Aducem la cunoştinţa clerului şi păstoriţilor că înmormântarea lui Hristos este pomenită la Vecernie, fapt pentru care Vecernia din Vinerea Mare se săvârşeşte în mijlocul zilei, când, după moartea pe Cruce a lui Hristos, trupul Lui a fost coborât de pe Cruce şi înmormântat de Iosif şi de Nicodim, ceea ce este închipuit prin scoaterea sfântului epitaf la sfârşitul Vecerniei.

Canonul care se citeşte apoi la Pavecerniţă închipuie durerea şi plângerea Maicii Domnului lângă mormânt. La Utrenia din Sâmbăta Mare se cântă şederea lui Hristos cu trupul în mormânt şi coborârea Lui cu sufletul la iad, care a zdruncinat temeliile iadului şi a slobozit sufletele chinuite, aflate în aşteptarea lui Hristos. Durerea pentru moartea Mântuitorului se uneşte, deja, cu bucuria triumfătoare a nimicirii iadului de către Hristos şi a pregustării biruinţei asupra morţii. Procesiunea (prohodul) de la sfârşitul Utreniei, după slavoslovia mare, închipuie tocmai coborârea biruitoare în iad şi aducerea sufletelor eliberate în împărăţia cerească, unde Hristos nu a încetat să şadă pe tronul Său, împreună cu Tatăl şi cu Duhul; fapt pentru care, după înconjurarea bisericii cu sfântul epitaf, acesta este adus la uşile împărăteşti, cu strigarea: „înţelepciune, drepţi!” şi prohodul se încheie.

Având doar o oarecare asemănare exterioară cu o înmormântare, acest înconjur cu sfântul epitaf, ca şi toată rânduiala Utreniei din Sâmbăta Mare nu este, de fapt, deloc aşa ceva. Vecernia Sâmbetei Mari, unită cu Liturghia, este o adâncire plină de evlavie în taina izbăvirii de păcat a neamului omenesc, săvârşită de Hristos, şi o pregătire pentru proslăvirea învierii din morţi a lui Hristos, înviat la începutul zilei următoare. Asemuindu-se mironosiţelor, care aşteptau zorii primei zile de după sâmbătă pentru a unge trupul lui Hristos, creştinii sunt chemaţi să lepede grijile lumeşti şi să se pregătească duhovniceşte ca, în loc de mir, cântare să-I aducă Stăpânului, Care urmează să Se scoale din mormânt.

Odată cu Miezonoptica, suferinţa se sfârşeşte, cântarea deasupra mormântului lui Hristos se încheie, căci după miezul nopţii, în zorii primei zile, îngerul a adus deja vestea învierii lui Hristos. Nu se cunoaşte cu precizie ora învierii lui Hristos, evangheliştii descriu doar repetatele sosiri ale mironosiţelor la mormântul Domnului. Se cunoaşte cu precizie doar că ea s-a petrecut în miez de noapte, înainte de zorii primei zile, aşa cum reiese din confruntarea relatărilor evanghelice şi cum a preluat şi a păstrat de la început Sfânta Biserică, fapt despre care mărturisesc Sfinţii Părinţi ai primelor veacuri.

De aceea, bucuria universală a învierii lui Hristos începe odată cu Utrenia Luminată, care în diferite Biserici locale începe la ore diferite, dar nicicum înainte de miezul nopţii. Miezul nopţii, fiind începutul următoarei zile, desparte, în Noaptea Luminată, bucuria de durere şi pune început zilei luminoase şi mântuitoare, în care lumina învierii luminează inimile şi sufletele tuturor credincioşilor şi, de aceea, Utrenia săvârşită la miezul nopţii sau în zori este oglindirea învierii lui Hristos, iar dumnezeiasca Liturghie a acelei măreţe zile ne uneşte în modul cel mai strâns cu Hristosul înviat din morţi.

Pentru aceasta ne rugăm, încă de când începem să ne pregătim pentru post şi apoi, în repetate rânduri, în decursul Marelui Post: ca Domnul să ne învrednicească să ne împărtăşim în noaptea Sfintelor Paşti. Atunci harul lui Dumnezeu lucrează cu deosebire asupra sufletelor oamenilor. Atunci ne împărtăşim de Hristosul Cel înviat, ne facem părtaşi învierii Sale. Desigur că trebuie, în prealabil, să postim şi, după ce ne-am mai împărtăşit deja în timpul Marelui Post, să ne împărtăşim iarăşi cu Sfintele Taine. Înainte de Liturghia pascală nu este vreme să ne spovedim cu de-amănuntul, acest lucru trebuie făcut înainte.

Iar în Noaptea Luminată, primind dezlegare generală, să ne apropiem de Mielul dumnezeiesc – începătura învierii noastre. Fie ca nimeni să nu iasă din biserică înainte de vreme, grăbit să guste din carnea animalelor, în loc de a gusta Preacuratul Trup şi Sânge ale lui Hristos!

Sf. Ioan Maximovici – Cuvinte pentru viaţa sufletului, Ed. Sophia 2016, Îndrumări pentru Vinerea Mare