Preacuvioși părinți și frați,

Ne aflăm astăzi la începutul unui nou an, zi care amintește în același timp de Tăierea împrejur a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos și în care prăznuim de asemenea pe Sfântul Ierarh Vasile cel Mare.

Pregătind omenirea pentru venirea Sa în lume, Dumnezeu și-a ales un popor pe care l-a pregătit îndelung pentru aceasta. Dumnezeu a vorbit cu Avraam, i-a promis că îi va da mulțime de urmași, în mijlocul cărora avea să vină Hristos. Și i-a dat poporului evreu Lege, la temeiul căreia stătea tăierea împrejur ca legământ între Dumnezeu și om.

 O dată cu venirea Sa în lume, Domnul Hristos ne învață: “Nu am venit să stric Legea ci să o împlinesc!”  Acesta este motivul pentru care Domnul Hristos avea să primească tăierea împrejur. El însă avea să ne spună: Ați auzit că s-a zis celor de demult, Să nu ucizi! Însă oricne îi va spune fratelui său «Nebunule!>> vrednic va fi de osândă. Și tot Mântuitorul avea să spună: “Scris este: Să nu săvârșești adulter! Eu însă vă spun că oricine se uită la femeie cu poftă a și săvârșit adulter în inima lui!”

Hristos așadar a venit să împlinească Legea, adică să o desăvârșească. Viața creștinului adevărat nu este formalism! Să ne amintim de pilda vameșului și a fariseului. Fariseul împlinea toate poruncile și ritualurile Legii dar mulțumirea de sine, mândria și desconsiderarea aproapelui său au fost “buturuga cea mică care a răsturnat carul cel mare” al împlinirii datoriilor Sale față de Lege și a virtuților pe care le avea. Fariseul credea că Dumnezeu îi este dator lui, deoarece i-a împlinit poruncile, dar inima lui era plină de răutate. Vameșul însă, deși fusese un păcătos, nici nu s-a uitat la farsieu, nici nu a început să își găsească scuze sau îndreptățiri pentru ceea ce făuse până atunci ci doar striga din inima lui: “Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului!”

După Înățarea Domnului apostolii erau nedumeriți. Nu știau dacă celor care se convertiseră la creștinism (prin Botez), trebuia sau nu să le aplice tăierea împrejur. S-a făcut Sinod în Ierusalim și s-a hotârât că tăierea împrejur a Legii vechi nu mai era necesară, aceasta întrucât ea era doar un simbol care prefigura o altă tăiere împrejur, o tăiere împrejur a inimii, “căci din inimă ies gânduri rele.

Viața duhovnicească, adică viața omului care călătorește spre Dumnezeu, a fost descrisă de Sfinții Părinți, având trei etape, anume curățirea, iluminarea și desăvârșirea.

Prima etapă este etapa curăției, atunci când omul caută să-și curețe sufletul și inima de tot păcatul care le-au pătruns. Acest rol îl au spovedania, rugăciunea minții, și altele. Apoi este etapa iluminării, când harul Sfântului Duh vine și ne curăță interiorul nostru și ne întărește în călătoria noastră spre Dumnezeu. Vedem că mulți sfinți adesea se numeau ca fiind cei mai păcătoși dintre oameni. De ce? Nu dintr-o smerenie falsă făceau aceasta. Dacă facem curat într-o cameră iar apoi tragem perdeaua de pe geam și înăuntru intră razele soarelui, în încăpere se vor arăta îndată dungi de praf. De aceea omul care este luminat de har își vede interiorul din care ies la iveală până și cele mai mici patimi, care trebuie, desigur, îndreptate. Urmează apoi a treia treaptă a vieții duhovnicești, care este desăvârșirea, atunci când omul începe să ducă o viață sfântă, o viață cucernică, o viață nu doar religioasă, formală ci o viață cu adevărat duhovnicească. Din păcate omul de azi spune adesea preoților Bisericii: Părinte, na, mai greșesc și eu, mai fac și câte un bine, doar n-am de gând  să devin chiar sfânt!. Răspunsul însă îi aparține lui Dumnezeu care spune în Scriptură: “Fiți sfinți precum și Eu sunt Sfânt!” Dumnezeu este Sfânt, iar noi suntem creați după chipul și asemănarea Lui.  De aceea trebuie să ne străduim ca viața noastră să fie cât mai aproape de această chemare, de această vocație.  Și iată că avem mulțime de modele: pe sfinții Bisericii.

Iată că  astăzi Biserica ne pune înainte modelul Sfântului Vasile cel Mare. Sfântul Vasile cel Mare era din Capadocia, în Turcia de astăzi. A crescut într-o familie creștină, a făcut studii în Alexandria Egiptului, vestit centru cultural al vremii, și a ajuns mai târziu  episcop în patria sa, în Cezarea Capadociei. El a redactat una dintre liturghiile care se săvârșesc în Biserica Ortodoxă (pe care iată am săvârșit-o și astăzi în ziua pomenirii lui), a redactat reguli monahale, a înființat vasiliadele (centre filantropice care îi purtau numele). Viața Sfântului Vasile cel Mare, a fost o viață a uni om care curățindu-se de patimi, primind tăiere împrejur a inimiii, a primit și harul Sfântului Duh care l-a și ajutat în lucrarea sa duhovnicească și s-a desăvârșit în virtute și în lucrarea celor duhovnicești. Sfinții trebuie să fie pentru noi prieteni adevărați, să intrăm în legătură cu ei, citindu-le viața, acatistele, paraclisele, rugându-ne către ei dar ei trebuie să ne fie și modele. Sfântul Vasile cel Mare nu doar că a scris una dintre variantele Sfintei Liturghii, ci însăși viața Lui a fost o Liturghie! Și noi trebuie să facem din viața noastră o Liturghie. Cum? Prin împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos, prin purtarea adecvată unui om care trăiește Liturghia în Biserică. Liturghia trebuie trăită nu doar în biserică ci prelungită în familie, în societate, de fiecare dintre noi. Liturghie face și cel care îl ajută pe aproapele Lui atunci când acesta are nevoie, și cel care vede în aproapele lui chipul lui Dumnezeu.

La aceasta ne cheamă acest praznic de astăzi. Suntem chemați să ne tăiem împrejur la inimă, adică să ne curățim inima de tot ce este necurat în interiorul ei, să facem din ea altar, prestol al lui Hristos, care să intre să sălășluiască în inima noastră, altar al unei vieți duhovnicești care să fie o Liturghie tainică, o unire cu Hristos în inima nostră, așa cum a fost Sfântul Vasile cel Mare. Așa vom birui și pe vrăjmașii noștrii văzuți și pe cei nevăzuți. Iar exemplul sfinților ne este de mare folos.

Citind viața Sfântului Vasile cel Mare aflăm că atunci când sfântul era pe patul de moarte, doctorul care avea grijă de el era un evreu.  Acest doctor i-a spus într-o oarecare zi Sfântului Vasile că din păcate, în acea noapte va muri. Sfântul Vasile i-a spus însă doctorului să-i promită că dacă îl va mai găsi a doua zi în viață, va primi Dumnezeiescul Botez. Și așa s-a și întâmplat. Când a intrat dimineața doctorul în încăperea Sfântului Vasile nu doar că acesta mai era în viață, ci, mai mult,era și sănătos. Atunci însuși Sfântul a săvârșit Botezul doctorului și apoi a trecut la cele veșnice cu pace. Observăm că Sfântul Vasile nici măcar nu a cerut pentru el să i se aduge zile, ci a cerut lui Dumnezeu cu credință o astfel de minune, numai ca să-și mântuiască semenul. Așa erau sfinții.

Biserica Ortodoxă ne pune la dispoziție tot ceea ce avem nevoie pentru a ne mântui. După Taina Botezului, suntem mirunși dobândind în chip nevăzut, pecețile, darurile, armele Sfântului Duh, apoi ne sunt puse la dispăoziție Spovedania, prin care să ne curățim sufletul,  Împărtășania, prin care să ne unim cu Hristos, și toate celelalte. Pe lângă acestea, după cum am spus, Biserica ne oferă și o mulțime de modele în persoanele sfinților. Și o dovadă că Biserica Ortodoxă încă păstrează adevărul de credință neschimbat este aceea că în  calendarul ei și mai ales în sinaxare găsim enumerați o mulțime foarte mare de sfinți. Nici o altă Biserică nu are atâția sfinți în calendarul ei, până ca Biserica să fie scindată de unii care și-au făcut scriptură și biserică din propria minte.

Vine iată un nou an, un an imprevizibil, în urma altor ani de tulburare și  mulți sunt îngrijorați. Dar Hristos ne zice: “Nu vă îngrijiți de ziua de mâine, ce veți mânca, ce veți mânca, cu ce vă veți îmbrăca, căci Tatăl vostru cel ceresc știe cele de care aveți nevoie!”

De asemenea El ne spune: “Nu te teme turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă Împărăția!”

Noi trebuie să avem ca preocupare întâi de toate cum să ne curățim inima și să fim alături de Hristos. Și avându-L pe El cu noi și întru noi vom putea birui toate stăpâniile întunericului, iar altfel, fără de Hristos, nu vom putea mișca nici măcar un fir de praf.

Mulți însă în neștiința lor au făcut din anul nou un prilej de a nu fi în biserică ci în cluburi, în baruri, pe străzi, urlând, țipând, dansând, chiuind, într-o stare de părută veselie dar care arată defapt o împrăștiere și o agitație, o tulburare sufletească. Așa se bucură ei că au mai îmbătrânit cu un an și că suntem cu toții cu un an mai aproape de moarte, de sfârșit, de Judecată și de Înviere. Dar să ne uităm nu la ei ci la noi. Suntem noi oare pregătiți pentru întâlinirea cu Hristos? Cum ne vom înfățișa noi în fața Judecătorului celui drept? Va recunoaște în noi Hristos ca într-o oglindă chipul Său? Sau va răspunde: “Plecați de aici blestemaților că nu vă cunosc pe voi!.”

Cum erau creștinii odinioară și cum sunt ei astăzi? Iată o descriere mai veche a lor, de pe timpul când erau prigoniți, de când trăiau în Imperiul Roman:

“Creștinii nu se deosebesc de ceilalți oameni prin pământul pe care trăiesc, nici prin limbă, nici prin îmbrăcăminte. Nu locuiesc în orașe ale lor, nici nu se folosesc de o limbă deosebită, nici nu duc o viaţă străină. Locuiesc în orașe grecești și barbare, cum le-a venit soarta fiecăruia; urmează obiceiurile băștinaşilor şi în îmbrăcăminte și în hrană şi în celălalt fel de viaţă, dar arată o vieţuire minunată și recunoscută de toţi ca nemaivăzută.  Locuiesc în ţările în care s-au născut, dar ca străinii; iau parte la toate ca cetățeni, dar pe toate le rabdă ca străini; orice ţară străină le e patrie, și orice patrie le e ţară străină. Se căsătoresc ca toţi oamenii și nasc copii, dar nu aruncă pe cei născuţi.  Întind masă comună, dar nu şi patul.  Sunt în trup, dar nu trăiesc după trup. Locuiesc pe pămint, dar sînt cetăţeni ai cerului. Se supun legilor rânduite de stat dar, prin felul lor de viaţă, biruiesc legile. Îi iubesc pe toti, dar de toţi sunt prigoniţi. Nu-i cunoaște nimeni, dar sunt osândiţi; sunt omorâţi, dar dobindesc viaţa. Sunt săraci, dar îmbogăţesc pe mulți, sunt lipsiți de toate, dar în toate au de prisos, sunt înjosiţi, dar sunt slăviţi cu aceste înjosiri, sunt ocăriţi, dar binecuvîntează, sunt insultaţi, dar cinstesc.  Fac bine, dar sunt pedepsiţi ca răi; sunt pedepsiţi, dar se bucură ca şi cum li s-ar da viaţă.  Iudeii le poartă război ca unora de alt neam, elinii îi prigonesc; dar cei care-i urăsc nu pot spune pricina dușmăniei lor.

Lumea însă îi urăște pe creştini, fără să-i fi făcut vreun rău, pentru că se împotrivesc plăcerilor ei.”

Așa erau descriși creștinii în vechime. Iată însă cum îi descria și îi mustra Sfântul Teofan Zăvorâtul, un episcop rus al secolului trecut, pe creștinii vremii sale, cuvânt foarte valabil și astăzi pentru mulți:

Voi cei botezați în Biserică, vă țineți felul corespunzător de slujire? Vă dojenesc! Vreau să vă donejes! Aceasta pentru că v-ați întors la obiceiurile păgâne. Aduceți-vă aminte cum ați început anul cel nou! Și acum judecați singuri, cu sânge rece, dacă seamănă asta cu ceva creștinesc! Să jucați cărți până la miezul nopții ori să pălăvrăgiți despre toate fleacurile, iar la miezul nopții să închinați pahare! În această clipă de trecere, asta se cuvine oare? Sau nu se cuvenea să ne înălțăm mâinile la cer și să dăm mulțumire lui Dumnezeu? Oare viața noastră este o glumă iar vremea este un lucru de nimic? Dacă așa stau lucrurile, binențelesc că anul cel nou poate fi întâmpinat într-un chip mai bun decât prin grăire în deșert și prin dansuri. Aceasta ar da, nu-i așa, tonul pentru anul care vine. Dar nici voi nu gândiți așa despre vreme și despre ani. Vi s-a făcut de distracție? Dar oare pentru distracție n-ați putut găsi un alt moment cu totul neînsemnat? Îmi veți spune că așa s-a înpământenit/ încetățenit obiceiul. Iar eu voi răspunde: Da!, obicei păgânesc și cu totul necreștinesc, obicei potrivnic cu totul lui Dumnezeu! Pentru că așteptați toți clipa asta ca pe o clipă sfințită și luați paharele de vin cu totul cu alte gânduri ca în alte clipe, și vă învârtiți nu în același duh ca de obicei. Faceți aceasta ca pe un fel de ritual. Acum vă voi întreba: Pentru care Dumnezeu faceți voi acestea? Pentru Hristos Mântuitorul? Binențeles că nu! Ce împărtășire are Hristos cu Veliar? Nu către dânsul merg acestea ci către Bachus, zeul băuturilor și Venera, zeița necuratelor desfătări trupești. Iată dumnezeiii tăi, noule Israele! De la ei să și așteptați ceea ce vă urați unul altuia iar de Hristos nu aveți ce aștepta pentru  anul acesta, căci atunci când Biserica făcea rugăciuni pentru anul nou, voi nu erați! Puterile voastre erau atunci risipite zeilor, patimilor sau visărilor deșarte, și amăgirii vrăjmașului.”

Sfântul Vasile cel Mare ne spune și el: “Văd la unii râsete și cântece și mișcări deșănțate. Spune-mi, râzi și te desfătezi, tu, care ar trebui să-ți plângi păcatele cele ce le-ai făcut până acum? Cânți cântece de rușine alungând psalmii pe care te-ai trudit să-i înveți? Dansezi, tu care ar trebui să-ți încovoi genunchii la rugăciune?”

Mare este așadar deosebirea între creștinii din vremurile străvechi și noi cei de astăzi.

Însă Hristos ne spune: “Eu sunt același și ieri și astăzi și mâine și în veci!“ iar până la sfârșitul vieții noastre poarta pocăinței ne este deschisă fiecăruia.

Să facem începând cu această zi, în așa fel încât să nu începem doar un an nou, un an nou cu aceleași obiceiuri și patimi vechi, ci un an nou începând o viață nouă, o viață trăită în Hristos, o viață de curățire lăuntrică și de luptă duhovnicească. Poate vom avea și bucurii și necazuri, și spor duhovnicesc dar și căderi, însă să luptăm până la capăt căci după cuvântul lui Hristos, “cine va răbda până la capăt acela se va mântui.” Și să avem încredere și credință în cuvântul Domnului: “Iată Eu sunt cu voi până la sfârșitul veacului, Amin!”