Mihalache Moldoveanul este unul din cei mai puţini cunoscuţi compozitori şi traducători români de la sfîrşitul veacului al XVIII. Lucrările sale sunt, cele mai multe dintre ele, cvasi-necunoscute, atât cercetătorilor, cât şi psalţilor de astăzi. Am încercat să creionez o primă listă a lor.

Prin anul 2002, văzînd că în obştile paisiene nu doar s-a tradus şi s-a scris, ci au rămas de la părinţi zeci şi sute de manuscrise muzicale, am hotărît să intru şi pe acest tărîm, necunoscut mie pînă atunci. Astfel am aflat un uriaş tezaur, pînă astăzi prea puţin cunoscut şi exploatat. În această comoară de compoziţii şi traduceri psaltice am aflat cîteva bijuterii aparţinînd lui Mihalache Moldoveanul. Am fost uluit de fineţea heruvicului pe glasul întîi, care deschide cîteva serii de heruvice mari cîntate la Neamţ acum 200 de ani. Deşi până nu demult, în pofida faimei compoziţiilor sale în a doua jumătate a veacului al XVIII-lea, numele acestui compozitor era aproape necunoscut veacului trecut, în ultimii 20 de ani cîteva studii – dintre care unele foarte ample – au scos la lumină mai multe mărturii despre Mihalache Moldoveanul.

Macarie Ieromonahul, fără a-l pomeni în prefaţa Catavasierului său din 1823, îi tipăreşte (şi cel mai probabil tot el îi transpune în notaţia hrysanthică şi îi traduce în româneşte) pasapnoaria pe glasul 3 în Tomul 2 al Anthologhiei, Bucureşti, 1827 (p. 279-285) cu titlul următor: “Pasa-pnoarie, facere a fericitului întru pomenire dascalului Mihalache Protopsaltul. Glas 3. Γά ca de la Νὴ“. Părintele Macarie Ieromonahul, care este destul de probabil să-l fi cunoscut personal pe Mihalache Moldoveanul, îl numeşte dascăl şi protopsalt.

Apoi despre Mihalache Moldoveanul pomeneşte la 1846 în Bazul teoretic (p. XXVIII-XXIX) Anton Pann, în următoarele cuvinte: “Din tîlmăcitorii şi alcătuitorii cîntărilor români nu cunosc decît patru – afară din Cantemir, domnul Moldavii -: cel dintîiu care a tîlmăcit Anastasimatarul este Mihalache Moldoveanul; precum singur scrie: Anastasimatar romănesc alcătuit acum întîiu de mine Mihalache Moldoveanul, la anul 1767. Al doilea este unul Vasilache Cîntăreţ, de la care să găsesc heruvice, chinonice şi altele. Al treilea este Ianuarie Protosinghelul, carele pe la anul 1821 mi’a arătat un Anastasimatar foarte frumos potrivit în limba românească, şi un Doxasticar asemenea vrednic de toată lauda. Al patrulea care a scris pe metodul vechiu este Părintele Macarie Ieromonahul, portarie al Sfintei Mitropolii; acesta însă mai pe urmă îmvăţînd metodul nuou şi întocma prefăcîndu-le le-a şi tipărit precum se vădu“.

La 1767 Petru din Peloponnez era, probabil, încă domestic (ajutor de proto-psalt), iar nu lampadar la Patriarhia de Constantinopol, şi e foarte probabil să nu fi apucat încă să aştearnă în scris Anastasimatarul său. În acest caz, afirmaţiile lui Anton Pann trebuie supuse unei critici. Întîi, încă nu cunoaştem unde există originalul autograf al lui Mihalache. Se cunosc patru cópii ale Anastasimatarului său, toate în notaţia originală (cu mici diferenţe), şi să dea Dumnezeu ca cercetările anilor ce vor veni să mai scoată la lumină şi altele. Nici unul dintre cele 4 nu este mai vechi de anul 1798. Un cercetător grec, V. Vasiliou, direct interesat de creaţia lui Petru Peloponnisiu (Anastasimatarul său fiind tradus de Mihalache în româneşte) a emis ipoteza că Anton Pann a pus litera 6 greşit în tipar scriind 1767, anul corect fiind, de fapt, 1797.

Este iarăşi foarte posibil ca Anton Pann să nu fi ţinut bine minte anul. Spun aceasta pentru că la Cernica se păstrează astăzi cele două manuscrise autografe ale lui Ianuarie Protosinghelul, întîlnit acolo la 1821 de Pann. Unul dintre ele este un Anastasimatar, iar celălalt un Irmologhion. Cred că ar merita luată în considerare posibilitatea ca Pann să fi văzut la Cernica nu Doxasticarul, aşa cum scrie, ci Irmologhionul; iar dacă după 25 de ani de cînd le văzuse nu îşi mai aducea aminte foarte exact ceea ce văzuse, e posibil ca şi în cazul Anastasimatarului lui Mihalache memoria să-i fi jucat feste.

Profesorului Sebastian Barbu Bucur îi revine meritul de a fi scris primul un studiu temeinic despre Mihalache, în prefeţele celor două volume ale Anastasimatarului lui Mihalache tipărite în anii 2008 şi 2011, după ce mai înainte amintise despre cîntăreţul român într-un studiu din anul 1980, publicat în revista Biserica Ortodoxă Română, anul XCVIII, nr. 7-8 (Iulie-August): Acţiunea de “românire” a cîntărilor psaltice şi determinările ei social-patriotice. Filothei sin Agăi Jipei şi alţi autori din secolul al XVIII-lea.

Manuscrisele muzicale existente prin biblioteci ne rezervă încă multe surprize. Între acestea, am să menţionez aici faptul că au fost doi, dacă nu cumva chiar trei psalţi cu numele de Mihail/Mihalache în preajma anului 1800: Mihalache din Iaşi/Moldoveanul, Mihalache Bucureşteanul şi Mihalache din Botoşani. Pînă cînd nu vor fi cercetate temeinic atît manuscrisele muzicale, cît şi documentele de arhivă ce ni s-au păstrat, nu îi vom putea afla cu adevărat pe înainte-mergătorii psalticii în limba română.

Dintre manuscrisele şi documentele ce ni s-au păstrat, redau mai jos cele ce conţin menţiuni mai importante despre cei doi/trei Mihalache:

V. A. Urechia, în Tomul 1 din Istoria Şcoalelor de la 1800-1864, Bucureşti, 1892, p. 49-50, 62, publică următoarele documente şi notele lor:

“Fiindcă am hotărît domnia mea, dupre cum şi în hrisovul şcoalelor este orînduit, ca să aşezăm la şcoalele ot Sfîntu Sava şi un dascăl musicos, orînduim la acesta pe Mihalache dascălul cîntăreţul, pentru a învăţa ucenicii meşteşugul cîntărilor; eată vă poruncim să cătaţi hrisovul şcoalelor, ca să vedeţi ce plată se rîndueşce dascălului musicos, şi pe cît va fi scriind hrisovul, să ne arătaţi în scris; aşişderea să orînduiţi numitului dascăl duoă odăi alăturea la un loc în lăuntru în monastire, dintre ale şcoalelor: una pentru şederea sa şi alta pentru ucenicii cari sînt să vie spre învăţătura cîntărilor, care odăi gătindu-le d-vostră, să i le faceţi teslim; însă ucenicii cari vor fi la învăţătura cîntărilor să şciţi d-vostră că n-au să rămînă cu şederea la şcoală, nici o altă renduială mai mult n-au de la şcoală, fără de numai pentru învăţătură să meargă şi să vie. Mihail Şuţu, 1784, Decemvre 1 [Condica No. 12, fila 210 verso].

Deja în Noembre 29, acelaşi an 1784, domnitorul adresase către mitropolit un pitac prin care îl invita să însărcineze pe egumenii de la monastirile din Bucuresci ca să găsească fiecare cîte un şcolar cu glas bun, şi să-l întreţină cu toate cele necesare pentru a urma la clasa de musică. Eată acest ordin al Domnitorului [Condica No. 12, fila 210 verso]:

Prea-Sfinţia ta, părinte mitropolite, să aduni pe toţi egumenii de la toate monastirile de aice din oraşul domniei mele Bucuresci, cărora să le dai straşnică poruncă, ca fieşcecarele să aibă a găsi un copil cu glasul bun, căruia copil să-i poarte de grijă pentru demîncare i pentru îmbrăcăminte şi pe aceşti copii să-i trămită pe toate zilele nelipsit pentru învăţătura cîntărilor la şcoală la Sfîntu Sava, unde s-a orînduit de domnia mea într-adins dascălul Mihalache, dascăl cîntăreţ obştesc. Pentru care această treabă, nu numai acum să le dai poruncă straşnică egumenilor, ci să-i şi silesci, fără voia lor, a fi următori la acest lucru cu cale, ca să-l săvîrşească în faptă şi să se facă rod dintr-aceasta, fiindcă avem a face cercetare pe urmă pentru aceasta, de au fost următori egumenii sau nu. 1784, Noemvre 29.

La Decembre 2, acelaşi an, domnitorul trămite următorul pitac către epitropi:

Poruncim domnia mea, d-voastră epitropi, fiindcă prin domnescul nostru pitac către P. S. Mitropolit am dat poruncă la fieşcare egumen din monastirile din Bucuresci, să găsească cîte un copil cu glas bun, cărora copii să le poarte de grijă egumenii pentru hrana şi îmbrăcămintea lor, şi să-i trămită în toate zilele la Sfîntu Sava, unde am orînduit domnia mea dascăl musicos pe Mihalache, ca să le paradosescă înveţătura cîntărilor, eată vă poruncim, că de acum peste 20-30 zile, să cercetaţi la dascăl de au trămis egumenii monastirilor din Bucuresci cîte un copil sau nu, şi pentru aceia ce nu va fi trămis pînă atuncea, să ne însciinţaţi; cum şi peste toată vremea să cercetaţi de urmează toţi egumenii această poruncă şi să aveţi a ne arăta pe cel neurmător. 1784, Decemvre 2.

Cu toate aceste ordine şi disposiţiuni, clasa de musică întîrzie a se realisa, căci egumenii nu se supun ordinului dat, aşia că în 27 Februarie 1785, trei din epitropii şcoalelor adresează domnitorului această anafora:

Prea-Înălţate Doamne!

Însciinţăm măriei tale, că dupre ce cu luminata poruncă a înălţimii tale, s-au aşezat în Sfîntul Sava dascăl musicos Mihalache, s-au făcut orînduiala iarăşi cu porunca măriei Tale, ca peste copii ce se vor strînge la învăţătura psaltichiei, de voie, să fie datoare şi 24 de monastiri de aici din Bucuresci, cum şi cele din împregiurul Bucurescilor, să-şi trimită cîte un copil spre învăţătura psaltichiei, care copil să-şi aibă mîncarea, alte trebuinciose din monastire, hotărîndu-se de măria ta şi soroc de a trimite monastirile toate copiii, care soroc a şi trecut şi pînă acuma numai duoi copii au venit la şcoală, însă unul de la monastirea Sfîntul Gheorghe şi altul de la monastirea Mărcuţei. De acestea însciinţăm înălţimii tale. 1785, Fevruarie 27.

Semnaţi : Ienache Leh. (Lehliu ?), Nicolae Stolnic, Ioani Medel. [Condica No. 13, fila 175].

Numai în 15 Aprilie 1785, domnitorul dă o nouă deslegare în sensul primelor ordine şi osîndesce la amende pe egumenii recalcitranţi. Iată această nouă ordine:

“Ιω Mihail Const. Suţu VV. etc., de vreme ce într-atîta prelungire de vreme n-au fost următori egumenii monastirilor la acest lucru cuviincios, arătîndu-se cu aceasta neiubitori de podoaba sfintelor biserici şi neurmători la domneasca hotărîre a noastră; iată, dar, pentru nesupunerea lor îi hotărîm să dea treapăd [amendă] de tot egumenu de la sine-şi po taleri 10, care treapăd [amendă] să-l ia dascălul musicos; pentru care orînduim pe ….. să apuce pe fiecare egumen cu strînsoare să dea acest treapăd, şi apoi să le facă zeapcealic, ca să aibă cîte un copil la învăţătura cîntărilor, negreşit, dupre orînduiala ce am fost făcut. 1785, Aprilie 15.“

Un alt pitac din 18 Mai 1785 ordonă boierilor epitropi, să dea din banii cutiei, lui Mihalache dascălul musicos, cîte 15 talere pe lună, afară de orînduiala ce are de la biserica Gospod. I se va da acestă leafă, nu numai cît va şedea la Sfîntul Sava, ce şi dupe ce se va muta la mitocul episcopiei de Rămnic “fiindcă iarăşi are a urma învăţătura cîntării, însă din banii şcoalelor.” 1785, Mai 18.

Apare de la acest pitac, că clasa de musică în fine a funcţionat şi că mai apoi dascălul Mihalache a trebuit să se stremute cu locuinţa de la Sfîntul Sava la mitocul episcopiei de Rîmnic [adică la biserica Sfinţilor 40 de Mucenici din Bucureşti; Condica No. 12, fila 259 verso].

De şcoale, în mod special, Mavrogheni nu putea să nu se ocupe, din moment ce dupe proclamaţiunile lui, îl aflăm înteresându-se de îmbunătăţirea năravurilor ţărei. Unul din primele documente, cu referinţă la şcoală, este acel din 21 Iunie 1786, prin care rânduesce doctor al şcoalelor pe un numit Constantin. Prin acest decret el numesce doctor politiei pe cunoscutul doctor Caracaş, iar la orfanotrofie recunoasce ca doctor pre Silvestru, care deja funcţiona acolo. Acelaşi decret fixează leafă profesorului de musică Mihalache şi bursele a trei corişti, din Mitocul Episcopiei Râmnic şi a pedagogului, sau vătavului lor.

Acest document îl împărtăşim dupe copia din cond. No 17, fila 39 verso.

Pitac către boerii epitropi

“Domnilor boerilor epitropi, fiindcă m-am pliroforisit Domnia Mea pentru Caracaş Dohtorul politiei [oraşului] de aici, cum că este practicos şi prothimos la trebuinţele ţărei, de carele toţi sînt mulţumiţi, iată-l orânduim şi Domnia Mea a fi iară doctor al politiei, căruia poruncim să daţi din banii cutiei, pe lună câte 100 taleri; aşişderea să daţi şi lui Silivestru, ce este dohtor la orfanotrofie, pe lună câte 25 taleri şi lui Constantin, ce s-a orânduit dohtor la şcoală, pe lună câte 25 taleri. Aşişderea vă poruncim să daţi lui Mihalache Dascălul cântăreţ, pe lună câte 40 taleri; la 3 copii cântăreţi de la Metohul Sfintei Episcopii Râmnic, pe lună 15 taleri. Cum şi vătafului copiilor, iarăşi de la Mitocul Episcopiei, pe lună 5 taleri. Toţi ….. etc. 1786, Iunie 21.“

 

Aşadar avem un Mihalache dascălul, psalt, în Bucureştii anilor 1784-1786, dascăl la şcolile Mănăstirii Sfîntului Sava (pe locul Universităţii din Bucureşti de astăzi, mai precis acolo unde azi există Facultăţile de Matematică, de Istorie şi de Chimie) şi la metocul Episcopiei Rîmnicului, aflat pe locul unde astăzi este Ateneul Român. Este el acelaşi cu Mihalache Moldoveanul sau Mihalache Ieşeanul, sau este vorba de Mihalache din Bucureşti? Greu de spus, deocamdată.

B.A.R. m.g. 159, f. 292v: εἴληφε τέλος τὸ παρὸν ἀσματομελιῤῥητόφθογγον βιβλίον, ὀνομαζόμενον στιχιράριον διὰ χειρὸς τοῦ ταπεινοῦ ἐμοῦ καὶ ἀπαιδεύτου γιαμάκη, ὑιοῦ τοῦ παπᾶ δαβίδ, τοῦ ἐν τῇ ἐπισκοπῇ πουζαίου ἱερατεύοντος, μαθητοῦ τοῦ διδασκάλου μηχαλάκη γιᾳσιώτη. ἐν ἔτη αψπῆ, μαρτίου κζ. Cu încă o însemnare dedesubt: 19 (?) ωκτομ. συμαδιος (A luat sfîrşit cea de faţă cîntătoare-cu-miere-grăitor-vestitoare carte, numită Stihirar, prin mîna mea, a smeritului şi neînvăţatului Iamachi, fiul popei David, cel ce slujeşte în Episcopia Buzăului, ucenicul dascălului Mihalachi Ieşeanul. În anul 1788, Martie 27.) Însemnarea de dedesubt, în cazul în care primele două caractere sînt numărul 19 şi nu prescurtarea vreunui cuvînt, s-ar traduce astfel: “19 Octom. semn” şi ar putea să se refere la vreun cutremur sau vreo cometă.

Cartea pe care se află această însemnare este un Doxastar al lui Petru Peloponnisiul, iar însemnarea este cea mai veche dintre cele cunoscute astăzi despre dascălul Mihalache Ieşeanul, profesor de muzică. Dacă Iamachi, fiul preotului David, era ucenicul lui Mihalache, sau dacă tatăl său era acela, e greu de precizat din text. Putem presupune că Iamachi era ucenicul lui Mihalache, dar dacă tatăl său slujea în Episcopia Buzăului asta nu spune nimic despre locaţia unde preda Mihalache Ieşeanul muzica. Cu atît mai puţin putem să afirmăm ceva despre identitatea acestui psalt cu cel menţionat de documente în Bucureşti, cu doar doi ani mai devreme.

Maestrul S.B.B. spune în prefaţa volumului 2 al Anastasimatarului tipărit de sfinţia sa, la p. 6, că în manuscrisul românesc 4015, fila 5r, se află însemnarea următoare: “Pasa pnoarios, facere a lui kir Mihalache, ucenic al lui Petru Lampadarie cel vestit, glas 3 Ga ca de la Ni“.

În cele din urmă am văzut şi eu manuscrisul. Este, de fapt, codicele românesc 4013. Conţine, în integralitatea sa (mai puţin filele 25r-26v), foi autografe ale ieromonahului Macarie, adnotate pe alocuri de către sfîntul arhiereu al lui Hristos Iosif Naniescu, ucenic, probabil, al părintelui Macarie. Însemnarea originală, autografă şi ea a părintelui Macarie, este la fila 15r:  “Πάσα πνοάριων, facere a lui kyr Mihalache, ucenicul lui Petru Lambadarie cel vestit, glas 3 Ga ca de la Ni“. E foarte posibil ca ieromonahul Macarie, marele nostru psalt şi compozitor (1750-1836) să-l fi cunoscut personal pe Mihalache Moldoveanul şi afirmaţia sa să fie adevărată. Îmi retrag dubiile pe care le-am exprimat anterior, înainte de a vedea manuscrisul 4013.

De altfel, aceste dubii au fost spulberate de un alt cunoscut de-al dascălului Mihalache / Mihail Moldoveanul de la metocul episcopiei Rîmnicului, probabil chiar ucenic al său, Gherasim Ierodiaconul, copist al unui manuscris filocalic tradus în româneşte din limba slavonă prin veacul al 17-lea şi rescris de psaltul Mihalache.

În BAR m.r. 334 (din anul 1789, aflat pentru o vreme în biblioteca Mănăstirii Căldăruşani, după mărturia din subsolul filei 1r), avem următoarea dedicaţie pe prima pagină:

“Dioptra sau oglindă, cum ai zice privelişte de lume văzătoare (carea s-au găsit la biserica Sfinţilor 40 de Mucenici din Bucureşti, metoh episcopii Râmnic) tîlmăcită după slovenie pe rumânie de un Staico dascălul, însă veche şi făr’ de înţelegere; şi iaste făcută trei tomuri, şi tomul de capete patru zeci, care să fac capete o sută şi doao zeci. Acum dă iznoavă diortosită după grammatica rumânească. Adusă la lumină şi synthesită şi împodobită cu cinci feliuri de stihuri: adică un feliu de sylabe 15, altul cu sylabe 12, altul cu 8, iar altul pe 7 şi altul pe cinci, acum, de iznoavă, în zilele luminatului domn, Io Nicolae Petru Mavroghenie vvd., arhiepăstorind în scaunul mitropoliei kyr Cozma a Ungrovlahiei la anul de la zidirea lumii [lipsă], iar de la Ηs. 1789 cu cheltuiala şi îndemnarea dumnealui kyr Mihalache, dascalul a psaltichiei, şi prin osteneala şi aşăzarea şi scrisul cucernicului ierodiiacon Gherasim.” (fila 1r) În subsolul filei 3r avem următoarea însemnare: „Această sfîntă carte mai la urmă s-au cumpărat de mine de la dumnealui dascalul Mihalache. Vasilie ieromonah.” Din păcate, lipseşte anul acestei achiziţii.

În schimb, ceea ce nu apare în catalogul manuscriselor româneşti ale BAR este însemnarea de pe fila 1v, care ar putea fi o scriere autografă a lui Mihalache: “Priimeşte, iubite cetitoriu, de la mine păcătosul acest puţin dar din slovenie, ce să cheamă trei dioptre, adevă oglinzi, în care să vede lumea cum şi fieştece vrednicie, …ie treaptă şi boerie, aşejderea şi ticăloşiia şi nevoile, ca într-o oglindă pre a-măruntul le vei vedea. Că precum fireasca oglindă arată firea fieştecăruia lucru, după asemănarea naturii.“

De asemenea, lipsesc din catalog versurile de pe filele 108v-109r:

“Primiţi, dar, fraţi şi părinţi / Această carte şi citiţi
Cu-neţelgere curată / Şi vedeţi ce ne arată
Cum că lumea-nşălătoare / Cu lucrare-amăgitoare
Ca pre un gîde aduce / Pre moarte şi-apoi să stinge
Şi-ncă nu numai aceasta / Ci şi încă dup-aceasta
Duce-n muncă netrecută / Pre cela ce o ascultă
Să fugim, dar, cu tot omul / Că ne cheamă Însuşi Domnul
Cu Lot ca în munţi Sygor / Să fugim cu mare dor
Că-nnainte mergătoriu / Avem pre-Acest Mîntuitoriu
Care merge înnainte / Cu lemnul crucii cei cinstite
Şi apoi aşa / Cu toţi vom lua / Vecinică slavă
Numai să fugim / Să nu lăcuim / În lumea cea slabă
Şi nu puneţi la uitare / Pre cela ce cu rîvnă mare
Au fost prea-bun îndemnătoriu / Prin cuvînt şi ajutoriu
Şi cu a sa cheltuială / Au scos cartea la iveală
Pentru să citiţi / Şi să pomeniţi / Cu mulţămire
Şi deaca voiţi / Numele să ştiţi / Faceţi citire

MIHAIL”

Imediat după nume urmează o altă suită de versuri, dedicate de copist celui ce a rescris cartea:

Carele din mică vîrstă / Au pus osteneală multă
Cu dăpărtire streinate / De patridă şi de toate
Ş-au învăţat psaltichie / La marea patriarhie
La Petru cel răpăosat / Care să nu fie uitat
Şi fiind de bine voitor / Au vrut să fie înmulţitor
Încredinţatului talant / Cel de la Domnul luat
Şi aici în Ţara Rumânească / Au venit să mulţămească
Pre cei din ia lăcuitori / De acest lucru doritori
Cîntări cu meşteşugire / În tot locul împodobire
Avînd părinte îndemnătoriu / Pre cel de Domnul iubitoriu
Pre Kesarie Rîmnicul / De-a pururea pomenitul
Nu mă puneţi, dar, uitării / Pre cel ce-am fost rob ascultării
Pre cela ce m-am nevoit / Osebit de diorthosit
De o am mai înfrumuseţat / Cu stihuri tocmai numărat
Întîi c-un feliu de stihuri cu sylabe cincisprezece
Şi altul cu sylabe doaosprezece
Încă ş-altul c-am pus tot / Ce iaste cu sylabe opt
Dar încă pe-aici / De sylabe cinci
Şi încă şi în pi… / Tocma de sylabe şapte
Foarte bine-npodobite / Şi nu-n vorbe dăşarte
Ci în cuvinte sfinte / Din Dumnezeieşti Scripturi
Şi vorbe-acoperite / Cu multe încheeturi
Am făcut dăzlegare / Pentru să mă pomeniţi
Şi de-o fi vro-ntrebare / Aici numele-mi citiţi

Gherasim Ierodiaconul

Mîna stă cît e viiaţă, iar scrisoarea cît e hîrtiia“

Dincolo de aceste mărturii despre ucenicia la Constantinopol pe lîngă Petru din Peloponez a lui Mihalache Moldoveanul cred că nu ar mai putea exista dubii. Nu doar calităţile sale intelectuale şi vocale l-au făcut remarcat în ochii domnitorilor fanarioţi, dar e aproape sigur că ucenicia sa pe lîngă Petru din Peloponez i-a făcut şi pe Mihail Suţu, şi pe Nicolae Mavrogheni să îl promoveze boierilor acelor vremi.

E limpede, iarăşi, că cognomenul de “moldovlah” i-a fost dat în Constantinopol de către grecii de la Patriarhie.

De asemenea, din aceeaşi însemnare reiese şi faptul că l-a avut oblăduitor pe episcopul Chesarie al Rîmnicului (1774-1780), cel dintîi ierarh care a iniţiat şi a dus la bun sfîrşit tipărirea imnografiei în limba română (a tipărit Octoihul, Triodul şi 8 Mineie integral în limba română între anii 1776-1779). Acest vrednic arhiereu a socotit mai de folos prezenţa lui Mihalache ca dascăl de muzică la metocul episcopiei de la biserica Sfinţilor 40 de Mucenici din Bucureşti decît la Rîmnicul Vîlcea, unde ceva mai înainte era cîntăreţ Constantin vtori-psalt, un desăvîrşit cunoscător al vechii notaţii cucuzeliene, care a copiat în 1767 o bună parte din Stihirarul ieromonahului Filothei Jipa (această copie se păstrează astăzi în manuscrisul românesc 2219 de la BAR).

Tot la biserica Sfinţilor 40 de Mucenici dascălul Mihalache a mai prelucrat în versuri o altă traducere din slavonă, Theatron politikon, precum găsim în următoarea însemnare, aşternută între filele 4-126 ale manuscrisului românesc 5805 al BAR de un ucenic de al său, Petrache Pop:

“Theatron Politikon, adecă Privelişte Politicească, care s-au găsit la Beserica Patruzăci de Mucenici, metohul Sfintei Episcopii Rîmnicu, tălmăcită după slovenie pă limba rumânească de un Stoica dascălul, însă vechie şi făr-de-înţăleagere. Şi este făcută trei tomuri şi tomul de capete patruzăci, care fac capete o sută şi douăzeci; de iznoavă diorthosită după gramatica rumânească de răposatu dascălul Mihalache, psaltisul Mitropoliei şi adusă la lumină şi sinthesită şi împodobită cu cinci feluri de stihuri. Acum de iznoavă a doa oară după cea slovenească iarăşi scoasă şi scrisă de mine, care mi să vor vedea numele mai jos, în zilele luminatului domn Io Costandin Alecsandru Ipsilant voevod, fiind arhipăstori în scaunul Mitropoliei, kyr Dosithei al Ongrovlahiei şi în zilele păzitului de Dumnezeu kyr Nectarie, episcop al Rîmnicului, la anul de la zidirea lumii 7310, iar de la Hristos 1803.“

Din această însemnare aflăm că Mihalache Moldoveanul era deja răposat în anul 1803 şi că fusese psalt al Mitropoliei Bucureştilor.

 

Creaţiile lui Mihalache Moldoveanul

1. Anastasimatarul românesc, tradus după cel al lui Petru din Peloponez.

Anton Pann spune că a văzut originalul Anastasimatarului lui Mihalache, de unde şi-a păstrat în scris nota respectivă publicată în 1846. Momentan există patru cópii cunoscute ale acestuia, toate în aceeaşi notaţie originară a lui Petru din Peloponez:

a. B.A.R. m.r. 551, un manuscris incomplet din anul 1798, avînd scrise toate semnele mari cu cerneală neagră. Doar mărturiile sînt scrise cu roşu. Începutul lipseşte pînă la irmoasele Utreniei glasului al 4-lea. La sfîrşit are următoarele două însemnări:

f. 106v: Octoihul acesta este din cărţile mele. Ioan sin Dumitriu, psalt bisericii Ospeniea din Botoşani

f. 107r: Mărire, cinste, închinăciune Tatălui şi Fiului şi Sfîntului Duh celui în Troiţă slăvit, Unuia Dumnezeu, Celui ce ne-au îndemnat de am început şi după început ne-au ajutat de am şi sfîrşit. Şi s-au început acest Octoih a să scrie la Avgust 20 de zile şi s-au sfîrşit la Noiamvrie 4. Şi s-au scris această sfîntă carte cu a mea mînă de pămînt mult-păcătosul şi cel mai smerit între scriitori, Vasile, ucenicul psaltului Mihalache Eftimivici. Iar din-ceput, s-au scos şi s-au diorthosit de însuşi psaltul Mihalache, precum şi la scară arată. Iar cei ce vă veţi întîmpla a cînta pe această sfîntă carte cele ce veţi găsi cu greşală. or în fonesuri or în cuvinte, îndreptaţi cu duhul blîndeaţilor, nepuind nimic în pon (?), că precum nu este cu putinţă a prinde umbra şi a vedea ceriul fără de nori şi a face urmă pre apă şi a fi omul fără de păcat, aşa nici scriitoriul fără de greşală. Şi s-au scris la let 1798.

Observaţii: Acest Anastasimatar a fost tradus de Mihalache Eftimivici şi copiat de un ucenic de al său, Vasile, psalt la biserica Uspenia din Botoşani, la anul 1798. Este cea mai veche datare păstrată pe un Anastasimatar de acest tip. Copistul ne spune că lucrarea avea şi cuprins (“scară”) la început. Cel mai probabil, cuvintele “scos şi diorthosit” ar putea fi înlocuite astăzi cu “tradus şi adaptat”. E cu putinţă ca primele sale fascicule să se găsească prin vreo altă bibliotecă.

b. B.N.R. 4557, un manuscris complet, din anul 1827, cu următoarele însemnări:

f. 1r:    Octoih, ce însămnează 8 căntări, ale Învierii, alcătuite cu psaltichie, fiind scoasă şi alcătuite de protopsalt Mihail Iftimivici, BIRT. Şi s-au prescris de mine, I. D. K. S. de pe cartea dascalului Ioan Ps., de la carile m-am şi învăţat în zilile luminatului şi prea-înălţatului domn Ioan Alexandru Sturza voevod, oblăduind turma lui Hristos şi păsturindu-o prea-o-sfinţitul mitropolit kiriu kir Veniamin Costache. La 1827 Iun. 18, la Sf. Măn. Du[m]brăvele din ţinului Neamţului.

f.1r-1v:    Stihuri îndemnătoare cătră cîntăreţ pentru a primi această carte de silave şapte: Primiţi, părinţi şi fraţi / o!, cinstiţi musicotaţi / glasuri bine întocmite / şi frumos alcătuite / că precum ziceţi, pre fire / aşa le-am scos la ivire / lucru mai obicinuit / însă era tăinuit / căci nu sînt cum au fost / ca cănd să cînta de rost / ci sănt pusă-n psaltichie / cu tonuri şi cu ozie / cu ifos bisericesc / în cuvănt mulduvinesc / însă cel ce va să cănte / glasurile tocmite / trebuieşte-ntăi să ştie / oareşce la psaltichie / apoi va cănta frumos / glas dulce şi măngăios.

f.1v:    Alte stihuri mici din silave cinci, cătră ucenici: Vă rog, ispitiţi / şi nu vă îndoiţi / de a mea osteneală / ce arăt la iveală / puţină şi proastă / din patria noastră / că m-au îndemnat / a patriei drag / de am îndrăznit / şi am alcătuit / cu nevrednicie / această psaltichie / deci cu umilinţă / cu bună credinţă / printr-însa căutaţi / şi vă desfătaţi / bine cuvîntînd / Domnului cîntînd / cu glas, cu cuvinte / cu luarea aminte / şi binevoiţi / de mă pomeniţi / ca nişte fraţi / să nu mă uitaţi / căci sînt vremelnic / aici nimernic / voi să mor ca mîine / truda îmi rămîne / că viaţa îi scurtă / apoi moartea îi slută / ia nu vrea să ştie / nici de psaltichie / puţintel îi pasă / cănd ne chiamă-acasă / cu acestea, cu toate / vă rog sănătate / ani îndelungaţi / dragoste-ntre-fraţi / iarăşi, făgăduesc / să mai ostenesc / cu vreun Stihirari / la Praznice mari / să-l împodobesc / dupre cum găndesc.

f.2r-2v:    Scară de cele ce cuprind întru sine această psaltichie, prin stihuri de opt silave: Are strigări, stihuri, stihuri / podobii şi apostihuri / slave, bogorodicine / şi trupare şi troicine / sădelne cu evloghitare / trei părechi, şi mici, şi mari / ipacoiuri, antifoane / prochimene, tot în toane / al cinzăcilea căntare / cu-ale sale următoare / cîteva din irmoasă / a tria pesnă şi a şasa / a opta şi megalinare / a noua şi exapostilarie / hvalite, stihuri, ghite / ca să fie obicinuite / voscresne prea-blagoslovite / pre tot glasul potrivite / slavoslovii împreună / cu trupariul după urmă / tipicul la Liturghie / fericire să-mi rămîe.

f. 183v:    S-au început la prescris de mine I. D. P. cruceri săpător, la 1827 Avg şi s-au gătit tot întru acest vălet în Noev. 16. Sfărşit şi milostivnicii Prea-curatei şi pururea Fecioarei Mariei şi Fiului său laudă, mărire, cinste cu dreaptă credinţă, în veci netrecuţi şi nesăvărşiţi. Amin. Io. D. K.F.L.

Observaţii: Este unul din cele două manuscrise complete ale Anastasimatarului lui Mihalache. Chiar dacă nu este copiat după original, ci după o copie a unui Ioan Psalt, este foarte valoros prin aceea că păstrează însemnările de la început, între care cele trei suite de versuri, ce aparţin, după conţinut, autorului acestei variante de Anastasimatar, adică lui Mihalache Iftimivici. Prima suită vorbeşte despre faptul că înainte de traducerea şi alcătuirea acestei cărţi în biserici se cînta “practic”, sau, cum zic versurile, “de rost”, şi că autorul versurilor a “îndrăznit” să facă ceea ce nu se mai făcuse înainte de el. A doua suită de versuri îndeamnă pe cîntăreţi să-l pomenească în rugăciuni pe alcătuitorul Anastasimatarului, care va începe să traducă şi să alcătuiască un Stihirar al Praznicelor de peste an, cel mai probabil traducînd Doxastarul lui Petru din Peloponnez. A treia suită de versuri este, de fapt, un mic cuprins despre cîntările ce se găsesc în Anastasimatar, o invitaţie spre a folosi acest tip de carte, unică pînă la acea vreme prin însuşi conţinutul său.

Pe prima filă autorul Anastasimatarului este numit Mihail Iftimivici, b.i.r.t.  – notă asupra căreia mă voi opri cînd se va vorbi despre manuscrisul Z 26 de la Marea Lavră.

O altă observaţie care merită făcută este aceea a copierii în anul 1827 (în condiţiile în care notaţia hrysanthică era în uz în Ţările Române de mai bine de 10 ani, iar Părintele Macarie Ieromonahul tipărise cîte 1000 de exemplare din Anastasimatarul său pentru fiecare principat) a unui exemplar scris integral în notaţia lui Petru Lampadarie. Întrucît preţul cărţilor tipărite era mult mai mic decît al oricărui manuscris copiat integral, motivele copierii ar putea fi proasta distribuţie a acelora, iar, pe de altă parte şi întrucîtva mai probabil, mult mai fireasca potrivire a accentelor textului românesc cu muzica în Anastasimatarul lui Mihalache.

Două exemple, ambele de la glasul 1:

Părintele Macarie însuşi recunoaşte că s-a silit să păstreze cît mai mult muzica din originalul grecesc, şi lucrul acesta face ca uneori cîntările din ediţia tipărită, deşi păstrează ritmul şi podobia originală, să nu pice perfect pe textul românesc.

c. B.A.R. m.r. 578, un manuscris foarte grav deteriorat, fără însemnări de an sau de posesor. Începe cu dogmatica glasului 1 şi se termină cu fragmente din Dumnezeu este Domnul, de la Utrenia glasului 8; atît foile de la început, cît şi cele de la sfîrşit, lipsesc. Singura metodă de a determina cu aproximaţie anul la care a fost scris este cercetarea filigranului său.

d. Marea Lavră (Athos), manuscrisul Z 26. Prima parte a manuscrisului acesta a fost editată monocrom de Sebastian Barbu Bucur în cele două volume ale sale din anii 2008 şi 2011. Manuscrisul Z 26 este complet, conţine tot Anastasimatarul, iar la sfîrşit mai are încă un mic adaos de cîntări, ce nu a fost publicat (Lumină lină, evloghitarii, polieleul La rîul Vavilonului, etc). Dimensiunile sale sînt 20,5×14,5 cm; nu are prima copertă, iar ultima e tăiată, fragmentată; cotorul lipseşte cu desăvîrşire; a avut scoarţe de carton îmbrăcate în piele. Pe una din primele file prezintă, scrise invers, o listă de cheltuieli.

Însemnări:

f. 1r:    Începutul cu Dumnezeu cel Sfînt a celor opt glasuri, alcătuite cu psaltichie, pe ifosul grecesc, de mine, cel mai mic între psalţi, Mihail bcrt

f. 257v:    Sfîrşitul celor celor 8 glasuri şi lui Dumnezeu dăruite.

f. 258r:    Începutul împrumutărilor Octoihului.

f. 298v:    Sfîrşitul aceştii sfin. cărţi şi lui Dumnezeu dăruită. 1805 Sept. 9

f. 302v:    Condeiul scrie bine, iară mîna nu.

Observaţii: La pagina 29 a prefeţei celui de-al doilea volum, arhidiaconul Sebastian Barbu-Bucur menţionează însemnarea de la fila 298v (pe care o confundă cu cea de la sfîrşitul celor 8 glasuri, f. 257v), amintind de faptul că aceasta este autografă. Nicăieri în acest manuscris nu este menţionat anul 1767. Probabil că analiza filigranului hîrtiei va arăta şi ea că acest manuscris nu este originalul, ci doar o copie, alcătuită „pe ifosul grecesc”, adică cu ornamentaţia muzicală preferată de cîntăreţii greci ai anului 1805.

Manuscrisul este foarte important pentru cei ce vor vrea să facă diferenţa între gusturile muzicale ale trecerii dintre veacurile XVIII şi XIX după Hristos, tocmai prin diferenţele de ornamentare, semnele cu roşu fiind diferite, iar cele cu negru şi textul propriu-zis fiind identice cu toate celelalte trei manuscrise menţionate mai sus.

Mihail BCRT este un al doilea Mihail, Bucureşteanul. El este menţionat de către monahul Ianuarie în manuscrisul Irmologhionului său de la Cernica (datat 1803 – f. 240v -, aflat azi în muzeul mănăstirii, sub cotele de inventar 3684/977 şi A V f 1237) la fila 247v: „Duminicile prin paresimi, dimineața după Evanghelie. Exighisit de Mihalache din București”. Despre Mihalache Moldoveanul, acelaşi Ianuarie scrie în acelaşi manuscris din 1803, la fila 253r: „Doxologie rumânească, facerea răposatului Mihalache”, iar la fila 245r: „Evloghitarii, facerea pomenitului Mihalache din Botoșani”.

E limpede, aşadar, că Mihail/Mihalache din Bucureşti, care a scris Anastasimatarul aflat azi la Marea Lavră, trăia şi era în plină activitate în anii 1803-1805, iar Mihail/Mihalache Moldoveanul, dascălul şcolii de muzică finanţate de voievozii fanarioţi şi fost psalt al Mitropoliei Bucureştilor, era deja săvîrşit în Domnul la anul 1803. Cine este acest compozitor bucureştean? Mihail Moldoveanul, Mihail Iftimivici, Mihail Ieşeanul şi Mihail Botoşăneanul sînt una şi aceeaşi persoană? La aceste întrebări vom încerca să răspundem prin trecerea în revistă a compoziţiilor ce poartă numele lor.

Un lucru este aproape sigur, că BCRT şi BIRT sînt foarte asemănătoare în scrierea chirilică, iar copistul manuscrisului B.N.R. 4557 a făcut în 1827 o confuzie pe care monahul Ianuarie, protosinghelul din 1821 menţionat de Anton Pann şi copistul celor două manuscrise cernicane, s-a ferit să o facă în anul 1803, cunoscînd că Mihail din Bucureşti nu e acelaşi cu Mihalache Moldoveanul.

Nu se cunoaşte pînă astăzi nici o transpunere / exegeză integrală a Anastasimatarului lui Mihalache în notaţie hrysanthică, deşi cercetarea manuscriselor muzicale din bibliotecile de la noi este încă departe de a fi început. În Anuarul Facultăţii de Teologie din Bucureşti din anul 2010, preotul Alexandru Dumitrescu are, între paginile 469-491, un merituos studiu dedicat unor pagini din manuscrisul românesc 3501 de la Biblioteca Academiei Române. Acesta este un manuscris extrem de defectuos, fiind compus din fascicule aparţinînd unor diferite alte cărţi. Între filele 17r-24v conţine în notaţie hrysanthică cîntările glasului 1 din Anastasimatar, pînă la prima sedealnă a Utreniei. Întregul manuscris este compus din fascicule ale căror scriitori sînt toţi psalţi din Mănăstirea Neamţ: Visarion Ieromonahul, Callinic Ieromonahul, Dorothei Ierodiaconul şi Haralambie Monahul, chiar dacă nicăieri nu este specificat numele lor. Verificarea afirmaţiei se poate face uşor cu manuscrisele psaltice păstrate pînă astăzi la Mănăstirea Neamţ. Filele 17r-24v sînt autografe ale Părintelui Visarion Duhovnicul (+1845), un cunoscut compozitor, traducător şi protopsalt al Mănăstirii Neamţ. Întrucît studiul pr. Alexandru Dumitrescu nu face o analiză comparativă a filelor din BAR mr 3501 cu cele două (din patru) manuscrise de mai sus care conţin fragmentul ce ne interesează, nu putem şti cu exactitate cu care dintre originale se potriveşte cel mai bine varianta Părintelui Visarion Nemţeanul.

 

2. Pasapnoaria pe glasul 3

Pasapnoaria se cînta înainte de Evanghelie la privegherile mari şi de toată noaptea. Această cîntare a fost compusă pentru a completa şirul de pasapnoarii ale lui Ioann Protopsaltul. Întrucît nu am găsit pînă acum nici un singur manuscris în notaţie pre-hrysanthică în care această cîntare să existe în limba română, se poate afirma că Mihalache Moldoveanul a compus-o în limba greacă, spre folosinţa întregii Biserici. Pînă astăzi am întîlnit această cîntare în următoarele manuscrise şi cărţi tipărite:

În notaţia originală, pre-hrysanthică, în limba greacă:

Biblioteca Academiei din Sofia m.gr. 80 (nedatat, dar foarte probabil anterior anului 1800, deoarece nu are nici un compozitor de după această dată, şi nici un fragment în notaţie exegetică, ci doar o referire la notaţia lui Petru Lampadarie), f.82r-84v, cu însemnarea: “ἕτερον, ποίημα κυρίȣ μιχαηλ μπογδάνȣ, ἦχος γ” (“alta, facerea domnului Mihail Moldoveanul, glas 3”).

BAR m.g. 158 (nedatat, dar scris după anul 1800, datorită cîntărilor în notaţie exegetică prehrysanthică; copistul e român), f.96v-99r, cu însemnarea “τοῦ κὺρ μχ: ἦχος γ” (“a domnului M[i]h[alache], glas 3)

Arhivele Statului Iaşi 202 (după anul 1810), f. 151v-153r:    ποίημα κὺρ μηχαλάκη: ἦχος γ (facerea domnului Mihalachi, glas 3).

BAR m.r. 4340 (din anul 1820, de la Mănăstirea Căldăruşani, copiat de Acachie ieromonahul, un celebru copist din acea vreme), f. 72r-75v: ποίημα κὺρ μηχαλάκε. ἦχος γ.

În notaţie hrysanthică, în limba greacă:

BMN mg 17 (an 1836 – f.32v -, autograf Visarion Duhovnicul), f. 267r-270v (altă exegeză decît a Ieromonahului Macarie):    Ποίημα κὺρ μηχαλάκι βλάχου τοῦ πρωτοψαλτου. ἦχος γ. Γα (“Facerea domnului Mihalache Vlahul Protopsaltul”; această însemnare, cea tipărită a Părintelui Macarie în Tomul 2 al antologhiei şi cele din BAR m.r. 3694 – un manuscris ce a fost cîndva la Căldăruşani -, f.57r şi 68r, confirmă că Mihalache a fost protopsalt, cu siguranţă al Mitropoliei Bucureştilor).

Manuscris colecţie privată (autograf Callinic Ierodiaconul, ~1825), f.235v: ποίημα κὺρ μηχαλάκυ, ἦχος γ Γα (facerea domnului Mihalache, glas 3 Ga); este o altă exegeză

Cratima pasapnoariei, separată de cîntare, se găseşte într-o altă exegeză în BMN m.g. 01 (~1830), f. 347r-350v:    κὺρ μηχαλάκε, ἦχος γ, Γα

În notaţie hrysanthică, în limba română:

Tomul 2 al Anthologhiei, Bucureşti, 1827 (p. 279-285) cu titlul următor: “Pasa-pnoarie, facere a fericitului întru pomenire dascalului Mihalache Protopsaltul. Glas 3. Γά ca de la Νὴ“

BAR m.r. 4013 (~1830), f. 15r-17r: Pasa-pnoarion, facere a lui kyr Mihalache, ucenicul lui Petru Lampadarie cel vestit. glas 3 Ga ca de la Ni (însemnare autografă a părintelui Macarie ieromonahul).

 

3. Pasapnoaria pe glasul leghetos

Această compoziţie este cunoscută pînă acum într-un singur manuscris, şi, precum cea anterioară, şi aceasta a fost scrisă în limba greacă.

În notaţie prehrysanthică, în limba greacă:

BAR m.g. 158 (după 1800), f.101v-104v: τοῦ κὺρ μχ: λεγετος (a domnului M[i]h[alache], leghetos); partitura nu are semne roşii între filele 102r-104v

 

4. Heruvicele pe glasurile 1-8

La fel ca şi pasapnoaria pe glasul 3, heruvicele lui Mihalache Moldoveanul au fost scrise în limba greacă.

În notaţie pre-hrysanthică:

BMN m.r. 119 (din anul 1802), f. 125v: τοῦ κυρ μηχαλάκη μολδ: ἦχ: α (al domnului Mihalache Mold[oveanul])

BAR m.r. 1879 (din anii 1795-1808, de la Mănăstirea Cernica; v. f. 272v), f.77r: Heruvicele a lui kyr Mihălake Moldovlah. ἦχος α (spre diferenţă de cele mai multe dintre manuscrise, pe cuvintele “ca pe Împăratul” are cratimă)

f.78v: ἦχος β, τοῦ αὐτοῦ (“glasul 2, al aceluiaşi”)

f.80r: τοῦ αὐτοῦ, ἦχος γ (“al aceluiaşi, glas 3”; şi acesta are cratimă pe cuvintele “ca pe Împăratul”)

f.81v: τοῦ αὐτοῦ, ἦχος δ (“al aceluiaşi, glas 4”)

f.83r: τοῦ αὐτοῦ, ἦχος πλ.α (“al aceluiaşi, glas 5”)

f.84v: τοῦ αὐτοῦ, ἦχος βαρὺς (“al aceluiaşi, glas varys”; şi acesta are cratimă pe cuvintele “ca pe Împăratul”)

f.86r: Mihălache Moldovan. ἦχος πλ.β (“glas 6”; şi acesta are cratimă pe cuvintele “ca pe Împăratul”)

f.87r: τοῦ αὐτοῦ, ἦχος βαρὺς (“al aceluiaşi, glas varys”; altă variantă decît cea de la fila 84v; şi acesta are cratimă pe cuvintele “ca pe Împăratul”)

88v: ποίημα κυρ Ιερεμίε: ἦχος βαρὺς (“facerea lui kyr Ieremia, glas varys”)

f.90r: (alt heruvic varys, dar fără specificarea autorului; şi acesta are cratimă pe cuvintele “ca pe Împăratul”)

f.92v: ἦχος πλ.δ, τοῦ αὐτοῦ (“glas 8, al aceluiaşi”; cine este acest “acelaşi”? heruvicul nu este terminat, pentru că nu are semne roşii şi nu are partea a doua, de după vohod – “ca pe Împăratul”)

BAR m.g. 158 (după 1800), f.151v: τοῦ κὺρ Μηχ: Γιᾳσιοτης, ἦχος α (al domnului Mih. Ieşeanul, glas. 1)

f.152r: τοῦ αὐτοῦ, ἦχος β (al aceluiaşi, glas 2)

f.153r: τοῦ αὐτοῦ, ἦχ: γ (al aceluiaşi, gl. 3)

f.154r: τοῦ αὐτοῦ, ἦχος δ (al aceluiaşi, glas 4)

BAR m.g. 0794 (după 1800, de la Mănăstirea Cernica, autograf Ianuarie Monahul), f.050r-062v: ποίημα τοῦ κὺρ Μιχαήλου, ἦχος α (heruvice, greceşti, ale lui Mihail, gl.1-8; toate au cratimi)

f.062v-064v: τοῦ αὐτοῦ, ἦχος α (heruvic grecesc al aceluiaşi, gl.1; cu cratimă)

BAR m.r. 4340 (datat: 12 Martie 1820), f. 93r-99r: ποίημα μακαρίτου κυρίου μιχαὴλ τοῦ μολδοβλάχȣ, ἦχος α (facerea fericitului domn Mihail Moldovlahul)

În notaţie hrysanthică, în limba greacă:

BMN m.g. 10 (~1825), f. 66r: αὐτοῦ κὺρ μηχαλάκη [heruvic, gl. 1]

BMN m.g. 25 (~1825, autograf Callinic ieromonahul), f. 60r: παρὰ τοῦ κὺρ μηχ[αλ]άκε μολδοβ: ἦχος α Πα ([compus] de către domnul Mih[al]ache Moldov[eanul], glas 1 Pa); altă exegeză

Bibl. Măn. Secu 31 (~1830, autograf Visarion Ieromonahul), f. 55r-56v: τὸ παρὸν χερȣβικὸν ἐμελοποίηθη παρὰ κὺρ μηχαλάκι τοῦ βλάχȣ. ἦχος α΄ (heruvicul acesta a fost compus de domnul Mihalache Vlahul. glas 1)

f. 92v-93v: ποίημα κὺρ μηχαλάκε τȣ βλάχȣ. ἦχος β Βȣ (facerea domnului Mihalache Vlahul. glas 2 Vu)

f. 93v-93bisv: τοῦ αὐτοῦ. ἦχος Γ. Γα (al aceluiaşi, glas 3 Ga)

BMN m.g. 01 (~1830), f. 109r-110v: παρὰ τοῦ κὺρ μηχαλάκε μολδοβὰν προτο: ἦχος α Πα (de către domnul Mihalache Moldovan proto[psalt], glas 1, Pa)

BAR m.r. 3942 (~1830), f. 68r-69v: παρὰ τοῦ κὺρ μηχαλάκε, ἦχος α Πα (de către domnul Mihalache, glas 1, Pa)

BAR m.r. 3942 (~1830), f. 57r-59r: παρὰ τοῦ κὺρ μυχαλάκε προτοψάλτ. ἦχος πλ. α Πα (de către domnul Mihalache protopsalt, glas 5, Pa)

BMN m.g. 01 (~1830), f. 59r-63v: παρὰ τοῦ κὺρ μυχαλάκε προτοψάλτ. ἦχος πλ. α Πα (de către domnul Mihalache protopsalt, glas 5, Pa)

În notaţie hrysanthică, în limba română:

BMN m.g. 10 (~1825, autograf Haralambie monahul), f. 44v: A lui Mihălache Moldovan, glas 1, Pa

BMN m.r. 001 (~1830), f. 3r: Heruvice moldoveneşti, scoasă de păr. Visarion Ieromonahul. Al lui Mihălache Vlahu. Glas 1, Pa

 

6. Doxologie, gl. 2

În notaţie pre-hrysanthică:

Cernica 3684/977 (Catavasierul lui Ianuarie de la Glavacioc, datat 1803), f.253r, cu însemnarea „Doxologie rumânească, facerea răposatului Mihalache”. Doxologia e în limba română.

 

7. Irmosul cîntării a 9-a de la Naşterea Maicii Domnului şi de la Înjumătăţirea Praznicului (“Străin lucru”)

În notaţie pre-hrysanthică, în limba greacă:

Bibl. Măn. Secu 30 (înc. sec. XIX), f. 38r-38v: ποίημα κυρ μηχъλακε μολδοβανȣλ (facerea domnului Mihălache Moldovanul)

BAR m.r. 1879 (din anul 1808), f. 306r: τοῦ αὐτοῦ, ἦχος πλ.δ (“al aceluiaşi, glas 8”)

În notaţia originală, pre-hrysanthică, în limba română, l-am găsit în manuscrisul BAR m.r. 1879, însemnat de o altă mînă (care seamănă cu scrisul părintelui Macarie Ieromonahul), pe filele 302v, 304r, 304v, dar fără semnele roşii.

 

Una dintre cele mai rare compoziţii de acest fel din întreaga imnografie psaltică (personal nu cunosc ca acest irmos să fie folosit în slujbele Bisericii decît în patru zile din ciclul de peste an – în Sîmbăta lui Lazăr, pe 2 Aprilie, pe 10 Mai şi pe 21 Iunie), acest irmos al cîntării a 9-a l-am găsit într-un singur manuscris, din anii 1796-1808, provenit de la Mănăstirea Cernica, BAR m.r. 1879, la fila 306v. Textul irmosului este: Τὴν ἁγνὴν ἐνδόξως τιμήσωμεν, λαοὶ Θεοτόκον, τὴν τὸ πῦρ τῆς Θεότητος δεξαμένην, ἐν τῇ γαστρὶ ἀφλέκτως, ἐν ὕμνοις μεγαλύνωμεν (“Să cinstim, noroade, slăvit pe Curata, Născătoarea de Dumnezeu; pe ceea ce focul dumnezeirii l-a primit în pîntece fără de ardere, cu cîntări să o mărim”). Însemnarea compozitorului: τοῦ αὐτοῦ, ἦχος πλ.δ (“a aceluiaşi [Mihalache], glas 8”). Traducerea în limba română a acestui irmos se găseşte în acelaşi manuscris, la fila 290v, dar este neterminată, neavînd semnele roşii. Exegeza în noua notaţie a făcut-o părintele Macarie Ieromonahul; am găsit-o în manuscrisul B.M.Secu 70 f. 286r, de unde am editat-o la p. 145-146 a Triodului paisian. O altă variantă a aceluiaşi irmos se găseşte în BMN mg 22, f. 259v.

 

9. Doamne strigat-am, pe cele 8 glasuri, stihirarice

Pe acestea le-am găsit într-un singur manuscris, BAR m.g. 158 (scris după anul 1800, care mai conţine şi alte creaţii ale lui Mihalache Ieşeanul), f. 49r-53r, în notaţia originală, în limba greacă. Sînt mici prelucrări după kekragariile lui Antonie preotul şi nomofilaxul. Titlul lor este “ἔτερα κεκραγ: μχ:” Nu pot să-mi dau seama dacă copistul a vrut să scrie μχ: (prescurtare de la Mihail/Mihalache) sau μκ:, această din urmă opţiune formă putînd să însemne atît prescurtarea cuvîntului μικρὰ (mici), cît şi a numelui Mihalache. Şi una, şi cealaltă, fac sens, de vreme ce înaintea acestor kekragarii în manuscris sînt cele mari, exighisite de Petru Lampadarie. Vremea le va lămuri pe toate. Un exemplu de exegeză a kekragariilor lui Antonie se găseşte aici.

 

10. Ceea ce eşti mai cinstită, pe glasul 1

Această compoziţie se găseşte în notaţia originală, pre-hrysanthică, şi este în limba română, în manuscrisul BAR m.r. 1879 (din anul 1808), f. 305v: facerea lui kyr M[i]h[a]lac[he] M[o]ld[o]vl[a]hi, ἦχος α. E una din puţinele compoziţii româneşti ale lui Mihalache Moldoveanul, împreună cu doxologia citată mai sus.

 

11. Axion, glasul varys

Am găsit această compoziţie doar în limba greacă, într-un singur manuscris, în notaţia originală, pre-hrysanthică: BAR m.r. 1879 (din anul 1808), f. 304v:  facerea [lui] kyr Mih[a]lache: ἦχος βαρὺς. Întrucît aceasta începe de la Zo de sus, ar merita cercetat dacă nu cumva axionul varys al părintelui Macarie ieromonahul este o traducere şi exegeză a acestei compoziţii.

 

12. Chinonicele de Duminică (Αίνείτε τὸν Κύριον)

Am găsit aceste chinonice într-un singur manuscris, acelaşi BAR m.r. 1879, provenit de la Mănăstirea Cernica şi scris între 1796-1808, în notaţie pre-hrysanthică. Partea curioasă în privinţa acestor heruvice este că toate sînt pe glasul 8, în limba greacă.

f. 95v: κηνονηκα (!) facerea lui kyr Mihălake Moldovlah, ἦχος πλ.δ

f. 97r: τοῦ αὐτοῦ, ἦχος πλ.δ (altă variantă decît cea de la fila 95v)

f. 98r: τοῦ αὐτοῦ, ἦχος πλ.δ (altă variantă decît cele de la filele 95v şi 97r)

f. 100r: τοῦ αὐτοῦ, ἦχος πλ.δ (altă variantă decît cele de la filele 95v, 97r şi 98r)

În Biblioteca Sfîntului Sinod de la Mănăstirea Antim există manuscrisul I-65, care este autograf al lui Anton Pann. Este un Liturghier psaltic, cu traduceri, exegeze şi compoziţii ale lui Anton Pann şi ale altora. La fila 148r există un axion pe glasul 6 care a fost publicat în mai multe culegeri, al cărui titlu este următorul: Ποιήμα τοῦ μακαρίτου Μηχαλάκε ο υιός του μακαρίτου παπά Ιωννίτζας Ναπάρκα είς ἦχος πλ.β Πα. (“Facere a răposatului Mihalache, fiul răposatului preot Ionniţă Năpîrcă pe Glas 6 Pa”). Ce nu ne spune Anton Pann şi nu se ştie dacă există vreo altă sursă care să ofere răspuns la această întrebare este dacă Mihalache, fiul răposatului preot Ioniţă Năpîrcă, este Mihalache Moldoveanul sau Bucureşteanul. Înclin să cred că e vorba de al doilea, deşi e foarte posibil să nu fie aşa.

Foarte probabil că cercetările ulterioare vor scoate la iveală noi compoziţii şi informaţii despre ale aceşti psalţi de la sfîrşitul veacului al 18-lea. Deşi însemnările din aceste manuscrise nu rezolvă, cel puţin pînă acum, problema celor doi (trei?) Mihalache – Moldoveanul şi Bucureşteanul -, ci mai mult, îi adaugă un cognomen dat de cîntăreţii greci – Vlahul – cu siguranţă au ieşit la lumină alte cîteva lucruri, printre care şi acela că Mihalache Moldoveanul, ucenicul lui Petru Lampadarie din Peloponez (+1775), a fost, pentru o vreme (ce păcat că nimeni nu s-a ocupat să facă o cronologie a psalţilor bucureşteni!…), protopsalt la Mitropolia din Bucureşti şi că a fost un compozitor extrem de prolific. De asemenea ştim că era pasionat de scrierile duhovniceşti, chiar filocalice, şi de poezie. Cu adevărat, un om al lui Dumnezeu, cu o sensibilitate aparte, foarte cult şi rîvnitor spre slava lui Dumnezeu şi a Bisericii Sale! Să dea Dumnezeu să fie cercetători care să valorifice tezaurul muzical autohton.

monahul Filotheu Bălan,
25 Aprilie 2013 (Actualizare: 2-3 Decembrie 2013)