Călugărul este chip îngeresc. Unde sunt îngerii, acolo este lauda lui Dumnezeu. Monahul primeşte lumina de la îngeri, iar îngerii primesc lumina de la Dumnezeu. Monahul trăieşte două lumi, pământească şi cerească. Mintea în cer şi cerul pe pământ. Oamenii privesc mănăstirile ca ceva dumnezeiesc, „cerul pe pământ”. Atunci cum trebuie să fie vieţuitorii unei mănăstiri? Viaţă de înger, adică oamenii rugăciunii, armoniei, ai dragostei, renunţarea permanentă în favoarea aproapelui. Rugăciunile călugăreşti sau cele şapte laude obligatorii pt. orice vieţuitor de mănăstire: spun Sfinţii Părinţi: dacă nu-şi face Ceasurile, este ca un câine şi n-are voie să participe la masă cu fraţii, în ziua aceea. Nimic nu leagă mai puternic pe fraţi decât rugăciunea şi ascultarea. Purtaţi-vă cuviincios, smerite şi cu evlavie una faţă de alta. Duhovnicul este omul îndumnezeit şi nu obiect de artă, aşa cum se ia în anumite împrejurări. Nu lipsiţi de la biserică, fiindcă este mama noastră.

„Cine nu are biserica de mamă, nu are pe Dumnezeu de Tată” [Sfîntul Cyprian al Cartaginei]. Gândiţi-vă şi răspundeţi cu frică de Dumnezeu la chemarea frăţiilor voastre. Nu aveţi nici o grijă de ordin material, cum au mirenii, măcar aveţi grijă de suflete şi nu vă leneviţi la chemarea clopotului. Dacă nu daţi ascultare la cele spuse, n-aş vrea să vin cu asprime şi să vă schimb cu călugări.
Părăsiţi năravurile din lume şi cutremuraţi-vă, în locul sfânt [în care] vă aflaţi. Dobândiţi timpul. Pierderea timpului este pierderea sufletului.
Domnul să vă binecuvânteze şi mântuire deplină.

Protos. Justin, 4 sept. 2000

Dacă încetează Psaltirea din citirea ei, încetaţi şi frăţiile voastre de a mai rămâne în mănăstire. Rugaţi-vă să se îndepărteze ceaţa lenei din frăţiile voastre.

Protos. Justin

Material preluat din revista Atitudini, nr. 31