Următorul text este o fractură logică elementară în materie de dogme şi îi aparţine patriarhului Paulin al II-lea de Aquilea, fiind un text scris şi asumat ca mărturisire de credinţă la Sinodul de la Friuli (796-797), în care s-a afirmat sinodal adaosul Filioque la Crez:

“Într-adevăr, nu este în argumentul credinței să adaugi sau să scazi acele lucruri care au fost bine și sănătos hotărîte de Sfinții Părinți, ci a adăuga sau a scădea înseamnă să te opui cu viclenie sfintei lor sensibilități, să simți diferit de ei, să gîndești diferit printr-o răstălmăcire iscusită și să compui o dogmă perversă într-un stil confuz, și prin această gură necuviincioasă să te împăunezi cu flecăreală mai degrabă decît să pretinzi că înveți.”

Pînă aici este în regulă. Patriarhul Paulin zicea că e un lucru ruşinos să faci adăugiri sau tăieri la hotărîrile dogmatice.

“Într-adevăr, cuvioasa alcătuire a sfintei credinței a celor mai mulți bărbaţi catolici și închinători ai Bisericilor lui Dumnezeu este citită ca o lucrare cuvioasă, spre deosebire de alte cuvinte care răsună din condei; ci se dovedește că același sens și aceeași înțelegere a intelectului rezonează cu o singură afirmație a credinței neschimbate.”

“Bărbaţii catolici” era o expresie din epocă pentru ceea ce înţelegem astăzi prin “drept-slăvitori creştini”. Iar aici spune că hotărîrile dogmatice cunoscute creştinilor evlavioşi sînt asumate cu cucernicie de către aceştia. Sînt alte cuvinte care sună bine “din condei”, însă ceea ce sună cu adevărat bine sînt afirmaţiile dogmatice cunoscute dreptei cinstiri a raţiunii celor ortodocşi.

“Căci dacă se enumeră venerabila serie [de articole] a Crezului de la Niceea, nu se mai găsește nimic altceva despre Duhul Sfânt în el decât în acest mod promulgat: ‘Şi întru Sfântul’, au spus, ‘Duh’. Ce înseamnă atunci a spune ‘Şi întru Sfîntul Duh’?”

Da, aşa este. La primul Sinod Ecumenic în Crez au stabilit doar credinţa în Duhul Sfînt, fără să aducă şi alte caracteristici ale acestei dogme. Pe bună dreptate se întreabă, aşadar, ce înţelegeau Sfinţii Părinţi de la Niceea, din anul 325, prin această scurtă afirmaţie.

“Cum poate fi acceptată prea-scurta lor mărturisire, decît că se dă limpede de înţeles că mințile lor erau complet dăruite credinței religioase și că probabil credeau în Duhul Sfânt la fel precum și în Tatăl și în Fiul, precum credeau mai târziu cei o sută cincizeci de Sfinți Părinți care au confirmat credința neschimbată a Simbolului de la Conciliul de la Niceea?”

Pînă aici este în adevăr. Nu ar fi putut crede altfel Sfinţii Părinţi de la Sinodul II Ecumenic (Constantinopol, anul 381) decît dacă ar fi fost în aceeaşi autentică credinţă şi în acelaşi cuget cu Sfinţii Părinţi de la Sinodul I Ecumenic (Niceea, anul 325).

“Cu toate acestea, ei au suplimentat-o ca și cum ar fi explicat înţelegerea lor și mărturisesc că ei cred întru Duhul Sfânt, ‘Domnul și de viaţă dătătorul, Care de la Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat şi slăvit’.”

Deci ce zice Paulin de Aquileea? Că Sfinţii Părinţi de la Sinodul II Ecumenic au suplimentat Crezul cu înţelegerea lor asupra sa. Da şi nu. Da, fiindcă era nevoie de o mai mare limpezime asupra pnevmatologiei, precum a şi spus mai sus el însuşi. Nu, fiindcă nu era doar o suplimentare, ci o afirmare foarte clară asupra dumnezeirii Duhului Sfînt, ca Ipostas al Sfintei Treimi, de vreme ce în acele decenii apăruseră unii care spuneau că, deşi la Sinodul I Ecumenic s-a afirmat credinţa întru Duhul Sfînt, acesta nu ar fi Ipostas al Dumnezeirii celei întreite. Nu intru în amănunte, dar cred că se înţelege ideea.

“Pentru că acestea și restul, care urmează în Crezul de la Niceea, nu sunt considerate sfinte dogme.”

Vlădica Paulin, n-ai spus mai sus că unul şi acelaşi lucru, una şi aceeaşi sfîntă dogmă au înţeles şi Sfinţii Părinţi de la Sinodul I Ecumenic, şi Sfinţii Părinţi de la Sinodul II Ecumenic? Paulin de Aquilea, se vede, îi ia de proşti pe cititorii săi. Partea dogmatică de la Sinodul II Ecumenic de la Constantinopol a fost enunţată de către Sfîntul Vasilie cel Mare (care răposase cu un an şi ceva înainte de sinod), teologisită de către Sfîntul Grigorie Teologul, numit patriarh de Constantinopol (funcţie pe care nu a lucrat-o decît cîteva luni, pînă cînd s-a asigurat că aproape întreaga capitală s-a întors la Ortodoxie), de către Sfîntul Amfilohie de Iconium şi de către ceilalţi Sfinţi Părinţi ai acelei epoci plină de încercări, dar şi de mărturii vii ale sfinţeniei şi a sălăşluirii lui Dumnezeu în sufletele Sfinţilor.

Revin: Nu vi se pare că Paulin de Aquilea încearcă aici să vă păcălească? Cum adică nu sînt sfinte dogme? Păi tocmai ce a zis că sînt, cu cîteva rînduri mai sus.

“Dar mai târziu, din cauza ereticilor care șoptesc că Duhul Sfânt este numai al Tatălui și că purcede numai de la Tatăl, s-a adăugat: ‘Cel ce purcede de la Tatăl și de la Fiul’.”

Fractură logică 100%! Cine “s-a adăugat”? Căci Sfîntul Ioan Damaschin, auzind de această erezie din Apus, tocmai ce scrisese cu cîteva decenii înainte:

“Trebuie știut că nu spunem că Tatăl este din cineva, ci spunem că El este Tată al Fiului; iar despre Fiul nu spunem că este pricină, nici că e Tată, ci spunem despre El și că este din Tatăl, și că e Fiu al Tatălui; iar despre Duhul sfânt și spunem că e din Tatăl, și îl numim „Duh al Tatălui”, dar nu spunem că Duhul este din Fiul, însă îl numim „Duh al Fiului” (fiindcă dumnezeiescul apostol zice: De n-are cineva Duhul lui Hristos…) și mărturisim că prin Fiul este arătat și Se împărtășește (că a suflat și a zis ucenicilor Săi: Luați Duh sfânt), precum din soare este și raza, și strălucirea, (fiindcă însuși [soarele] este izvorul și al razei, și al strălucirii), iar [tocmai] prin rază ni se împărtășește strălucirea, și aceasta e cea care ne luminează și de care ne împărtășim. Iar despre Fiul nu spunem nici că este al Duhului, nici că este din Duhul.” (în Dogmatica sa, în capitolul I.9)

De asemenea, Sfîntul Maxim Mărturisitorul precizase cu subţirime, chiar la Roma în anii 645-650, că Duhul este al Fiului nu prin relaţia între Ipostasele Treimii, ci prin lucrarea harului. Dar… e limpede că Sfîntul Maxim a zis una, iar păruţii teologi care – ca să-l cităm pe Paulin de Aquilea – “se împăunează cu flecăreală” au înţeles că e liber la adaosuri în Crez.

“Și totuși, acești Sfinți Părinți nu sunt de blamat, ca și cum ar fi adăugat sau ar fi scăzut ceva din credința celor trei sute optsprezece Părinți, fiindcă nu împotriva simţirii lor au simțit diferit, ci au căutat să completeze curata lor înțelegere cu un comportament sănătos. Deci cei o sută cincizeci [de Sfinţi Părinţi de la Sinodul II Ecumenic] care L-au purces de la Tatăl au priceput că evanghelistul a mărturisit că Însuşi cel Unul-Născut le-a promis ucenicilor Duhul Său: ‘Duhul care de la Tatăl purcede, Acela Mă va prea-slăvi'”

Paulin a socotit în mintea lui că el şi Theodulf de Orleans şi alţii de pe acolo erau de aceeaşi înţelegere, de aceeaşi vieţuire, de aceeaşi dumnezeiesc dar teologic precum erau Sfîntul Vasilie cel Mare şi Sfîntul Grigorie Teologul. Întocmai cum un oarecare intelectual contemporan, ajungînd în faţa Părintelui Arhimandrit Cleopa Ilie a gîndit în sinea sa: “Mi-am găsit egalul” (!). Acum devine limpede de ce pentru Paulin de Aquilea şi pentru prietenii săi adaosurile la Crez erau “un comportament sănătos“.

“Ei sînt Sfinţi Părinţi? Atunci şi noi sîntem Sfinţi Părinţi”. Doar că nu era deloc aşa. Dacă aduci argument din Evanghelie tocmai citatul care te contrazice în mod absolut, atunci eşti vădit că eşti în cea mai neagră înşelare posibilă. Mîntuitorul afirmă în Evanghelie că Duhul Sfînt de la Tatăl purcede. Nu [şi] de la Fiul.

Dumnezeu să ne păzească de astfel de înşelări!

O consecinţă imediată este că orice discuţie despre Filioque între ortodocşi şi romano-catolici este simplă pierdere de vreme şi discuţie fără sens. Nu se poate vorbi teologie cu cineva care ia în serios astfel de texte.

Şi pe bună dreptate. Ce nu a spus nimeni pînă astăzi este că pînă spre anul 1100 şi chiar după aceea eparhii întregi spuneau Crezul fără adaosul Filioque, precum putem observa din acest manuscris copiat pe la anii ~1050 în mănăstirea Saint-Vaast d’Arras din Belgia de astăzi pentru a servi ca Liturghier la biserica St. Denys din Paris a curţii regale a Franţei, unde, după gradul de uzură, e limpede pentru oricine că a şi fost folosit pentru cel puţin un secol (am subliniat cu culori textul ortodox în limba greacă cu caractere latine şi în limba latină CARE DE LA TATĂL PURCEDE):

m. Filotheu Bălan

Notă: Textul latin original se găseşte în volumul 99 din Patrologia Latină. Fragmentul tradus mai sus este următorul:

Enimvero non est in argumento fidei addere vel minuare ea, quae a sanctis Patribus bene salubriterque sunt promulgata, secundum eorum sensum recte sentire, et exponendum eorum subtile supplere ingenium, sed addere vel minuare est subdole contra sacrosanctum eorum sensum, aliter quam illi callida tergiversatione diversa sentire et confuso stilo perversum dogma componere ac per hoc impio ore potius iactanter garrire quam docere presumere. Plurimorum etenim catholicorum virorum, ecclesiarumque Dei cultorum sacrae fidei compositum venerabile legitur opus aliis quidem verbis dissimilique calamo resonante, sed eundem sensum, eundemque ingenii intellectum concorditer inviolatae fidei uno adsertionis redolere probantur documento. Nam si recenseatur Nicaeni Symboli series veneranda, nihil aliud de Spiritu Sancto in ea, nisi hoc modo repperiri poterit promulgatum: ‘Et in sanctum’, inquiunt, ‘Spiritum’. Quid est ergo dicere: ‘Et in Spiritum sanctum’? Quomodo accipienda est tam brevissima eorum professio, nisi ut patenter detur intelligi mentium eorum integre fidei religiosa devotio et in sanctum Spiritum sicut et in Patrem et in Filium, probabiliter credidise, quemadmodum postea a sanctis Patribus centum quinquaginta, qui constestati sunt Symboli fidem Nicaeni concilii inviolatam perenniter permanere? Suppleverunt tamen quasi exponendo eorum sensum et in Spiritum sanctum confitentur se credere, ‘Dominum et vivificatorem, ex Patre procedentem, cum Patre et Filio adorandum et glorificandum’. Haec enim et cetera, quae sequntur in Nicaeni Symboli sacro dogmate non habentur. Sed et postmodum, propter eos videlicet hereticos, qui susurrant sanctum Spiritum solius esse Patris et a solo procedere Patre, additum est: ‘Qui ex Patre, Filioque procedit’. Et tamen non sunt hi sancti Patres culpandi, quasi addidissent aliquid vel minuissent de fide trecentorum decem et octo Patrum, quia non contra eorum sensum diversa senserunt, sed immaculatum eorum intellectum sanis moribus supplere studuerunt. Didicerant itaque centum quinquaginta, qui intulerunt a Patre procedentem, evangelista testante promisisse discipulis ipsum unigenitum de suo Spiritu: Spiritus, qui a Patre procedit, ipse me clarificabit.