Cele opt patimi de căpetenie cu subîmpărţirile şi mlădiţele lor

1. Slujirea pântecelui

Îmbuibarea, beţia, nepăzirea şi dezlegarea posturilor, mâncarea pe ascuns, căutarea mâncărurilor alese şi, îndeobşte, încălcarea înfrânării. Iubirea nepotrivită şi de prisos a trupului, a vieţii şi odihnei lui, din care se alcătuieşte iubirea de sine, ce naşte nepăzirea credinţei faţă de Dumnezeu, faţă de Biserică, faţă de faptele bune şi faţă de oameni.

2. Desfrânarea

Aprinderea desfrânată, simţirile şi dorinţele desfrânate ale trupului, primirea gândurilor necurate, împreună-vorbirea cu ele, îndulcirea de ele, încuviinţarea lor, adăstarea în ele. închipuirile desfrânate şi uitarea de sine în ele. Spurcarea prin scurgere de sămânţă. Nepăzirea simţurilor, şi mai ales a pipăitului – îndrăzneală neruşinată care nimiceşte toate faptele bune. Vorbirea spurcată şi citirea cărţilor pătimaşe. Păcate de desfrânare după fire: desfrânarea şi prea-desfrânarea [adulterul]. Păcate de desfrânare împotriva firii: malahia, sodomia, păcătui rea cu dobitoace şi cele asemenea.

3. Iubirea de argint

Iubirea de bani şi, îndeobşte, iubirea de avuţie mişcătoare şi nemişcătoare. Dorinţa de îmbogăţire. Cugetarea la mijloace de îmbogăţire. Visarea la bogăţie. Teama de bătrâneţe, de sărăcirea năprasnică, de boală, de alungare din locuinţă. Zgârcenia. Iubirea de câştig. Necredinţa în Dumnezeu, nenădăjduirea în Pronia Lui. împătimirea sau iubirea bolnăvicioasă, de prisos, faţă de felurite lucruri stricăcioase, care lipsesc sufletul de libertate. Cufundarea în griji lumeşti. Plăcerea de a primi daruri. însuşirea avutului străin. împietrirea faţă de fraţii săraci şi faţă de toţi cei nevoiaşi. Hoţia. Tâlhăria.

4. Mânia

Iuţimea, primirea gândurilor mânioase; închipuirile mânioase şi răzbunătoare, tulburarea inimii de către întărâtare, întunecarea minţii de către ea: ţipetele necuviincioase, certurile, ocările, cuvintele crude şi răutăcioase, împingerea, uciderea. Ranchiuna, ura, vrajba, răzbunarea, clevetirea, osândirea, tulburarea şi jignirea aproapelui.

5. Întristarea

Amărăciunea, tristeţea, tăierea nădejdii în Dumnezeu, îndoirea de făgăduinţele Lui, nerecunoştinţa faţă de Dumnezeu pentru tot ce ni se întâmpla puţinătatea de suflet, nerăbdarea, nedojenirea de sine, supărarea împotriva aproapelui, cârtirea, lepădarea de cruce, încercarea de a coborî de pe ea.

6. Trândăvia

Lenevirea la toată fapta bună şi mai ales la rugăciune. Părăsirea pravilei de chilie şi a celei bisericeşti. Părăsirea rugăciunii neîncetate şi a citirii folositoare de suflet. Neluarea aminte şi lipsa de osârdie la rugăciune. Nepăsarea. Lipsa de evlavie. Nelucrarea. Odihnirea de prisos prin somn, stare în pat şi tot felul de desfătări. Preumblarea din loc în loc. Desele ieşiri din chilie, plimbările şi cercetarea prietenilor. Grăirea în deşert. Glumele. Luarea în deşert a celor sfinte. Părăsirea metaniilor şi a celorlalte nevoinţe trupeşti. Uitarea păcatelor proprii. Uitarea poruncilor lui Hristos. Negrija. Furarea minţii. Lipsirea de frica lui Dumnezeu. împietrirea. Nesimţirea. Deznădăjduirea.

7. Slava deşartă

Căutarea slavei de la oameni. Lăudăroşenia. Dorirea şi căutarea cinstirilor lumeşti. Iubirea de a avea veşminte frumoase, trăsuri (în ziua de azi maşini – n. tr.) arătoase, servitori şi lucruri de prisos în chilie. Luarea-aminte la frumuseţea propriei feţe, la glasul plăcut pe care îl ai şi la alte calităţi trupeşti. înclinarea spre ştiinţele şi artele acestui veac ce piere, căutarea de a spori în ele pentru dobândirea slavei vremelnice, pământeşti. Ruşinea de a-ţi mărturisi păcatele. Ascunderea lor înaintea oamenilor şi a părintelui duhovnicesc. Viclenia. Dezvinovăţirea prin cuvinte. împotrivirea. Dezvinovăţirea vicleană faţă de propria conştiinţă. Făţărnicia. Minciuna. Amăgirea. Pizma. Batjocorirea aproapelui. Nestatornicia în obiceiuri. Prefăcătoria. Lipsa de conştiinţă. Obiceiurile drăceşti şi viaţa drăcească.

4. Trufia

Dispreţuirea aproapelui. Părerea că eşti mai presus de ceilalţi. Obrăznicia, întunecarea, îngroşarea minţii şi inimii. Ţintuirea lor de cele pământeşti. Hula. Necredinţa. înşelarea. „Raţiunea” falsă. Nesupunerea faţă de Legea lui Dumnezeu şi faţă de Biserică. Urmarea propriei voi trupeşti. Citirea cărţilor eretice, desfrânate şi deşarte. Nesupunerea faţă de mai-mari. Batjocurile crude. Părăsirea smereniei şi tăcerii prin care se face omul următor lui Hristos. Pierderea simplităţii. Pierderea iubirii de Dumnezeu şi de aproapele. Filosofia cea mincinoasă. Erezia. Ateismul. Neştiinţa. Moartea sufletului.

Faptele bune potrivnice celor opt patimi păcătoase de căpetenie

1. Înfrânarea

Înfrânarea de la întrebuinţarea peste măsură a mâncării şi băuturii şi mai ales de întrebuinţarea peste măsură a vinului. Păzirea fără abatere a posturilor rânduite de către Biserică, înfrânarea trupului prin întrebuinţarea cu măsura şi mereu aceeaşi a mâncării, care face să înceapă a slăbi toate patimile şi mai ales iubirea de sine, care este iubirea fără noimă şi dobitocească a trupului, a acestei vieţi şi a odihnei sale.

2. Întreaga-înţelepciune

Păzirea de orice fel de faptă desfrânată. Păzirea de împreună-vorbiri, de rostirea de cuvinte murdare, pătimaşe, cu două înţelesuri. Păzirea simţurilor, mai ales a văzului şi auzului, şi încă mai mult a pipăitului. Simplitatea. Tăierea gândurilor şi închipuirilor desfrânate. Tăcerea. Liniştirea. Slujirea celor bolnavi şi invalizi. Pomenirea morţii şi iadului. începutul întregii înţelepciuni este mintea ce nu se clatină de gândurile şi visările pătimaşe; desăvârşirea întregii înţelepciuni e curăţia văzătoare de Dumnezeu.

3. Neagonisirea

A te mulţumi cu cele neapărat trebuincioase. Ura faţă de lux şi plăceri. Milostivirea faţă de săraci. Iubirea sărăciei evanghelice. Nădăjduirea în Pronia lui Dumnezeu. Urmarea poruncilor lui Hristos. Liniştea şi libertatea duhului. Lipsa de griji lumeşti. Despietrirea inimii.

4. Blândeţea

Păzirea de gândurile mânioase şi de tulburarea inimii prin întărâtare. Răbdarea. Urmarea lui Hristos, Care îl cheamă pe ucenicul Său pe cruce. Pacea inimii. Liniştea minţii. Taria şi bărbăţia creştinească. A nu simţi jignirile. Nerăutatea.

5. Plânsul cel fericit

Simţirea căderii celei de obşte a tuturor oamenilor şi a propriei sârâeii fleteşti. Tânguirea pentru ele. Plânsul minţii. Frângerea dureroasă a inimii. Uşurarea conştiinţei, harica mângâiere şi bucurie ce odrâslesc din această frângere a inimii. Nădejdea în milostivirea lui Dumnezeu. A da mulţimire lui Dumnezeu în necazuri, a fi gata să le rabzi cu supunere, privind la păcatelor tale. A fi gata să suferi. Curăţirea minţii. Uşurarea de patimi. Detaşarea faţă de lume. Dorinţa de rugăciune, de însingurare, de ascultare, de smerenie, de mărturisire a păcatelor tale.

6. Trezvia

Osârdia către toată fapta bună. Urmarea fără de lenevie a pravilei bisericeşti şi de chilie. Luarea-aminte la rugăciune. Luarea-aminte cu osârdie la toate faptele, cuvintele şi gândurile tale. Cea mai mare neîncredere în sine. Necontenita petrecere în rugăciune şi în Cuvântul lui Dumnezeu. Evlavia. Privegherea statornică asupră-ţi. Păzirea de mult somn, de răsfăţ, de grăirea în deşert, de glume şi de cuvintele tăioase. Iubirea privegherilor de noapte, a me-taniilor şi a celorlalte nevoinţe care aduc sufletului duh priveghetor. Rara (după putinţă) ieşire din chilie. Pomenirea bunătăţilor celor veşnice, dorirea şi aşteptarea lor.

7. Smerenia

Frica de Dumnezeu. Simţirea ei la rugăciune. Teama care se naşte în timpul unei rugăciuni deosebit de curate, când se simte cu deosebită putere prezenţa şi mărirea lui Dumnezeu, ca nu cumva să piară această simţire şi să nu se prefacă în nimic. Cunoaşterea adâncă a nimicniciei tale, Schimbarea felului de a-i privi pe ceilalţi oameni, când aceştia par celui ce se smereşte ca şi cum l-ar întrece în toate privinţele, Vădirea unei simplităţi sufleteşti care vine dintr-o credinţă vie. Ura faţă de lauda omenească. Statornica învinuire şi prihănire de sine, Dreptatea şi purtarea fără ocolişuri. Despătimirea. Omorârea faţă de toate. Străpungerea. Cunoaşterea tainelor ascunse în crucea lui Hristos. Dorinţa de a te răstigni lumii şi patimilor, năzuinţa către această răstignire. Lepădarea şi uitarea obiceiurilor şi cuvintelor amăgitoare, silit smerite, sau a deprinderii de a te preface, şi împlinirea poruncilor evanghelice. Lepădarea înţelepciunii pământeşti, ca pe una ce nu ştie nimic în cer. Dispreţuirea a tot ce e preţuit de oameni, iar înaintea Dumnezeu este urâciune (Lc. XVI, 15). Părăsirea dezvinovăţirii.  Iertarea celor care te necăjesc, învăţată din Evanghelie. Lepădarea tuturor filosofărilor proprii şi primirea înţelegerii evanghelice. Surparea a tot cugetul ce sc ridică asupra înţelegerii lui Hristos. Smerita cugetare sau dreapta socotinţă duhovnicească. Ascultarea deplină, întru înţelegere, faţă de Biserică.

8. Dragostea

Preschimbarea fricii de Dumnezeu, în vremea rugăciunii, în dragoste de Dumnezeu. Credinţa către Dumnezeu, dovedită prin statornica lepădare de orice gând şi simţământ păcătos. Negrăita, desfătata răpire a întregului om de către dragostea pentru Domnul Iisus Hristos şi pentru Sfânta Treime Cea închinată. Vederea în aproapele a chipului lui Dumnezeu şi al lui Hristos. Cinstirea oricărui aproape mai mult decât pe sine şi evlavioasa lui cinstire în Domnul, lucruri care se nasc din această vedere duhovnicească. Dragostea de aproapele frăţească, curată, către toţi deopotrivă, nepătimaşă, plină de bucurie, fierbinte faţă de prieteni, ca şi faţă de duşmani. Răpirea în rugăciune a minţii, a inimii şi a întregului trup. Negrăita îndulcire a trupului de bucuria cea duhovnicească. Beţia duhovnicească. Mângâiere duhovnicească însoţită de slăbirea mădularelor trupeşti1. Nelucrarea simţurilor trupeşti în vremea rugăciunii. Izbăvirea de muţenie a limbii inimii. Curmarea rugăciunii pricinuita de îndulcirea duhovnicească. Tăcerea minţii. Luminarea minţii şi a inimii. Puterea născută din rugăciune, care biruie păcatul. Pacea lui Hristos. Depărtarea tuturor patimilor. înghiţirea tuturor cugetărilor de către mintea lui Hristos, care toate le covârşeşte. Cuvântarea de Dumnezeu. Cunoaşterea fiinţelor netrupeşti. Neputinţa gândurilor păcătoase, care nu pot să se întipărească în minte. Dulceaţa şi îmbelşugata mângâiere în necazuri. Vederea cugetelor omeneşti. Adâncul smereniei şi cea mai umilă părere despre sine…

Sfârşitul este nesfârşit!

Sf. Ignatie Briancianinov – Experienţe ascetice, Ed. Sophia, 2008