Mănăstirea Petru Vodă

Lămuriri filologice şi patristice despre Răstignirea Mîntuitorului Iisus Hristos

Prima Evanghelie scrisă a fost cea după Matthei, în limba aramaică/syriacă, pentru locuitorii Orientului Mijlociu (evreii acelei vremi vorbeau aceeaşi limbă cu verii lor syrieni, asyrieni, babilonieni şi arabi, anume aramaica, deci nu le-a fost adresată doar creştinilor proveniţi dintre evrei). A doua Evanghelie scrisă, cronologic vorbind, a fost cea după Marcu, după relatările Sfîntului Apostol Petru. Imensa popularitate a acesteia a făcut ca şi prima, Evanghelia Sfîntului Apostol Matthei, să fie imediat tradusă în ellineşte. Aceasta s-a întîmplat deoarece aproape toată lumea antică civilizată vorbea limba ellină, de la Gibraltar pînă în Golful Persic.

Deoarece au apărut recent păreri ale unui filolog despre justificarea existenţei oţetului aproape de locul Răstignirii, dincolo de a le confirma sau infirma, ar fi necesar să aducem înainte explicaţia Bisericii. Cuvîntul grecesc folosit pentru oţet este ὄξος, ὄξεος (din care provine şi rusescul уксус; slavii de sud spun оцет, ca şi noi, şi, cel mai probabil, de la noi; termenul românesc este înrudit cu cel latin: acetus).

Toată tradiţia manuscrisă a Noului Testament certifică acelaşi cuvînt grecesc[1]. Cuvîntul aramaic folosit în toate variantele existente este khala (ܚܠܐ), care înseamnă oţet din vin. În ce priveşte limba latină, toate manuscrisele antice cunoscute ale Noului Testament (atît Vulgata compusă de Fericitul Ieronim pe la anul 400, cît şi versiunile anterioare ei, cunoscute sub numele de Itala sau de Vetus Latina, traduse din greacă în a doua jumătate a secolului al doilea după Hristos) certifică un singur cuvînt: acetus.

Dar să ajungem şi la tîlcuiri. Întîi de toate, provenienţa oţetului nu a ridicat vreodată semne de întrebare Părinţilor Bisericii, de vreme ce adăparea cu oţet era prorocită în Vechiul Testament. Dar, pentru a nu rămîne dubii, însuşi autorul celei de-a patra Evanghelii, Sfîntul Ioan Teologul, numit de Însuşi Mîntuitorul „Fiul tunetului”, spune că „era acolo un vas plin de oţet” (19:29).

Sfîntul Ioan Gură de Aur, Sfîntul Kyrill al Alexandriei şi Sfîntul Theofylact al Ohridei (precum şi majoritatea tîlcuitorilor patrisitici) se ocupă cel mai mult de faptul că fiecare cuvinţel al Evangheliilor Patimilor ilustrează prorocii ale Vechiului Testament. Pentru cei ce cunosc Sfînta Scriptură, a întreba de ce era acolo oţetul (v. Psalmi 68:22), sau de ce şi-au împărţit hainele Sale şi de ce au aruncat sorţii pentru cămaşa Sa (v. Psalmi 21:19), de ce i-au străpuns coasta şi mîinile (v. Psalmi 21:17), de ce L-a vîndut Iuda pe fix 30 de arginţi, nici mai mult, nici mai puţin (Zaharia 11:13), de ce s-a cumpărat cu arginţii ţarina olarului (v. Ieremia 32 şi Zaharia 11) sau alte prorocii împlinite în persoana Mîntuitorului Iisus Hristos, dincolo de orice alte justificări, este o necuviinţă. Importanţa tuturor acestora este în principal aceea că ele au împlinit ceea ce Duhul Sfînt, „Care a grăit prin Proroci”, le dăduse acestora să vestească cu sute de ani mai înainte celor înţelepţi şi treji.

Cu mai mult de 900 de ani înainte de Sfintele Patimi, Sfîntul Proroc David a lăsat în scris următoarele cuvinte: Ocară a aşteptat sufletul meu, şi ticăloşie; şi am aşteptat pe cel ce s’ar mâhni cu mine, şi nu era, şi pe cel ce m’ar mângâia, şi nu am aflat. Şi au dat spre mâncarea mea fiere, şi spre setea mea m’au adăpat cu oţet. Facă-se masa lor înaintea lor spre cursă, şi spre răsplătire, şi sminteală. (Psalmi 68:21-23)

m. Filotheu Bălan

[1] Cu cîteva excepţii, ale puţinelor – 2 – manuscrise din ceea ce se numeşte tradiţia egypteană care vorbesc de „vin” la Matthei 27:34, pentru ca la Matthei 27:48 chiar şi acestea două să vorbească tot de oţet; cuvîntul „vin” este susţinut de Syriacus Sinaiticus (ܚܡܪܐ), care conţine o copie a originalului aramaic al Evangheliei după Matthei.

Categories:   Scrieri patristice

Comments

Sorry, comments are closed for this item.