Frați și părinți,

A venit Buna Vestire, și aceasta este cea dintâi dintre sărbătorile stăpânești și suntem datori să o prăznuim nu doar precum cei mulți, ci cu înțelegere și cu cinstirea tainei. Dar care este taina? Că Fiul lui Dumnezeu, fiu al omului Se face, folosindu-Se de Sfânta Fecioară ca mijlocitoare a tainei, sălășluindu-Se întru ea, și plăsmuindu-Și Sieși templu din ea, și făcându-Se om desăvârșit. Pentru ce? Ca să-i răscumpere pe cei de sub lege, precum este scris, ca să primim înfierea[1]. Ca să nu mai fim robi, ci liberi. Să nu mai fim împătimiți, ci nepătimitori. Să nu mai fim iubitori de lume, ci iubitori de Dumnezeu. Să nu mai umblăm după trup, ci după Duh. Căci cei ce umblă după trup cugetă cele ale trupului, fiindcă dorința cărnii este moarte, iar dorința duhului este viață și pace. Fiindcă dorința cărnii este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu, căci nu se supune legii lui Dumnezeu, că nici nu poate. Iar cei ce sunt în trup nu pot să placă lui Dumnezeu[2].

Aceasta este, ca să spunem pe scurt, puterea tainei și de aceea suntem datori să prăznuim duhovnicește și să viețuim duhovnicește în cuviință și dreptate, în dragoste, în blândețe, în pace, în îndelungă răbdare, în bunătate, în Duhul Sfânt[3], ca să nu arătăm deșartă și nelucrătoare iconomia privitoare la noi a Domnului nostru Iisus Hristos. Dar nu numai atât, ci suntem datori și să ne rugăm și să ne întristăm pentru lume. De ce? Fiindcă Fiul lui Dumnezeu a venit ca să mântuiască lumea și lumea L-a lepădat pe El. Îl leapădă pe El seminții și limbi. Îl leapădă pe El neamurile savante. Îl leapădă pe El cei ce cheamă numele Lui cel sfânt[4]. Unii prin pervertirea credinței, alții prin viața rea.

Ce trebuia să facă și nu a făcut[5]? Dumnezeu fiind, S-a făcut om. S-a smerit pe Sine făcându-Se ascultător până la moarte, și încă moarte pe cruce[6]. Ne-a dat nouă să mâncăm trupul Lui și să bem sângele Lui[7], ne-a învrednicit pe noi să-L numim Tată, frate[8], cap[9], Învățător[10], Mire[11], împreună-moștenitor[12], și toate celelalte pe care nu este vremea să le numim acum. Și totuși este lepădat, iar El rabdă. Căci nu am venit, zice, ca să judec lumea, ci ca să mântuiesc lumea13.[13]

Ce putem spune la acestea, fraților? Că ucenicii adevărați se întristează de lepădările celor împreună-ucenici cu ei, arătându-și dragostea și față de Învățător, și față de ucenici. Asemenea și adevărații robi în lepădările celor împreună-robi cu ei pătimesc același lucru. De aceea poruncește marele Apostol: Să facem noi cereri și rugăciuni, mijlociri și mulțumiri pentru toți oamenii, pentru împărați și pentru toți cei ce sunt în înalte dregătorii[14], același lucru îl spune despre sine însuși în altă parte, zicând: Spun adevărul în Hristos, nu mint, martor fiindu-mi conștiința mea în Duhul Sfânt, că mare îmi este întristarea și necurmată durerea inimii. Căci aș fi dorit să fiu eu însumi anatema de la Hristos pentru frații mei, cei de un neam cu mine după trup[15]. Ai văzut puterea dragostei? Ai văzut înălțimea prieteniei? Aceasta o arată și Moise către Dumnezeu, zicând: Dacă le vei ierta lor păcatul, iartă-l, iar de nu, șterge-mă din cartea pe care ai scris-o[16].

Astfel, așadar, și noi, ca niște ucenici adevărați și nu nelegitimi, nu numai că suntem datori să purtăm grijă de ale noastre, ci și pentru frați și pentru toată lumea să ne întristăm și să ne și rugăm. Astfel, făcând cele plăcute Domnului, să devenim moștenitori ai vieții veșnice, în Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia fie slava și puterea, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

(din vol. Sfântul Teodor Studitul – Catehezele mici, ed. Doxologia, Iaşi, 2018, p. 265-267)

[1] Gal. 4:5.

[2] Rom. 8:5-8.

[3] II Cor. 6:6.

[4] Se referă la ereticii iconoclaști.

[5] Cf. Isaia 5:4.

[6] Filip. 2:8.

[7] Cf. Mt. 26:26-28.

[8] Cf. Mt. 12:50; In 20:17; Evr. 2:11-12.

[9] Cf. I Cor. 11:3; Ef. 1:22; 4:15; 5:23; Col. 1:18; 2:10.

[10] Cf. In 13:13-14.

[11] Cf. Mt. 9:15; In 3:29.

[12] Cf. Rom. 8:17.

[13] In 12:47.

[14] I Tim. 2:1-2.

[15] Rom. 9:1-3.

[16] Ieș. 32:32.