Mănăstirea Petru Vodă

“Profeţiile” marxiste ale colonelului Czeller şi lumea anului 2015

– Să stăm de vorbă ca între doi prieteni, mi-a zis el [Czeller], sau, dacă nu îţi pare verosimil acest lucru după toate cele petrecute, atunci ca doi oameni care gândesc. Cred că ai înţeles că regimul ăsta politic nu e condus de proşti, ci de oameni inteligenţi. Poate nu eşti de acord că Marx ar fi un geniu, dar cred că recunoşti că opera lui revoluţionară are geniu, căci numai aşa se poate explica formidabila ei reuşită într-un sfert de veac. Şi, de asemenea, este clar că sistemul e formidabil, că acolo unde punem noi mâna pe putere, nu mai lăsăm nici o portiţă de scăpare. Deci nu mai aveţi nici o şansă! Vom impune modelul nostru de ordine legală şi veţi fi obligaţi să renunţaţi la concepţiile voastre mistico-idealiste şi egoiste. Toată materia cenuşie şi toate energiile ne sunt de acum la discreţie. Noi vom determina şi necesităţile oamenilor, dar şi capacităţile lor. Va trebui să gândiţi pentru noi, ca noi. La început vă cerem să vorbiţi ca noi, la sfârşit veţi gândi ca noi. Acesta este adâncul ideologiei noastre. Când vom ajunge la acest stadiu, s-a realizat idealul comunist.

Situaţia în care eram nu-mi permitea libera expresie, dar i-am răspuns:

– Omului trebuie să i se acorde deplinul imperiu al conştiinţei sale. Omenirea lipsită de libertatea conştiinţei este cea mai gravă mutilare adusă omului şi duce la un dezastru general uman. Omul nu poate fi stăpân omului.

La aceasta, el mi-a zis:

– Noi dispunem de o ştiinţă – materialismul dialectic – şi îi aplicăm cu rigoare legile. Rezultatele se pot vedea. Voi n-aţi reuşit în două mii de ani ce am reuşit noi să facem într-un sfert de secol!

– Nu există formulă umană perfectă! i-am zis eu.

– Nu suntem dispuşi, mi-a răspuns el, să mai tolerăm perfecţiunea voastră metafizică prin care înşelaţi lumea, îmbătându-vă pe voi înşivă cu idei abstracte. Noi vrem fapte, noi vrem viaţă concretă, fenomen istoric-ştiinţific. Noi mântuim lumea dându-i pâine să mănânce!

– Şi noi trăim cu pâine, dar o aşezăm după forţa spiritului.

– Din câte văd, eşti gata să-mi declari că urmăriţi puterea!

– Da, urmărim puterea!

– De ce atunci aţi refuzat-o când vi s-a oferit?

– N-am refuzat puterea, ci am refuzat închinarea la putere, căci noi închinăm puterea noastră Preaputernicului de la care emană puterea!

Ajunşi în acest punct al discuţiei, colonelul şi-a pierdut calmul, a părăsit discursul academic şi a urlat ca un apucat:

– Nu veţi mai avea putere în veci, nici aici şi nici aiurea! A fost greu până ce am avut dreptul la putere. Acum capătul frânghiei puterii e în mâinile noastre şi cu ea vom înfăşura lumea întreagă. Nu împărţim puterea cu nimeni. Orice dumnezeu e mincinos dacă refuză puterea oferită de noi. Vă vom strivi fără cruţare şi nu vă vom permite să deveniţi iarăşi martiri! Ne însuşim noi pentru noi cultul martirilor, iar voi veţi fi socotiţi criminali în veci de veci! Va veni o zi când vă vor urî toţi oamenii, căci toţi au să creadă numai în noi. Vom rupe orice contact între voi şi masele populare. Dumnezeu se va dovedi neputincios în faţa revoluţiei!

Am tăcut amândoi, reculegându-ne fiecare, căutându-ne din nou locurile reale de anchetator şi anchetat. În mine coborâse o linişte deplină, în timp ce el era agitat, pornit şi înrăit. Mi-a fost milă de el, dar nu aveam cum să o manifest în situaţia aceea, căci n-ar fi primit-o. M-am gândit că am mers până la a-l provoca ori că m-am lăsat provocat de el, dar acest gând nu m-a tulburat cu nimic. Am rămas senin şi l-am ascultat anunţându-mi solemn concluziile anchetei, cu capetele de acuzare pentru care am fost trimis apoi spre a fi judecat. Eram acuzat că sunt teoretician antirevoluţionar, anticomunist şi antisemit; că am susţinut războiul bandelor fasciste şi progromurile pe care le-au săvârşit; că am complotat împotriva statului şi am participat la organizarea contrarevoluţiei; că sunt duşmanul poporului; că sunt exponentul decadent al gândirii idealiste capitaliste.

Am ascultat toate aceste născociri fără a mă revolta, fără a fi surprins, fără a simţi nevoia să reacţionez. Ele exprimau atât ura, cât şi reaua-credinţă cu care eram tratat. Nu fusesem niciodată încadrat în vreo organizaţie politică. Eram prea scrupulos cu principiile pentru a mă situa undeva în epoca aceea. Viziunea mea spiritual-creştină era reală, dar n-am fost nedrept cu nimeni, niciodată. Eram acuzat pentru opiniile mele cinstite şi fundamentate împotriva materialismului ateu. Pentru aceste „crime” am primit o condamnare de doisprezece ani. Dar aveau să fie mai mulţi, iar surprizele aveau să depăşească forţele mele sufleteşti şi fizice…

(Relatare de Ioan Ianolide, făcută la începutul anilor ’80, publicată de curînd. Czeller s-a sinucis prin împuşcare la data de 3 iunie 1952 în cimitirul Bellu din Bucureşti.)

Categories:   Apologetică ortodoxă, Sfinţii închisorilor

Comments

Sorry, comments are closed for this item.