Curios lucru, lucrarea aceasta, a tainei fărădelegii (2 Thes 2:7) la sfîrşitul lumii. Apostazia, neputînd fi cerută prin lepădarea explicită de Hristos, se cere acum prin lepădarea de chipul dumnezeiesc (prin acceptarea ideii că sîntem nedeplini şi handicapaţi ca ipostas, însă deplini / întregi / integri doar dacă sîntem dependenţi de tehnologie) şi prin lepădarea de cei ce au plăcut lui Dumnezeu. Dacă despre noul iconoclasm am mai vorbit (pomenind despre super-tehnologizare şi cyborgizare), apostazia prin lepădarea de cei ce au plăcut lui Dumnezeu este noua etapă a pîrei, a turnătoriei – o faptă cu desăvîrşire diabolică.

Spune Sfîntul Dorothei din Gaza astfel:

„Sînt două smerenii, precum şi două mîndrii. Cea dintîi mîndrie este cînd cineva dispreţuieşte pe fratele, cînd îl socoteşte ca nefiind nimic şi pe sine ca fiind mai presus de el. Acesta, de nu se va trezi repede şi de nu se va sîrgui să scape de ea, vine cu încetul şi la a doua mîndrie, prin care se mîndreşte şi împotriva lui Dumnezeu, şi-şi pune pe seama sa isprăvile săvîrşite, nu pe seama lui Dumnezeu.

Cu adevărat, fraţii mei, am văzut odată pe cineva ajungînd la această stare jalnică. La început, dacă cineva dintre fraţi îi spunea ceva de altul, dispreţuia pe fiecare şi zicea: «Cine e acela? Nu este altul (bun) decît [Sfîntul] Zosima şi cei împreună cu el». Apoi a început să-i dispreţuiască şi pe aceştia şi să zică: «Nu este altul (mai bun) decît [Sfîntul] Macarie». Şi după puţin a început să spună: «Cine e Macarie? Nimeni! Nu sînt (mari) decît [Sfinţii] Vasilie şi Grigorie». Apoi, după puţin, a început să-i dispreţuiască şi pe aceştia, zicînd: «Cine este Vasilie? Şi cine e Grigorie? Nimeni. Numai Petru şi Pavel (sînt mari)». Şi i-am spus lui: «Cu adevărat, frate, şi pe aceştia îi vei dispreţui». Şi, credeţi-mă, că după puţină vreme, a început să zică: «Cine este Petru şi cine Pavel? Nimeni. Numai Sfînta Treime (e mare)». Pe urmă s-a mîndrit şi împotriva lui Dumnezeu Însuşi şi aşa şi-a ieşit din sine. De aceea trebuie să luptăm, fraţii mei, împotriva celei dintîi mîndrii, ca să nu cădem cu încetul şi în mîndria cea mai deplină.“

Acesta este motivul apostaziei: mîndria. Înjugarea ei cu necredinţa va duce negreşit la lepădarea de Hristos. După ce vrăjmaşii lui Hristos şi ai poporului român au încercat pe rînd să convingă autorităţile locale să retragă titlul de cetăţeni de onoare unor mari români – precum Părintele Justin Pârvu şi Valeriu Gafencu, etc -, acuzîndu-i de “fascism”, a venit acum rîndul lui Vintilă Horia. Vintilă Horia a fost o uriaşă personalitate academică, de anvergură internaţională. Romanul său “Dumnezeu S-a născut în exil” a fost apreciat pe multe meridiane ale lumii, devenind un soi de manifest al unei lumi sugrumată de ateism. Volumul a fost premiat cu premiul literar Goncourt şi a fost contestat de regimul bolşevic la putere în România anului 1960, România în care elita intelectuală şi morală a ţării zăcea în închisori.

Acum trei luni, consiliul local al localităţii Segarcea (Dolj) – localitatea în care s-a născut marele romancier Vintilă Horia – i-a atribuit scriitorului cetăţenia de onoare. La pomenirea Sfîntului Haralambie, pe 10 Februarie a.c., în urmă cu două săptămîni, acelaşi consiliu local i-a retras titlul acordat.

Nu e de mirare retragerea unui titlu în vremurile în care ţara se mai numeşte România doar pentru că moscovia internaţionalistă nu e interesată să-i dea alt nume, în vremurile în care corectitudinea politică este religia oficială a Statului Român.

De mirare este că nişte autorităţi locale au avut ideea de a săvîrşi un gest creştinesc faţă de cel mai cunoscut om care s-a născut vreodată în localitatea lor, cîtă vreme ştiau că nu vor rezista presiunilor corectitudinii politice care urma să se rostogolească peste primărie şi reprezentanţii săi.

S-au potrivit aici cuvintele Mîntuitorului Iisus Hristos, Care zice (Luca 14:28-33):

Cine dintre voi vrînd, să zidească turn, oare nu mai întîi şezînd îşi socoteşte cheltuiala – dacă are cele spre săvîrşire -, ca nu cîndva, punînd el temelia şi neputînd săvîrşi, toţi cei ce-l vor vedea să înceapă a-l batjocori, zicînd: “Acest om a început a zidi, şi n-a putut săvîrşi”?
Sau care împărat, mergînd să se lovească cu alt împărat la război, oare nu şezînd mai întîi se sfătuieşte de va putea cu zece mii să întîmpine pe cel ce vine asupra lui cu douăzeci de mii? Iar de nu, încă fiind el departe, trimiţînd solie, se roagă de pace.

Lepădarea de mărturisirea creştină a înaintaşilor noştri va fi urmată de alte lepădări, după care, apostatul fiind deja slăbit şi în derivă faţă de toate valorile fundamentale ale creştinismului şi ale omenirii, va primi de bună voie apostazia finală. Este vorba de un domino al compromisurilor şi al apostaziei care, dacă nu va fi oprit, va prăbuşi în cele din urmă sufletul care se clatină sub valurile vremii.

Mănăstirea Petru Vodă