În şedinţa de lucru din ziua de miercuri, 25 februarie 2009, Sfântul Sinod a adoptat, în unanimitate, hotărârea nr. 638/2009 în legătură cu problema noilor paşapoarte electronice care includ date biometrice:

1. Ia act de scrisoarea nr. 638 din 28 ianuarie 2009 a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel adresată Ministerului Administraţiei şi Internelor prin care se solicită o serie de precizări în legătură cu noile paşapoarte electronice care includ date biometrice. (vezi anexa 1). De asemenea, ia act de lămuririle aduse prin adresa nr. 3622071 din 5 februarie 2009 a Ministerului Administraţiei şi Internelor – Direcţia Generală de Paşapoarte (vezi anexa 2) din care rezultă două asigurări importante:

a. A avea un paşaport este un drept şi nu o obligaţie, paşaportul fiind un document eliberat la cerere pentru cei ce doresc să călătorească în afara spaţiului Uniunii Europene. Astfel, se deduce că cei care invocă obiecţii de conştiinţă sau motive religioase au libertatea să nu solicite acest nou tip de paşaport;

b. Fiecare cetăţean are dreptul de a cunoaşte în mod direct conţinutul datelor personale incluse în noul paşaport electronic care include date biometrice.

2. Constată că însăşi opinia Comisiei Europene exprimată, la 16 martie 2005, prin Grupul European pentru etica în ştiinţă şi noile tehnologii este împotriva implantării în corpul uman a cip-ului electronic: „utilizarea pentru scopuri nemedicale a implanturilor de informare şi comunicare constituie o potenţială ameninţare la demnitatea umană şi societatea democratică” (pct. 6.4), iar „implanturile destinate supravegherii … ar putea fi folosite de către autorităţile statale, indivizi sau grupuri pentru a creşte puterea lor asupra altora” (pct. 6.4.4).

3. Întrucât unele persoane au reticenţe faţă de paşapoartele biometrice, se va interveni pe lângă instituţiile Statului Român (Preşedinţie, Parlament, Guvern) cu solicitarea de a se adopta măsurile necesare pentru modificarea şi completarea legislaţiei în vigoare prin extinderea prevederilor referitoare la cazuri de urgenţă (paşaport temporar) şi la cazuri când, din motive de conştiinţă sau religioase, persoana nu doreşte paşaport electronic care include date biometrice.

Întrucît acest comunicat al Patriarhiei Române citează OPINIA GRUPULUI EUROPEAN DE ETICĂ ÎN ŞTIINŢĂ ŞI NOI TEHNOLOGII DESPRE MICROCIPURI, redăm mai jos textul integral:

CĂTRE COMISIA EUROPEANĂ

despre ICT si RFID[1]

N° 20 Adoptată pe data de 16/03/2005

ASPECTE ETICE ALE IMPLANTURILOR ICT ÎN CORPUL UMAN

Grupul European de Etică în Ştiinţă şi Noi Tehnologii EGE, cu respect şi referire la:

– Tratatul Uniunii Europene şi în particular Articolul 6 al prevederilor comune referitoare la respectul pentru Drepturile Fundamentale;

– Tratatul Consiliului European, în particular Articolul 152 – despre sănătatea publică;

– Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene din 28 septembrie 2000, aprobat de Consiliul Europei în Biarritz pe 14 octombrie 2000 şi proclamat solemn la Nisa de către Parlamentul European alături de Consiliul şi de Comisia din 7 decembrie 2000, în particular Articolul 1 – despre demnitatea umană, Articolul 3 – despre dreptul persoanei la integritate, şi Articolul 8 – despre protecţia datelor personale; (1)

– Directiva 2002/58/EC a Parlamentului European şi a Consiliului din 12 Iulie 2002 referitor la procesarea datelor personale şi a protejării intimităţii în sectorul comunicaţiilor electronice; (2)

– Directiva 95/46/EC a Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene din 24 octombrie 1995 despre protecţia indivizilor cu privire la profesarea datelor personale şi despre libera mişcare a datelor asemenea; (3)

– Directiva 90/385/EEC a Consiliului din 20 iunie 1990 despre aproximarea legilor statelor membre în relaţie cu dispozitivele medicale active implantabile; (4)

– Convenţia despre Drepturile Omului şi Biomedicină a Consiliului Europei, semnată la 4 aprilie 1997 în Oviendo, în particular Articolul 1 – scop şi obiect, Articolul 2 – primatul fiinţei umane, Articolele 5 si 9 – despre consimţământ si Articolul 10 – viaţa privată si dreptul la informaţie; (5)

– Declaraţia Universală despre Genomul Uman şi a Drepturilor Omului adoptată de UNESCO la 11 noiembrie 1997; (6)

– Convenţia pentru Protecţia Indivizilor, referitoare la Procesarea Automatică a Datelor Personale, a Consiliului Europei din 1 ianuarie 1981; (7)

– Declaraţia Principiilor Summitului Mondial al Societăţii de Informaţie din 12 decembrie 2003, în particular Articolul 58 despre folosirea ICT-urilor şi Articolul 59 despre folosirea abuzivă a ICT-urilor; (8)

– audierile experţilor şi a Comisiei Serviciilor de către EGE la 15/12/2003, 16/03/2004 şi 15/06/2004 în Bruxelles; (9)

– raportul Dr. Fabienne Nsanze “ implanturile ICT în corpul uman– Un rezumat”, din februarie 2005; (10)

– după masa rotundă organizată de EGE în decembrie 2004 la Amsterdam; şi după audierea reprezentanţilor raportului EGE, Profesorul Stefano Rodotà şi Profesorul Rafael Capurro, se afirmă următoarele:

1. INTRODUCERE

Tehnologiile de informare şi comunicare ne inundă astăzi viaţa. Până acum, această influenţă pătrunzătoare a implicat îndeosebi dispozitive pe care le folosim pentru scopuri private sau la locul de muncă, aşa cum sunt computerele personale, telefoanele mobile, laptopurile şi cele asemenea. Datorită noilor dezvoltări aceste dispozitive ne devin din ce în ce mai mult parte din trup, fie pentru că le purtăm asupra noastră, fie pentru că ne sunt implantate în trup. (a se observa subtila inducere a ideii că microcipurile şi robotizarea ar fi efecte benefice şi necesare – n. ed.)

La prima vedere implanturile ICT nu prezintă probleme dpdv etic, dacă ne gândim de exemplu la dispozitivele cardiace. Cu toate acestea, dacă unele implanturi ICT pot fi folosite să repare deficienţele capacităţilor trupeşti, totuşi ele pot fi şi rău folosite, mai ales dacă aceste dispozitive sunt accesibile prin reţele digitale. Oricine s-ar putea gândi la asemenea dispozitive ca la o ameninţare la demnitatea umană, şi mai ales la integritatea trupului uman (vezi Secţiunea 5), în timp ce pentru alţii asemenea implanturi pot fi văzute în primul rând drept moduri de a restaura capacităţile umane vătămate şi, aşadar, ca o contribuţie la promovarea demnităţii umane. Ideea de a lăsa dispozitivele ICT să intre pe sub piele nu doar pentru a repara, dar pentru a mări capacităţile umane dă naştere unor viziuni SF, cu pericole şi beneficii caracteristice. Totuşi, în unele cazuri, implantarea microcipurilor are deja loc, cu potenţial pentru forme de control social şi individual.

Relaţia intimă dintre funcţiile trupeşti şi cele psihice este fundamentală pentru identitatea noastră personală. Neuro-ştiinţele moderne pun accent pe acest punct de vedere. Limbajul şi imaginaţia influenţează într-un mod unic percepţia noastră asupra timpului şi spaţiului, felul în care ne percepem pe noi înşine şi pe ceilalţi, felul în care relaţionăm cu alte fiinţe non-umane şi cu mediul natural, felul în care creăm dpdv istoric, cultural, politic, legal, economic şi tehnic societăţile noastre, felul în care acumulăm cunoaşterea despre noi înşine şi despre lume, şi felul în care producem, creăm şi schimbăm lucrurile.

Dispozitivele ICT sunt produse ale invenţiei omeneşti. Funcţiile pe care le împlinesc sunt bazate pe calcule algoritmice sau programabile, majoritatea folosind substanţe non-biologice aşa cum este siliconul. Aceasta permite stimularea unor funcţii biologice şi psihice. Este posibilă implantarea dispozitivelor ICT în trupul uman pentru a restaura funcţii trupeşti sau, în cazul protezelor şi a membrelor artificiale, a substitui unele părţi ale trupului. Acestea sunt motive esenţiale pentru care implanturile ICT în trupul uman, potenţiale şi actuale, au o largă şi importantă consecinţă etică. (sufletul şi trupul fiind unite, ceea ce afectează una din părţi afectează întrucâtva şi întregul – n.ed.)

În consecinţă, obiectivul acestui Raport este în primul rând de a mări conştientizarea şi de a ridica probleme în ce priveste dilemele etice create de o serie de implanturi ICT în acest domeniu care se extinde rapid. Conştiinţa etică şi analiza acestor lucruri trebuie să aibă loc acum, pentru a asigura impactul la timp şi în mod corespunzător asupra variatelor aplicaţii tehnologice.

Totuşi, acolo unde Raportul acesta propune limite şi bariere etice clare, principii legale şi sugerează câţiva paşi care ar trebui luaţi de organismele regulatoare în Europa. Prezentul raport se concentrează pe implanturile ICT în trupul uman. (vezi Secţiunea 6.1).

2.            GLOSAR

EGE –European Group of Ethics – Grupul European de Etică

Dispozitive ICT (aparate ICT): dispozitive care folosesc tehnologii de informaţii si comunicaţii, de obicei bazate pe tehnologii cu microcip de silicon.

dispozitiv medical activ: orice dispozitiv medical care se bazează, pentru funcţionare, pe o sursă internă şi independentă de energie sau pe orice sursă de putere, alta decât cea generată direct de trupul uman sau de gravitaţie. (12)

dispozitiv medical activ implantabil: orice dispozitiv activ medical care este intenţionat pentru a fi introdus total sau parţial, prin operaţie, într-un orificiu natural, şi în care este intenţionat a rămâne după procedura. (13)

implanturi ICT pasive: implanturi ICT în trupul uman care se bazează pe un câmp electromagnetic extern pentru operare (vezi de exemplu Secţiunea 3.1.1,“VeriChip”). implanturi ICT online: implanturi ICT care se bazează pentru operare pe o conexiune online către un computer extern sau care poate fi interogat online de către un computer extern, vezi Secţiunea 3.1.2, Biosenzori)

implanturi ICT offline: implanturi ICT care operează independent de dispozitivele ICT (poate după o setare iniţială a operării) (vezi de exemplu Secţiunea 3.1.1 Stimularea Creierului în Adâncime).

3.            Context ŞTIINŢIFIC ŞI TEHNIC (Vezi raportul detaliat al Dr. Fabienne Nsanze “Implanturile ICT în trupul uman – un rezumat” din februarie 2005 – anexat la această Opinie)

3.1.        Aplicaţii curente şi Cercetare

3.1.1.     Aplicaţii: implanturi ICT pe piaţă

Această secţiune conţine informaţii despre implanturile în trupul uman, disponibile în formă comercială şi care au fost cercetate, în unele cazuri, de zeci de ani. (afirmaţia că s-au cercetat zeci de ani demonstrează rodul eforturilor experimentelor pe oameni care s-au făcut în ultimii 50 de ani – n.ed.)

Aparate medicale active

Istoria aparatelor implantabile în practica clinică a început în anii `60, cu dezvoltarea primelor defibrilatoare de inimă, pentru a înlocui ritmul autonom al inimii. Sistemele pentru stimularea vezicii, care permit paraplegicilor (cei suferinzi de paralizia membrelor inferioare adesea rezultând din vătămările la coloană) pentru a controla golirea ei, a urmat în anii `80. Cele mai recente exemple de implanturi active pentru stimulare electrică activă sunt stimulatorii care tratează durerea la pacienţii cu tumori şi tremurături, cauzate de boala Parkinson’s, pentru a restaura funcţia de a apuca pentru cvadriplegici (paralizia mâinilor, a picioarelor şi a trunchiului, sub nivelul unei vătămări asociate ale coloanei vertebrale). Aparate tipice includ:

•              Defibrilatoare cardiace pentru pacienţi cu boli motoare sau cu infarct

•              Implanturi cochleare – acestea diferă de dispozitivele pentru auz prin aceea că nu amplifică sunetul, şi trece de partea bolnavă pentru a trimite semnale sonore direct la nervul auditiv. (toate experimentele cu acest tip de implanturi a dus la distrugerea iremediabilă fie a nervului auditiv, fie a unei părţi cerebrale – n.ed.)

•              Implantul auditiv pe creier, cu celule stem (ABI) – o proteză auditivă care trece de cochlee şi de nervul auditiv pentru a ajuta indivizii care nu pot beneficia de implanturi cochleare fiindcă nervii auditivi nu funcţionează. Implantul cu celule stem pe creier stimulează direct nucleul cochlear situat în celula stem de creier. (vezi mai sus)

•              Pompe de injecţie implantabile şi programabile – pentru administrarea de Baclofen pentru pacienţi cu scleroză multiplă, cu spasticitate severă (administrare intratecă, adică înăuntrul canalului măduvei spinării), Pompă de insulină pentru diabet

•              dispozitive implantabile pentru neurostimulare – termenul de neurostimulare este în legătură cu tehnologii care nu stimulează direct un muşchi, precum un dispozitiv electric pentru stimulare funcţională, ci mai degrabă tehnologiile neurostimulatoare modifică electric activitatea nervilor. Stimularea coloanei vertebrale pentru suportarea durerilor cronice. Stimularea nervului sacru pentru tratamentul incontinenţei urinare refractare. Stimularea nervului vagus pentru controlul epilepsiei sau pentru controlul stărilor psihice în cazurile de depresie severă

•              Stimularea creierului în adâncime (DBS): pentru controlul tremurăturilor, la pacienţii cu Parkinson’s, pentru tremurul esenţial: pacienţii cu această boală nu au alt simptom decât acela că tremură, lucru care li se poate întâmpla la mâini, picioare, cap, trunchi sau voce. Ca şi pacienţii cu Parkinson’s, ei pot fi ajutaţi prin terapie cu stimulare în adâncime a creierului

•              Membru artificial controlat cu cip: compania germană Otto Bock Healthcare GmbH a dezvoltat o proteză numită “C-Leg®”, care este un picior controlat prin cip.

Alte aparate cu cip, pentru identificare şi localizare

Dispozitivele cu microcip există în 3 forme:

1)           Numai citite: aceasta este cea mai simplă formă de aparate, care doar se pot citi, similare cu ceea ce acum se foloseşte pentru identificarea animalelor. Chiar şi aceasta formă foarte simplă are şi ar avea numeroase aplicaţii, de exemplu, pentru a identifica pacienţii de Alzheimer, copiii sau cei inconştienţi. Un uz mai larg ar fi un fel de card de identificare naţional, bazat pe numărul de identificare introdus în microcip.

2)           Scrise-Citite: acest tip de microcip poate purta în sine un set de informaţii care s-ar putea extinde pe cât e necesar. El permite stocarea datelor şi este programabil de la distanţă. De exemplu, când un microcip conţine datele medicale ale persoanei şi istoria sa medicală evoluează, informaţiile subsecvente ar putea de asemenea fi adăugate în microcip fără necesitatea scoaterii microcipului implantat. Ar putea de asemenea să faciliteze şi să înregistreze tranzacţii financiare. Al treilea set de informaţii importante pe care le poate avea un asemenea microcip ar fi cazierele.

3)           Aparatele cu capacitate de urmărire: pe lângă capacitatea de a citi şi scrie, mai sus menţionate, un astfel de aparat mai poate emite un semnal radio care poate fi depistat. Aplicaţiile ar putea fi, din nou, numeroase, aşa cum este dovedit prin tehnologiile mai puţin avansate care deja sunt existente. Asemenea aparate au nevoie de o sursă de putere care trebuie să fie miniaturizată înainte de a fi implantabilă. Cu un implant cu microcip ar fi posibilă monitorizarea permanentă. Dacă fiecare cip emite un semnal de o frecvenţă de identificare unică, indivizii cu implant de cip ar putea fi localizaţi direct pur şi simplu prin formând semnalul corect. Iar pentru că receptorul este mobil, individul purtător de cip poate fi localizat oriunde. (după cum este evident, din punct de vedere socio-etic cele 3 tipuri de aplicaţii descrise mai sus sunt condiţii de instaurare a unei tiranii fără precedent – n.ed.)

Aparate tipice includ:

•              aparate RFID: milioane de cipuri de identificări pe frecvenţe radio (RFID) s-au vândut până astăzi, începând cu anii `80. (Cui oare s-au vândut? – n.ed.)

Ele sunt folosite pentru obiecte, vite, animale de laborator, animale de casă, identificări pentru speciile pe care de dispariţie. Această tehnologie nu conţine baterie. Cipul niciodată nu se consumă, fiindcă se încarcă pe baza energiei biofizice a individului pe care se aplică.

•              VeriChipul™ sau “codul de bare uman”: VeriChip™ (www.4verichip.com) este un aparat RFID subcutanat, cam de mărimea unui bob de orez, care este implantat în ţesutul gras de sub triceps. Aplicaţiile curente ale VeriCipului includ:

– Dosare medicale şi informaţii de sănătate – tip de sânge, alergii potenţiale şi istoria medicală

– Informaţii personale de identitate: în cluburi de plajă în Spania şi Olanda oamenii folosesc VeriCipul ca pe un card care grăbeşte comenzile de băuturi sau plăţile.

– Informaţii financiare (verificare secundară)

Pe lângă aceste domenii, aplicaţii mai extinse includ securitatea transportului în comun, accesul în clădiri sensibile sau găsirea deţinuţilor eliberaţi pe cauţiune, foşti criminali, şi aşa mai departe. La ora actuală, pentru ca eticheta să devină activă, persoana trebuie să stea la câţiva metri de un scanner. Astfel, etichetele pot fi folosite să urmărească paşii cuiva numai când acea persoană este în apropierea scannerului. (Update: acum, în 2014, orice microcip poate fi citit şi reprogramat via satelit – n.ed.)

•              Compania Bavariană Ident Technology (http://www.ident-technology.com) oferă aparate de localizare folosind trupul uman (în special pielea) ca transmiţător de date digitale

3.1.2.                                    Cercetare despre implanturile ICT

Aparate medicale

•              Biosenzori – Biosenzorii sau aparatele MSEM (Micro sistemul electro mecanic) sînt senzori implantaţi înăuntrul trupului uman pentru o monitorizare curentă a părţilor inaccesibile a trupului. Biosenzorii formează o reţea şi monitorizează colectiv sănătatea gazdei lor. Aceasta înseamnă colectarea datelor despre parametri fiziologici, cum sunt presiunea sângelui şi nivelul de glucoză, şi care fac decizii bazate pe aceasta, cum ar fi alertarea doctorilor la o potenţială criză medicală. Informaţia care trebuie transmisă este informaţie medicală vitală care, prin lege trebuie să fie securizată. În consecinţă, tehnologia de informatică este un component critic în aceste implanturi biologice care, cu energie, memorie şi capacităţi de computare, prezintă probleme de cercetare provocatoare. Există câteva aplicaţii biomedicale unde această tehnologie va fi folositoare. Exemple includ senzori implantaţi în creierul pacienţilor cu boala Parkinson`s sau epilepsie, senzori acustici, optici, care sunt în gama de senzori pentru analiza sângelui, senzori implantaţi în trupul unui pacient de cancer, pentru a detecta celulele canceroase.

Hipocampus artificial – un exemplu de proteză de creier, în viitor, este cipul de creier implantabil care ar putea restaura sau mări memoria. Hipocampusul joacă un rol cheie în formarea memoriei. Spre deosebire de implanturile cum sînt cele cochleare, care stimulează discret activitatea creierului, acest implant de cip va putea face aceleaşi procese ca şi partea deteriorată a creierului pe care îl înlocuieşte. El promite să devină un fel de a ajuta oamenii care au suferit deteriorarea creierului din cauza unui atac de cord, epilepsie sau boală Alzheimers. (De asemenea, microcipul poate cauza toate aceste boli, nebunia, şi poate altera orice activitate umană a cogniţiei şi a voinţei – n.ed.)

•              Implanturile corticale pentru cei orbi – se ştie că de mulţi ani stimularea electrică a ochilor evocă fosfeni care duc la percepţia vizuală. Cu un implant cortical, informaţia de la o minusculă cameră digitală ar putea fi transmisă electrozilor implantaţi în cortexul vizual, trecând de retina care nu functionează sau de nervul optic. (De asemenea, se pot induce imagini care nu există în mod real, modificându-se percepţia asupra realităţii imediate sau asupra memoriei şi imaginaţiei – n.ed.)

•              Implantul ocular sau retina artificială – alţi cercetători îşi concentrează cercetările pe noile tehnologii pentru a înlocui retina distrusă – stratul de celule din ochi sensibil la lumină. O proteză retinală implică stimularea electrică a neuronilor retinali, dincolo de stratul receptor, cu semnale luminoase de la o cameră digitală microscopică. Acest lucru este fezabil atunci când retina interioară şi nervul optic rămân intacţi. De fapt, doi pacienţi voluntari sînt actualmente în cercetare pentru proteze retinale, sub-retinale şi epi-retinale.

•              Interfeţe de creier computerizat sau controlul direct al creierului – tehnologiile implicate sunt tehnologiile de comunicaţii; acestea iau informaţia de la creier şi o fac externă. Există tehnologii de internalizare (cochleare sau implanturi de nerv optic), unde scopul este de a lua informaţia dinafară şi de a oferi acces individului la el. Aceste două tehnologii până la urmă se vor alătura pentru a forma o tehnologie interactivă, care va permite interacţiuni de tip input-output. Aceste sisteme ar putea permite oamenilor (unora dintre ei, care deţin puterea financiară şi politică – n.ed.) să folosească (unii împotriva altora – n.ed.) semnale directe de la creier pentru comunicare şi pentru controlul mişcării. Deşi studii umane demonstrează fezabilitatea prin folosirea semnalelor creierului pentru a comanda şi controla aparate externe, cercetătorii subliniază că va fi nevoie de mulţi ani de dezvoltare şi de testare clinică înainte ca aceste aparate, incluzându-le pe cele neuroprotetice, să devină accesibile pe piaţă. (Iată cum un birou de Etică nu discută aspectul mai mult decât evident al tiraniei şi al anti-eticii acestui proiect, ci îl promovează fără comentarii – n.ed.).

Aparate de supraveghere şi de monitorizare:

•              aparate ICT pentru a urmări trupul uman – asemenea aparate permit unui individ cu un receptor să urmarească şi să găsească în mod precis poziţia oricui, pe tot globul. (Oare chiar vrem ca oricine din cele 6 miliarde de oameni să ştie precis unde ne găsim, în orice moment? – n.ed.)

•              aparatul GPS subcutanat pentru localizare personală – în mai 2003, Personal Location Applied Digital Solutions (ADS) (http://www.adsx.com/) a pretins că aşa numitul Înger Digital “Digital Angel”, un prototip implantabil GPS de urmărire, a fost testat cu succes. Aparatul de localizare personală în formă de disc măsoara 6.35 centimetri în diametru şi 1.27 centimetri în adâncime – aproape de aceeaşi mărime cu un defibrilator. Acest GPS de monitorizare ar putea fi folosit pentru diferite scopuri, cum ar fi de exemplu, în caz de urgenţă medicală, atac de cord, epilepsie, sau diabet, sau pentru identificare şi localizare, pentru oamenii cu ocupaţii de risc înalt, copii, contra suspecţilor de terorism (sau contra oricărui om pe care sistemul îl va considera nedorit. Încă o dată, încălcarea unui drept fundamental la intimitate nu este combătut, ci promovat în acest Raport – n.ed.)

Dispozitive de mărire a capacităţilor sau comodităţi

Experţii în computere au prezis că în următorii 20 de ani vor fi proiectate interfeţe neurale care nu numai că vor mări spectrul dinamic al simţurilor, dar vor putea să mărească memoria şi să faciliteze gândirea cibernetică, sau comunicarea invizibilă cu ceilalţi. Posibile aparate includ:

•              Proteza de implant cortical (amplificatoare de inteligenţă sau simţuri) – iniţial dezvoltate pentru orbi, implanturile corticale vor facilita oamenilor sănătoşi să acceseze în mod permanent informaţii de la un computer, ori printr-o cameră digitală ori printr-o interfaţă digitală. (mai concret, se vrea crearea o nouă rasă umană, numită cyborg, sau umanoizi robotizaţi, cu un nivel de inteligenţă uniformizat după standardele aprobate de sistem – n.ed.)

•              Vedere artificială – după recentele cercetări întreprinse pentru a dezvolta retina artificială, va fi posibil ca într-o zi să vedem lumina infraroşie. În acest caz, în loc să folosim o cameră video standard, s-ar putea folosi o cameră cu infraroşu.

•              Implantul audio dentar, sau telefonul dentar: cu un design din 2002, implantul acesta exista deocamdată în formă conceptuală. Un aparat cu microvibraţie şi un receptor wireless cu frecvenţă mică sînt implantate în dinte în timpul unei operaţii dentare de rutină. Dintele comunică cu o gamă întreagă de aparate digitale, cum sînt telefoanele mobile, radioul sau computerele. Informaţia de sunet este transferată, de la dinte în urechea internă prin transducţie osoasă. Recepţia sunetului este total discretă şi permite ca informaţia să fie primită oriunde în orice timp. (ce bucurie pentru spioni sau răufăcători – n.ed.)

•              Hipocampusul artificial – aşa cum este menţionat mai sus, acest cip implantabil de creier ar putea mări memoria. (de asemenea, ar putea-o şi micşora! – n.ed.)

3.2.        Alte folosiri potenţiale ale aparatului ICT implantabil includ:

•              Patentul Microsoft numărul 6,754,472 (22 iunie, 2004) priveşte trupul uman ca pe un mediu pentru transmiterea datelor şi energiei, ca şi “alte aparate”, ca de exemplu ASPurile, asistenţii personali digitali, celularele, aparatele medicale pentru scopuri de supraveghere, cum sînt de exemplu în casele pensionarilor), cipuri RFID care fac posibilă localizarea altor persoane. În websitul unei familii, copiii dumneavoastră s-ar putea uita online la ce fac părinţii sau bunicii. Patentul nu descrie nici un aparat specific. (A se observa definiţia lipsită de orice consideraţie sacră pe care Microsoft şi autorii Raportului o dau trupului uman, ca şi anularea aspectului constituţional de intimitate personală – n.ed.)

•              „arme inteligente”: Applied Digital Solutions (ADS), care a creat şi VeriCipul, VeriChip™, a anunţat în aprilie 2004 un parteneriat cu manufactorii de arme FN Manufacturing care să producă aşa-numitele arme deştepte. Asemenea arme pot fi declanşate numai dacă sînt operate de proprietarul lor, care are un cip implantat în mână. (Bomba atomică va fi un vis frumos faţă de cât rău se poate produce de o asemenea creaţie monstruoasă – n.ed.)

 

3.3.        Al 6-lea Program de Cercetare şi Dezvoltare (FP6)

 „Obiectivele Information Society Technologies (IST – Tehnologiile Societatii de Informare) sînt de a asigura conducerea europeană în tehnologii generale şi aplicate, chiar în centrul economiei de cunoaştere. Acest organism doreşte să se crească inovarea şi competitivitatea în afacerile şi în industriile europene şi să contribuie la beneficii mai mari pentru toţi cetăţenii europeni.”

În Programul al 6-lea atenţia Societăţii (IST) se concentrează pe generaţiile viitoare de tehnologii, în care computerele şi reţelele să fie integrate în mediul de zi cu zi, făcând accesibile o mulţime de servicii şi aplicaţii prin interfeţe umane uşor de folosit. (Nu se înţelege dacă oameni devin ei înşii interfeţe uşor de folosit de către aplicaţii – n.ed.). Această viziune de „inteligenţă de mediu” plasează utilizatorul în centrul viitoarelor dezvoltări pentru o o societate inclusivă, (DE FAPT EXCLUSIVĂ – n.ed.) bazată pe informaţie, accesibilă tuturor (numai persoanei înseşi, nu – n.ed.).

Exemple de Proiecte fondate de FP6

Materiale pe scara nano, senzori, microsisteme pentru implanturi medicale şi pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii – În acest proiect se vor folosi şi dezvolta tehnologii cu microsisteme cheie şi comunicatii, care vor aduce inteligenţa direct la om, în forma implanturilor medicale, a sistemelor de măsurare ambulatorii, şi de asemenea să facilizeze că informaţia de la aceste aparate să se transmită înafară, în mediul mai larg. Obiectivul general este de a dezvolta tehnologii care formează microsisteme şi care apoi să producă specifice aparate medicale care să exploateze aceste tehnologii. (Pe scurt, să nască maşinile, dacă oamenii sunt sterilizaţi… – n.ed.) Produsele medicale care vor rezulta includ implanturi de retină şi implanturi cochleare, stimulare nervoasă, controlul vezicii şi sisteme de monitorizare a tensiunii. Se estimează, de la statisticile existente, că în jur de 50% din populaţia vestică, adică în jur de 500 milioane de locuitori, vor suferi de cel puţin una din condiţiile de sănătate ţintite de acest proiect (de aceea companiile ce produc cipurile şi tehnologiile se vor asigura că oamenii vor suferi de aceste boli – n.ed.).

Proiectul OPTIVIP – Scopul proiectului OPTIVIP este de a optimiza protezele vizuale bazate pe stimulare nervului optic, şi demonstraţiile aferente, cu un studiu preclinic. Problemele etice care apar în acest proiect sînt discutate de anumite cereri ale proiectului care se dedică obţinerii răspunsului comunităţii de nevăzători, şi în special de la pacienţi şi de la reprezentanţii acestora. Astfel s-ar acoperi diferitele aspecte ale protezelor, în special funcţionalitatea, aparenţa şi etica. Acest lucru este esenţial pentru a direcţiona eforturile de cercetare în relaţie cu nevoile reale.

4.            CONTEXT LEGAL

4.1.        Principii Generale

Trăsăturile inovatoare ale problemelor adresate în aceasta Opinie fac dificilă precizarea regulilor care sînt în mod specific aplicabile implanturilor ICT în corpul uman. Aşadar contextul legal ar trebui derivat din principii generale care subliniază legislaţia naţională şi instrumentele internaţionale. Asemenea principii generale ar putea oferi ghidarea necesară pentru a contura standardele legale de care este nevoie pentru reglementarea unei tehnologii care modifică trupul şi relaţia lui cu mediul, şi prin urmare are un impact adânc asupra personalităţii şi a vieţii. Aceste principii legale pot fi găsite în texte privind diferite subiecte, de la bioetică la procesarea informaţiei electronice, de la limitările consimţământului (atenţie, limitările consimţământului înseamnă limitările libertăţii de alegere personală – n.ed.) la definiţia aparatelor medicale.

Cât despre contextul legal european, ar trebui să se acorde o importanţă deosebită Cartei pentru Drepturile Fundamentale ale UE, care este Partea a II-a a Tratatului ce stabileşte o Constituţie pentru Europa. Aceasta stabileşte principiile generale ale demnităţii, libertăţii, egalităţii, solidarităţii, cetăţeniei şi justiţiei, ca şi integrităţii şi inviolabilităţii trupului, cu privire în special la consimţământul informat (Articolul 3), şi protecţia datelor personale (Articolul 8). Problema protecţiei datelor este dezvoltată în Directiva 95/46 si 2002/58. Principiul precauţionar face referire expresă în Articolul 174 al Tratatului CE şi, la fel, dar mai în detaliu, în Comunicatul Comisiei (2000/1) din 2 Februarie 2000.

Aparatele medicale active sînt definite şi reglementate de Directiva 90/385. Printre instrumentele internaţionale, se ataşează o importanţă deosebită Convenţiei despre Drepturile Omului şi Biomedicină, a Consiliului Europei din 1997, şi Declaraţiei asupra Genomului Uman şi Drepturilor Omului (1997), în particular cu privire la respectul pentru demnitatea şi integritatea indivizilor şi principiul consimţământului informat. Linii mai semnificative sînt oferite la punctele 58 and 59 ale Declaraţiei de Principii ale Summitului Mondial al Societăţii de Informaţie (2003), care arată nevoia ca întotdeauna cipurile ICT să fie implantate în aşa manieră încât să se respecte drepturile fundamentale ale omului şi intimitatea vieţii.

Constituţiile naţionale şi legile domestice conţin mai multe prevederi care se aplică în ce priveşte respectul la demnitatea şi protecţia integrităţii fizice şi a sănătăţii, consimţământul informat şi problema transplanturilor.

Un număr de decizii administrative şi judecătoreşti tratează direct problemele adresate în această Opinie, aşa cum este Judecata din 14 Octombrie 2004 de către Curtea Europeană de Justiţie în cazul Omega versus Oberbürgermeister Bonn (Cazul C-36/0216) şi Ordinul din 12 octombrie 2004 de către Administraţia Americană pentru Medicamente şi Alimentaţie, despre testarea cipurilor VeriChip pentru scopuri medicale. Toate aceste instrumente legale permit să se derive un set de principii pe care se poate construi o structură legală, şi pe care se poate estima corect legalitatea implanturilor ICT în corpul uman. (Din nou, se prezintă implanturile ca o necesitate ce trebuie legalizată, iar nu un pericol social uriaş, cu potenţial de anarhie mondială şi genocid, ce ar trebui stopat şi limitat prin toate legile posibile – n.ed.).

4.2.        Demnitatea Umană

Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene se deschide cu pricipiul demnităţii. Articolul 1 afirmă că demnitatea umană este inviolabilă. Aceasta are drept model Grundgesetzul german (legea de bază) şi este în ton cu declaraţia făcută în Preambul către Cartă, prin care Uniunea afirmă că plasează individul în inima activităţii ei. Acest principiu a fost ţinut drept limită absolută în decizia Omega, care consideră legal ca autorităţile germane să interzică un joc numit “Playing at Killing” (Joaca de-a uciderea) pentru că s-a găsit a fi “o ameninţare la politica publică, prin raţiunea faptului că în acord cu conceptul prevalent în opinia publică, exploatarea jocurilor care implică uciderea simulată a oamenilor încalcă o valoare fundamentală, instituită prin Constituţie naţională, anume, demnitatea umană.” (Uciderea nu atacă numai demnitatea umană, ci însăşi EXISTENŢA umană! – n.ed.) Acest afront la demnitatea umană nu are doar importanţa de a legitimiza prohibiţia care limitează libertatea de întreprindere, dar acţionează şi ca o graniţă a libertăţii în alegerea individuală, pentru că elimină posibilitatea ca vreodată consimţământul informat al jucătorilor să poată fi criteriu de acceptabilitate d.p.d.v. social şi legal. Aşadar, principiul demnităţii ar trebui văzut ca o unealtă de identificare a acelor cazuri în care trupul ar trebui considerat absolut inviolabil. (A se observa cât de elusivă este formularea acestei concluzii – n.ed.).

În foarte cunoscutul Act Census al Germaniei, s-a subliniat tocmai că „atenţia ordinii constituţionale este valoarea şi demnitatea persoanei, care operează în autodeterminare ca membră a unei societăţi libere” (Judecata Bundesverfassungsgericht din 15 decembrie 1983). Aceasta este în acord cu ghidul clar conţinut în Preambul, ca şi în Articolul 1 din 1948 a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, care în mod expres se referă la demnitatea şi la condiţia libertăţii şi egalităţii. În ce priveşte experienţele constituţionale mai recente, trebuie să se considere Articolul 16 din Codul Civil Francez, sau Articolul 2 din Codul Italian de Protecţie a Datelor, care în mod expres menţionează demnitatea omului. Aceasta se aplică de asemenea în instrumentele internaţionale, cum este Declaraţia de la Helsinki (1964), Convenţia Drepturilor Omului şi a Biomedicinei a Consiliului Europei (1997), care începe prin reafirmarea principiului demnităţii umane, şi Declaraţia Genomului Uman – UNESCO (1997). În final, Articolul 1 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene (2000) afirmă că „demnitatea umană este inviolabilă. Ea trebuie respectată şi protejată”.

Aşadar oricine poate concluziona că demnitatea este un termen de referinţă universal, fundamental şi de neocolit, chiar dacă întotdeauna trebuie văzut în perspectiva şi în contextul unui specific cultural. Această concluzie poate fi susţinută astăzi prin sublinierea că se face referire la demnitate cu o frecvenţă crescânda, de către instrumente adoptate de organizaţiile internaţionale reprezentând toate culturile lumii, aşa cum este UNESCO (într-adevăr, se menţionează demnitatea de cincisprezece ori în Declaraţia Universală a Genomului Uman). Din acest punct de vedere, demnitatea este pe cale de a deveni un concept între toate culturile. Totuşi, ar trebui să se ia în calcul că există de asemenea o mare măsura de ambiguitate în referirea termenului faţă de lumea aceasta. Termenul de „demnitate” se foloseşte şi ca să se ilustreze nevoia de a respecta în mod absolut autonomia şi drepturile cuiva, dar în acelaşi timp, acelaşi termen este folosit şi pentru a susţine pretenţia de a controla indivizii şi purtarea lor, de dragul valorilor pe care cineva anume plănuieşte să le impună asupra lor. Mai mult, Articolul 1 din Carta Drepturilor Fundamentale spune nu numai că demnitatea trebuie să fie respectată, dar şi protejată, după modelul oferit de Grundgesetzul german. Aceasta înseamnă că autorităţile publice sînt obligate nu numai să se abţină de la a interveni şi a disturba sfera privată a unui individ, dar mai mult, ele sînt obligate să ia măsuri active pentru a oferi condiţiile în care indivizii să poată să trăiască în demnitate.

 

4.3.        Inviolabilitatea Umană

Principiul inviolabilităţii trupului, şi integritatea fizică şi psihologică stabilită de Articolul 3 a Cărţii Drepturilor Fundamentale interzic orice activitate prin care se poate periclita integritatea, în parte sau întru totul, – chiar cu consimţământul subiectului datelor. Ziarul WHO observă că „sănătatea este un stat de bunăstare completă a trupului, minţii şi a fiinţei sociale, şi nu înseamnă doar absenţa bolii sau a infirmităţii.Totuşi, aici fiecare trebuie să se confrunte cu o situaţie diferită, pentru că integritatea nu este privită drept absolut inviolabilă, referinţa fiind făcută despre intervenţiile care cauzează „diminuările permanente” ale trupului cuiva (Secţiunea 5 a Codului Civil al Italiei), ori altfel este în conflict cu ordinea publică sau cu moralitatea.

Aceasta este metoda de gîndire prin care se aplică de exemplu, părerea referitoare la legalitatea donării de organe, care este limitată numai la cei cu pierderi ale funcţiilor vitale. Aceasta consideraţie poate duce la concluzia că trebuie să se facă referire la principiul integrităţii nu numai acolo unde funcţiile trupeşti sînt reintegrate şi/sau îmbunătăţite.

Mai mult, libertatea de a folosi trupul cuiva se limitează prin mai multele prevederi prin care este interzis a transforma trupul cuiva, părţile sale sau produsele sale, în surse de profit. (Articolul 3 din Carta Drepturilor Fundamentale), Articolul 21 a Convenţiei Drepturilor Omului şi Biomedicină; Articolul 4 al Declaraţiei Universale a UNESCO).

Construcţia extensivă a principiilor non-comodificării şi non-instrumentalizării conduc la concluzia că implantarea cipurilor ICT pentru scopuri care sînt, vorbind în sens larg, în legătura cu profitul, (de ex. a intra într-o discotecă în conditii preferenţiale) trebuie interzisă. (Secţiunea 6.4).

4.4 Protecţia Datelor şi Intimitatea

Părerea că subiecţii datelor nu sînt liberi să facă ceea ce doresc cu trupurile lor este confirmată, chiar dacă indirect, de Articolul 8(2) al Directivei Consiliului Europei 95/46 despre protecţia datelor personale. Aici Statele Membre afirmă urătoarele: „Consimţământul expres al datelor subiectului nu este suficient pentru a permite altora să folosească datele personale sensibile – spre exemplu referitoare la viaţa sexuală, opinii, sănătate, origine etnică, fără o autorizaţie ad hoc dată de exemplu de o autoritate supraveghetoare (vezi Secţiunea 26 a Codului de Protecţie a Datelor Personale). Aceasta este menită pentru a proteja cea mai sensibilă porţiune a corpului electronic, prevenind subiecţii datelor înşişi de la a face disponibile părţi ale corpurilor lor electronice într-o aşa manieră încât să-şi pericliteze integritatea. Dintr-un punct de vedere mai general, Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene a trasat distincţii între protecţia vieţii private şi de familie (Articolul 7), şi protecţia datelor personale (Articolul 8), care în consecinţă a devenit un drept individual autonom. Aşadar, oricine e nevoit să aibă de a face cu un fel de protecţie care este opusă oricărei intruziuni relevante în sfera personală a cuiva, şi pe de alta parte, conferă dreptul la autodeterminare informaţională oricărui cetăţean, incluzând dreptul de a rămâne stăpân al datelor în ceea ce îl priveşte. Aceasta este o veritabilă instanţă de constituţionalizare a individului, care mandateaza respect atât pentru trupul fizic cât şi pentru cel electronic.

Mai specific, protecţia datelor personale în Uniunea Europeană se bazează pe Directiva Consiliului Europei 95/4617 ca şi pe Directiva 2002/5818. Ultima mai conţine prevederi specifice care se aplică la localizarea indivizilor. Un set de principii şi reguli despre protecţia datelor personale este în mod curent împărtăşită de toate statele membre ale Uniunii Europene, ca şi de către alte state care, de la Canada până la Australia, de la Japonia la multe state Latino-Americane, au semnat un standard puternic de protecţie a datelor bazat în primul rând pe o prevedere a informaţiei detaliate, cuplate cu consimţământul explicit al subiectului datelor. Prin urmare, orice fel de implant necesită o strictă evaluare preliminară, pentru a cântări impactul asupra intimităţii.

4.5.        Principiul Precauţiunii

Principiul precauţiunii nu necesită limite de netrecut sau interziceri stricte. Este o unealtă pentru managementul riscului general, care a fost iniţial restrânsă la probleme de mediu. În Comunicatul Comisiei din februarie 2000 se afirmă că “Principiul precauţiunii nu este definit în Tratat, ceea ce-l prescrie doar o singură dată, pentru a proteja mediul. Dar în practică, spectrul său e mult mai larg, şi în mod special acolo unde evaluarea preliminară obiectiv stiinţifică indică faptul că există motive raţionale de îngrijorare pe care efectele potenţial periculoase pentru mediu, oameni, animale sau sănătatea planetei, poate fi inconsistent cu nivelul înalt de protecţie ales pentru Comunitate (Rezumatul Comunicarii, paragraful 3). Aşadar, Comisia crede că principiul precauţiunii este unul general (Secţiunea 3 a Comunicatului), al cărui ţel şi spectru merge dincolo de Uniunea Europeană, aşa cum se arată de către mai multe instrumente internaţionale, începând cu Declaraţia Mediului şi Dezvoltării adoptată la Rio de Janeiro în 1992.

Constituentele de bază şi cerinţele pentru aplicarea principiului precauţionar sînt existenţa unui risc, adică posibilitatea de a vătăma, şi incertitudinea ştiinţifică în ce priveşte realizarea acestei vătămări. Invocând principiul precauţionar, managerul de risc trebuie să decidă asupra acţiunilor de precauţie care sînt proporţionale cu potenţialul vătămării care este mitigată şi nu să încerce să creeze situaţii aşa numite ca neavând nici un risc. Acţiunile de management al riscului ar trebui ţintite la identificarea limitei riscului acceptabil cu privire la valorile puse în joc, iar respectul faţă de trupul uman este fără îndoială una din valorile care merită cea mai înaltă protecţie legală. Oricum, deşi înrădăcinat în cerinţe fundamentale, principiul precauţionar este mai degrabă unul procedural decât de natura substantivă, ceea ce înseamnă că nu este aplicat pentru a scoate o inovaţie ci mai degrabă efectele sale. Dacă efectele negative sînt găsite ca fiind absente, sau dacă mecanismele aplicării sînt modificate, atunci o inovaţie ştiinţifică sau tehnologică ar putea fi privită drept acceptabilă. Prin urmare, principiul precauţionar este o unealtă dinamică, putând să urmărească evoluţia unui sector şi să verifice continuu dacă este împlinită acceptabilitatea condiţiilor unei inovaţii date, prin aceasta lărgind guvernanţa în ceea ce s-a numit societatea de risc.

Riscul relatat al implanturilor ICT au fost aratate de Ordinul Administratiei de Medicamente şi Alimentaţie (din Statele Unite) cu privire la cipul subcutanat numit “VeriChip” (vezi Secţiunea 3): „reacţii adverse ale ţesutului, migrarea implantului, compromiterea securităţii informaţiei, eşecul implantului, eşecul scannerului electronic, interferenţa electromagnetică, pericol electric, incompatibilitatea imaginii de rezonanţă magnetică, senzaţia permanentă de înţepătură de ac”. Oricine se va mira de faptul că s-au autorizat în scopuri medicale aceste cipuri, în ciuda unei liste atât de detaliate de potenţiale riscuri! Autorizaţia s-ar fi putut refuza dacă s-ar fi ţinut cont de principiul precauţionar cu privire la acele riscuri cu grad mare de nesiguranţă.

4.6.        Minimizarea datelor. Specificarea Scopului. Principiul Proporţionalităţii şi Relevanţa

Trebuie ataşată o importanţă deosebită principiilor de minimizare a datelor, a specificării scopurilor, a proporţionalităţii şi a relevanţei. Nici unul din aceste principii nu are legătură cu legalitatea folosirii de cipuri individuale, dar relaţionează mai mult la condiţiile specifice ale aplicării folosirii lor, adică în contextul în care sînt folosite.

Principiul minimizării datelor are referire expresă, de exemplu, în Articolul 16(2) al Codului Civil Francez, unde se spune: “il ne peut être porté atteinte à l’integrité du corps humain qu’en cas de nécessité pour la personne” („nu se poate viola integritatea corpului uman decât numai în caz de necesitate personală”). În mod obiectiv, acest principiu înseamnă că cineva ar trebui să se pună în situaţia de a accepta un asemenea dispozitiv numai dacă scopul relevant nu se poate atinge prin metode mai puţin intruzive. Acesta este de fapt principiul de minimizare, conturat în mai multe legi privitoare la intimitate, aşa cum este Secţiunea 3(a) a Bundesdatenschutzgesetz şi Secţiunea 3 a Codului de protecţie a datelor din Italia.

Subiectiv vorbind însă, principiul minimizării datelor postulează existenţa unei condiţii personale cu care nu se poate trata decât folosind o anume unealtă care se demonstrează a fi indispensabilă.

Principiul specificării scopului conţine nevoia de selecţie a obiectivelor de atins. De exemplu, Convenţia Drepturilor Omului şi Biomedicinei afirmă că testele care predispun la boli genetice „pot fi întreprinse numai cu scopuri de sănătate şi pentru cercetări ştiinţifice conducătoare la scopuri de sănătate” (Articolul 12). În fapt, se stabileste o relaţionare între circumstanţele specifice, uneltele disponibile, şi valorile de referinţă. Numai acele valori care într-un context dat trec testul de consistenţă cu asemenea valori, pot fi folosite legal.

Principiul proporţionalităţii se fundamentează pe relaţionarea dintre uneltele de folosit şi scopurile căutate. Totuşi, accentul aici nu se pune pe natura scopului în cauză, ci pe proporţionalitatea uneltelor care sînt folosite, adică chiar dacă scopul este în sine legitim, el nu are voie să fie atins prin folosirea unor unelte disproporţionate. De fapt, Comunicatul Comisiei, menţionat mai sus, înaintează ideea de relaţie expresă dintre precauţie şi proporţionalitate atunci când spune că „o interdicţie totală poate să nu fie în toate cazurile un răspuns la un potenţial risc. Totuşi, în anumite cazuri, este singurul răspuns posibil la un anumit risc dat.”

În ce priveşte principiul relevanţei, care în mod expres este scris în Articolul 6 al Directivei 95/46, poate fi luat în consideraţie de asemenea şi cu privire la implanturile ICT.

Într-adevăr, o tehnologie dată poate fi aplicată legal dacă este fără ambiguitate potrivită în aplicarea sa cu uneltele disponibile.

În sfârşit, aceste principii se completează unele pe altele. După identificarea unui scop legitim pentru folosirea unui implant ICT, fiecare ar trebui să stabilească dacă aceasta este într- adevăr necesar, ca şi dacă uneltele care sînt sau vor fi folosite sînt relevante şi proporţionate.

4.7.        Autonomia şi Limitele implanturilor ICT

Ar trebui să se analizeze mai departe limitările implanturilor ICT în corpul uman, aşa cum derivă dintr-o analiză a principiilor conţinute în diferite instrumente legale, ţinând cont de principiile generale şi de regulile care privesc autonomia indivizilor, care aici ia forma unei libertăţi de a-şi alege propriul trup, pentru a cita un renumit dicton – „eu sînt stăpânul propriului meu trup”, libertatea de alegere în ce priveşte propria sănătate, libertatea faţă de formele externe de control şi influenţă.

Cu privire la orice alegere în relaţie cu trupul cuiva, consideraţiile făcute despre principiile de integritate şi inviolabilitate încă se aplica – în particular, ca şi în cazul unui cerut consimţământ. Într-adevăr este nevoie de acest consimţământ, dar nu este suficient, pentru a legitimiza folosirea acestor implanturi, care oricum NICIODATĂ NU TREBUIE FĂCUTE FĂRĂ CONSIMŢĂMÂNTUL SAU ÎMPOTRIVA DORINŢEI PERSOANEI.

Cu privire la orice alegere de sănătate a persoanei, subiectul respectiv ÎNTOTDEAUNA DREPTUL DE A OBIECTA LA A I SE FACE IMPLANTUL ŞI DE A-L SCOATE dacă acest lucru este posibil dvdp tehnic, fără a prejudicia cerinţa de consimţământ informat, ca şi dreptul de a refuza tratamentul medical.

Cu privire la influenţa şi controlul extern, autonomia individului devine deosebit de importanţa în legătura cu DREPTUL DE A NU PERMITE SĂ-I FIE DETERMINAT ŞI/SAU INFLUENŢAT COMPORTAMENTUL DE CĂTRE ENTITĂŢILE MANAGERE ALE LINKURILOR ELECTRONICE – dacă acestea sînt în permanentă legătura cu entităţi externe. Şi chiar în absenţa acestui tip de legături, trebuie să se ţină seama că implanturile cu cip ICT sînt capabile să facă următoarele:

a)            să permită invidizilor să fie localizaţi pe o bază permanentă şi/sau ocazională

b)           să permită ca informaţia conţinută în dispozitivele electronice să fie schimbată de la distanţă, fără consimţământul sau înştiinţarea sau cunoaşterea subiectului acestor date

                Aceste riscuri vor creşte odată cu adoptarea standardelor tehnice uniformizate, care pot permite ca datele să fie citite şi modificate de alte entităţi decât cele care sînt în mod legal relevante sau planuite să facă aceasta, cum sînt subiectul datelor însuşi/însăşi, şi organizaţiile legale. Ambele circumstanţe sînt în mod clar în conflict cu regulile de protecţie privitoare la colectarea şi procesarea informaţiilor. În particular, “re-scrierea” datelor calcă dreptul la identitate personal, care este în mod expres recunoscut de către Articolul 1 al Directivei CE 95/46.

4.8.        Comentarii concludente:

Pentru contextul legal, trebuie să se ia notă că:

a)            existenţa unui risc serios, dar incert, care actualmente se aplică celor mai simple tipuri de implanturi ICT în corpul omului, necesită aplicarea principiului precauţionar. În special, ar trebui să se facă distincţia între implanturile active şi implanturile pasive, între cele reversibile şi cele ireversibile, între cele online şi cele offline.

b)           principiul specificării scopului mandatează cel puţin o distincţie între aplicaţiile medicale şi cele non-medicale. Totuşi, aplicaţiile medicale ar trebui evaluate strict şi selectiv, în parte pentru a preveni posibilitatea ca acestea să devină invocate drept motive de a legitima alte tipuri de aplicaţii

c)            principiul de minimizare a datelor neagă legalitatea implanturilor ICT care au drept unic scop identificarea subiecţilor, dacă aceste date pot fi înlocuite de metode şi unelte mai puţin invazive şi la fel de sigure

d)           principiul proporţionalităţii neagă legalitatea unor asemenea implanturi, cum sînt de exemplu cele folosite pentru a facilita intrarea în cladirile publice

e)            principiul integrităţii şi inviolabilităţii corpului uman neagă posibilitatea ca simplul consimţământ al subiectului datelor să fie suficient pentru a permite folosirea a tot felul de implanturi

f)             principiul demnităţii interzice transformarea corpului uman într-un obiect care să poată fi controlat şi manipulat de la distanţă într-o simplă sursă de informaţii

Aceste consideraţii duc la concluzia că, în circumstanţele actuale, potenţialele si multele riscuri ale implanturilor cu cipuri ICT în corpul uman sînt INADMISIBILE LEGAL, şi subiectele situaţiilor excepţionale sînt notate în Secţiunea 6.4.6).

5.            CONTEXT ETIC

Societatea contemporană este confruntată cu schimbări care au legătură cu esenţa antropologică a indivizilor. Se face acum o profundă schimbare – după ce sînt observaţi, prin camere video şi date biometrice, persoanele umane sînt modificate prin diferite dispozitive electronice sau prin cipuri sub piele şi etichete la aşa un nivel, că acestea devin din ce în ce mai mult o reţea de indivizi. Astfel, am putea fi conectaţi continuu şi am putea fi configuraţi diferit, aşa încât din vreme în vreme am transmite şi primi semnale care permit mişcarea, obiceiuri şi trăsături care pot fi depistate şi definite. Aceasta va modifica înţelesul şi conţinutul autonomiei individului şi i-ar modifica demnitatea. Această nestavilită erodare a prerogativelor personale, mergând atît de departe pînă la a transforma trupul, coexistă nu numai cu o atenţie crescândă în ce priveşte demnitatea, dar şi cu faptul deja menţionat, anume că persoana este în centrul ordinii constituţionale. (vezi Preambul şi Articolele 1, 3, si 8, a Cartei Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene şi vezi Contextul Legal al acestei Opinii, Secţiunile 4.2 şi 4.4).

6.1.        ACOPERIRE

Raportul de faţă se concentrează pe problema implanturilor ICT în corpul uman. Ea nu se preocupă cu întregul câmp de dispozitive ICT sau cu computerele la purtător în general, deşi ar putea fi cazuri în care asemenea aparate ar putea fi considerate quasi-implanturi. Raportul nu se adresează problemei implanturilor la animale, deşi acele aplicaţii ar putea oferi exemple pentru acelea ce s-ar putea face pe oameni.

De asemenea, Raportul se adresează problemelor etice ridicate de accesibilitiatea potenţială sau actuală a acestor implanturi ICT, ca şi dispozitivelor pe cont propriu, adică acelea care nu fac parte dintr-o reţea.

Principiile legale şi legile în general acţionează drept control împotriva tendinţei tehnologizatoare şi servesc la a sublinia că nu tot ceea ce este posibil d.p.d.v. tehnic este şi admisibil d.p.d.v. etic, acceptabil d.p.d.v. social, şi aprobat d.p.d.v. legal. Pe de altă parte puterea tehnologiei care se manifestă cu o serie întreagă de aplicaţii nu poate fi constrânsă de legi slabe, căreia îi lipsesc raţiunea mai înaltă. Prin urmare este necesar ca întotdeauna să se facă referire la valori puternice, capabile să dea viaţă constituţionalizarii individului care este rezultatul unui complex proces şi a fost trasat clar în Carta Drepturilor Fundamentale a UE, pornind cu Preambului acesteia, unde este scris clar, că Uniunea plasează individul în inima activităţilor sale. “We shall not lay our hands upon thee” (- nu ne vom atinge de tine). Aceasta a fost promisiunea făcută în Magna Carta cu privire la trup în întregimea sa – Habeas Corpus. Aceasta promisiune a supravieţuit dezvoltărilor tehnologice. Fiecare intervenţie în trup, fiecare operaţie care priveşte datele individului trebuie să fie privit ca fiind în strânsă legătură cu trupul ca un întreg, la individual care trebuie respectat în integritatea sa fizică şi mentală. Acesta este un concept mai complet de individ, iar translaţia sa în lumea reală implică dreptul la întreg respectul faţă de un trup care astăzi a devenit atît fizic cât şi electronic. În această nouă lume, protejarea datelor împlineşte îndatorirea de a asigura “habeas data” cerută de circumstanţele în schimbare, şi prin urmare devine o componentă inalienabilă a civilizaţiei, aşa cum a fost istoria conceptului habeas corpus.

În acelaşi timp, acesta este un trup permanent neterminat. Poate fi manipulat să restaureze funcţii care ori au fost pierdute ori niciodată nu au fost cunoscute, asta numai gândindu-ne la lipsa membrelor, la lipsa văzului sau a auzului, sau poate fi întins dincolo de normalitatea sa antropologică prin mărirea funcţiilor sale sau adăugându-i-se noi funcţii, iarăşi, de dragul bunăstării persoanei şi/sau pentru competitivitatea socială, aşa cum e în cazul capacităţilor sportive îmbunătăţite sau a protezelor pentru inteligenţă. Avem de-a face atît cu tehnologii de restaurare cât şi de lărgire a capacităţilor, cu multiplicarea tehnologiilor aşa numit “prietenoase trupului” (adică compatibile), care pot extinde şi modifica însuşi conceptul de trup şi care anunţă venirea roboţilor “cyborgs” – a trupului post-uman. “În societăţile noastre, trupurile noastre au tendinţa de a deveni materii prime care pot fi modelate după circumstanţele mediului.” Posibilităţile configurărilor personalizate cu siguranţă sînt în creştere, aşa cum se întâmplă şi cu oportunităţile pentru măsurile politice care ţintesc să controleze trupul prin metode tehnologice. Simpla reducere a trupurilor noastre la un aparat, nu numai că dovedeşte direcţia deja menţionată, către transformarea noastră din ce în ce mai mult într-o unealtă care permite monitorizarea permanentă a indivizilor. Într-adevăr, indivizii sînt DEPOSEDAŢI DE TRUPURILE LOR ŞI PRIN URMARE DE AUTONOMIA LOR. Trupul ar ajunge să devină sub controlul altcuiva. Ce mai poate face cineva după ce este deposedat de propriul trup? (Nu este acest fapt echivalentul MORŢII? – n.ed.)

6.2.        IMPLANTURILE ŞI DEMNITATEA UMANĂ

Respectul pentru demnitatea umană trebuie să fie baza fundamentală a discuţiilor despre limitele care trebuie trasate pentru diferitele folosiri ale implanturilor ICT. Grupul European de Etică, prin prezenta, consideră că implanturile nu sînt în sine un pericol la libertatea sau demnitatea umană dar în cazul aplicaţiilor care implică de exemplu posibilitatea monitorizării individuale sau de grup, atunci restricţia potenţială a libertăţii trebuie să fie cu multă grijă evaluată (vezi Secţiunea 6.4.6). Protecţia, pe baza implanturilor ICT, a sănătăţii sau securitatea persoanelor cu boli neurologice grave nu creează în mod necesar o dilemă între inviolabilitatea libertăţii şi nevoia de protejare a sănătăţii. Totuşi, chiar şi în aceste cazuri, folosirea unor asemenea implanturi nu ar trebui să rezulte în nici o discriminare sau abuz contrar drepturilor omului.

6.3.        IMPLANTURILE ICT PENTRU SCOPURI MEDICALE

Nu mai trebuie precizat că este nevoie de consimţământul informat al subiectului, atunci când se vor folosi implanturile ICT în scopuri medicale. Această informare trebuie că nu doar să se adreseze posibilelor beneficii şi riscuri de sănătate, dar şi de riscurile ca aceste implanturi să fie folosite pentru a localiza oameni sau/şi pentru a obţine informaţii stocate în aceste dispozitive, fără permisiunea persoanei în care este implantat aparatul. Când riscurile sunt dificil de prezis, acest lucru trebuie specificat în informaţia oferită. Implantarea cu aparate ICT în scopuri medicale trebuie guvernate de principii care se asigură că:

a)            obiectivul este important, cum este acela de a salva viaţa persoanei, a reda sănătatea sau de a îmbunătăţi calitatea vieţii

b)           implantul este necesar pentru a atinge obiectivul

c)            când nu există altă metodă de a atinge obiectivul care să fie mai puţin invazivă şi mai eficientă dpdv al costului

Problema implanturilor bio-artificiale combinate ar trebui luată în considerare în mod particular în raport cu problemele şi posibilităţile lor.

 

6.3.1.     Individul şi reţeaua

În măsura în care un individ devine parte dintr-o reţea ICT prin implantarea dispozitivului, atunci trebuie luată în considerare întreaga operaţiune a acestei reţele, şi nu doar a implantului ICT. Este deosebit de importantă puterea acestei reţele (cine are acces la ea, cine poate obţine informaţii de la ea, cine o poate schimba, şi aşa mai departe), şi mai ales că acest lucru să fie transparent. Aceasta se bazează pe principiul respectului faţă de persoană, ca şi pe principiul evitării lezării persoanei.

6.3.2.     Libertatea cercetării

Deşi necesitatea cercetării poate fi uneori pusă sub semnul întrebării, cunoaşterea nouă este esenţială pentru dezvoltarea indivizilor şi a societăţilor. Cu toate acestea, libertatea cercetării trebuie restricţionată prin respectul faţă de alte valori importante şi faţă de principiile etice, spre exemplu respectul faţă de persoane şi obligaţia evitării vătămării fizice, mentale şi economice, ca rezultat al participării în cercetare.

Noţiunea etică a inviolabilităţii trupului uman nu ar trebui înţeleasă ca o barieră împotriva progresului ştiinţei şi tehnologiei, ci ca o bariera împotriva rău folosirii acestuia.

Libertatea de cercetare în acest domeniu ar trebui să fie subiect nu numai al consimţământului informat al persoanelor doritoare să participe în noi experimente care ţintesc la recuperarea sănătăţii, dar şi la conştientizarea posibilităţii de a vătăma nu numai funcţiile trupeşti, dar şi ale celor psihice, a persoanelor care participă în experimente clinice (vezi Opinia EGE nr. 17 asupra aspectelor etice ale cercetării clinice în ţările în curs de dezvoltare, februarie 2003)

6.3.3.     Participarea în cercetarea implanturilor ICT

Este necesar consimţământul informat atunci când de exemplu se cercetează efectele implanturilor ICT pe voluntari sănătoşi şi pe pacienţi. Aceasta informare ar trebui ca nu doar să enunţe posibilele beneficii şi riscurile de sănătate prezente, dar şi riscurile şi implicaţiile pe termen lung, ca şi riscurile pe care aceste implanturi le prezintă, de a servi drept aparate de localizare şi de obţinere a informaţiilor persoanelor în trupurile cărora sînt implantate aceste aparate. Dreptul de a opri continuitatea participării în cercetare trebuie întotdeauna respectat, şi trebuie clarificată pacienţilor informaţia referitoare la cum va fi respectat în practică acest drept, atunci când implantul este făcut în trupul persoanei.

6.3.4.     Implanturile ICT – minorii şi persoanele cu handicap

Consimţământul informat este un principiu etic care se aplică şi în domeniul implanturilor ICT în trupul uman. Totuşi, acest lucru trebuie specificat în particular în cazurile în care persoanele, din cauza vârstei lor (copiii şi persoanele în vârstă), şi/sau a constituţiei psihice, se presupune că necesită implanturi ICT cu scop de supraveghere. Aparatele ICT pentru implantarea în minori şi în persoanele cu handicap numai dacă aceasta se va face în acord cu principiile enunţate de Convenţia Consiliului Europei de Biomedicină şi a Drepturilor Omului. Problema implanturilor cochleare pentru copii necesită o atenţie specială (vezi Secţiunea 5.2 – Conflicte de Valori).

6.3.5.     Accesul la implanturi ICT în scop de sănătate

Ar trebui ca accesul la implanturile în scop de sănătate să fie echitabil. Aceasta înseamnă ca accesul trebuie bazat pe nevoile reale de sănătate, decât pe resursele economice sau poziţia socială.

 

6.3.6.     Implanturile ICT ireversibile

Cerinţa necesităţii consimţământului informat şi a protejării datelor (intimitatea şi confidenţialitatea datelor, în particular) trebuie să fie implementate cu stricteţe în cazurile în care implanturile ICT sînt ireversibile şi nu pot fi scoase din trup fără riscuri grave la adresa vieţii individului. Asemenea implanturi nu trebuie folosite în scopul cercetării decât dacă obiectivul cercetării este de a oferi un beneficiu terapeutic cert, pentru subiectul respectivei cercetări.

6.4.        IMPLANTURILE ICT PENTRU SCOPURI NON MEDICALE

Gama largă de aplicaţii non-medicale a implanturilor ICT cer consimţământul informat, ca şi respectarea intimităţii, etc. Unele din aceste aplicaţii sînt analizate în următoarele secţiuni. EGE face generala afirmaţie că aplicaţiile non medicale sînt un potenţial risc la adresa demnităţii umane şi la adresa societăţii democratice. Prin urmare, asemenea aplicaţii ar trebui să respecte în toate circumstanţele, principiul consimţământului informat şi a proporţionalităţii, şi atunci cînd aplicaţiile au drept scop supravegherea, ele trebuie să se supuna regulilor amintite la Secţiunea 6.4.6. EGE pune accent pe faptul că acolo unde adulţii îşi dau consimţământul informat pentru anumite aplicaţii specifice, informaţia care li se oferă trebuie să includă date clare despre posibilele riscuri şi pericole asupra sănătăţii, atît pe termen scurt cât şi pe termen lung, ca şi problemele procesării fără voie a datelor lor.

6.4.1.     Funcţii mentale şi identitatea personală

Identitatea personală este crucială pentru atribuirea responsabilităţii morale, în conformitate cu multe teorii etice. Aparatele ICT prin urmare nu ar trebui folosite pentru a manipula funcţii mentale sau pentru a schimba identitatea persoanei. Dreptul de a respecta demnitatea umană, incluzând dreptul de a respecta integritatea fizică şi mentală ar trebui să fie de bază pentru toate acestea.

6.4.2.     Implanturile şi datele personale

E nevoie ca în acest domeniu să se aplice principiile protejării datelor, de vreme ce prin implanturile aceastea se pot genera date despre trupul uman. Intimitatea şi confidenţialitatea datelor trebuie să fie garantată. Individul are dreptul să determine ce date despre sine sînt şi se vor procesa, de către cine şi în ce scopuri. În particular, este crucial dreptul individului de a decide cine ar trebui să aibă acces la asemenea date. Aceste drepturi sînt cu atît mai importante cu cât în cazul în care implanturile ICT funcţionează pe baza unui sistem online şi mai ales în cazul în care implanturile sînt parte dintr-un sistem de supraveghere.

Aceasta înseamnă că EGE susţine cu tărie importanţa ca, nu numai că individul are dreptul de a-şi proteja datele personale, dar că societatea ar trebui să se îngrijească de asemenea sisteme, acolo unde ele sînt permise, şi să nu devină sisteme de restricţii sau chiar de negare a drepturilor fundamentale. Aceasta trebuie să se ia mai ales în considerare în cazul în care asemenea sisteme devin parte integrantă a sistemului de sănătate şi în care datele sînt în permanentă sau ocazional transmise altor părţi. Folosirea implanturilor ICT pentru a avea un fel de telecomandă asupra oamenilor trebuie să fie strict interzisă. Pentru aceasta ar trebui să se dezvolte o legislaţie şi un ghid de reguli. Responsabilitatea pentru aceasta este a Statelor Membre. Totusi, EGE sugerează Comisiei Europeane că ar trebui să iniţieze un astfel de proces. (vezi Secţiunea 6.5.4)

6.4.3.     Intimitatea şi implanturile ICT

Având în vedere că dispozitivele ICT sînt implantate în conformitate cu principiile conturate în această Opinie, nu e nici o nevoie de a declara aceste implanturi, ele ar putea şi ar trebui să rămână nevăzute/neobservabile unui observator extern. Dreptul la intimitate include dreptul de a avea un implant ICT pentru cine doreşte.

6.4.4.     Implanturile ICT şi Lărgirea capacităţilor fizice şi mentale

Ar trebui să se faca eforturi pentru a ne asigura că implanturile nu sînt folosite pentru a crea o societate cu două clase, sau pentru a mări diferenţa dintre ţările industrializate şi restul lumii. Accesul la implanturile ICT pentru lărgirea acestor capacităţi ar trebui să fie folosite numai:

•              pentru a aduce copiii sau adulţii la gradul de „normalitate” a inteligenţei populaţiei, dacă ei doresc aceasta şi dacă îşi dau acordul informat

•              pentru a îmbunătăţi prospectele de sănătate (de ex. de a îmbunătăţi sistemul imunitar pentru a putea fi mai rezistent la HIV). Cât pentru scopuri de sănătate, accesul la implanturi ICT pentru aceste scopuri ar trebui să se bazeze pe nevoie mai degrabă decît pe resursele economice şi de poziţie socială.

EGE insistă că următoarele posibilităţi să fie interzise:

•              implanturile folosite ca bază pentru rasism cibernetic

•              implanturile folosite pentru a schimba identitatea, memoria, percepţia de sine şi percepţia altora

•              implanturile folosite pentru a mări capacităţile cu scopul de a domina pe alţii

•              implanturile folosite pentru forţarea în vreun fel a altora care nu folosesc /nu vor să folosească asemenea implanturi

6.4.5.                                    Implanturile ICT, comercializarea şi interesele consumatorilor

De vreme ce trupul uman, aşa cum este, nu ar trebui să dea naştere la vreun câştig economic, aşa cum s-a documentat în partea ştiinţifică a acestui raport, există deja o piaţă comercială pentru diferite feluri de aparate ICT. Este esenţial ca aceste produse să nu fie puse pe piaţă fără un control adecvat. De exemplu, produsele care pot fi privite drept produse medicale, ar trebui controlate în acord cu cadrul legal relevant. Ar trebui să se facă eforturi pentru a ne asigura că toate aparatele ICT sînt controlate pentru siguranţă înainte de a fi puse pe piaţă.

6.4.6.     Implanturile ICT cu scop de supraveghere

Implanturile pentru supraveghere sînt în special un pericol la adresa demnităţii umane. Ele pot fi folosite de către autorităţile de stat, de indivizi sau de grupuri, pentru a-şi creşte puterea lor asupra celorlalţi. Implanturile pot fi folosite pentru a localiza oamenii, şi de asemenea pentru a avea tot felul de alte informaţii despre ei. Aceasta s-ar putea justifica pentru scopuri de siguranţă, de ex. pentru prizonierii eliberaţi, sau în cazul copiilor vulnerabili. Totuşi, EGE insistă că asemenea aplicaţii de supraveghere pot fi permise numai dacă legislatorul consideră că este o nevoie urgentă şi o nevoie justificată într-o societate democratică (Art. 8 a Convenţiei pentru Drepturile Omului), şi dacă nu exista metode mai puţin intrusive. Cu toate acestea EGE nu mandatează astfel de folosiri şi consideră că aceste aplicaţii pentru supraveghere, în toate circumstanţele, trebuie specificate în legislaţie. Procedurile de supraveghere în cazurile individuale ar trebui aprobate şi monitorizate de o Curte independentă. Aceleaşi principii generale ar trebui să se aplice pentru folosirea implanturilor ICT pentru scopuri militare.

6.5.        CONSIDERAŢII GENERALE

6.5.1.     Dezvoltarea Societăţii Informaţionale

EGE consideră că problemele etice în legătură cu implanturile ICT în trupul uman sînt intim legate de dezvoltarea Societăţii de Informaţie ca întreg. EGE susţine viziunea unei Societăţi de Informaţie în care atenţia să fie centrată pe oameni, care să fie inclusivă şi orientate spre dezvoltare aşa cum se proclamă în Declaraţia Principiilor Summitului Mondial a Societăţii de Informaţie de la Geneva 2003.

6.5.2.     Dezbaterea publică şi informarea

Se cere o dezbatere socială şi politică amplă pentru a analiza ce fel de aplicatii ar trebui acceptate şi aprobate legal, cu precădere cele care privesc supravegherea şi lărgirea capacităţilor. EGE recomandă o abordare precaută. Statele Membre şi Consiliile lor etice sau instituţiile corespunzătoare, au responsabilitatea de a crea condiţii pentru dezbateri informate, educative şi constructive în acest domeniu.

6.5.3.     Democraţia şi Puterea

Raportul de faţă diferă de cîteva Opinii mai vechi ale EGE, în aceea că se mişcă într-o arie nouă şi în rapidă expansiune. Opinia curentă conţine elemente esenţiale pentru o agendă de viitor pentru responsabilii legislatori din Europa. Dezbaterea publică şi educaţia sînt esenţiale pentru a asigura transparenţa, iar Statele Membre au responsabilitatea de a se asigura că puterea dezvoltării şi accesului la implanturi ICT este decisă prin procese democratice.

6.5.4.     Nevoia de Legislaţie

Este evident că acest domeniu are nevoie de legislaţie. În mod curent, implanturile ICT non medicale în trupul uman nu sînt acoperite în mod explicit de vreo legislaţie existentă, în special în ce priveşte termenii de intimitate şi de protejare a datelor. Orice reglementări trebuie bazate pe următoarele principii: demnitate, drepturile omului, echitate, autonomie şi principii derivate, precauţionare, minimizarea datelor, specificarea scopurilor, proporţionalitatea şi relevanţa (vezi Secţiunile 4 şi 5).

În opinia EGE, aparatele implantabile pentru scopuri medicale ar trebui reglementate în acelaşi mod cu medicamentele, cînd scopul medical este acelaşi, mai ales dacă astfel de implanturi sînt acoperite doar în parte de Directiva Consiliului 90/385/EEC asupra aproximării legilor Statelor Membre în relaţie cu aparatele medicale implantabile active. EGE recomandă Comisiei Europene să lanseze o initiaţivă legislativă în aceste domenii care privesc aplicaţiile implanturilor ICT.

6.5.5.     Impactul cercetării şi implanturile

Trebuie să se facă mai multe cercetări pe termen lung asupra impactului implanturilor ICT la nivel social, cultural şi asupra sănătăţii, cu atenţie în special asupra caracterizării, aprecierii, managementului şi comunicării riscurilor. EGE consideră că acest lucru ar trebui avut în vedere pentru al 7-lea Program de Cercetare al UE. Acest fel de cercetare precauţionar este de o importanţă crucială într-un domeniu care se extinde atât de rapid. Domeniul implanturilor ICT este încă în prima fază şi dezvoltările rapide care au loc ridică atât temeri cât şi speranţe, în întregul plan social. În consecinţă, EGE s-a adresat problemelor cheie în ce priveşte dezvoltarea curentă sau care se poate prevedea în acest moment. Totuşi, este clar că EGE va trebui să se întoarcă la acest subiect pentru o aducere la zi a sfatului nostru în lumina viitoarelor aplicaţii ale implanturilor ICT. O deosebită grijă va trebui să se acorde dezvoltărilor care la început apar ca fiind benefice, care de ex. se adresează problemelor grave de sănătate, dar care se dovedesc a fi mai puţin benefice când sînt folosite pentru alte aplicaţii (malefice). În consecinţă, considerăm că în aproximativ 5 ani va fi necesară o revizie a acestei Opinii de către EGE.

 

 

Grupul European de Etică în Ştiinţă şi Noi Tehnologii

Şef EGE: Göran Hermerén

Membri EGE: Nicos C. Alivizatos, Inez de Beaufort, Rafael Capurro, Yvon Englert, Catherine Labrusse-Riou, Anne McLaren,

Linda Nielsen, Pere Puigdomenech-Rosell, Stefano Rodota,

Günter Virt, Peter Whittaker

---