Bucuraţi-vă, fii şi fiice, în Numele Domnului Iisus Hristos.

Ioan şi Matei şi Petru şi Andrei şi Filip şi Simon şi Iacob şi Natanael şi Toma şi Kefa şi Bartolomeu şi Iuda al lui Iacob.

I. Adunându-ne noi după porunca Domnului nostru Iisus Hristos, precum a orânduit înainte [zicând]: „Vă veţi împărţi la sorţi provinciile, veţi înregistra numerele [locuitorilor] locurilor, demnităţile episcopilor, şederile prezbiterilor, şederile pe lângă ei ale diaconilor, povăţuirile citeţilor, nevinovăţiile văduvelor şi toate de câte ar fi nevoie pentru întemeierea Bisericii, pentru ca, ştiind ei modelul lucrurilor cereşti, să se păzească de orice greşeală, cunoscând că vor da socoteală în ziua cea mare a judecăţii pentru cele pe care le-au auzit, dar nu le-au păzit”, şi ne-a poruncit să ieşim cu aceste cuvinte în toată lumea locuită,

II. Ni s-a părut că pentru aducerea-aminte a frăţiei şi povăţuirea fiecăruia e potrivit să vă poruncim cum ne-a descoperit Domnul după voinţa lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt.

III. Ioan a zis: „Bărbaţi, fraţi, ştiind că vom da socoteală de cele ce ni s-au rânduit, să nu luăm unul rolul unuia, ci dacă se pare cuiva potrivit să grăiască împotrivă, să-i grăiască.” Dar tuturor li s-a părut potrivit să vorbească primul Ioan.

IV. Ioan a zis: „Sunt două căi: una a vieţii şi una a morţii, şi e mare deosebire între cele două căi. Aşadar, cea a vieţii e aceasta: mai întâi, să iubeşti pe Dumnezeu, Care te-a făcut, din toată inima ta, şi să slăveşti pe Cel ce te-a răscumpărat din moarte, care e întâia poruncă. În al doilea rând, să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi, care e a doua poruncă; de ele atârnă Legea şi profeţii.”

V. Matei a zis: „Toate câte nu vrei să ţi se facă nu le fă nici tu altuia. Dar învăţătura acestor cuvinte spune-o tu, frate Petre!”

VI. Petru a zis: „Să nu ucizi, să nu faci adulter, să nu desfrânezi, să nu strici copii, să nu furi, să nu faci vrăjitorii, să nu faci farmece, să nu omori copilul în stricăciune, nici să nu-l omori născut, să nu doreşti cele ale aproapelui, să nu juri strâmb, să nu dai mărturie mincinoasă, să nu vorbeşti de rău, să nu ţii ranchiună, să nu fii duplicitar nici în gândire, nici cu limba, căci duplicitatea limbii e cursa morţii, să nu fie cuvântul tău gol, nici mincinos. Să nu fii lacom, nici răpitor, nici făţarnic, nici rău, nici mândru; să nu faci sfat rău împotriva aproapelui tău; să nu urăşti pe nici un om, ci pe unii să-i mustri, pe alţii să-i miluieşti, pentru alţii să te rogi, iar pe alţii să-i iubeşti mai presus decât sufletul tău.”

VII. Andrei a zis: „Copilul meu, fugi de orice rău şi de orice lucru asemenea lui. Să nu fii mânios, căci mânia duce la ucidere, pentru că irascibilitatea e un demon de parte bărbătească. Să nu fii nici gelos, nici certăreţ, nici irascibil; căci din acestea se naşte uciderea.”

VIII. Filip a zis: „Copilul meu, să nu fii poftitor, căci pofta duce la desfrânare şi-i trage pe oameni la ea, pentru că pofta e un demon de parte femeiască; unul îi pierde pe cei ce îl primesc cu mânia, iar celălalt cu plăcerea. Dar calea duhului rău e păcatul sufletului şi, când acesta are o mică intrare în el, o lărgeşte şi duce sufletul acela la toate cele rele şi nu-l lasă pe om să primească şi să vadă adevărul. Irascibilitatea voastră să aibă măsură şi în scurt timp să o struniţi, ca să nu vă arunce într-un lucru rău. Pentru că, dacă rămân mult timp, irascibilitatea şi pofta devin demonice şi când omul se întoarce spre ele, se umflă în sufletul lui, devin mai mari şi-l duc la fapte nedrepte, râd de el şi se bucură de pierzania omului.”

IX. Simon a zis: „Copile, nu grăi lucruri de ruşine, nici nu te uita de sus, căci din acestea se nasc adultere.”

X. Iacob a zis: „Copilul meu, nu privi la zborul păsărilor, pentru că duce la idolatrie, nici nu fă descântece, vrăji şi purificări, nici nu voi să le vezi ori să le auzi; căci din toate acestea se nasc idolatrii.”

XI. Natanael a zis: „Copile, să nu fii mincinos, căci minciuna duce la furt, nici iubitor de arginţi, nici iubitor de slavă; pentru că din toate acestea se nasc furturi. Copile, nu murmura, pentru că murmurul duce la blasfemie, nu fi arogant, nici nu gândi rele, căci din toate acestea se nasc blasfemii. Ci fii blând, căci cei blânzi vor moşteni împărăţia cerurilor. Fii îndelung-răbdător, milostiv, făcător de pace, curat cu inima de tot răul, fără răutate şi liniştit, bun şi păzindu-te şi tremurând la cuvintele pe care le auzi. Să nu te înalţi pe tine însuţi, nici să nu-ţi dai sufletul cu cei înalţi, ci petrece împreună cu cei drepţi şi smeriţi. Iar lucrurile care ţi se întâmplă să le primeşti ca pe unele bune, ştiind că fără Dumnezeu nu se face nimic.”

XII. Toma a zis: „Copile, pe cel care-ţi grăieşte cuvântul lui Dumnezeu, ţi se face pricină de viaţă şi-ţi dă pecetea în Domnul să-l iubeşti ca pe pupila ochiului tău; adu-ţi aminte de el ziua şi noaptea, cinsteşte-l ca pe Domnul; căci unde se vorbeşte de domnie, acolo este Domnului. Ci caută zi de zi faţa lui şi pe ceilalţi sfinţi, ca să te odihneşti prin cuvintele lor, căci lipindu-te de sfinţi, te vei sfinţi. Cinsteşte-l pe cât îţi stă în putinţă din sudoarea ta şi din osteneala mâinilor tale. Căci dacă Domnul a socotit lucru vrednic să-ţi dea prin el hrană şi băutură duhovnicească şi viaţă veşnică, tu trebuie cu mult mai mult să-i aduci ofrandă hrana stricăcioasă şi vremelnică; pentru că e scris: «Vrednic este lucrătorul de plata lui», «Să nu legi gura boului care treieră» şi «Nimeni nu sădeşte vie fără să mănânce din roada ei».”

XIII. Kefa a zis: „Să nu faci schisme, ci să faci pace între cei ce se luptă, să judeci drept, să nu te uiţi la faţa omului când mustri pe cineva pentru vreo greşeală; căci nu are vreo putere bogatul la Domnul, fiindcă la El nu contează demnităţile, nu e de folos frumuseţea, ci este o egalitate a tuturor. În rugăciunea ta să nu fii şovăitor dacă se va face sau nu. Să nu fii cu mâinile întinse la luat şi strânse la dat. Dacă ai prin lucrul mâinilor tale, dă ca răscumpărare pentru păcatele tale. Să nu şovăi când dai, nici să nu murmuri când dai; căci ştii cine este Bunul răsplătitor care îţi va plăti. Să nu întorci spatele celui lipsit, ci să pui în comun toate cu fratele tău şi să nu spui că sunt doar ale tale, căci dacă veţi fi părtaşi în comun la nemurire, cu cât mai mult [nu va trebui să fiţi părtaşi în comun] la cele muritoare?”

XIV. Bartolomeu a zis: „Vă rog, fraţilor, cât mai este vreme şi-i aveţi cu voi pe cei pentru care puteţi lucra, să nu-i lăsaţi lipsiţi în nimic, dacă aveţi putere. Pentru că aproape este ziua Domnului, în care toate vor pieri împreună cu cel rău, căci va veni Domnul şi răsplata Lui. Faceţi-vă legiuitori ai voştri înşivă, faceţi-vă sfătuitori buni ai voştri înşivă, învăţaţi de Dumnezeu. Să păzeşti cele pe care le-ai primit fără să adaugi, nici scoţi ceva.”

XV. Petru a zis: „Fraţilor, cele privitoare la celelalte povăţuiri să vă înveţe Scripturile. Iar noi vă vom rândui cele pentru care am primit poruncă.” Şi toţi au zis: „Petru să vorbească.”

XVI. Petru a zis: „Dacă sunt puţini bărbaţi şi nu există undeva din cei ce pot să voteze pentru episcop o mulţime de doisprezece bărbaţi, să scrie la Bisericile vecine, unde există o mulţime stabilă, ca să vină de acolo trei bărbaţi aleşi să pună la încercare cu încercare pe cel ce este vrednic, dacă are cineva bună faimă de la păgâni, dacă e nepăcătos, dacă e iubitor de săraci, dacă e cuminte, nebeţiv, nedesfrânat, nelacom sau bârfitor sau părtinitor şi cele asemenea acestora. Bine e să fie fără femeie, iar dacă nu, să fie de la o singură femeie, să fi avut parte de educaţie, să poată să tâlcuiască Scripturile; iar dacă e fără carte, să fie blând şi să prisosească în iubire faţă de toţi, ca nu cumva să fie făcut episcop cineva acuzat de mulţi cu privire la ceva din acestea.”

XVII. Ioan a zis: „Episcopul aşezat, după ce a cunoscut luarea-aminte şi iubirea de Dumnezeu a celor împreună cu el, să aşeze doi prezbiteri pe care i-a încercat mai înainte.” Toţi au răspuns: „Nu doi, ci trei; căci [în Apocalipsă] sunt douăzeci şi patru de bătrâni: doisprezece de-a dreapta şi doisprezece de-a stânga.”

XVIII. Ioan a zis: „Bine aţi adus aminte, fraţilor, întrucât cei de-a dreapta primesc de la arhangheli cupele şi le aduc Stăpânului, iar cei de-a stânga le ţin pentru mulţimea îngerilor. Aşadar prezbiterii trebuie să fie deja vârstnici pentru lume, abţinându-se cumva de la întâlnirea cu femei, darnici faţă de frăţie, nepărtinitori, tovarăşi de iniţieri şi de lupte ai episcopului, adunând mulţimea, plini de sârguinţă faţă de păstor. Prezbiterii de-a dreapta să poarte de grijă de episcop la altar ca să fie cinstiţi şi să fie cinstiţi ei înşişi în cele ce sunt de lipsă. Iar prezbiterii cei de-a stânga să poarte de grijă de mulţime, ca ea să stea bine şi să fie netulburată, învăţată fiind mai întâi de toată supunerea. Iar dacă cineva răspunde cu aroganţă când e povăţuit, atunci cei ce sunt la altar să fie una şi să-l judece cu sfat pe unul ca acesta la lucrul de care ar fi vrednic, ca şi ceilalţi să aibă frică, pentru ca nu cumva să fie părtinitori faţă de cineva şi aşa boala lui să se întindă ca o cangrenă şi să fie înrobiţi de ea toţi.”

XIX. Iacob a zis: „Să fie aşezat şi un citeţ pus mai înainte la încercare, neîmpiedicat la limbă, nebeţiv, nestâmind râsul prin cuvântul său, cu bună purtare, ascultător, alergând primul la adunările duminicale, docil, povestitor, ştiind că ţine locul evangheliştilor. Căci cel ce umple urechile celui ce nu înţelege va fi socotit înscris la Dumnezeu.”

XX. Matei a zis: „Să fie aşezaţi diaconi, căci scris este: «Pe trei [martori] va sta tot cuvântul Domnului». Să fie puşi la încercare pentru orice slujire, să aibă mărturie de la mulţime, să fie căsătoriţi o singură dată, să-şi crească copiii, să fie cuminţi, blânzi, liniştiţi, nemurmurători, neduplicitari cu limba, nemânioşi – căci mânia îl pierde pe bărbatul înţelept -, nepătimitori, nefucându-se stăpâni peste cei săraci, nefolosind vin mult; buni îndemnători la faptele cele în ascuns, silindu-i pe fraţii care au să-şi desfacă mâinile, darnici ei înşişi, comunitari, cinstiţi de mulţime cu toată cinstea, respectul şi frica, atenţi cu grijă la cei ce umbră fără rânduială, pe unii povăţuindu-i, pe alţii pedepsindu-i, iar pe alţii trimiţându-i de la ei cu dispreţ, ştiind că dispreţuitorii, bârfitorii şi contrazicătorii se împotrivesc lui Hristos.”

XXI. Kefa a zis: „Să fie aşezate trei văduve: două să stăruie în rugăciunea pentru toţi cei aflaţi în încercare şi în descoperirile privitoare la ceea ce e de lipsă, iar una să slujească frumos stând lângă cele aflate în boli, trează, vestind prezbiterilor cele de care e nevoie, neiubitoare de câştig ruşinos, nelipite de mult vin, ca să poată fi treze la slujbele de noapte şi dacă ar voi cineva să facă alte fapte bune; căci aceasta sunt bunele comori ale Domnului.”

XXII. Andrei a zis: „Diaconii să fie zi şi noapte pretutindeni lucrători ai faptelor bune, fără să se uite de sus la săraci, nici să fie părtinitori faţă de cel bogat, să-l cunoască pe cel necăjit şi să nu-l scoată de la colectă; ci să-i si-lească pe cei ce pot să-şi strângă comori de fapte bune uitându-se la cuvintele învăţătorului nostru: «M-aţi văzut flămând şi nu M-aţi hrănit». Căci cei ce slujesc bine îşi agonisesc fără reproş un loc în turmă.”

XXIII. Filip a zis: „Laicul să asculte de poruncile pentru laici supunându-se celor ce stau în jurul altarului. Fiecare să placă lui Dumnezeu la locul său neduşmănindu-se unii cu alţii pentru cinurile care le-au fost rânduite, fiecare în cel la care a fost chemat de Dumnezeu. Unul să nu taie calea celuilalt, căci nici îngerii nu se rotesc pe o altă cale decât cea care le-a fost orânduită.”

XXIV. Andrei a zis: „E folositor, fraţilor, să aşezăm o diaconie pentru femei.”

XXV. Petru a zis: „Am orânduit-o deja. Să înştiinţăm exact despre ofranda Tmpului şi Sângelui.”

XXVI. Ioan a zis: „Aţi uitat, fraţilor, că atunci când învăţătorul a cerut pâinea şi paharul şi le-a binecuvântat zicând: «Acesta este Trupul Meu… şi Sângele Meu», nu le-a îngăduit să stea împreună cu noi.”
Marta a zis: „Din pricina Mariei, pentru că a văzut-o zâmbind.” Maria a zis: „N-am râs, căci ne-a spus mai dinainte, atunci când învăţa, că ce este slab se mântuieşte prin ce este tare.”

XXVII. Kefa a zis: „Vă aduceţi aminte unii că femeilor le-a rânduit să nu se roage drepte, ci şezând la pământ.”

XXVIII. Iacob a zis: „Deci cum putem orândui o slujire pentru femei, dacă nu o slujire ca să poată fi de ajutor celor nevoiaşe?”

XXIX. Filip a zis: „Şi acest lucru, fraţilor, cu privire la distribuire: cine face o faptă bună îşi agoniseşte comoară, căci cine-şi adună comoară în împărăţie va fi socotit de Dumnezeu lucrător înscris.”

XXX. Petru a zis: „Acestea [vi le-am spus], fraţilor, nu ca unii care au vreo putere spre constrângere, ci având poruncă de la Domnul. Vă rugăm să păziţi poruncile nescoţând sau adăugând ceva în numele Domnului nostru. Căruia fie slava în veci. Amin.”

Canonul Ortodoxiei, Ed. Deisis-Stavropoleos, Bucureşti, 2008, pg. 591-595 – Canoanele Sfinţilor Apostoli prin Clement (Egipt, cca 300). Traducere după textul grec editat critic – după singurul manuscris păstrat: Vindob. hisî. gr. 7 (secolul XII), f. 4v-7v – de Th. Schermann în: Die allgemeine Kirchenordnung, frühchristliche Liturgien und kirchliche Überlieferung. I. Die allgemeine Kirchenordnung des zweiten Jahrhunderts, Padebom, 1914, p. 12-34.