Se numesc „elite”. Elite la delapidat idei şi fonduri, poate, după cum zice şi vorba: „La plăcinte, înainte, la război, înapoi”.

Se numesc „intelighenţie”. A fi intelectual înseamnă a înţelege şi a avea idei, şi, să ne fie cu iertare dar tocmai acestea două le lipsesc.

Se numesc dizidenţi (cum poţi fi şi la conducere, şi dizident, în acelaşi timp, e ceva greu de imaginat) şi „anti-sistem”. Acest termen înseamnă ad litteram două lucruri: 1. a fi împotriva sistemului actual/curent (ceea ce e irelevant dpdv moral) sau 2. a fi împotriva oricărui sistem (adică anarhism). Antisistem e deci un termen complet nepotrivit.

„Liber cugetători?” Liberi de evlavie, poate. Liberi de idei, sigur. Liberi de responsabilitate, şi mai sigur. Cugetători, da – dar despre cele ale lumii acesteia, iar despre viaţa cea veşnică nici o grijă. Filosofia anti-spirituală „are senzaţia” în loc să aibă revelaţia, frazele încep cu „mă tem că…”, ilustrativ unei terori lăuntrice subtile şi permanente; ea nu are viteze, are „derapaje”, nu are intensităţi, are „devieri”; nu are structuri şi principii, are etichete şi retorici; nu are convingeri, are „impresii”. Păi cine n-ar obosi cu atîta efort de insubstanţiere! Bieţii neuroni, ar vrea şi ei satisfacţia unei epifanii, dar nu sunt niciodată lăsaţi decît pe porţiuni mici, controlabile.

Din pricina greşelii fundamentale de a considera Tainele lui Dumnezeu rod al imaginaţiei sau gîndirii umane, în loc să vadă că Puterea lui Dumnezeu e una, iar liberul arbitru al omului e cu totul altceva, mulţi scrîşnesc împotriva Bisericii luînd ca pretext păcatele credincioşilor, cum de exemplu (un exemplu dintr-un ocean) face după model voltairian în una din ultimele sale scrieri ilizibile, dl. Liiceanu, care, ca şi ceilalţi „filosofi” ocrotiţi de toate regimurile nu mai catadicsesc a se preface creştini, intuind că vine momentul dovedirii realei loialităţi.

Am scris „filosofi” – cu ghilimele, pentru că a fi filosof înseamnă a iubi înţelepciunea (Înţelepciunea este unul din numele lui Dumnezeu) şi a fi în stare să raţionezi numene şi fenomene, coeziv, într-un sistem; ceea ce aceşti domni niciodată nu au făcut, ei doar au vorbit filosofic (acelaşi limbaj rigidizat în nuanţări superflue), dar din cîte se pare niciodată nu au filosofat, adică nu s-au iscusit, nici imersat în nuanţele oglindite în raţiune de raţiunile divine. Un filosof adevărat niciodată nu se erijează în mistic dacă n-are apetenţă, nici în dezavuator al misticii de ciudă că n-o poate ronţăi în gingii.

Domniile lor se declară în sfîrşit ceea ce erau dintotdeauna, probabil obosiţi de îndelungata …nedumerire (ca să nu zicem duplicitate, în cazul unora), şi voiesc să se odihnească într-un fotoliu mai propriu unde se simt autentic, anume relativismul ateu. Sunt liberi, nu-i reţinem! Tribuna relativistă întotdeauna va avea public. După ce au fost sprijiniţi atîta de sinodalii noştri, poate de acum înainte doamna Isabela Scraba şi o întreagă pleiadă de filosofi şi gînditori autentici, şi, mai ales, autentic creştini, intelectuali prigoniţi şi lăsaţi muritori de foame şi neştiuţi, vor avea, măcar acum în al 12-lea ceas, locul bine meritat în amvonul intelighenţiei reale a Bisericii Române.

Mănăstirea Petru Vodă, 15 Decembrie 2020