Ciuma bubonică a fost o plagă răspîndită de şobolani, apărută în anul 541, adusă din Nord-Vestul Chinei de astăzi şi a adus moartea a jumătate dintre oamenii din acea vreme.

Ciuma nu a fost eradicată complet într-un singur an, valuri succesive de molimă bîntuind în veacul al VI-lea şi continuînd pînă în anul 750. Mortalitatea a fost cea mai ridicată în vremea primului val, în anii 541-542. Relatarea de mai jos, extrasă din Vieţile Sfinţilor, redă numai o mică parte a dezastrului cu care s-a confruntat omenirea:

Prăznuirea Întâmpinării Domnului s-a aşezat în vremea împărăţiei lui Iustinian, căci mai înainte de aceea, deşi se făcea în Biserică pomenirea Întâmpinării Domnului, nu era prăznuită ca sărbătoare. Iar Iustinian, drept-credinciosul împărat, a poruncit să se cinstească ca un praznic dumnezeiesc al Născătoarei de Dumnezeu, precum sunt şi alte praznice mari. Şi aceasta, pentru aceste pricini:

Pe vremea împărăţiei lui a fost molimă mare de moarte în Bizanţ şi în părţile de primprejur, trei luni, începând din zilele cele de pe urmă ale lui Octombrie, murind la început câte cinci mii de oameni în fiecare zi, apoi câte zece mii. Şi multe trupuri ale oamenilor bogaţi şi cinstiţi erau neîngropate, pentru că, murind slugile şi robii tuturor, nu avea cine să îngroape pe stăpânii lor.

Iar în Antiohia era îndoită pedeapsa lui Dumnezeu, căci la rana cea de moarte s-a adăugat, pentru păcatele omeneşti, şi un înfricoşat cutremur de pământ [din anul 526], încât toate casele cele mari, zidirile cele înalte şi bisericile au căzut şi mulţime de popor a pierit căzând sub zidurit. Între aceştia era şi Eufrasie, episcopul Antiohiei, căci a murit căzând biserica peste el. Încă şi Pompeiopol, cetatea Misiei, s-a risipit de cutremur, iar jumătate din ea a fost înghiţită de pământ cu toţi locuitorii ei.

În acea înfricoşată moarte şi pierzare, i s-a descoperit unuia din cei plăcuţi lui Dumnezeu, să se prăznuiască Întâmpinarea Domnului şi a Născătoarei de Dumnezeu.

Venind ziua Întâmpinării Domnului, în Februarie, în ziua a doua, când a început să se prăznuiască cu priveghere de toată noaptea şi cu ieşire cu crucile, în acea zi s-a ridicat [din Constantinopol] molima cea de moarte cu desăvârşire şi cutremurul pământului s-a alinat, prin milostivirea lui Dumnezeu şi cu rugăciunile Prea-curatei Născătoare de Dumnezeu, căreia, împreună cu Cel ce S-a născut dintr-însa, Hristos Dumnezeu, să-i fie cinste, slavă, închinăciune şi mulţumire în veci. Amin.