Sfinţii Apostoli, deşi au fost la slujbele de la templu şi auzeau instrumentele, au decis de îndată după Sfînta Cincizecime (cînd s-a întemeiat Biserica văzută, cu Sfintele sale Taine) să renunţe la folosirea instrumentelor muzicale, datorită vredniciei dăruite de Întruparea şi Învierea Mîntuitorului Iisus Hristos trupului omenesc, care prin Sfîntul Botez devine desăvîrşit pentru expresia cîntării prin trup, prin duh şi prin cuvînt. Introducerea instrumentelor în cultul romano-catolic abia în veacul al XVI-lea, la mai bine de 500 de ani de la schismă, a generat o controversă chiar şi în rîndul lor, cunoscută fiind tuturor învăţătura apostolică. În Biserica Ortodoxă, cîntarea cu instrumente în cadrul unor evenimente culturale în biserici este o inovaţie foarte recentă, nejustificată, una din multele forme de secularizare care ameninţă întreaga mistagogie a Bisericii.

În unanimitate, Sfinţii Părinţi şi Dascăli ai Bisericii au tîlcuit versetele din Psaltire referitoare la instrumente din cultul Legii Vechi în acelaşi mod şi Duh în care o face mai jos Sfîntul Ioan Gură de Aur în Omiliile la Psalmi. Redăm mai jos textele Sfîntului Ioan Hrysostom lămuritoare cu privire la această întrebare:

Psalmul 143

[…]

Dumnezeule, cântare nouă îți voi cânta Ție. Iarăși, care este legătura cu cele spuse? Mare este și aici. Fiindcă a spus: Trimite mâna Ta și scoate-mă din mâna străinilor, și risipește-i pe ei, făgăduiește și răsplată pentru acest ajutor, răsplată care nu este de nici un folos Celui ce o primește, dar aducătoare de câștig pentru cel ce o aduce. Care este această răsplată? Dumnezeule, cântare nouă îți voi cânta Ție. Chiar dacă este mică în comparație cu mărimea binefacerii, este totuși tot ceea ce are. Fiindcă și noi de la cei săraci și care nu au nimic nu așteptăm nimic altceva decât laudă și recunoștință. Dar noi o facem ca să devenim noi mai slăviți, dar Dumnezeu nu fiindcă are El nevoie de asta, ci ca să-i facă pe cei ce cântă mai strălucitori și, prin aceasta, iarăși să îi acopere de binefaceri.

În psaltire cu zece strune îți voi cânta Ție. Adică, Îți voi mulțumi Ție. Atunci era un instrument prin care se aduceau cântări, dar acum, în loc de instrumente și organe, ne folosim de trup. Căci putem cânta și cu ochii, nu numai cu limba, și cu mâinile, și cu picioarele, și cu auzul. Când fiecare dintre aceste organe ale trupului fac cele ce aduc slavă și laudă lui Dumnezeu cum ar fi, ochii să nu aibă priviri osândite, când mâinile nu se întind pentru răpire, ci pentru milostenie, când urechile sunt pregătite să audă psalmi duhovnicești, când picioarele aleargă la biserică, când inima nu împletește vicleșug, ci iubire, atunci toate mădularele trupului devin psaltire și alăută și cântă cântare nouă, nu prin cuvinte, ci prin fapte.

Psalmul 149
Cântați Domnului cântare nouă. Potrivit sensului anagogic, Noul Testament este numit cântare nouă. „Voi încheia cu voi legământ nou” [Ier 31:31]. Căci atunci toate au devenit noi – creația: „Dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă” [2Cor 5:17], omul: „fiindcă v-ați dezbrăcat de omul cel vechi, dimpreună cu faptele lui și v-ați îmbrăcat cu cel nou, care se înnoiește, spre deplină cunoștință, după chipul Celui ce l-a zidit” [Col 3:9-10]. Pentru această viață nouă și toate celelalte este numit Noul Testament cântare nouă, pe care Prorocul ne îndeamnă să o cântăm acum. Dar potrivit sensului istoric, cântare nouă se referă la ceea ce este strălucit și însemnat în biruințele lor, în izbânzi, în trofee.

Lauda Lui în adunarea celor cuvioși. Vezi cum mai înainte de cuvinte, caută mulțumirea care se aduce prin viața virtuoasă și prin fapte și pe acestea în primul rând le aduce în corul celor ce cântă? Căci nu este de ajuns numai să mulțumești prin cuvinte, dacă la acestea nu se adaugă și virtutea faptelor.

Lauda Lui în adunarea celor cuvioși. Dar și altceva învățăm de aici. Arată că trebuie să aducem laudă împreună și în armonia tuturor. Căci adunare este o numire care arată unirea și întâlnirea mai multor oameni la un loc.

Să se veselească Israel de Cel ce l-a făcut pe el. Mai înainte de propriile binefaceri, vorbește despre cele generale, împlinite către tot neamul și, prin cele ce adaugă, pare a ne îndemna și a zice: mulțumește lui Dumnezeu că te-a adus din neființă și ți-a dat suflare de viață. Nu mic este chipul acestei binefaceri. Dar aici arată încă și mai mult. Nu doar creația, ci arată și faptul că a făcut al Său acest popor, prin faptul că vorbește astfel. Și poruncește să aducă mulțumire nu fiindcă l-a făcut pe el, ci că este poporul Său. Vezi cum, unindu-l pe el cu Dumnezeu, nu vrea doar să mulțumească simplu, ci cu bucurie, cu veselie și cu un cuget plin de ardoare. Pe acestea toate le semnifică prin acel Să se veselească. Caută așadar dispoziția inimii celui ce mulțumește, ca să aprindă dorul, să trezească dragostea, să se atașeze întreg de Dumnezeu pe Care-L laudă. Cum zicea și în altă parte arătând același lucru: „În ce chip dorește cerbul izvoarele apelor așa Te dorește sufletul meu pe Tine, Dumnezeule” [Psa 41:1]. Și iarăși: „Însetat-a sufletul meu de Dumnezeul cel tare, Cel viu” [Psa 41:3]. Și iarăși în altă parte: „Însetat-a de Tine sufletul meu, suspinat-a după Tine trupul meu, în pământ pustiu și neumblat și fără de apă” [Psa 62:2]. Sau potrivit unui alt traducător, „ca în pământ însetoșat”. Vrând să înfățișeze dispoziția sufletului său și dorul de Dumnezeu, se compară pe sine cu un pământ însetoșat, cu un cerb însetat. Și iarăși a arătat același dor prin cuvintele: „Când voi veni și mă voi arăta feței lui Dumnezeu” [Psa 41:2]. Astfel sunt sufletele sfinților, precum era și sufletul lui Pavel suspinând și tânjind după plecarea de aici.

Și fiii Sionului să se bucure de Împăratul lor. Vezi că aceasta se semnifică aici, ceea ce deja am spus, faptul că Și-a însușit acest popor și că l-a făcut poporul Său ales? De aceea a și adăugat: de Împăratul lor, ca să arate aceasta. Căci era Împăratul lor nu numai pentru rațiunea creației, ci și pentru rațiunea înfierii.
Să laude numele Lui în cor. Vezi iarăși strălucind aceeași armonie. Căci pentru aceasta sunt corurile, ca să îi adune pe toți la un loc și într-un cuget să aducă laude. Aceasta o arată și Sfântul Pavel zicând: „fără să părăsim adunările noastre” [Evr 10:25]. Și însăși rugăciunea semnifică aceasta, fiind adusă de toți laolaltă, „Tatăl nostru, Care ești în ceruri” și „iartă nouă greșelile noastre” și „Nu ne duce pe noi în ispită și ne izbăvește pe noi de cel viclean”, folosind pentru aceasta numărul plural. La fel și în Vechiul Testament erau învățați să cânte și să laude pe Dumnezeu în armonia tuturor, în dragoste și unire de cuget.

În timpane și în psaltire să-I cânte Lui. Unii, interpretând și aceste instrumente în sens anagogic, zic că timpanul înseamnă omorârea trupului nostru, iar psaltirea înseamnă faptul de a privi spre cer. Căci acest instrument este mișcat de sus, nu de jos precum alăuta. Dar eu aș spune că în Vechiul Testament erau astfel conduși prin aceste instrumente din pricina învârtoșării sufletului lor și pentru faptul că abia fuseseră distrași de la cultul idolilor. Căci așa cum a îngăduit jertfele, la fel a îngăduit și instrumentele muzicale, pogorându-Se la slăbiciunea lor. Așadar, cere aici să cânte cu bucurie. Căci aceasta înseamnă Să laude numele Lui în cor, adică, în armonie, cu viață curată. Apoi iarăși, ca să îi trezească pe ei la mai multă râvnă, vorbește și despre bunăvoința față de ei a Celui lăudat. Căci adaugă: Domnul binevoiește întru poporul Său. Ce se poate asemui cu o astfel de fericire, când Dumnezeu este favorabil și binevoitor?

Și va înălța pe cei blânzi întru mântuire. Vezi iarăși cum le pune înainte și faptele lui Dumnezeu, și pe cele ale oamenilor. Așa cum mai sus cerea de la ei mulțumire, introducând și faptele lui Dumnezeu zicând: Că binevoiește Domnul întru poporul Său, așa și aici iarăși, făgăduind binefacerile de la Dumnezeu, cere și de la oameni fapte, zicând: Și va înălța pe cei blânzi. Căci faptul de a înălța aparține lui Dumnezeu, iar faptul de a fi blând ține de oameni. Căci nu vin binefacerile de la Dumnezeu, dacă omul nu aduce mai întâi faptele sale. Și vezi mărimea darului. Căci nu a spus că va mântui simplu, ci Va înălța întru mântuire. Adică nu numai că slobozește de chinuri, ci îi va face și vestiți, pe lângă mântuire, dăruindu-le și slavă.

Acest lucru lămurindu-l, a adăugat iarăși zicând: Se vor lăuda cuvioșii întru slavă. Așa cum mai sus cerea să fie blânzi, așa aici cere să fie cuvioși. Căci Dumnezeu totdeauna Își arată faptele Sale prin minuni. Astfel i-a eliberat pe ei din Egipt, astfel i-a întors din robia Babilonului, nu numai prin slobozirea din chinurile robiei, ci și prin minunea celor petrecute, făcându-i mai strălucitori.

Și se vor bucura în așternuturile lor. Arată aici multa lor siguranță și nefrică, la care se adaugă multă libertate, odihnă, multă bucurie și plăcere. Acestea le spune ca ei să știe că nu prin propriile arme, nici prin propria lor putere, ci numai cu ajutorul lui Dumnezeu s-au petrecut toate și că acest ajutor trebuie să ni-l atragem prin smerenie și blândețe.

Înălțările Domnului în gâtlejul lor și săbii cu două tăișuri în mâinile lor. Ca să se răzbune pe neamuri și să pedepsească pe popoare. Aici arată un război care se va face prin cântări și că astfel vor birui, cântând și lăudând pe Domnul. Căci înălțări numește cântările de laudă, psalmodierile, mulțumirile. De aceea un alt traducător în loc de înălțări traduce „laude”.

Ca să se răzbune pe neamuri și să pedepsească pe popoare. Ce înseamnă aceasta? Fiindcă cei ce-i stăpâneau de multă vreme îi batjocoreau, Dumnezeu făgăduiește să îi pedepsească pe aceștia prin fapte și să arate că nu neputința lui Dumnezeu, ci păcatele lor i-au predat în stăpânirea acelora. Și după ce au fost pedepsiți destulă vreme, Iubitorul de oameni Dumnezeu, numai cât a făcut semn și lucrurile au ajuns la o minunată schimbare. Și vezi înălțimea biruinței. Căci adaugă și zice: Ca să lege pe împărații lor în obezi și pe cei slăviți ai lor în cătușe de fier. Ai văzut puterea izbânzii? Nu numai că au fost eliberați din mâinile dușmanilor lor, ci s-au întors luându-i și robi, arătând tuturor puterea lui Dumnezeu.

Ca să facă între dânșii judecată scrisă. Ce înseamnă judecată scrisă? Arătată, mărturisită, care nu poate fi dată uitării. Căci așa sunt faptele lui Dumnezeu. Și prin mărimea izbânzilor și prin înălțimea minunilor dăinuie mereu. Astfel este biruința Lui și astfel este trofeul, încât este vădit tuturor, atât de limpede ca o inscripție pe o stelă, care nu se șterge niciodată.

Slava aceasta este a tuturor cuvioșilor Săi. Care slavă? De a birui sau mai degrabă nu numai a birui simplu, ci a birui astfel, cu ajutorul lui Dumnezeu, cu sprijin de sus. Vezi iarăși cum pomenește de cuvioși, trezindu-i pe ei la grija pentru o viață virtuoasă? Dar mie mi se pare că nu numai biruința o numește slavă, ci și lauda, cântările, psalmii, învățând prin toate că, lăudând pe Dumnezeu, se împodobesc cu multă slavă și se arată pe ei mai strălucitori cu harul și cu iubirea de oameni ale Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia fie slava și puterea în vecii vecilor. Amin.

Psalmul 150
Lăudați pe Domnul întru sfinții Lui. Altă versiune: „În sfântul Lui”. Alta: „În cel sfințit al Lui”. Fie vorbește aici despre popor, fie despre viața sfântă și bărbații sfinți. Vezi iarăși cum își încheie cartea cu mulțumirea, învățându-ne pe noi că aceasta trebuie să fie începutul și sfârșitul faptelor și cuvintelor noastre. De aceea și Sfântul Pavel spunea: „Orice ați face, cu cuvântul sau cu lucrul, toate să le faceți în numele Domnului Iisus și prin El să mulțumiți lui Dumnezeu-Tatăl” [Col 3:17]. Astfel și rugăciunea noastră de aici își are începutul. Căci a spune „Tatăl nostru” înseamnă a mulțumi pentru darurile primite și a le arăta pe acestea toate prin numele acesta. Căci cel ce zice „Tatăl nostru”, mărturisește înfierea. Iar cel ce mărturisește înfierea, propovăduiește dreptatea, sfințirea, izbăvirea, iertarea păcatelor, darul Duhului Sfânt. Trebuie ca acestea toate să fie mai înainte pentru a ne putea bucura astfel de înfierea noastră și de a fi învredniciți să Îl chemăm Tată pe Dumnezeu. Mie mi se pare că semnifică și altceva când zice întru sfinții Lui, adică pentru sfinții Lui. Mulțumiți-I, deci, că ne-a condus la o astfel de viață, că i-a făcut pe oameni îngeri. De aceea, zicând mai înainte întru sfinții Săi, a adăugat: Lăudați-L pe El întru tăria puterii Lui, arătând ceea ce deja am spus. Aceasta este mai drag lui Dumnezeu. Căci cerul a fost făcut pentru om, nu omul pentru cer. Un alt traducător zice: Întru tăria stăpânirii Lui. Dar celălalt text [al Septuagintei] mi se pare că semnifică același lucru ca în psalmul precedent. Căci așa cum acolo spunea „Lăudați-L pe El toți îngerii Lui” [Psa 148:2], la fel aici Lăudați-L pe El întru tăria puterii Lui. Adică cei ce sunteți întru tăria puterii Lui. Căci nu încetează nici o clipă să facă părtașe laudei puterile cele de sus.

Lăudați-L pe El întru puterile Lui. Altă versiune: „prin puterile Lui”. Iar textul ebraic zice: Begeburothav. Ceea ce spune aceasta este: Lăudați-L pe El pentru puterile Lui, pentru tăria Lui, pentru minunile Lui, pentru puterea Lui, pe care o arată prin toate lucrurile: cele de sus și cele de jos, cele comune și cele particulare. Lăudați-L pe El după mulțimea slavei Lui. Și cum ar fi cu putință să aducem o laudă corespunzătoare mulțimii slavei și măreției Lui? Nu aceasta spune, că există o laudă pe potriva Lui, ci atât cât este cu putință să tindem spre Dumnezeu, gândindu-ne la mulțimea măreției Lui, atât cât îți este ție cu putință, om fiind, să aduci laudă unui Dumnezeu atât de mare. Căci nimeni nu poate aduce laudă după cuviință. Ai văzut dorul sufletului? Ai văzut cuget înflăcărat, silindu-se pe sine, străduindu-se să-și depășească propria slăbiciune și să zboare la cer, legat de Dumnezeu, atașat de El cu mult dor?

Lăudați-L pe El în glas de trâmbiță. Altă versiune: „În sunet de corn”. Lăudați-L pe El în psaltire și în alăută. Altă versiune: „În harfe și lire”. Lăudați-L pe El în timpane și în horă. Lăudați-L pe El în strune și în organe. Altă versiune: „Prin strune și alăute”. Lăudați-L pe El în chimvale bine răsunătoare. Lăudați-L pe El în chimvale de strigare. Altă versiune: „de înțelegere”. Toată suflarea să laude pe Domnul. Amintește toate instrumentele de cântare și poruncește ca prin toate să fie adusă cântare, înflăcărând inima lor și trezindu-i. Așa cum iudeilor le poruncește să aducă laudă prin toate instrumentele muzicale, așa ne poruncește nouă să Îl lăudăm pe Dumnezeu prin toate mădularele noastre, prin ochi, prin limbă, prin auz și prin mâini. Ceea ce arată și Pavel zicând: „Să înfățișați trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bineplăcută lui Dumnezeu ca închinarea voastră cea duhovnicească” [Rom 12:1]. Căci și ochiul laudă când nu privește la cele neîngăduite, și limba, când cântă psalmi, și auzul, când nu primește cântecele rele, nici clevetiri ale aproapelui, și cugetul, când nu uneltește vicleșuguri, ci revarsă numai dragoste, și picioarele, când nu aleargă la rău, ci spre rânduirea faptelor bune, și mâinile când nu se întind la răpire, la lăcomie și la lovituri, ci spre milă și spre ajutorarea celor nedreptățiți. Atunci omul devine alăută bine acordată, aducând lui Dumnezeu o cântare duhovnicească plină de armonie. Și instrumentele acelea le-a îngăduit pentru slăbiciunea lor, ca să-i îmblânzească spre dragoste și armonie și să trezească mintea lor să facă cele de folos cu plăcere, vrând să îi aducă la multă sârguință printr-o astfel de călăuzire a sufletului. Dumnezeu, cunoscând trândăvirea și nepăsarea lor, a meșteșugit prin această înțeleaptă metodă să îi trezească pe ei amestecând la osteneala râvnei lor plăcerea cântării. Ce înseamnă în chimvale de strigare sau de înțelegere? Numește astfel psalmii înșiși. Căci nu sunau în chimvale sau alăute așa simplu sau în orice alte instrumente, fie chimvale, fie trâmbițe, fie alăute, ci arătau mai cu seamă înțelesurile acestor psalmi. Și această osteneală și trudă erau un câștig pentru ei.

(extrase din Sfântul Ioan Gură de Aur – Omilii la Psalmi, trad. de L. Enache, ed. Doxologia, Iaşi, 2011)

*

În concluzie: jertfele animale şi instrumentele muzicale au fost îngăduite în Legea Veche pentru neputinţa evreilor Vechiului Testament, înconjuraţi de religii păgîne care foloseau aceste două elemente în cultul lor. Renunţarea la jertfe animale şi la instrumente muzicale a fost determinată de Legea Nouă, în care jertfa este duhovnicească prin excelenţă – sfînta liturghie -, iar instrumentele au fost înlocuite de psalmodie. De aceea Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a reamintit aceste învăţături apostolice prin hotărîrea sa din 15 Februarie 2018 de a nu permite manifestări cultural-instrumentale în biserică – locaşul Sfintelor Taine.