„Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii!“ (Ioan 1:29).

Acesta este glasul Sfîntului Ioan Botezătorul atunci cînd îl vede pe Dumnezeu venind la apele Iordanului pentru a primi botezul de la cel ce este numit Înaintemergătorul, Sfîntul şi Marele prorooc Ioan, care vorbeşte poporului de pocăinţă. Cu această sărbătoare, iată că se încheie şirul marilor praznice ale Naşterii, Tăierii împrejur şi Botezul Domnului nostru Iisus Hristos. Timp de două săptămîni, Biserica ne-a pus înainte o perioadă din viaţa pămîntească a Mîntuitorului, începînd cu minunata naştere în Betleem, fuga în Egipt, întoarcerea la Nazaret, copilăria, botezul şi ieşirea Domnului la propovăduire.

Aceste mari sărbători ale Bisericii constituie începutul Creştinismului şi al mîntuirii noastre. Dumnezeu aude strigătul lui Adam şi tînguirea Evei, îşi pleacă adînca Sa milostivire către zidirea Sa şi se pogoară pe pămînt, acolo unde blestemul păcatului robeşte de veacuri neamul omenesc. Nu S-a ruşinat a lua trup omenesc, a Se naşte în peşteră şi în iesle de dobitoace, a primi trupească tăiere împrejur, iar dintre ape a ales Iordanul pentru a primi botezul chiar Cel care va boteza pe tot omul cu Duhul Sfînt. Primeşte Botezul de la Ioan ca să ne înveţe pe noi pocăinţa prin smerenie.

Sfîntul Ioan este „Glasul celui ce strigă în pustie”: „Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui“ (Marcu 1:3). Asemănătoare acestui glas ce strigă în pustie trebuie să fie şi conştiinţa omului, care nu este altceva decît glasul lui Dumnezeu în om, este primul judecător al fiecăruia dintre noi. Sfîntul Ioan este cel care luminează calea lui Hristos, iar conştiinţa este cea care luminează sufletele şi de care nu se poate atinge nimeni. Ea îi este dată omului pentru a-l învăţa smerenia atunci cînd el caută să se înalte, îl fereşte de păcat şi-l apropie mai mult de Hristos.

Sfîntul Ioan a început să predice în pustie învăţînd poporul să conştientizeze păcatul, să-l mărturisească şi să se pocăiască, iar pe cei ce erau făţarnici aspru îi mustra. Sfîntul Ioan învăţa şi propovăduia poporului dreptatea lui Dumnezeu fără a căuta la faţa oamenilor, fără a se teme de Irod, de sabie şi de moarte. La fel este şi cu conştiinţa omului care nu trebuie să-şi îmblînzească asprimea, căci atunci se naşte păcatul.

Sfîntul Ioan le trezeşte oamenilor conştiinţa, îi mustră, îi învăţa, îi botează în apa Iordanului, dar se smereşte pe sine arătînd lumii adevărata mîntuire: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii!“ (Ioan 1:29). Este Hristosul, Dumnezeul cel Adevărat, Care vine să pătimească pentru a ne ridica pe noi din robia păcatului. Adîncă şi mare este smerenia Domnului care vine să primeacă botez din mîini omeneşti, Cel ce este mai înainte de veacuri. Apa Iordanului devine astfel loc de sfinţire unde cerurile s-au deschis, iar Duhul s-a arătat în chip de porumbel.

Şi astăzi oameni merg în pelerinaj la rîul Iordanului pentru a primi acestă binecuvîntare ca pe un botez al pocăinţei, de reînnoire şi tămăduire sufletească. Cuvintele Sfîntului Ioan Botezătorul şi smerenia şi dragostea cu care Hristos vine să se boteze să ne aprindă conştiinţa şi frica fată de poruncile pe care Dumnezeu ni le-a dat pentru a putea moşteni Împărăţia cerurilor.

Din Monitorul de Neamţ, 15 Ianuarie 2007