Domnul nostru Iisus Hristos spune, în rugăciunea Sa către Tatăl: „Părinte Sfinte, păzeşte-i pe ei întru numele Tău, pe cei pe care Mi-ai dat Mie, ca să fie una, precum şi Noi.” (Ioan 17:11)
Ca înţelegere a acestui cuvînt al rugăciunii Mîntuitorului, Sfîntul Grigorie vorbeşte despre Unimea Firii dumnezeieşti şi a Sfintei Treimi astfel:
„Ce oare vei înţelege prin Dumnezeire, dacă te vei încrede în toate puterile raţionale? Sau către ce te va împinge raţiunea care te chinuie, pe tine, o!, prea-filosofule şi prea-teologule, tu, care te lauzi cu cele nemăsurate? Oare este Ea corp? Şi atunci cum este ea infinită şi nemărginită şi fără contur şi nepipăită şi nevăzută? Sau acestea sînt corpurile? Cîtă aroganţă, căci nu aceasta e firea corpurilor! Sau este corp, dar fără aceste însuşiri? Ce grosolănie, încît să nu aibă Dumnezeirea nimic mai mult decît noi! Dar cum poate fi cinstită, dacă este circumscrisă? Sau cum va evita să se alcătuiască [compună] din elemente şi iarăşi să se desfacă în ele, sau să se destrame cu totul? Căci alcătuirea [compoziţia] este un principiu al conflictului, iar conflictul, al separării şi al destrămării. Iar destrămarea este ceva cu totul străin lui Dumnezeu şi întîiei firi [a Dumnezeirii]. Deci nu este separare, ca să nu fie destrămare; nici conflict, ca să nu fie separare; nici alcătuire [compunere], ca să nu fie conflict. Pentru aceasta [Dumnezeirea] nu e nici corp, ca să nu fie alcătuire [compunere]. De la cele din urmă spre cele dintîi urcînd raţiunea, astfel stă”. [Sf. Grigorie de Nazianz – Omilia 28. Despre teologie]
Despre unitatea dintre Dumnezeu şi creştini a vorbit Însuşi Mîntuitorul, poruncind:
„Rămîneţi întru Mine, şi Eu întru voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă singură de la sine, de nu va rămînea în viţă; aşa nici voi, de nu veţi rămînea întru Mine. Eu sînt viţa viei, voi – mlădiţele; Cel ce rămîne întru Mine şi Eu întru el, acesta aduce roadă multă. Că fără de Mine nu puteţi face nimic. De nu rămîne cineva întru mine, se scoate afară ca mlădiţa, şi se usucă; şi o adună pe ea şi o aruncă în foc şi arde. De veţi rămînea întru Mine şi cuvintele Mele de vor rămînea întru voi, orice veţi vrea, veţi cere şi se va face vouă. Întru aceasta S-a proslăvit Tatăl Meu, ca să aduceţi roadă multă şi să vă faceţi ucenici ai Mei. Precum M-a iubit pe Mine Tatăl, şi Eu v-am iubit pe voi; rămîneţi întru dragostea Mea. De veţi păzi poruncile Mele, veţi rămînea întru dragostea Mea, precum Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămîn întru dragostea Lui. Acestea am grăit vouă, ca bucuria Mea să rămînă întru voi şi să se plinească bucuria voastră. Aceasta este porunca Mea, ca să vă iubiţi unul pe altul, precum Eu v-am iubit pe voi. Mai mare dragoste decît aceasta nu are nimeni, ca cineva să-şi pună sufletul său pentru prietenii săi. Voi sînteţi prietenii mei, de veţi face cîte eu poruncesc vouă. De acum nu vă mai zic vouă slugi, că sluga nu ştie ce face Domnul său; ci v-am numit pe voi prieteni; căci toate cîte am auzit de la Tatăl Meu v-am arătat vouă.” (Ioan 15:4-15)
Cum vede Sfîntul Grigorie pe cei căzuţi de la învăţătura sănătoasă a Bisericii?
„De ce trebuie să mai zicem ceva despre ceilalţi, care sunt sigur morţi (pe care numai Hristos poate să-i ridice, Cel ce înviază pe cei morţi prin puterea Lui), cei ce rău s-au despărţit de noi prin atitudinea lor, legaţi între ei prin raţiune şi care, înjugaţi fiind, se bat între ei tot atît cît ochii suciţi, care una privind se contrazic, şi nu din pricina vederii, ci din pricina aşezării lor (măcar de-ar fi sucirea lor de vină, iar nu orbirea)?” [Sf. Grigorie de Nazianz – Omilia 41. La Cincizecime]