Prea puţine lucruri se cunosc despre marele ascet, exeget, omilet şi apărător al Ortodoxiei, patriarh al Constantinopolei între anii 715-730, primul patriarh care s-a luptat cu erezia de origine iudaico-islamică a iconoclasmului. Cu toate acestea, se ştie că a lăsat posterităţii mai multe omilii şi scrisori, folosite de Sfinţii monahi din Palestina ca izvoare ale imnografiei lor. Necunoscută sau prea puţin cunoscută pînă astăzi este opera sa imnografică, asupra căreia se cuvine să zăbovim puţin, împreună cu Alexandra Nikiforova, un foarte dedicat cercetător al imnografiei Bisericii Ortodoxe.

Sfîntul Gherman s-a născut pe la anul 650, din familie senatorială. A fost cleric al Sfintei Sofia din Constantinopol. Pentru darurile cu care Dumnezeu l-a dăruit a fost hirotonit arhiereu pe la anul 705 şi numit mitropolit al Kyzicului, iar în anul 715 a fost numit patriarh al cetăţii Marelui Constantin. La presiunile împăratului eretic Leon al III-lea Isaurul (care îl cinstea ca pe un om sfînt, dar nu dorea să asculte de el, ci voia ca sfîntul lui Dumnezeu să facă ascultare de puterea politică), Marele Gherman a părăsit scaunul arhieresc, după ce a văzut că orice efort al său de a se păstra dreapta credinţă este zadarnic. A murit în Constantinopol pe la anii 740-741 (după alţii la anul 733) şi a fost îngropat în Mănăstirea Hora (celebră astăzi prin mozaicul său din secolul XIV).

În Mineiele tipărite ale Bisericii Ortodoxe se atribuie Sfîntului Gherman compunerea a mai multe stihiri (spre exemplu la Sfîntul Ioan Postitorul – 2 Septembrie – şi la Înainte-prăznuirea Sfintei Cruci – 13 Septembrie -, împreună cu alte stihiri la 36 de praznice şi sărbători).

Imnografia Bisericii a avut destul de mult de suferit: aproximativ 75% din creaţiile imnografice existente pînă la primele Mineie tipărite (începutul sec. XVI) rămînînd pînă astăzi în manuscris. Pe lîngă dificultăţile de traducere ale imnografiei existente, scoaterea la lumină a acestui uriaş tezaur abia a început, prin cîteva volume şi studii apărute în ultimii zeci de ani, însă ne aflăm departe de ziua în care să avem la dispoziţie tot ceea ce Duhul Sfînt a insuflat sfinţilor melozi.

A. Nikiforova a identificat în Mineiele tipărite mai multe stihiri şi canoane compuse de Sfîntul Gherman (anonime sau cu alt autor în ediţiile tipărite), astfel: la începutul anului bisericesc (1 Sept.), la Naşterea Maicii Domnului (8 Sept.), la Sfinţii Cosma şi Damian (1 Nov.), la Sf. Ioan Gură de Aur (13 Nov.), la Sf. Apostol Andrei (30 Nov.), la Naşterea Domnului (25 Dec.), la Sf. Vasilie cel Mare (1 Ian.), la Botezul Domnului (6 Ian.), la Întîmpinarea Domnului (2 Febr.), la Sfinţii Cosma şi Damian (1 Iul.), la Sfinţii Kiric şi Iulitta (15 Iul.), la Sf. Proroci Ilie şi Elisei (20 Iul.) şi la Sf. Mare Mucenic Panteleimon (27 Iul.).

Din 65 de canoane scrise de Sf. Gherman şi păstrate în manuscrise, 32 sînt încă nepublicate. Între acestea se numără canoanele la indiction (1 Sept.), la Sf. Ioan Postnicul (2 Sept.), la Sf. Sfinţit Mucenic Antim (3 Sept), la Naşterea Maicii Domnului (8 Sept.), la Sfînta Eufimia (16 Sept.), la Sf. Sfinţit. Mc. Vas (18 Sept.), la Sf. Grigorie al Armeniei (30 Sept.), la Sf. Dionysie Areopagitul (3 Oct.), la Sfînta Pelaghia (8 Oct.), la Sfinţii Evlampie şi Evlampia (10 Oct.), la Sfînta Zinaida (11 Oct.), la Sf. Ap. Luca (18 Oct.), la Sf. Averkie (22 Oct.), la Sfinţii Marchian şi Martirie (25 Oct.), la Sf. Mc. Uar Egypteanul (25 Oct.), la Sfinţii Cosma şi Damian (1 Nov.), la Sf. Pavel al Constantinopolei (6 Nov.), la Sfinţii Arhangheli (8 Nov.), la Sf. Ioan Gură de Aur (13 Nov.), la Sf. Ap. Matthei (16 Nov.), la Sf. Grigorie al Neokesariei (17 Nov.), la Sf. Proclu al Constantinopolei (20 Nov.), la Sf. Ap. Andrei (30 Nov.), la Sf. Ierarh Nicolae (6 Dec.), la Sf. Ana şi la Zămislirea Maicii Domnului (9 Dec.), la Naşterea Domnului (25 Dec.), la Sfinţii Prunci ucişi în Vithleem (29 Dec.), la Sf. Vasilie cel Mare (1 Ian.), la Sf. Grigorie de Nyssa (10 Ian.), la Sfinţii Mucenici din Sinai şi Raith (14 Ian.), la Sfinţii Athanasie şi Kyrill (18 Ian.), la Întîmpinarea Domnului (2 Febr.), la Cuviosul Avxentie (14 Febr.), la Sf. Policarp al Smirnei (23 Febr.), la Aflarea capului Sf. Ioan Botezătorul (24 Febr.), la Sf. Mc. Evtropie, Cleonic şi Vasilisc (3 Mart.), Sf. Sfinţit Mucenic Pionie (15 Mart.), la Sf. Alexie Omul lui Dumnezeu (17 Mart.), la Buna Vestire (25 Mart.), la Cuvioasa Maria Egypteanca (1 Apr.), la Sf. Mare Mucenic Gheorghie (23 Apr.), la Sf. Sfinţit Mucenic Vasilie al Amasiei (2 Apr.), la Sf. Meletie Stratilat (24 Mai), la Cuv. Onufrie Egypteanul (12 Iun.), la Sfinţii Mucenici Manuil, Savelie şi Ismail (17 Iun.), la Naşterea Sf. Ioan Botezătorul (24 Iun.), la Sf. Olvian (26 Iun.), la Aflarea moaştelor Sf. Kyr şi Ioann (28 Iun.), la Sfinţii Cosma şi Damian (1 Iul.), la Sf. Dios Făcătorul de minuni (19 Iul.), la Sf. Proroci Ilie şi Elisei (20 Iul.), la Sf. Trofim şi Theofil (23 Iul.), la Sf. Olimpiada (25 Iul.), la Sf. Mare Mucenic Panteleimon (27 Iul.), la Tîrnosirea bisericii Maicii Domnului din Vlaherne (31 Iul.), la Schimbarea la Faţă (6 Aug.), şi la Sfinţii Flor şi Lavru (18 Aug.).  Se poate observa că unele praznice şi pomeniri de peste an erau puţin diferite în Constantinopolul de la anul 700, şi de asemenea se pot observa prăznuiri ale unor sfinţi despre care astăzi nu se mai ştie nimic sau despre care s-a păstrat o simplă şi scurtă menţiune în synaxarul din Minei.

Doar o simplă trecere în revistă a tabelului întocmit de Alexandra Nikiforova ne arată că Sfîntul Gherman a compus canoane şi stihiri pentru nu mai puţin 78 de praznice şi sfinţi, o creaţie uriaşă pentru vremea în care a trăit. Cu adevărat, se poate observa că a compus canoane şi stihiri pentru multe din cele 12 Praznice Împărăteşti ale Bisericii, ceea ce ar naşte întrebarea: Pentru ce ele au fost scrise din nou de Sfinţii Ioan Damaschinul şi Cosma de Maiuma?  (sigur, ar întreba cercetătorii mai atenţi, oare de ce aceştia doi din urmă au compus fiecare canoane separate pentru acelaşi praznic, de vreme ce au lucrat împreună? la această întrebare răspunde Tropologhionul ΜΓ 56-5 de la Sinai, descoperit în 1975, un fragment de manuscris din sec. 8-9: Sf. Ioan Damaschin a scris iniţial canonul înainte-prăznuirii, iar Sf. Cosma de Maiuma a scris pe cel al praznicului respectiv, apoi copiştii le-au comasat după nevoile lor liturgice). Motivul este acela că cele mai multe canoane compuse de Sf. Gherman al Constantinopolei, ca şi ale prietenului său, Sfîntul Andrei Criteanul, au fost lăsate deoparte de copişti, care au preferat pentru Mineie compoziţiile celor doi savaiţi. Pentru aceea ele nu au ajuns vreodată în cărţile de strană tipărite.

Vrednic de menţionat este faptul că Sfîntul Gherman „a uşurat cîntarea privegherilor din Constantinopol”, aşa cum spune Viaţa sa (publicată pentru prima dată în 1975 de Lucian Lamza în Das östliche Christentum, N.F. Band 27). Subscriu părerii cercetătorului grec N. Thomadakis, care spune că această afirmaţie se referă la introducerea în cultul constantinopolitan a canoanelor irmologice în cîntările Utreniei, după tipicul aghiopolit (ierusalimitean).

Lucrul mai puţin cunoscut este acela că multe din compoziţiile imnografice ale Sfîntului Gherman au fost păstrate şi cu notaţie neumatică şi incluse în marele tezaur al Bisericii intitulat Stihirar. Această colecţie de stihiri şi slave pentru aproape toţi Sfinţii de peste an şi pentru toate zilele Triodului şi ale Penticostarului a fost iniţiată, cel mai probabil, de Sfîntul Sofronie al Ierusalimului (care este cel mai vechi autor menţionat în Stihirar) la începutul secolului VII. Cele mai vechi manuscrise ale Stihirarului păstrate pînă azi sînt din secolele X-XI şi se găsesc în Sfîntul Munte Athos. Colecţia Stihirarului a fost în uzul Bisericii pînă în secolul XVII, cînd noi compozitori (Cosma Makedoneanul de la Mănăstirea Iviron din Athos, Manuil Hrysaf cel Tînăr din Constantinopol, Gherman, arhiereul Noilor Patre şi cel puţin un alt compozitor anonim) au compus propriile lor Stihirare, înfrumuseţînd melodiile vechilor cîntări. Pentru aceea colecţia patristică iniţială a primit numele de Vechiul Stihirar.

Exemplu de Vechi Stihirar, manuscrisul grecesc 953 de la Biblioteca Academiei Române din Bucureşti, un manuscris de secol XIII cu completări din sec. XVI-XVII (acolo unde filele originale s-au pierdut):

Începînd cu Petru din Peloponez (1730-1775), care a compus stihiri şi slave folosind o altă specie compoziţională, cea irmologică, mult mai scurtă, Vechiul Stihirar a fost dat uitării, noile cîntări fiind mai potrivite gustului muzical al epocii moderne. Cu toate acestea, după anul 1815, un mare dascăl constantinopolitan, Gheorghe Hurmuz Hartofilax, a transcris din vechea notaţie, cel mai probabil după manuscrise de secol XVII, Vechiul Stihirar în integralitatea sa. Astfel, manuscrisele ΜΠΤ ΕΒΕ 707, 708, 709 şi 715 conţin Vechiul Stihirar transcris de Hurmuz în notaţia hrysanthică folosită astăzi la strană.

Cu puţină bună voinţă, şi cîntăreţii de astăzi ar putea cînta aceste comori muzicale, a căror muzică este, destul de probabil, aceeaşi sau într-o formă foarte apropiată de cea compusă de înşişi Sfinţii melozi. Dăm mai jos un astfel de exemplu, întîi dintr-un manuscris al Stihirarului Vechi din secolul XIII (EBE 884) care are indicaţi autorii fiecărei cîntări, iar apoi transcrierea sa făcută de Hurmuz în ms. ΜΠΤ ΕΒΕ 707. Drepturile de autor asupra imaginilor aparţin Bibliotecii Naţionale a Athenei.

Textul grecesc al exemplului, din slujba Indictionului (1 Septembrie), este:

Ὁ ἓν σοφία τὰ πάντα δημιουργήσας, προαιώνιε Λόγε τοῦ Πατρός, καὶ τὴν σύμπασαν κτίσιν, παντοδυνάμω σου λόγῳ συστησάμενος, εὐλόγησον τὸν στέφανον τοῦ ἐνιαυτοῦ τῆς χρηστότητός σου, καὶ τὰς αἱρέσεις κατάβαλε, διὰ τῆς Θεοτόκου, ὡς ἀγαθὸς καὶ φιλάνθρωπος.

Textul românesc al stihirii este (după Mineiul pe Septembrie tipărit la Bucureşti în 1929):

Cuvinte al Tatălui cel mai-nainte de veci, Cel ce cu înţelepciunea toate le-ai lucrat şi cu cuvîntul Tău cel a-tot-puternic toată făptura ai aşezat-o, binecuvintează cununa anului bunătăţii Tale şi surpă eresurile, pentru Născătoarea de Dumnezeu, ca un bun şi de oameni iubitor.

Chiar dacă în Minei stihira este atribuită Sf. Ioann Damaschin, manuscrisele mai vechi (printre care şi cel de faţă) îl indică pe Sf. Gherman al Constantinopolei ca autor.

În concluzie, avem de faţă text şi muzică compuse acum 1300 de ani de marele între patriarhi Gherman al Constantinopolei. Pentru rugăciunile sfîntului Tău ierarh, Doamne, Iisuse Hristoase miluieşte-ne şi ne mîntuieşte pe noi!

m. Filotheu Bălan