Sfinţii Apostoli sînt cei dintîi dumnezei-oameni după har. În toată viaţa lor, fiecare dintre ei, urmînd Apostolului Pavel, zice despre sine: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine” (Galateni 2:20). Fiecare dintre ei este Hristos repetat, sau mai bine zis Hristos prelungit. La ei toate sînt dumnezeomeneşti, pentru că toate sînt din Dumnezeu-Omul Hristos, însuşit de bună voie prin sfînta lucrare a dumnezeieştilor fapte bune: a credinţei, a dragostei, a nădejdii, a rugăciunii, a postului şi a celorlalte sfinte fapte bune. Iar aceasta înseamnă că în ei tot ceea ce este omenesc trăieşte de bună voie prin Dumnezeu-Omul, gîndeşte prin Dumnezeu-Omul, simte prin Dumnezeu-Omul, voieşte prin Dumnezeu-Omul, lucrează prin Dumnezeu-Omul. Pentru Sfinţii Apostoli, Iisus Hristos cel istoric, Dumnezeu-Omul pe care ei Îl propovăduiesc, este cel mai înalt, bun şi ultimul a-tot-criteriu. Tot ce au în sine este de la Dumnezeu-Omul, pentru Dumnezeu-Omul şi în Dumnezeu-Omul. Şi aşa stau lucrurile totdeauna, şi aşa stau ele pretutindeni. Aceasta este pentru ei nemurire atît în timpul pămîntesc cît şi în spaţiul pămîntesc.

Această dumnezeomenească apostolicitate se prelungeşte toată asupra urmaşilor purtători de Hristos ai Apostolilor, asupra Sfinţilor Părinţi. Între Apostoli şi Sfinţii Părinţi nu este, în esenţă, nici o deosebire: în ei deopotrivă trăieşte şi lucrează şi nemureşte şi înveşniceşte Unul şi Acelaşi Dumnezeu-Om Hristos, Care ieri şi astăzi şi în veci este Acelaşi (Evrei 18:8). Prin Sfinţii Părinţi se continuă Sfinţii Apostoli cu toate dumnezeomeneştile lor bogăţii, dumnezeomeneştile lumini, dumnezeieomeneştile sfinţenii, dumnezeomeneştile Taine, dumnezeomeneştile faptele bune. Cu adevărat, Sfinţii Părinţi apostolesc neîncetat şi ca persoane aparte îndumnezeomenite, şi ca episcopi ai Bisericilor locale, şi ca mădulare ale Sfintelor Soboare a toată lumea şi ale Sfintelor Soboare locale. Pentru ei toţi există un singur Adevăr, Singurul A-tot-adevăr: Dumnezeu-Omul Iisus Hristos. Iată, Sfintele Soboare a toată lumea, de la orimul pînă la cel din urmă, mărturisesc, apără, cred, binevestesc şi păzesc cu toată trezvia o singură a-tot-valoare: pe Dumnezeu-Omul, Domnul Iisus Hristos.

Iată, Sfintele Soboare a toată lumea, de la primul pînă la cel din urmă, mărturisesc, apără, cred, binevestesc şi păzesc cu toată trezvia o singură a-tot-valoare: pe Dumnezeu-Omul, Domnul Iisus Hristos.

Tradiţia de căpătîi a Bisericii Ortodoxe este Dumnezeu-Omul Hristos Cel viu, aflat în-treg în Trupul Dumnezeu-omenesc al Bisericii, căruia El îi este cap nemuritor şi veşnic. Aceasta nu este doar buna vestire, ci şi a-tot-buna vestire a Sfinţilor Apostoli şi Sfinţilor Părinţi. Ei nu ştiu altceva, fără numai pe Hristos răstignit, Hristos înviat, Hristos înălţat. Ei toţi, prin întreaga lor viaţă şi învăţătură, mărturisesc într-un suflet şi într-un glas: Mîntuitorul Hristos este întreg în Biserica Sa, ca în trupul Său. Fiecare dintre Sfinţii Părinţi poate cu drept cuvînt să spună împreună cu Sfîntul Maxim Mărturisitorul: „Ceva al meu nu voi grăi nicidecum. Ci ceea ce am fost învăţat de către Părinţi, aceea zic”.

Iar din nemuritoarea bună vestire a Sfîntului Ioan Damaschin răsună mărturisirea sobornicească a tuturor de Dumnezeu proslăviţilor Părinţi: „Toate cîte ne-au fost predanisite – τὰ παραδιδομένα ἡμῖν – prin Lege şi Proroci şi Apostoli şi Evanghelişti le primim, le cunoaştem şi le cinstim, nimic căutînd în afară de acestea. … Pe acestea noi le vom iubi şi în ele vom rămîne, netrecînd hotarele cele veşnice (Pilde 22:28), nici stricînd Dumnezeiasca Predanie”. Acelaşi Părinte, vorbind tuturor ortodocşilor, zice: „Pentru aceasta, fraţilor, să stăm pe piatra credinţei şi pe Predania Bisericii, nepărăsind hotarele pe care le-au pus Sfinţii Părinţi ai noştri; nedînd prilej celor ce vor să izvodească şi să strice zidirea Sfintei lui Dumnezeu Soborniceşti şi Apostoleşti Biserici. Căci dacă s-ar da voie oricui ar voi, după puţin tot trupul Bisericii se va strica”.

Sfînta Tradiţie este toată de la Dumnezeu-Omul, toată de la Sfinţii Apostoli, toată de la Sfinţii Părinţi, toată de la Biserică, în Biserică, prin Biserică. Sfinţii Părinţi nu sînt altceva decît „păzitorii predaniilor apostoleşti”. Ei toţi, ca şi Sfinţii Apostoli, sînt numai „martori” ai unui singur Adevăr = A-tot-adevăr: Dumnezeu-Omul Hristos. Pe Acesta Îl mărturisesc şi Îl propovăduiesc ei – „gurile cele cu totul de aur ale lui Dumnezeu Cuvîntul” (Duminica Sf. Părinţi).

Succesiunea apostolică are de la început şi pînă la sfîrşit fire dumnezeomenească. Ce predanisesc Apostolii ca moştenire urmaşilor lor? Pe Însuşi Dumnezeu-Omul Hristos, cu toate bogăţiile netrecătoare ale Persoanei Sale dumnezeomeneşti, pe Hristos – Capul Bisericii, singurul Cap al ei. Dacă nu predaniseşte aceasta, succesiunea apostolică încetează să mai fie apostolică, şi atunci nu mai există în fapt Tradiţie apostolică, Ierarhie apostolică, Biserică apostolică.

Sfînta Predanie este Evanghelia Domnului Hristos şi este Însuşi Domnul Hristos, pe Care puterea Duhului Sfînt Îl strămută în orice suflet credincios şi în toată Biserica. Tot ceea ce este al lui Hristos devine, prin puterea Duhului Sfînt, al nostru, al oamenilor – şi asta în trupul Bisericii. Duhul Sfînt, ca suflet al Bisericii, zideşte pe fiecare credincios ca pe o celulă în trupul Bisericii, îl face „de-un-trup” cu Dumnezeu-Omul (Efeseni 3:6). Cu adevărat: Duhul Sfînt îndumnezeomeneşte prin Har pe fiecare credincios.

Ce este viaţa în Biserică? Nimic altceva decît îndumnezeomenirea harică a fiecărui credincios prin faptele bune evanghelice personale; încreştinarea şi îmbisericirea lui. Toată viaţa Creştinilor este o necurmată Cincizecime hristocentrică: Duhul Sfînt, prin sfintele Taine şi sfintele fapte bune, transmite pe Hristos Mîntuitorul fiecărui credincios, Îl face Predanie vie, viaţă a noastră vie: Hristos este viaţa noastră (Coloseni 3:4). Prin aceasta şi tot ce este al lui Hristos devine al nostru, pentru toată veşnicia al nostru: şi adevărul Lui, şi dreptatea Lui, şi dragostea Lui, şi viaţa Lui, şi ipostasul Lui cel dumnezeiesc.

Ce este Sfînta Predanie? Este Însuşi Domnul Iisus Hristos Dumnezeu-Omul, cu toate bogăţiile Ipostasului Său Dumnezeiesc, iar prin El şi pentru El, ale întregii Sfinte Treimi. Aceasta s-a dat şi s-a arătat cel mai deplin în Euharistie, în care pentru noi şi pentru a noastră mîntuire se vesteşte şi se înnoieşte întreaga iconomie dumnezeomenească de mîntuire a oamenilor. În Euharistie este tot Dumnezeu-Omul, cu toate darurile Sale minunate şi de minuni făcătoare; în Euharistie, şi îndeobşte în viaţa de rugăciune, viaţa liturgică a Bisericii. Prin toate acestea răsună fără contenire buna-vestire a-tot-iubitoare de oameni a Mîntuitorului: Iată, Eu cu voi sînt în toate zilele, pînă la sfîrşitul veacului (Matthei 28:20), întreg în apostolicitate şi, prin apostolicitate, cu toţi credincioşii pînă la sfîrşitul veacului. Tocmai aceasta este întreaga Sfîntă Predanie a Bisericii Ortodoxe apostoleşti: viaţa în Hristos = viaţa în Sfînta Treime: încreştinare şi în-treimificare (cf. Matthei 28:19-20).

Din cale-afară de însemnat este acest lucru: în Biserica Ortodoxă a lui Hristos, Sfînta Predanie, întotdeauna vie şi de viaţă făcătoare, este alcătuită de:
– Sfînta Liturghie,
– toate sfintele slujbe dumnezeieşti,
– toate Sfintele Taine,
– toate sfintele fapte bune,
– tot Adevărul veşnic,
– toată Dreptatea veşnică,
– toată Dragostea veşnică,
– toată Viaţa veşnică,
– tot Dumnezeu-Omul, Domnul Hristos,
– toată Sfînta Treime,
– toată viaţa dumnezeomenească a Bisericii în toată plinătatea sa dumnezeomenească, împreună cu Prea Sfînta Născătoare de Dumnezeu şi cu toţi Sfinţii.

Persoana Dumnezeu-Omului, a Domnului Hristos, se află transfigurată în Biserică, cufundată în neţărmurita mare de rugăciune, de slujire dumnezeiască a Harului, şi este toată în Euharistie şi toată în Biserică – iată ce este Sfînta Predanie. Acest adevăr îl bine vestesc şi îl mărturisesc Sfinţii Părinţi şi Sfintele Soboare a toată lumea. Prin rugăciune şi bună credinţă se păzeşte Sfînta Predanie de tot demonismul omenesc şi umanismul diavolesc, şi în ea este întreg Domnul Hristos, Care este şi veşnica Predanie a Bisericii. Mare este taina bunei credinţe: Dumnezeu S-a arătat în trup (1 Timothei 3:16); S-a arătat ca om, ca Dumnezeu-Om, ca Biserică, şi prin nevoinţa Sa iubitoare de oameni a mîntuirii şi îndumnezeomenirii omului a mărit şi a înălţat fiinţa omenească mai presus de prea-sfinţii heruvimi şi a-tot-sfinţii serafimi.

Extras din Biserica Ortodoxă şi ecumenismul, din capitolul “Apostolicitatea Bisericii”