplă în „cultura Facebook”, ci acela care stăruie „în Duh şi Adevăr, căci astfel de închinători Tatăl Îşi doreşte”. (Ioan 4:23)

În schimb, căderile unor comunităţi ortodoxe, chiar a unora de frunte, vin din dorinţa cu orice preţ a activismului, care nu ţine seama de rânduielile duhovniceşti. Aşa se ajunge la rătăciri precum protestantismul, schisma, ecumenismul, neo-patristica, akefalismul sau colaboraţionismul cu ateii sau masonii. Biserica rămâne însă neclintită prin Mucenicii ei, care în fiecare zi îşi dau viaţa pentru Ea, şi prin Sfinţii Mărturisitori care au păstrat neştirbită Ortodoxia. Nu prin cei mulţi chemaţi, ci prin cei puţini aleşi stăruie şi străluceşte Credinţa.

Sfaturile Scripturii şi ale celor 7 Sfinte Soboare vorbesc despre condiţiile mărturisirii:

– cu vorba – orice creştin este dator, prin Botez, să apere adevărurile revelate de Dumnezeu, atunci când ele sunt defăimate (aceasta presupune a cunoaşte bine aceste adevăruri);

– cu fapta – orice creştin care împlineşte poruncile este mărturisitor al Lui.

Sfintele Scrieri arată că nu în orice condiţii se cuvine a vorbi, chiar dacă am avea dreptate, şi nu orice faptă care pare bună chiar este după Voia lui Dumnezeu. Şi ereticii vorbesc din Scripturi, şi păgânii fac fapte bune, dar nici unii nici alţii nu lucrează întru Dumnezeu, fiindcă roadele lor duc la rătăciri şi mai mari – ale sufletelor lor, şi ale multora. Din elanul unei mărturisiri greşite au căzut în eresuri, schisme, şi chiar crime, atât clerici, monahi, preoţi, episcopi, cât şi oameni evlavioşi, pustnici şi mireni. Cu atât mai mare trebuie să fie atenţia mărturisirii azi, când prin intermediul virtualului rătăcirile, eresurile şi hulele rănesc mai multă omenire, şi când Biserica Ortodoxă aşteaptă cu înfrigurare provocarea Sinodului Panortodox din 2016 şi când puritatea credinţei e ameninţată de ispitele moderne.

Mai mult ca niciodată, discernământul şi Mintea lui Hristos sunt cele mai de trebuinţă zale împotriva atacurilor duhurilor întunericului. Împărtăşirea cu Sfintele Taine şi rugăciunea făcută cu tot dinadinsul, cu toată participarea inimii, a minţii, a trupului şi a duhului, a fost chiar şi pentru Sfinţii Apostoli, şi pentru cei mai chinuiţi mărturisitori din toate timpurile, şi pentru Sfinţii din temniţele comuniste, sprijinul cel mai puternic în momentele de răscruce şi cheia către Împărăţia Cerurilor.

Dumnezeu să ne dea tuturor această comoară a duhului rugăciunii!

Mănăstirea Petru Vodă