Acest „dar” de „a deschide cartea”, sau „pravila” cum mai spun unii oameni din zona Ardealului, întâlnit cu regularitate şi în mod special la preoţi, nu poate să arate nimic altceva decât slaba vedere duhovnicească şi iresponsabilitatea maximă pe care o manifestă respectivul preot faţă de misiunea duhovnicească la care a fost chemat de însuşi Dumnezeu cel în Treime slăvit şi închinat întru Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Sfânta Scriptură ne spune: „Preotul este părinte (IV Regi 2:12, 6:21, 13:14) şi se deosebeşte de orice dascăl lumesc, fiindcă el naşte fii duhovniceşti întru Hristos prin Evanghelie (1 Corinteni, 4:15), nu prin ghicirea viitorului atunci când un om are un necaz.

Până aici am vorbit ce înseamnă după Sfânta Scriptură a fi un preot responsabil. Dar să ştiţi că în această situaţie o parte din vină o poartă şi oamenii care apelează la aşa zişii preoţi. Unii dintre ei sunt foarte impulsivi, atunci când dau de un preot în adevăratul sens al cuvântului care nu vrea să le facă ceea ce doresc ei, pe moment.

Haideţi, totuşi, să vedem ce ne spune Sfânta Scriptură mai departe: pe cei care „v-au născut a doua oară din apă (Ioan 3:5; Fapte 8:5), pe cei care v-au dat Duhul Sfânt, pe cei care v-au hrănit cu laptele cuvântului (1 Corinteni 3:2), pe cei care v-au crescut cu ştiinţă, pe cei care v-au întărit cu poveţe, pe cei care v-au hrănit cu trupul Domnului şi cu scumpul Lui sânge, pe cei care v-au curăţit de păcate (Matei 6:19) şi v-au împărtăşit cu Sfânta Euharistie, şi v-au făcut părtaşi şi împreună moştenitori ai făgăduinţei lui Dumnezeu (Efeseni 3:6), pe aceştia cinstiţi-i cu tot respectul, căci ei au luat de la Dumnezeu putere (Matei 25:41) asupra vieţii şi asupra morţii, pentru a judeca pe cei păcătoşi şi a-i osândi la moarte veşnică, şi a-i izbăvi de păcate pe cei care se pocăiesc şi a-i face vii (Constit. Apostolice II:35; vezi Părinte, Preoţie, în cap. CLXXIX din Pravila Bisericească). Dacă ne uităm atenţi la aceste texte scripturistice, vedem încă o dată ceea ce v-am spus până acum: că o parte din vină o poartă şi preoţii, dar şi credincioşii care nu-i ascultă pe acei preoţi care îşi trăiesc preoţia lucrând în via lui Dumnezeu, pentru mântuirea sufletelor oamenilor.

Totuşi, esenţa neascultării cuvântului lui Dumnezeu, atât la preoţi, cât şi la mireni, pleacă din lipsa de răbdare şi credinţă faţă de El, de care omul trebuie să dea dovadă atunci când trece printr-un necaz. Este adevărat că necazurile oamenilor s-au înmulţit acum mai mult ca oricând, dar asta nu este din cauza lui Dumnezeu, ci din cauza păcatelor oamenilor, pe care ei acum mai mult ca oricând le săvârşesc fără discernământ, aproape ca nişte animale. Sunt cam dur, dar aceasta este realitatea.

Ei, bine, şi atunci când omul este constrâns de judecata lui Dumnezeu, dându-i-se necazuri mai multe, el apelează la „făcătorii de minuni” care „deschid cartea”. Să ştiţi că acest tip de „ajutor” pe care îl dau aceşti „preoţi” este foarte strâns legat de practica vrăjitorească, pe care o practică vrăjitorii dintotdeauna. Omul trebuie să ştie că, dacă ajunge la astfel de „preoţi” ca să-şi rezolve necazurile şi face ceea ce îl învaţă ei, va avea necazuri şi mai mari decât cele cu care a venit, iar dacă nu se spovedeşte, îl vor urmări până la moarte şi după moarte. Categoric, nu este un lucru benefic nici pentru sufletul creştinului, nici pentru atmosfera din sânul Bisericii.