Ceea ce vatămă şi-l spurcă pe om este dinăuntru, pentru că din inimă ies cugetele rele, precum grăieşte Domnul, cum că „cele ce îl spurcă pe om, dinlăuntru sunt”. Deci înlăuntru este, în suflet, tîrîndu-se şi ieşind duhul vicleşu­gului, gînditor, mişcător, care este acoperămîntul întuneri­cului, omul cel vech de care li se cuvine a se dezbrăca cei ce aleargă către Dumnezeu, şi a se-mbrăca cu omul cel ceresc şi nou, care este Hristos. Deci nu poate a-l vătăma pe om nimic din cele dinafară, ci numai vieţuitorul şi lucrătorul, locuitorul înlăuntru întru inimă, duhul întunericului. Întrucît dară războiul fiecare întru gînduri dator este a-l avea, pentru ca să strălucească întru inima lui, Hristos. Căruia slava în veci, amin.

Precum dintr-un foc se aprind candele multe şi făclii arzătoare, şi toate făcliile şi candelele dintr-o fire se aprind şi luminează, aşa şi creştinii dintr-o fire se aprind şi luminează dintru Dumnezeiescul focul Fiului lui Dumnezeu. Şi făcliile le au arzînd întru inimile lor, şi luminează înaintea Lui pe pămînt, fiind pre­cum şi El. Pentru că zice: „Pentru aceasta te-au uns pe tine Dumne­zeul tău cu untul-de-lemn al bucuriei”. Pentru acesta Uns s-a nu­mit, pentru ca cu acelaşi untdelemn cu care el s-a uns, şi noi ungîndu-ne, să ne facem Hristoşi (adecă unşi), precum am zice, dintru aceiaşi fiinţă şi dintru un trup. Grăieşte iarăşi: Şi Cel ce sfinţeşte, şi cei ce se sfinţesc, dintru Unul sînt toţi.

Se asemănară deci Creştinii pe de o parte candelelor celor ce au untul-de-lemn întru sineşi, adică rodurile dreptăţii. Iar de nu se va aprinde candela dintru candela Dumnezeirii întru dînşii, nu sînt nimica. Domnul era candela cea arzătoare, pentru Duhul Dumne­ze­­irii care petrece fireşte întru dînsul şi o aprinde inima lui după omenire. Că precum dacă ar fi o pungă putredă plină de mărgă­ritari, aşa şi Creştinii, cu omul cel dinafară smeriţi fiind datori a fi şi defăimaţi, înlăuntru, întru omul cel dinlăuntru au pe Măr­gări­ta­rul cel preascump. Iar alţii sînt asemănaţi mormînturilor celor vă­ru­ite, dinafară fiind zugrăviţi şi înfrumuseţaţi, iar înlăuntru fiind plini de oasele morţilor şi de multă putoare şi de duhuri ne­curate. Şi morţi sînt dinspre Dumnezeu, şi cu toată ruşinea şi pîngăriciunea şi cu întunericul potrivnicului îmbrăcaţi.

Apostolul grăieşte cum că pruncul, cît este mic, sub epitrópii şi iconómii duhurilor celor viclene este, care duhuri nu voiesc pruncul a creşte, ca nu, făcîndu-se bărbat desăvîrşit, să-nceapă a căuta cele din casă şi domnia a o izbîndi. Creştinul totdeauna este dator pomenirea lui Dumnezeu a o avea. Pentru că scris este: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău dintru toată inima ta. Pentru ca nu numai cînd intră în casa de rugăciune să iubescă pe Domnul, ci şi umblînd, şi vorbind, şi mîncînd să aibă pomenirea lui Dumnezeu şi dragostea şi iubirea. Pentru că zice: Unde e mintea ta, acolo e şi comoara ta. Pentru că întru ce lucru inima cuiva e legată, şi unde-l trage pofta pe dînsul, acela este Dumnezeul lui. De-l pofteşte inima totdeauna pe Dumnezeu, acesta este Domnul inimii lui. Iar cel ce s-a lepădat de toate şi s-a făcut neavernic, şi străin, şi posteşte, acesta de e cu ceva legat încă întru omul cel dinlăuntru, sau întru lucrurile lumeşti, ori întru case, sau întru dragostea născătorilor: oriunde s-a legat inima lui şi i s-a robit mintea, aceea este Dumnezeul lui. Şi se află prin uşa cea lată ieşind din lume, şi prin ferestruică intrînd şi căzînd în lume.

Precum uscăciunile, aruncîndu-se în foc, nu pot a se-mprotivi puterii focului, ci ard îndată, aşa şi dracii, vrînd a bate război cu omul învrednicit Duhului, se ard şi se mistuiesc de Dumnezeiasca puterea focului. Numai ca omul totdeuna lipit să fie de Domnul, şi nădăjduirea şi nădejdea cătră Dînsul să o aibă. Şi de ar fi dracii tari ca munţii cei tari, se ard de rugăciune, ca ceara de foc. Iar în mijloc mare luptă şi războ îi zace su­fle­tului către dînşii. Rîuri sînt ale balaurilor acolo, şi gurile leilor: foc este arzînd în suflet. Precum desăvîrşitul făcătorul de rele, îm­bătîndu-se întru duhul înşelăciunii, or omorînd, or prea­curvind, ne­săţios este întru răutate, aşa şi creştinii, cufundaţi fiind întru Duhul cel Sfînt, neştiutori se fac răului. Iară cei carii îl au darul şi încă sînt amestecaţi cu păcatul, aceşte supt frică sînt şi prin locuri în­fricoşate călătoresc. Şi precum de ar fi o grădină avînd pomi roditori şi alte sădiri cu bună mireasmă, şi cu totul ar fi bine lucrată şi prea-curăţită, şi ar avea şi un mic zid în loc de şanţ păzindu-o pe dînsa. Şi s-ar în­tîmpla acolo un rîu năvălitor a trece; deşi mică parte din apă s-ar lovi de perete, strică temelia, primeşte intrare, şi cîte pu­ţin o risipeşte temelia. Şi intrînd înlăuntru, le sparge şi le dezră­dăcinează toate sădirile, şi toată lucrarea o prăpădeşte şi o face ne­roditoare. Aşa este şi inima omului: gîndurile cele bune le are; dar se apropie totdeauna de inimă şi rîurile răutăţii, vrînd a o surpa şi întru a lor parte a o arunca. Deci dacă mintea ar fi mai slabă şi s-ar pleca gîndurilor necurate, iată primiră păşune duhurile înşelăciunii şi intrară şi le surpară frumuseţile cele de acolo. Cugetele cele bune le prăpădiră, şi sufletul îl pustiiră.

Precum este ochiul mai mic decît toate mădularele, şi singura lumina ochiului, mică fiind, este vas mare, pentru că vede deodată Cerul, stelele, soarele, luna, cetăţi şi alte zidiri. Aşijderea şi acestea văzute, sub una, întru mica lumina ochiului se-nchipuiesc înlăuntru şi se zugrăvesc. Aşa este şi mintea întru inimă. Şi inima aceasta este un vas mic, şi acolo-s balaurii, şi acolo-s leii, acolo-s jivinele ce­le veninate şi toate vistieriile răutăţii. Şi acolo-s căile cele noroioase şi strîmbe, acolo-s prăpăstiile. Aşijderea iarăşi, acolo-i Dum­­­­­nezeu, acolo-s şi Îngerii, acolo-i viaţa şi împărăţia, acolo-i lu­mina şi apostolii, acolo-s comorile darului, acolo sînt toate. Că pre­cum este negura zăcînd peste toată lume, şi omul pe om nu-l vede, aşa este şi întunericul veacului acestuia zăcînd peste toată făptura, şi peste toată firea omenescă de la călcarea po­runcii. Pentru aceasta [oamenii], umbriţi fiind de întuneric, în noapte sînt, şi întru înfricoşate locuri o au petrecere. Şi precum e mul­ţime fumului într-o casă, aşa este şi păcatul, împreună cu cu­ge­tele lui cele spurcate, înlăuntru şezînd şi tîrîndu-se întru gîndurile inimii, şi nenumărată mulţime a dracilor.

Şi precum întru acestea văzute, războiul alcătuindu-se, nu merg acolo înţelepţii şi boierii, ci temîndu-se de moarte, rămîn, iar înainte să pun soldaţii şi săracii şi cei simpli. Şi se-ntîmplă că lu­crează biruinţă asupra vrăjmaşilor, şi îi gonesc din hotare, şi darurile cele de biruinţă şi cununile le iau de la împăratul, şi vin întru sporiri-înainte şi întru vrednicii; şi marii aceia se află pe ur­ma acestora. Aşa este şi partea cea duhovnicească. Cei simpli, de la în­ce­put cuvîntul auzindu-l, cu cuget iubitor de adevăr fac lucrarea acestuia şi primesc de la Dumnezeu Darul Duhului. Iar înţelepţii şi cei care cu supţirătate ispitesc cuvîntul, aceştia fug de răz­boi şi nu sporesc-înainte: şi se fac pe urma celor ce au războit şi au biruit.

Şi precum vînturile, suflînd foarte, toate zidirile de sub ceruri le mişcă, şi săvîrşesc glas mult, aşa puterea vrăjmaşului bate şi le poartă gîndurile, şi le clăteşte adîncurile inimii lor spre voi­rea sa, şi întru slujirea lui le risipeşte gîndurile. Precum sînt va­meşii şe­zînd în căile strîmte, şi pe cei ce trec ţiindu-i şi scutu­rîndu-i, aşa şi dracii pîndesc şi ţin sufletele. Şi întru ieşi­re aces­­tora din trup, de nu se vor curăţi desăvîrşit, nu le slobozesc a se sui întru lăcaşurile cerului şi cu Stăpînul a se-ntîm­pina, pen­tru că se aduc în jos de dracii ce-s în văzduh. Iar cei care, fiind încă în trup, vor cîştiga de la Domnul Darul cel dintru înăl­ţime, prin oste­nea­lă şi prin luptă multă, aceştia împreu­nă cu cei ce s-au odihnit prin viaţa cea îmbunătăţită se vor duce către Domnul, precum s-au făgăduit: „Unde sînt Eu, acolo şi slujitorul Meu va fi”. Şi întru vecii cei nemărginiţi împreună vor împărăţi cu Părintele, şi cu Fiul, şi cu Duhul Sfînt, acum şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

(fragmente din Omiliile 42 şi 43)