Mir deşertat este numele Tău şi la mireasma mirului Tău alergăm (Cânt. 1, 3-4). Acest mir s-a deşertat în oraşul Betleem din preacuratul vas al Preanevinovatei şi Preasfintei şi s-a umplut de bună mireasmă tot pământul cel de sub soare. De aceea şi magii de la răsărit şi păstorii şi îngerii din cer, apropiindu-se, au alergat la mireasma acestui mir şi au văzut pe Mirul acela prunc şezând în iesle şi pe Stăpâna aceea preacurată, vas de mir care L-a cuprins. Căci atunci cu adevărat era acolo bună mireasmă mai presus de toate miresmele. Şi mirosindu-L magii, s-au închinat şi daruri ca unui împărat şi Dumnezeu au adus, iar păstorii s-au întors povestind toate câte au văzut şi au auzit, iar îngerii au strigat: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace fi întru oameni bună voire!

Acest mir, mirosindu-l sfinţii, au alergat în urma Lui, iar dreptul Noe umplându-se oarecând de bună mireasma lui Dumnezeu, a împlinit toate cele poruncite lui de El şi a adus jertfă. Şi a mirosit Domnul miros de buna mireasmă de la grăsimea jertfei lui din pricina cugetului preaînmiresmat al celui ce aducea jertfa, iar tămâierea iudeilor, din pricina socotinţei lor celei urât mirositoare este Lui urâciune. Şi de la jertfa dreptului a mirosit Domnul miros de bună mireasmă pentru ca şi acum cei ce-I aduc cu recunoştinţă jertfă de laudă să miroasă Domnul miros de bună mireasmă.

Dar a vărsat şi femeia mirul cel de mult preţ peste Mirul cel Nepreţuit de sus, a şters cu mir pământesc pe Mirul cel Ceresc şi mai degrabă ea s-a împărtăşit de bună mireasmă decât a dat. De aceea s-a şi umplut casa de bună mireasmă. Şi la mireasma mirului Tău alergăm şi mir deşertat este numele Tău şi mireasma mirurilor Tale mai presus de toate miresmele.

Era în Betleemul Iudeii, înlăuntrul peşterii, Mirul cel mai presus de fire şi vasul Mirului. O, Taină străină! S-a deşertat atunci, S-a deşertat, S-a născut acolo Mirul cel ceresc, – Mir mântuitor, Mir care covârşeşte toată mintea, Mir negrăit, Mir mântuitor, Mir sfânt şi preasfânt şi mai înalt decât toată mintea, Mir care înmiresmează toate dumnezeieştile oştiri şi Care adună pe pescari la învăţătură şi pe ostaşi la luptă, iar pe cuvioşi îi întăreşte şi pe femei le îndârjeşte să capete mireasma Mirului dumnezeiesc.

Nu a fost acolo în peştera aceea, nu a fost acolo naştere obişnuită, nu a fost silire, nu a fost moşire, nici şirul slujitoarelor, nici pat, nici căldură, nici nevoie de apă proaspătă, nid de schimbarea veşmintelor, nici de mâncarea obişnuită, nid întristare. Căci aşa cum mirul fără nici o silire se deşartă din vasul lui, nici nu întâmpină vreo altă greutate, ci îi vrea I numai pe cei ce se împărtăşesc de mireasma Lui, la fel toate sunt prin naşterea ta, Preasfântă Stăpână, fără de prihană, toate sunt curate şi preacurate, toate armonioase, toate strălucitoare, toate, în chip sensibil şi înţelegător, sunt pline de corul îngerilor, toate, toate sunt pline de buna mireasmă a naşterii Tale şi mireasma mirurilor Tale, mai presus de toate miresmele şi pentru aceea tinerele Te-au iubit şi la mireasma mirurilor Tale alergăm.

Dar nu a venit ca să judece atunci lumea, ci ca să-i cheme pe păcătoşi la pocăinţă şi să mântuiască lumea şi a venit la ale Sale în chipul smereniei şi sărăciei, iar ai Săi nu L-au primit, necunoscând multa Lui pogorâre şi nemăsurata Lui milă, L-au socotit un simplu om şi nu numai simplu om, ci şi rătăcit, şi amăgitor, şi călcător al legii, şi, judecându-L pe el împreună cu tâlharii cei fărădelege, L-au osândit la moarte de necinste. Dar când va veni în slava Lui, Fiul Omului, cine va putea suferi ziua venirii Lui?, potrivit Sfântului Maleahi.

Adeseori Stăpânul Se numeşte pe Sine Fiul Omului. Zice: Vor vedea pe Fiul omului venind cu putere şi slavă multă şi de acum veţi vedea pe Fiul omului, de-a dreapta puterii şi venind pe norii cerului; şi: De acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suind şi coborând peste Fiul Omului. Putere are şi face judecată, fiindcă este Fiul Omului, nu vă miraţi de aceasta.

De zeci de mii de ori L-am putea afla numindu-Se pe Sine „Fiul Omului”, şi cred că se cuvine să cercetăm Fiul cărui om a fost, fiindcă de multe ori îl pomeneşte. Căci doar nu pe Tatăl şi Dumnezeu Îl numeşte om, să nu fie. Căci am auzit că Dumnezeu are multe nume minunate şi Dumnezeu, şi Domnul, şi Atotţiitorul, Atotvăzătorul, precum şi altele, dar om nu este numit nicăieri. Dar nici pe dreptul şi logodnicul Iosif nu îl numeşte om şi nici pe sine nu se numeşte fiul lui. Acest om a fost, cred, mireasa lui Dumnezeu, cea de Dumnezeu cinstită, ceea ce a încăput pe Dumnezeu, cu totul nepătată şi de Dumnezeu aleasă, Stăpâna noastră. Căci în afară de ea, nici n-a mai fost vreun alt om de la zidirea lumii şi nici nu va mai fi. Aceasta este om cu adevărat, prin care neamul oamenilor a căpătat un nou nume, prin care a fost izbăvită din stricăciune neamul omenesc, prin care omul cel mort a fost făcut viu, şi firea muritorilor s-a îndumnezeit, şi prin care moartea s-a omorât, nestricăciunea a rodit şi stricăciunea a pierit. Fiu al acesteia fiind, prin bunăvoirea Tatălui şi cu împreună-lucrarea Duhului Sfânt, Cuvântul şi Fiul lui Dumnezeu, adeseori Se numeşte pe Sine Fiu al Omului.

Da, zice, dar atunci trebuia nu să Se numească Fiu al Omului, ci Fiu al Fecioarei. Păi, dacă S-ar fi numit pe Sine Fiu al Fecioarei, aveau să spună iudeii iarăşi că are demon. Căci cine a mai văzut vreodată un fiu zicând că are mamă o fecioară, nici nu s-a arătat vreodată o fecioară să nască fiu, nici iarăşi după naştere să se arate tânără fecioară. Căci când L-au auzit pe El zicând „Eu sunt mai dinainte de Avraam”, au adus pietre ca să-L omoare. „Are demon, au zis, şi e nebun, pentru ce să-L ascultaţi?” Dacă se mai şi numea Fiu al Fecioarei înaintea lor, ce nu ar fi încercat să facă cei tari la cerbice şi netăiaţi împrejur la inimă? Aşadar, cruţându-Se pe Sine de răutatea cugetului lor se numeşte pe Sine în sus şi în jos Fiul Omului, ca să-i încredinţeze pe cei care vor veni după că S-a întrupat cu adevărat şi cu oamenii, ca Fiu al Omului, S-a amestecat. Slavă Ţie, Dumnezeule, Slavă Ţie Celui ce bine ai înmiresmat lumea prin venirea Ta, şi slobozeşti din duhoarea păcatului pe cei ce vor!

Sf. Neofit Zăvorîtul – Zece cuvinte despre poruncile lui Hristos, pg. 74 şi153