…ὁ σεβάσμιος καθηγούμενος τοῦ νέου κοινοβίου τῶν Βλάχων, ἤτοι τῆς ἱερᾶς μονῆς Σιμωνόπετρας, κύριος Ὑάκινθος… […cinstitul povăţuitor al noii chinovii a românilor, adică al sfintei mănăstiri Simonopetras…]

Înainte de a fi ctitorit schitul Schitul Românesc Prodromu din Sfîntul Munte Athos, pentru cîţiva ani de zile chinotita Muntelui Athos a dăruit Cuviosului Iachint, ucenicul Sfîntului Gheorghe de la Cernica, întreaga Mănăstire Simonos Petra din Athos, cu titlu de “nouă chinovie a vlahilor / românilor”, dacă va reuşi să plătească uriaşa datorie acumulată de-a lungul veacurilor de cei care peste veacuri au afundat ctitoria marelui voievod Mihai Viteazul în datorii greu de imaginat astăzi.

Dar cine era acest Cuvios Iachint? Însemnarea ucenicului său, Chiriac Rîmniceanul, din manuscrisul BARB rom. 1929, spune că era de loc din Ploieşti, iar o vreme a fost apropiat al domnitorului Mihail Suţu, pe a cărei stăpînire a părăsit-o pentru viaţa cea după Hristos a Sfîntului Gheorghe de la Cernica. Pe acesta l-a ascultat întru toate cele bune şi alese şi s-a dăruit pe sine rugăciunii neîncetate, postului, metaniilor şi celorlalte osteneli duhovniceşti. A devenit unul din cei mai importanţi copişti de manuscrise ale Sfinţilor isihaşti din istoria monahismului românesc.

“Acest cuvios părinte fiind pămîntean de aicea, ploeştian, şi fiind în casa domnului Suţul, [cel ce fusese] înaintea lui Moruz vodă, au plecat la Cernica. Şi plăcîndu-i politiia [petrecerea] obştii călugăreşti ce era pre acele vremi, foarte au iubit-o şi cu vreme îndestulîndu-se de dînsa cu ajutoriul lui Dumnezeu, au ajuns la mare sporire sufletească, puţintei fiind acum din părinţi în viiaţă [care să dea mărturie despre aceasta]. Care, să să stie, de darul [înainte] vederii sale îndulcindu-mă, şi eu am poftit a rămînea în Cernica. Cu vremea, mergînd şi la Sfîntul Munte, acest evlavios calogheros au fost igumen 2 ani la Simonpetra, unde iaste Mihai vodă, mănăstirea de aicea, închinată acolo. Fost-au şi în Ţarigrad, izbăvind mănăstirea [Simonospetra] de datorie turcească, taleri 200.000. Apoi iar au venit în Cernica, cînd starețul Gheorghe l-au pus igumen în locul părintelui Timothei. […] Iar acest cinstit părinte duhovnicesc, mie și multor frați, mai pre urmă a doao oară [+1811], mergînd la Sfintagora împreună cu doi dăscăli, părinți de la Mănăstirea Neamțul, Gherontie și Grigorie [este vorba despre Cuviosul Gherontie Dascălul şi de Sfîntul Grigorie Dascălul, care mai apoi a ajuns mitropolit al Ungrovlahiei], încă și un Calinic de la Mănăstirea Secul, duhovnic, au mers pină la Seres împreună. Şi Iachinth, despărțindu-să, s-au făcut zicînd că are a mărge la Ierusalim. Și de atunci pînă acum nu s-au mai știut ce s-au făcut. Să văde că după doririle sale cele sufletești l-au chemat Dumnezeu (în vreun loc) la Ierusalimul cel de sus, sau să află la vreun ostrov, neștiut aicea. Am scris spre pliroforiia [descoperirea] celor împreună cu mine. 1828, mai 5. Chiriac arhimandrit Rîmniceanu, Caloianu. București, în metohul Anthim.”

Dumnezeu i-a ajutat Cuviosului Iachint în acei ani 1804-1806 şi, pentru rugăciunile sale, în puţina vreme petrecută în stăreţia Mănăstirii Simonopetra a plătit cei 200.000 de taleri datorie (în greutate fizică de 4,68 tone de argint!), trimiţînd scrisori la rudele şi cunoscuţii săi din Bucureşti. Prin mijlocirile Sfîntului Ierarh Nicolae şi ale Sfîntului Paisie, pe care minunat îl laudă într-una dintre scrisori, destinată Mitropolitului Dosithei Filiti (publicată recent din arhiva Mănăstirii Simonopetra, în care spune: τοῦ νέου φωτιστοῦ τῆς Βλαχίας, Παϊσίου ἐκείνου φημὶ τοῦ πάνυ γεγονότος εὐωδία Χριστοῦ μετὰ Παῦλον, ᾧ γέρας ἐδόθησαν, οἶμαι, οἱ ὀρεκτοὶ κόλποι τοῦ Ἀβραάμ – noul luminător al Vlahiei, Paisie acela cel vestit, care foarte s-a făcut bună mireasmă a lui Hristos, după [Sf. Apostol] Pavel, căruia i-au fost date ca dar de cinste râvnitele sânuri ale lui Avraam), Cuviosul Iachint a mers în faţa sultanului Selim al III-lea şi a reuşit să obţină ştergerea imensei datorii a Mănăstirii Simonopetra.

Întorcîndu-se în ţară şi venind să încheie unele socoteli la Bucureşti, a fost oprit de stareţul şi duhovnicul său la Cernica şi numit stareţ. După săvîşirea Sfîntului Gheorghe de la Cernica, a rămas doar puţină vreme egumen şi l-a numit în locul său pe Cuviosul Timothei (cel care la scurtă vreme l-a călugărit pe Sf. Calinic de la Cernica). Fiindcă slava deşartă a oamenilor îl îmbulzea din toate părţile, ca pe unul care reuşise să săvîrşească o minune atît de mare, Cuviosul Iachint, turtureaua pustiei cea iubitoare de Hristos, a plecat din nou din ţară în anul 1811, pentru a se ascunde şi a i se pierde amintirea. Astfel, despărţindu-se de însoţitorii săi cînd a ajuns la Serres, a mers spre Ierusalim, fără ca cineva să afle dacă a mai ajuns vreodată la destinaţie sau cum şi unde s-a săvîrşit.

Poate cercetările de aici înainte vor scoate la lumină şi cele ce s-au petrecut cu acest cuvios după anul 1811, spre slava lui Dumnezeu şi spre lauda Sfintei Sale Biserici.

m. Filotheu Bălan