Deoarece adesea auzim şi citim pledoarii admirative la adresa lui Origen, un mare ascet şi unul dintre cei mai redutabili teologi eretici (a trăit între anii 185-254), citat cu sîrg de mulţi teologi ortodocşi moderni certaţi cu literatura patristică însă foarte prieteni cu cea protestantă, dar şi pentru că ideile lui Origen se regăsesc în cugetarea multor creştini, intelectuali sau nu, insuficient catehizaţi şi prea expuşi influenţelor eterodoxe, reamintim motivele pentru care niciodată Sfinţii Părinţi nu citau, şi nicidecum nu lăudau un teolog eretic doar pentru că s-a remarcat prin inteligenţă şi trufie, motive perfect exprimate de hotărîrile Sinodului V Ecumenic (anul 553, Constantinopol):

ANATEMELE ÎMPOTRIVA LUI ORIGEN

Dacă va susţine cineva fabulaţia despre preexistenţa sufletelor, şi va susţine şi monstruoasa „restaurare” (a duhurilor) ce derivă din aceasta: să fie anatema.

Dacă cineva va zice că creaţia tuturor lucrurilor raţionale include numai minţile, fără trupuri, şi cu totul imateriale, neavând nici număr, nici nume; şi dacă va zice că avem aici între ele toate unire de identitate a substanţei, puterii şi energiei, prin a lor unire cu Dumnezeu şi cunoaştere a lui Dumnezeu-Cuvântul, însă că acestea, nemaidorind vederea lui Dumnezeu, au cedat singure spre lucruri mai rele, fiecare în parte urmând propriilor lor înclinaţii şi că ele au luat trupuri mai mult sau mai puţin subtile, şi au primit nume, pentru că între Puterile cereşti este o diferenţă de nume, care de fapt ar fi o diferenţă a trupurilor; şi că de aceea aceştia ar deveni şi s-ar numi Heruvimi, Serafimi, Începătorii, Puteri, Stăpâniri, Tronuri şi Îngeri şi că alte multe cete cereşti ca acestea pot fi: să fie anatema.

Dacă cineva va zice că soarele, luna şi stelele sunt de asemenea fiinţe raţionale şi că ele au devenit ceea ce sunt deoarece s-au întors către rău: să fie anatema.

Dacă cineva va zice că fiinţele raţionale, în care iubirea dumnezeiască a devenit rece, s-au ascuns în trupuri grosiere, ca ale noastre şi s-au chemat oameni, în timp ce acelea care au atins cel mai josnic grad al răutăţii, s-au împărtăşit de trupuri reci şi întunecate şi au devenit şi se numesc demoni şi spirite rele: să fie anatema.

Dacă cineva va zice că starea sufletului provine de la starea îngerilor sau a arhanghelilor şi, mai mult decât atât, că starea demonică şi cea umană provin de la starea sufletului şi, că de la starea umană ei pot deveni iarăşi îngeri şi demoni şi, că de la orice ordin ceresc, virtutea este ori fie la toţi, de la acelea de jos, fie de la acelea de deasupra ori de la acelea de deasupra şi de dedesubt: să fie anatema.

Dacă cineva va zice că în lumea aceasta este o dublă rasă de oameni, din care una include sufletele oamenilor, iar cealaltă spiritele superioare, care le-au doborât pe acestea, şi că toată mulţimea fiinţelor raţionale este una singură, care a rămas neclintită în iubire şi contemplarea lui Dumnezeu şi că acest spirit va deveni Hristos şi Împăratul tuturor fiinţelor raţionale şi că a creat toate trupurile, care ar exista în cer, pe pământ şi între cer şi pământ; şi dacă va zice cineva că lumea – (care în elementele sale, mai mult vechi, decât ale sale şi care există prin ele însele, şi anume: uscăciunea, umezeala, căldura şi frigul), şi anume chipul creat al lumii a fost deci doar format, şi că Preasfânta şi deofiinţa Treime nu a creat lumea, ci lumea a fost creată prin Înţelepciunea creatoare care este mai veche decât lumea şi care a împărtăşit acesteia existenţa: să fie anatema.

Dacă cineva va zice că Hristos, despre Care se spune că a apărut sub chipul lui Dumnezeu şi că a fost unit înainte de toţi vecii cu Dumnezeu Cuvântul şi s-a smerit pe sine ca un om în zilele din urmă şi a avut milă de cei căzuţi în păcat, care a apărut în spiritele unite în aceeaşi unitate (de păcat) – şi deci în care El Însuşi ar fi o parte – şi că El i-a restaurat trecând prin mai multe clase (de devenire) umane, având diferite trupuri şi diferite nume, devenind tuturor toate ca un înger printre îngeri, o putere printre puteri, îmbrăcându-se pe sine în diferite clase de existenţe raţionale, cu o formă corespunzătoare aceleiaşi clase şi, în cele din urmă, luând trup şi sânge ca al nostru şi devenind om printre oameni, dacă deci cineva afirmă toate acestea şi nu mărturiseşte că Dumnezeu Cuvântul S-a smerit pe Sine şi a devenit om: să fie anatema.

Dacă cineva nu va recunoaşte că Dumnezeu-Cuvântul are aceeaşi fiinţă cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt şi că a luat trup şi a devenit om, Unul din Treime, fiind Hristos în tot sensul cuvântului, şi dacă cineva va spune că El este Unul într-un chip neconform cu realitatea din cauza deşertării Minţii; iar dacă cineva va afirma că această Minte unită cu Dumnezeu-Cuvântul ar fi Hristosul în adevăratul sens al cuvântului, pe când Logosul este doar numit Hristos din cauza acestei uniri cu mintea şi vorbind ca minte este doar numit Dumnezeu, fiindcă e Logosul: să fie anatema.

Dacă cineva va zice că Dumnezeu-Cuvântul nu S-a făcut om prin lucrarea unui trup însufleţit cu suflet raţional şi cu minte, cu care S-a pogorât la Iad şi S-a înălţat la cer, dar va pretinde că este doar o Minte care a făcut acestea, ca Minte, care – zic ei, într-un mod necuviincios – este aşa-zisul Hristos şi că El ar fi devenit aşa prin cunoaşterea Monadei: să fie anatema.

Dacă va spune cineva că după înviere trupul Domnului era imaterial, având forma unei sfere şi că astfel vor fi toate trupurile după Înviere; şi că după ce Domnul Însuşi S-a lepădat de adevăratul Său trup, la fel după ce ceilalţi vor învia, şi ei îşi vor lepăda trupurile şi natura trupurilor lor va fi anihilată: să fie anatema.

Dacă va spune cineva că judecata viitoare înseamnă distrugerea trupului şi că sfârşitul tuturor lucrurilor va fi imaterial, şi că după aceea nu va mai exista materie ci doar spirit, să fie anatema.

Dacă va spune cineva că Puterile cereşti şi toţi oamenii şi Diavolul şi duhurile rele sunt unite cu Cuvântul lui Dumnezeu în toate privinţele, la fel ca şi partea cea mai înaltă a duhului care e numită de el Hristos, care ar avea forma de Dumnezeu şi care doar s-a smerit pe sine, după cum spun ei; şi dacă va spune cineva că Împărăţia lui Hristos va avea sfârşit: să fie anatema.

Dacă va spune cineva că Hristos nu este în nici un sens diferit de alte făpturi raţionale, nici prin substanţă, nici prin înţelepciune nici prin puterea şi stăpânirea Sa asupra tuturor lucrurilor, ci totul va fi aşezat sub mâna dreaptă a lui Dumnezeu, inclusiv Hristosul, după cum toate lucrurile erau în pre-existenţa tuturor lucrurilor: să fie anatema.

Dacă va spune cineva că toate făpturile raţionale vor fi într-o bună zi unite într-o singură făptură, atunci când ipostasele cât şi numerele şi trupurile vor fi dispărut, şi că felul lumii ce va să vie va atrage după sine distrugerea lumilor, lepădarea trupurilor şi desfiinţarea numelor, şi că va fi în sfârşit o identitate a ipostaselor; mai mult, faptul că în această pretinsă apocatastază, duhurile vor continua doar să existe, după cum o făceau în pre-existenţă: să fie anatema.

Dacă va spune cineva că, (după Judecata de obşte), viaţa îngerilor va fi asemenea vieţii care era la început, când îngerii încă nu ajunseseră la cădere: să fie anatema.