Iubite Părinte Irineu,

Suntem în ajunul Anului Nou. O zi însorită, prima zăpadă, un peisaj de iarnă, cum numai bătrânii noștri Carpați răsăriteni ştiu să ofere românului speranțe în istorie.

În acest ansamblu feeric, al naturii, mai există și o altă lume lăuntrică, în fiecare creatură mișcătoare, adică omul, care de cele mai multe ori este în dezacord cu armonia și permanența naturii mişcătoare. Așa mă gândesc la sfinția voastră, departe de cei care vă poartă în inimă, mai mult ca oricând, când se adună de ziua tradițională, două locuri goale, unul temporar, iar altul pentru totdeauna.

Mama, care forma geneza bucuriilor, trezea cumpăna chibzuinței tuturor vlăstarelor de pretutindeni.

Mâine, început de An Nou și ea, mama, trecută în ziua veșniciei, „în lumina Celui nepătruns“. Din sferele spiritului revarsă, din prisosul inimii de mamă, mângâiere peste toți cei nemângâiați, așa cum i-a încălzit ș i-a crescut până la vârsta bărbăției desăvârșite.

Dragă Părinte Irineu, fii liniștit și cumpănit în durere, să nu știrbești din rosturile chemării; nimănui nu-i este dat să cunoască adâncurile întunericului dumnezeiesc. Domnul a chemat-o la Sine, atunci când scopul ei pământesc a fost îndeplinit, ca să-și primească „plata ostenelilor“.

Frăția ta să fii vrednic de numele ei, o mamă, care se situează, prin jertfa sa, în galeria marilor femei. A dus o viață de martir și a plecat dintre noi ca o sfântă. Ea rămâne cel mai rar exemplu în istoria locurilor, al întregului gen căruia aparține.

Au fost prezenți părinții Valeriu și Macarie. Eu, mărturisesc, nu m-am apropiat, sunt prea slab în momente tragice, care au depășit orice imaginație și până acum, tabloul a rămas în memoria comunei.

Ionel a petrecut ceva din vacanță la Secu, unde au plănuit să facă de șase săptămâni, să nu mai deranjeze în sat. La noi am trecut-o pentru 1 an de zile, plus, cu nevrednicie, obligație personală. Înainte cu 2-3 luni s-a stins din viață și bunica lui Lică, Agripina.

Noutăți locale, cum știți, Părintele Velea, care ne-a părăsit în mai puțin de 5 minute, locul a fost ocupat de Părintele Ciprian. Instalarea a avut loc în ziua de Sfântul Dimitrie, într-un fast deosebit, în prezența secundului mitropolitan.

Cărți apărute, în continuare, vol. VIII Filocalia, urmează Scara, vol. IX. În perspectivă, în cursul anului va apărea Patericul Românesc de Părintele Ioanichie Bălan de la Bistrița. Altă lucrare: Teologia Morală Ortodoxă, vol. I. (Mitropolit dr. Nicolae Mladin).

În altă ordine de idei, m-am întrebat, multă vreme, cu ce oi fi greșit de nu ai dat nici-un semn. Îmi ziceam și eu că așa sunt oamenii favorizați de soartă, în raport cu cei rămași în urmă. La prima scrisoare pe care mi-ai trimis-o nu am răspuns, fiindcă a coincis cu evenimentul mamei și nu am vrut să fiu cel care să-ți transmit durerea.

Felicitarea Părintelui Ciprian nu am primit-o.

Vă mulțumesc din suflet pentru frumoasele imagini sacre, la redusele posibilități materiale de care dispui.

De la toți părinții noștri urări de bine și multă sănătate.

Cu dorire de revedere, Justin

P.S. Părintelui Teofil îi doresc ani mulți și succes în realizarea treptelor ierarhice!

(din lucrarea Părintele Arhimandrit Irineu Ilie, „o viaţă scurtă, dar densă în fapte bune spre veşnicie“, de Pr. Vasile Păvăleanu, ed. Doxologia, Iaşi, p. 114-116; copia olografă a scrisorii la p. 233-236)

*

Scrisoarea de faţă a fost expediată către p. Irineu Ilie, trimis în acei ani de către Biserică la studii doctorale în Irlanda. Părintele Irineu era fiu duhovnicesc al Părintelui Justin, cu care era şi înrudit după mamă.

Cum remarcă şi autorul lucrării în care a fost publicată scrisoarea, textul trimis de Părintele Justin este de o frumuseţe şi o bogăţie teologică aparte. Alternanţa între pronumele de politeţe şi cel familiar, dar şi cîteva clişee din text sînt doar pentru ochii Securităţii şi nu trebuie să mire pe cel care a cunoscut epoca respectivă.

Ce impresionează, totodată cu adîncimile teologice ale cuvintelor duhovnicului nostru, este legătura extrem de strînsă dintre vîrful teologiei apofatice a Bisericii şi chemarea (şi alegerea) fiecăruia dintre noi, un lucru extrem de viu şi de personal pentru Cuviosul Justin. Toate acestea sînt împletite cu iubirea de aproapele, de Biserică, de familie, de neam şi de Ţară, dimpreună cu cele cîteva informaţii despre istoria locală şi cea culturală a Bisericii şi României acelor ani.

Sensibilitatea părintelui se întrevede şi prin felul în care îşi cere iertare pentru faptul că nu s-a dus la înmormîntarea celei care “a dus o viață de martir și a plecat dintre noi ca o sfântă”. Numai cei care i-au fost aproape Părintelui Justin cunosc cît de mult îl afectau sufleteşte despărţirile de cei dragi, pentru a căror mîntuire s-a rugat întreaga sa viaţă.

Să avem parte de rugăciunile şi de binecuvîntarea sa!