Canonul 9

Şi pentru cei ce ca din somn s-ar arunca pe sineşi la nevoinţă, chinuindu-se şi voind a trage asupra loruşi ispite de a se lupta cu marea şi cu multa învăluire [a mării], iar mai ales şi împotriva fraţilor aprind jăratecul păcătoşilor, şi cu aceştia trebuie a ne împărtăşi. Fiindcă în Numele lui Hristos vin la aceasta, deşi nu iau aminte la Cuvintele Lui, care învaţă: «Rugaţi-vă ca să nu intraţi în ispită» [Matei 26: 41], şi iarăşi a zice Tatălui în Rugăciune: «Şi să nu ne duci pe noi în ispită, ci să ne izbăveşti de cel viclean» [Luca 11: 4], şi poate nu ştiu ei fugile Însuşi Stăpânului şi Învăţătorului nostru cele ce de multe ori s-au făcut, de la cei ce voiau a-L vrăjmăşui, şi că uneori nici nu umbla de faţă printre ei [Ioan 11:51; Marcu 14:48]. Că şi când s-a apropiat vremea Patimilor Lui, nu S-a dat pe Sineşi, ci a aşteptat până ei au venit asupra Lui cu săbii şi cu lemne. Deci zice către ei: «Ca la un tâlhar aţi ieşit cu săbii şi cu fuşti să Mă prindeţi?» «Care L-au şi dat pe El, zice, lui Pilat».

Însă cei ce după asemnarea Lui şi cei ce după scopul Lui umblând au pătimit, aducându-şi aminte de dumnezeieştile Lui Cuvinte, prin care pregătindu-ne pe noi pentru prigoane, zice: «Luaţi aminte la voi înşivă, căci vă vor da pe voi în adunări, şi în sinagogile lor vă vor bate pe voi.» Şi a zis „vă vor da” iar nu „daţi-vă pe sine”; «şi veţi fi duşi la igemoni şi la împăraţi pentru numele Meu» [Luca 21: 12], însă nu „pe sine-vă să vă aduceţi”.

Fiindcă şi voieşte ca noi, fiind prigoniţi, să trecem din loc în loc, pentru numele Lui, precum iarăşi Îl auzim pe El zicând: «Şi de vă gonesc pe voi din cetatea aceasta, fugiţi în cealaltă» [Matei 10: 23], căci nu voieşte a ne duce noi de sine către scutierii şi lăncierii diavolului, ca să nu ne facem pricinuitori lor şi de mai multe morţi, ca cum silindu-i pe ei mai mult să se sălbăticească şi să săvârşească cu fapta lucrurile cele aducătoare de moarte, ci să aşteptăm şi să luăm aminte de sine-ne: «Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită» [Matei 26: 41].

Astfel Ştefan, cel dintâi următor al Lui, mucenicie luând asupră-şi în Ierusalim, răpindu-se de cei fără de lege şi aducându-se în adunare, cu pietre împroşcându-se în numele Domnului Iisus Hristos, s-a slăvit, rugându-se şi zicând: «Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta» [Fapte 7: 60].

Aşa Iacov al doilea, prinzându-se de Irod, cu sabia i s-a tăiat capul [Fapte 12: 2].

Aşa Petru, cel dintîi dintre Apostoli, de multe ori prinzându-se şi închizându-se, şi necinstindu-se la urmă s-a răstignit în Roma.
prea-vestitul Pavel, de multe ori fiind dat şi până la moarte primejduindu-se şi mult nevoindu-se, şi întru multele prigoane şi în necazuri lăudându-se, întru aceeaşi cetate şi lui i s-a tăiat capul cu sabia. Care întru cele ce s-a lăudat, a isprăvit, căci «în Damasc s-a slobozit cu coşniţa noaptea peste zid» [2 Corinteni 11: 32]. Şi a scăpat din mâinile celui ce căuta a-l prinde.

Căci ceea ce le stătea lor înainte era mai întâi să binevestească şi să înveţe cuvântul lui Dumnezeu, întru care mai întărind pe fraţi ca să rămână întru credinţă, ziceau ei şi aceasta că: «Prin multe necazuri [se cade] a intra întru Împărăţia lui Dumnezeu» [Fapte 14:22]. Căci „căutau nu pe folosul loruşi, ci pe cel al multora ca să se mântuiască» [1 Corinteni 10: 23]. Şi erau multe a le zice lor la acestea spre a face după cuvînt, de nu, precum zice Apostolul: «nu îmi ajunge vremea a povesti» [Evrei 11: 32].

Originalul ellin al textului canonului:

Καὶ τοῖς δὲ ὡς ἂν ἐξ ὕπνου ἑαυτοὺς παραπηδῶσιν εἰς τὸν ἀγῶνα, ὠδίνοντα καὶ μέλλοντα ἑλκύσαι, ἑαυτοῖς δὲ πειρασμὸν ἐπισπασαμένοις θαλαττομαχίας καὶ πολλῆς κυματώσεως, μᾶλλον δὲ καὶ τοῖς ἀδελφοῖς προσεκκαίουσιν ἄνθρακας ἁμαρτωλῶν, καὶ αὐτοῖς κοινωνητέον, ἅτε δὴ ἐν ὀνόματι Χριστοῦ παρερχομένοις εἰς τοῦτο· εἰ καὶ μὴ προσέχουσιν αὐτοῦ τοῖς λόγοις, διδάσκοντος προσεύχεσθαι μὴ εἰσελθεῖν εἰς πειρασμόν, καὶ πάλιν ἐν εὐχῇ λέγειν τῷ Πατρί· Καὶ μὴ εἰσενέγκῃς ἡμᾶς εἰς πειρασμόν, ἀλλὰ ῥῦσαι ἡμᾶς ἀπὸ τοῦ πονηροῦ· ἴσως δὲ καὶ ἀγνοοῦσι τὰς πολλάκις γινομένας ἀναχωρήσεις τοῦ οἰκείου δεσπότου καὶ διδασκάλου ἡμῶν ἀπὸ τῶν θελόντων ἐπιβουλεύειν καὶ ὅτι ἔσθ᾿ ὅτε, οὐδὲ παρρησίᾳ περιεπάτει δι᾽ αὐτούς, καὶ ὅτι καὶ ὅτε ὁ καιρὸς τοῦ πάθους αυτοῦ προσήγγισεν οὐχ ἑαυτὸν παρέδωκεν, ἀλλ᾿ ἐδέξατο, ἕως ἦλθον ἐπ᾿ αὐτὸν μετὰ μαχαιρῶν καὶ ξύλων· λέγει οὖν πρὸς αὐτούς· Ὡς ἐπὶ λῃστὴν ἐξήλθετε μετὰ μαχαιρῶν καὶ ξύλων συλλαβεῖν με; οἳ καὶ παρέδωκαν αὐτόν, φησι, Πιλάτῳ. Καθ᾿ ὁμοιότητα γοῦν αὐτοῦ καὶ οἱ κατὰ σκοπὸν αὐτοῦ βαίνοντες πεπόνθασι, μεμνημένοι τῶν θείων αὐτοῦ λόγων, δι᾽ ὧν, ἐπιστηρίζων ἡμᾶς περὶ τῶν διωγμῶν, λέγει· Προσέχετε ἑαυτοῖς, παραδώσουσι γὰρ ἡμᾶς εἰς συνέδρια καὶ ἐν ταῖς συναγωγαῖς αὐτῶν μαστιγώσουσιν ἡμᾶς. Παραδώσουσι δὲ εἶπεν, ἀλλ᾿ οὐχὶ ἑαυτοὺς παραδώσετε· καὶ ἐπὶ ἡγεμόνας δέ, φησί, καὶ βασιλεῖς ἀχθήσεσθε διὰ τὸ ὄνομά μου, ἀλλ᾿ οὐχὶ ἑαυτοὺς ἄξετε. Ἐπεὶ καὶ μεταπηδᾶν ἡμᾶς βούλεται ἀπὸ τόπων εἰς τόπους διωκομένους διὰ τὸ ὄνομα αὐτοῦ, ὡς πάλιν ἀκούομεν αὐτοῦ λέγοντος· Καὶ ὅτε διώκουσιν ὑμᾶς ἐκ τῆς πόλεως ταύτης, φεύγετε εἰς τὴν ἑτέραν. Οὐ γὰρ θέλει αὐτομολεῖν ἡμᾶς πρὸς τοὺς τοῦ διαβόλου ὑπασπιστὰς καὶ δορυφόρους, ὅπως μὴ καὶ πλειόνων θανάτων αἴτιοι αὐτοῖς γινώμεθα, ὡς ἂν καταναγκάζοντες αὐτοὺς μᾶλλον κατατραχύνεσθαι καὶ τελεσιουργεῖν τὰ θανατηφόρα ἔργα, ἀλλ᾿ ἐκδέχεσθαι καὶ προσέχειν ἑαυτοῖς, γρηγορεῖν τε καὶ προσεύχεσθαι, ἵνα μὴ εἰσέλθωμεν εἰς πειρασμόν. Οὕτω Στέφανος πρῶτος κατ᾿ ἴχνος αὐτοῦ μαρτύριον ἀναδεξάμενος, ἐν Ἱεροσολύμοις συναρπασθεὶς ὑπὸ τῶν παρανόμων καὶ ἀχθεὶς ἐν τῷ συνεδρίῳ, λιθοβολούμενος ἐν ὀνόματι Χριστοῦ, ἐδοξάσθη παρακαλῶν καὶ λέγων· Κύριε, μὴ στήσῃς αὐτοῖς τὴν ἁμαρτίαν ταύτην. Οὕτως Ἰάκωβος δεύτερος, συλληφθεὶς ὑπὸ Ἠρώδου, μαχαίρᾳ τὴν κεφαλὴν ἀπετμήθη. Οὕτως ὁ πρόκριτος τῶν ἀποστόλων Πέτρος, πολλάκις συλληφθεὶς καὶ φυλακισθεὶς καὶ ἀτιμασθείς, ὕστερον ἐν Ῥώμῃ ἐσταυρώθη. Ὁμοίως καὶ ὁ περιβόητος Παῦλος, πλεονάκις παραδοθεὶς καὶ ἕως θανάτου κινδυνεύσας, πολλά τε ἀθλήσας καὶ καυχησάμενος ἐν πολλοῖς διωγμοῖς καὶ θλίψεσιν, ἐν τῇ αὐτῇ πόλει καὶ αὐτὸς μαχαίρᾳ τὴν κεφαλὴν ἀπετμήθη, ὃς ἐν οἷς ἐκαυχήσαντο κατέληξεν· ὅτι καὶ ἐν Δαμασκῷ σπυρίδι ἐχαλάσθη διὰ τοῦ τείχους νυκτός, καὶ ἐξέφυγε τὰς χεῖρας τοῦ ζητοῦντος αὐτὸν πιάσαι. Τὸ γὰρ προκείμενον ἦν αὐτοῖς, ἐν πρώτοις εὐαγγελίζεσθαι καὶ διδάσκειν τὸν λόγον τοῦ Θεοῦ, ἐν οἷς ἐπιστηρίζοντες τοὺς ἀδελφοὺς ἐμμένειν ἐν τῇ πίστει, καὶ τοῦτο ἔλεγον, ότι διὰ πολλῶν θλίψεων δεῖ ἡμᾶς εἰσελθεῖν εἰς τὴν βασιλείαν τοῦ Θεοῦ. Ἐζήτουν γὰρ οὐ τὸ ἑαυτῶν συμφέρον, ἀλλὰ τὸ τῶν πολλῶν, ἵνα σωθῶσι. Καὶ ἦν πολλὰ λέγειν αὐτοῖς εἰς ταῦτα πρὸς τὸ κατὰ λόγον πράσσειν, εἰ μή, ὡς λέγει ὁ ἀπόστολος, ἐπιλείψῃ δ᾿ ἂν ἡμᾶς διηγουμένους ὁ χρόνος.

Tîlcuirea Sfîntului Nicodim Aghioritul:

Cei ce scoală din somn şi mai ales după puţin somn, nu-şi au cugetul lor statornic, ci tulburat şi nestatornic. Cu aceştia, dar, a asemănat sfântul pe aceia ce s-ar da întru nevoinţa muceniciei, şi nu umblă cu rânduială, ci sumeţeşte şi fără chibzuire se aruncă întru dânsa, nearătată fiind şi negândită de prigonitori. Nici pe faţă şi în lucrare pusă, ci zăbovind de a trage pe creştinii cei ce se nevoiesc. Şi îşi trag loruşi ispită, iar celorlalţi creştini le aprind mai mult muncile prigonitorilor cu necuviincioasa lor pornire. Însă deşi aceştia sunt vrednici de prihană, cu toate acestea, fiindcă pentru numele lui Hristos s-ar arunca la mucenie, porunceşte sfântul, prin canonul acesta, ca să se împărtăşească cu ceilalţi creştini, chiar dacă nu urmează pilda lui Hristos.