Condiţiunea de viaţă a unei legi, garanţia stabilităţii sale e ca ea să fie un rezultat, o espresiune fidelă a trebuinţelor unui popor şi tocmai de aceea dreptul de a formula acele trebuinţe în articole şi paragrafe este, după spiritul timpului nostru, al popoarelor. Un popor – oricum ar fi el- are dreptul de a-şi legiui trebuinţele şi tranzacţiunile ce rezultă neapărat din acele trebuinţe, reciprocitatea relaţiunilor sale; într-un cuvânt: legile unui popor, drepturile sale nu pot purcede decât din el însuşi.

Măsurariul civilizaţiei unui popor în ziua de azi e: o limbă sonoră şi aptă de a esprima prin sunete – noţiuni, prin şir şi accent logic – cugete, prin accent etic – simţăminte. Modul de a înşira în fraze noţiune după noţiune, o caracteristică mai abstractă ori mai concretă a noţiunilor în sine, toate astea, dacă limba e să fie naţională, sunt ale limbii, căci de nu va fi aşa, e prea lesne ca un om să vorbească nemţeşte, d.es., cu material de vorbă unguresc. Afară de aceea, civilizaţiunea unui popor constă cu deosebire în dezvoltarea acelor aplecări umane în genere care sunt neapărate tuturor oamenilor, fie aceştia mari ori mici, săraci ori bogaţi, acele principie cari trebuie să constituie fundamentul, directiva a toată viaţa şi a toată activitatea omenească. Cu cât aceste cunoştinţe şi principie cari să li fie tuturor comune sunt mai dezvoltate, cu atâta poporul respectiv e mai civilizat. Căci numai clasa inteligentă nu constituie civilizaţia, care e şi trebuie să fie comună tuturor păturelor populaţiei. Sunt popoare ce posed o respectabilă inteligenţă naltă, fără de a fi ele civilizate; sunt altele cari, fără inteligenţă naltă, întrunesc toate condiţiunile civilizaţiei. Ştiinţele (afară de ceea ce e domeniu public) trebuie să prezinte lucruri proprie ale naţiunei, prin care ea ar fi contribuit la luminarea şi înaintarea omenirei; artele şi literatura frumoasă trebuie să fie oglinzi de aur ale realităţii în care se mişcă poporul, o coardă nouă, originală, proprie pre bina cea mare a lumii. Legislaţiunea trebuie să fie aplicarea celei mai înaintate idee de drept pusă în raport cu trebuinţele poporului, astfel însă încât esplicarea ori aplicarea drepturilor prin lege să nu contrazică spiritului acelora. Industria trebuie să fie a naţiunei aceleia şi păzită de concurenţă; iar purtătorul ei, comerţul, s-o schimbe pe aur, dar aurul, punga ce hrăneşte pe industriaş şi îmbracă pe agricultor, trebuie asemenea să fie în mânele aceleiaşi naţiuni…

1870