În dosarul de urmărire informativă care i s-a întocmit Părintelui Arsenie Boca în perioada 1943-1989, printre alte mărturii documentare de mare valoare se află două scrisori, în original, bătute la maşină şi semnate de părintele Ilie Cleopa. Epistolele, pe care le redăm mai jos, au fost trimise Părintelui Arsenie Boca, duhovnicul Mănăstirii Prislop între 1949-1959. Prezenţa lor în dosar dovedeşte faptul că acestea niciodată nu au ajuns la destinatar, ci au fost interceptate de către Securitate, aşa cum s-a întâmplat cu altele trimise de credincioşii care mergeau în pelerinaj la aşezământul nicodimian.

Conţinutul acestor mărturii arată o comunicare care exista între cele două oaze de spiritualitate din România supusă de comunism: în Moldova era Mănăstirea Slatina, al cărei stareţ era Părintele Cleopa, cu o comunitate formată din trăitori de înaltă ţinută duhovnicească, care de altfel vieţuiau după rânduiala Sf. Teodor Studitul, şi în Ardeal, mănăstirea construită de Cuviosul Nicodim de la Tismana şi care reprezenta un etalon religios pentru neinsetaţii izvorului spiritual.

Scrisorile au fost interceptate de organele de represiune în scopul ruperii legăturilor dintre cele două centre monahale. Pelerinajele la cele mănăstiri îngrijorau poliţia politică din România, care a încercat prin orice mijloace să le diminueze activitatea religioasa. De fapt, ideea centrală din aceste documente era dorinţa obştii din Moldova de a se bucura in mod direct de cuvintele de învăţătură ale Părintelui Boca.

Prin publicarea acestor două scrisori dorim să redăm o secvenţă din mult frământata istorie a monahismului ortodox românesc din timpul persecuţiei comuniste.

Adrian Nicolae Petcu, cercetător la CNSAS

*

Sf. Mitropolie a Moldovei

„OBŞTEA SF. TEODOR STUDITUL”

SFÎNTA MĂNĂSTIRE SLATINA

Comuna Drăceni-Judeţul Baia

1950 iulie 6

Prea Cuvioase Părinte Arsenie,

Cu cea întru Iisus Hristos frăţească dragoste şi cu ajutorul Prea Curatei Sale Maici, vă scriu aceste puţine rînduri, care aş dori să vă găsească în momentul cel mai fericit al mîntuirii şi al cugetării spre cele Cereşti.

Părintele meu,

De multă vreme, vestea P.C. Voastre mi-a umplut sufletul de bucurie auzind că sunteţi un izvor curat din care se adapă oile lui Hristos cele însetate de apa vieţii.

Mult am dorit şi eu însetatul a mă adăpa din acest izvor al cuvintelor pline de înţelepciune ale PC. Voastre, dar pentru lenea mea, am rămas încurcat cu grijă vieţii în spinii păcatelor mele care m-au tot încurcat şi mă încurca de a mă duce după hrană cea cuviincioasă şi sfatul cel spre zidire al P.C. Voastre.

Iar fiindcă, pentru păcatele şi lenevirea mea nu am putut timpul trecut a vă vedea şi a primi sfatul P.C. Voastre de care am trebuinţă ca un frate mai mic şi prost şi care pentru lenevirea mea îmi pierd vremea cea mai scumpă decît toate cele de sub soare, în răspîndire şi moleşeală, m-am gîndit să vă scriu aceste rînduri prin care mai întîi, cer iertare de întîrziere, căci ştiu că trebuia să vă scriu mai devreme, dar gîndul că poate mă voi învrednici să vă văd m-a făcut să tac cu scrisoarea, dar acum văzînd iarăşi că altele mă împiedica a vă vedea, măcar prin scris am dorit a vorbi.

Părintele meu,

Mai întîi ţin să vă mulţumesc din tot sufletul că totdeauna aţi fost binevoitor şi cu părintească dragoste faţă de smerita noastră obşte şi ne-aţi trimis de acolo, pe unii din ucenicii P.C. Voastre care i-aţi născut prin cuvînt, hrănindu-i pînă la o vreme, pînă ce aţi socotit că pot să se hrănească singuri şi apoi i-aţi îndreptat să vină aici la noi în maidanul nevoinţelor vieţii de obşte, precum este fratele Nicolae Naghi, fratele Vasile Târulescu şi Părintele Serapion Blaga, ucenici de ai P. C. Voastre, care i-aţi născut în predicile de la Sîmbăta cînd eraţi acolo. Ei totdeauna cu mare dragoste şi evlavie pomenesc numele P. C. Voastre la Sfintele rugăciuni şi chiar în timpul vorbirei, nu fără evlavie amintesc de numele P.C. Voastre.

Sunt oameni sinceri şi merg cu Dumnezeesc dor în calea poruncilor Lui, desfătîndu-se întru ele ca întru toată bogăţia, eu însă, sînt sărac şi neiscusit şi nu am cu ce să-i folosesc întru cele spre zidire căci nu am iscusinţa cea din lucrarea care să-i folosească tăcînd, dar dragostea lor şi rîvna trece peste toate nu iau în seamă neputinţele mele, pentru că pămîntul rodeşte uneori fără de lucrare. Mare bucurie aţi face atît mie păcătosului, cît şi părinţilor şi fraţilor covieţuitori, ca să ne cercetaţi cu prezenţa P.C. Voastre, pentru că, cu toţii vă păstrăm evlavie şi dorim a ne învrednici de mîntuitoarele învăţături ale P.C. Voastre şi vă rugăm cu toţii în numele Domnului nostru Iisus Hristos şi al Prea Curatei Sale Maici, dacă aveţi putinţă să ne cercetaţi că mare mîngîiere aţi aduce cu aceasta sufletelor noastre.

Mila Domnului nostru Iisus Hristos şi a Prea Curatei Sale Maici să vă ajute să veniţi pe la noi şi să ne folosiţi pe noi, cei săraci şi neiscusiţi.

Pînă atunci am dori să ne bucuraţi măcar cu o epistolă spre a noastră zidire şi lămurire, dar pe cît dorim a ne scrie, mai mult dorim a ne vedea de va rîndui Domnul, o zi ca aceea şi de este voia Lui, aşa pentru noi ar fi neuitată. Mila Domnului să vă plătească dragostea şi sîrguinţa care aţi depus şi la scrierea Filocaliei împreună cu Părintele Prof Dr. Dumitru Stăniloae, că aţi dat la lumină acest tezaur mistic şi ascetic al Sf Părinţi, de unde se adapă cei doritori de a merge spre urcuşul desăvîrşirii, cred că bunătatea şi mila Domnului nu vă va lăsa nerăsplătiţi, pentru această osteneală, pentru care v-aţi sîrguit a pune nutreţ ales duhovnicesc în ieslea oilor lui Hristos. La încheiere dorim din tot sufletul a ne cerceta pe noi păcătoşii, iar dacă pentru aceasta nu sîntem vrednici, măcar ne mîngîia prin scrisoare.

Al P.C. Voastre mai mic şi neiscusit frate în Hristos Domnul, care mă plec sărutîndu-vă mîinile.

Stareţ

Arhimandrit Cleopa şi soborul

ss Cleopa Ilie

* În partea stîngă a paginii este scris cu cerneală albastră: „Scrisă la maşină de mine, Vasile Ţârulescu, fost închinător al Sf. Mănăstiri Sîmbăta şi Prislop. Astăzi smeritul frate Vasile care vă trimit nişte metanii. P.C. părinte Stareţ Cleopa are multă evlavie la P.C. Voastră şi mult s-ar bucura dacă ne-aţi face o vizită, chiar dacă ne-aţi scrie. Tot acelaşi smerit frate Vasile Ţârulescu“.

(ACNSAS, fond Informativ, dosar 2637, vol. III, f. 248-249)

*

Sf Mitropolie a Moldovei

„OBŞTEA SE TEODOR STUDITUL”

SFÎNTA MĂNĂSTIRE SLATINA

Comună Drăceni-Judeţul Baia

1950 octombrie 29

PREA CUVIOASE PĂRINTE ARSENIE,

Bine este cuvîntat Dumnezeul milelor şi al îndurărilor care pe noi păcătoşii şi smeriţii, întru această nemernicie şi vale plîngerii, cu economia Harului Său, ne face părtaşi patemilor şi mîngîierilor, după măsura dragostei şi a credinţei cu care nădăjduim întru judecăţile dreptăţii Lui.

PĂRINTELE MEU,

Mai întîi, cu smerite metanii, vă rog să mă iertaţi pe mine păcătosul că din cauza lenevirii mele şi a nepăsării am lăsat să treacă un timp îndelungat de cînd nu am scris, arătînd prin aceasta şi oarecare lipsă de dragoste, căci orice motiv a fost putea trece peste fericită dragoste, căci aceasta nu ştie osteneală pentru bunătăţi şi nu caută ale sale întru toate. Ştiu că de voi vrea pot pune orice pricină, dar ştiu că pricina este o voire a păcatului şi înainte mergătoare a lui este. Cred că de aceea şi fericitul David cînta în Psalmii lui că să nu pricinuim pricinuiri întru păcate, de aceea una dintre aceste pricini nebinecuvîntate a fost că după ce am scris o scrisoare către P.C. Voastră şi ne mai primind răspuns am crezut că prin neiscusinţa celor înşirate acolo, pe hîrtie, v-am făcut cine ştie ce sminteală, căci niciodată nu am avut bună chibzuinţă în cuvînt şi scris. Cauza este reaua mea aşezare sufletească şi întunecarea puterii de discernămînt a părţii cei socotitoare a sufletului meu cel robit şi încurcat de patimile cele din voinţă şi din simţire. Dar, P. C. Voastră , care din mila Prea Înduratului Dumnezeu, aveţi oglinda înţelegerii, cu duhovnicească lucrare curăţită, puteţi să nu vă smintiţi de mine întunecatul şi păcătosul dacă veţi privi la mine şi cuvintele mele, ca la cel ce stau jos cu cuvîntul şi cu lucrarea, în rînduiala pruncilor; dar nu ajungîndu-i pe aceştia cu nerăutatea, căci ştiu că aceasta ni se cere de la Mîntuitorul nostru ca să fim prunci cu nerăutatea, iar nu cu înţelegerea.

Altă pricină, ca şi cea de mai sus, a fost că nădăjduim, ca între timp să ne întîlnim pentru că numai atunci v-aş fi putut cere multe lămuriri de care am nevoe atît pentru neiscusinţa mea, cît şi pentru cum aş putea să mai rămîn a fi poreclit Stareţ şi a mă mai bizui a conduce sufleteşte şi pe alţii, cela ce am nevoie de a fi încă multă vreme sub conducător iscusit, căci ştiu că necuvios lucru este a paşte leul de oi şi cel nelămurit prin lucrare sufletele cele ce sârguesc spre Cer.

Şi acum, ceea ce m-a făcut a tresări puţin din nepurtare de grijă spre cele de folosul sufletului meu şi a-mi aduce aminte de duhovniceasca dragoste şi iscusinţă a Prea Cuvioşiei Voastre, îndrăznind iarăşi a vă scrie, a fost sosirea în smerita noastră obşte a unui frate, pe care P.C. Voastră, arătîndu-vă dragostea, l-aţi trimis la noi, prin luna mai, iar el a ajuns aici abia acum, în luna octombrie, din motive, după cît se vede, binecuvîntate. Acest frate pe lîngă bucuria că a sosit la noi, ne-a adus şi Iconiţa cu Bunul şi Marele Păstor şi Mîntuitorul sufletelor noastre. Pe verso poartă semnătura P C. Voastre şi a iubitului frate în Hristos şi ucenicul P. C. Voastre, C. Sa, iscusitul părinte Dometie (Cucuzel). Lîngă iconiţă şi o scrisoare a P.C. Voastre, care văzînd şi auzind că este scrisă chiar de P. C. Voastră m-am bucurat foarte mult, căci pînă atunci nu am avut fericirea sa vă citesc vreo scrisoare, iar citind-o am văzut acolo smerita înţelepciune şi duhovniceasca dragoste, strîns legate şi formînd lanţul de aur al dreptei socoteli care m-a legat mai mult de dragostea P. C. Voastre, prin aceea că era scris că doriţi o zi de la Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos — ca să ne mai vedem faţă către faţă, la care şi eu am zis să fie milă Lui şi rugăciunile Prea Curatei Sale Maici şi să aducă la îndeplinire, cînd va fi voia Lui, spre a noastră mîngîiere.

Iconiţa şi scrisoarea le păstrez cu multă evlavie şi de cîte ori îmi aduc aminte de P.C. Voastră le citesc şi mă mîngîi cu ele. Mila Domnului nostru Iisus Hristos şi cu ajutorul Prea Curatei Sale Maici să ne ajute să ne întîlnim şi în acest veac trecător, spre mîngîiere şi lămurire în cel viitor spre veşniea fericire.

Dacă dorinţa v-ar face să mai ştiţi cele de pe la noi spunem că pînă în prezent, cu mila Domnului şi cu rugăciunile P. C. Voastre stăm cum stăm în cele spre zidire şi în cele din afară de al Martei, spre vremelnica folosire.

Timpul a fost, din mila Domnului, prielnic spre toate cele cuvenite Lui. Eu m-am întors din concediul medical de 30 zile, care l-am petrecut o parte la via noastră de la Cotnari şi o parte la Sihăstria, între vechi fraţi şi ucenici, nu ai mei, ci ai lui Hristos.

Ucenicii Prea Cuvioşiei Voastre, din această obşte, monahul Serapion, fratele Vasile Ţârulescu, fratele Nicolae Naghi ultimul frate, Temelie, care ne-a adus scrisoarea şi iconiţa acum de curînd, toţi se află bine cu rugăciunile P. C. Voastre. Atît ei şi eu, cît şi tot soborul vă dorim a vă vedea, cînd va rîndui Dumnezeu, în mijlocul nostru, spre a ne folosi şi a ne bucura şi a ne mîngîia de vederea cea împreună. De va fi milă Domnului de care nu sîntem vrednici.

Încă vă rugăm, cu frăţească dragoste şi smerite închinăciuni, dacă vă mai vine vreun suflet care doreşte viaţă monahicească de obşte cu rînduiala ce s-a pus la noi, să-l îndemnaţi către această mică turmă, adunată în numele Domnului. Încă ne rugăm, dacă aveţi bunăvoinţă şi vreme, a ne mangâia măcar prin cîteva rînduri, dacă nu puteţi cu venirea de faţă la noi.

Spuneţi smerite închinăciuni iubitului frate, în Domnul, Dometie, pîndarul viei lui Hristos.

Spre încheiere vă rugăm să primiţi din partea noastră şi a întregului sobor, smerite închinăciuni şi duhovnicească dorire în Domnul.

STAREŢ ARHIMANDRIT,

ss Cleopa Ilie

(Ibidem, f. 175-177. )

(fotografiile documentelor originale au fost obţinute de Civic Media; textul scrisorilor a fost pentru prima dată publicat în Revista Rost nr. 2/2003)