Mănăstirea Petru Vodă

Prof. Dr. Yuval Noah Harari – Sfîrşitul lui Homo Sapiens

Auzim prea adesea comentariul dispreţuitor al necredincioşilor, ba chiar şi al ortodocşilor, şi, ce e mai dureros, al clericilor şi arhiereilor, faţă de argumentele bioetice, metafizice, ştiinţifice etc., pe care le prezentăm contra ideologiei transhumaniste. Ei spun: “Voi, ăştia de la Petru Vodă, inventaţi pericole inexistente!” Cum pot ei (mai ales unii clerici!) să spună că “vi se pare”, cînd miliarde de articole, cărţi, filme documentare, o întreagă bază de date universale le stă la dispoziţie să vadă că pericolul transhumanismului nu e “inventat de Petru Vodă”? Dimpotrivă, pericolul este pe cît se poate de cunoscut şi de genocidar. El se fundamentează pe ideea că omul nu este sacru, ci doar un animal fără valoare. Tehnologia transhumanistă se fundamentează pe acceptarea identităţii personale prin biocip. Deci, ca să nu se mai spună că oferim doar argumente scripturistice, patristice şi ştiinţifice, vom urma pilda Evangheliei care pomeneşte nu numai mărturiile Apostolilor, ci şi pe ale duhurilor necurate care-L mărturiseau pe Iisus Hristos că este Fiul lui Dumnezeu. Redăm mai jos din cugetările celui mai citit exponent contemporan al ideologiei noii lumi fără sacralitate, un ateu declarat, recent devenit celebru profesor de istorie la Universitatea Ebraică din Ierusalim:

“Substituirea selecţiei naturale de către proiectarea inteligentă (a omului) s-ar putea întâmpla în oricare din următoarele trei moduri: 1) prin inginerie biologică, 2) prin inginerie cyborg (cyborgii sunt fiinţe care combină părţi organice cu părţi non-organice) sau 3) prin inginerie a vieţii anorganice.

Ingineria biologică sau bioingineria constă în intervenţia umană deliberată la nivel biologic (de exemplu, implantarea unei gene), care urmăreşte să modifice forma, capacităţile, nevoile sau dorinţele unui organism pentru a realiza o idee culturală concepută în prealabil. (…) Miracole remarcabile pot fi înfăptuite cu ajutorul ingineriei genetice, acesta fiind motivul pentru care ea ridică o mulţime de probleme etice, politice şi ideologice. Şi nu doar monoteiştii pioşi obiectează că omul nu trebuie să uzurpe rolul lui Dumnezeu. Mulţi atei declaraţi sunt nu mai puţin şocaţi de ideea că oamenii de ştiinţă iau locul naturii. Activiştii pentru drepturile animalelor condamnă suferinţa provocată animalelor de laborator în cadrul experimentelor de inginerie genetică şi animalelor de crescătorie care sunt manipulate într-o indi¬ferenţă totală faţă de nevoile şi dorinţele lor. Activiştii pentru drepturile omului se tem că ingineria genetică ar putea fi folosită pentru a crea supraoameni care vor face sclavi din noi ceilalţi. Noi profeţi Ieremia ne prezintă viziuni apocaliptice ale unor bio-dictaturi care vor clona soldaţi neînfricaţi şi muncitori obedienţi. Sentimentul predominant este că se deschid prea multe posibilităţi într-un timp prea scurt şi capacitatea noastră de a modifica gene o ia înaintea capacităţii de a utiliza în mod înţelept şi prevăzător această pricepere.

Majoritatea organismelor manipulate acum sunt cele cu lobby-ul politic cel mai slab – plante, ciuperci, bacterii şi insecte. Geneticienii susţin că au izolat genele responsabile de monogamie la şoareci. Dacă adăugarea unei gene poate transforma un şoarece donjuan într-un soţ fidel şi iubitor, suntem oare departe de ziua în care vom putea să manipulăm genetic nu doar capacităţile individuale ale rozătoarelor (şi ale oamenilor), ci şi structurile lor sociale? Însă geneticienii nu vor doar să transforme speciile vii. Ei urmăresc să reînvie şi creaturi dispărute. (…) Profesorul George Church de la Harvard University a sugerat recent că, odată cu încheierea Proiectului Genomului Neanderthalian, putem să implantăm ADN de neanderthalieni reconstituit într-o celulă-ou de sapiens, obţinând astfel primul copil neanderthalian după 30.000 de ani. Church a susţinut că poate face acest lucru pentru suma modică de 30 de milioane de dolari. Mai multe femei s-au oferit deja voluntare pentru a servi ca mame-surogat. De ce avem nevoie de neanderthalieni? Unii susţin că, dacă am putea studia neanderthalieni vii, am putea răspunde la câteva din cele mai chinuitoare întrebări privind originile şi unicitatea lui Homo sapiens. Comparând un creier de neanderthalian cu unul de sapiens şi făcând inventarul diferenţelor structurale dintre ele, poate că am reuşi să aflăm ce schimbare biologică a produs conştiinţa aşa cum o cunoaştem. Există şi un motiv etic – unii au argumentat că, dacă Homo sapiens a fost responsabil de extincţia neanderthalienilor, atunci are datoria morală să-i reînvie. Iar să ai câţiva neanderthalieni prin preajmă poate să fie util. O grămadă de industriaşi ar fi bucuroşi să plătească un singur neanderthalian ca să facă munca necalificată a doi sapiens.

Dar de ce să ne oprim chiar şi la neanderthalieni? De ce să nu ne întoarcem la planşa de desen a lui Dumnezeu şi să proiectăm un Homo sapiens mai bun? Capacităţile, nevoile şi dorinţele lui Homo sapiens au o bază genetică. (…) Pe termen mediu – poate în câteva decenii -, ingineria genetică şi alte forme de inginerie biologică ar putea să ne permită să aducem modificări majore nu doar fiziologiei, sistemului imunitar şi speranţei noastre de viaţă, ci şi capacităţilor noastre intelectuale şi emoţionale. Dacă ingineria genetică poate crea şoareci geniali, de ce nu ar putea crea oameni geniali? Dacă putem crea şoareci-de-câmp monogami, de ce nu am crea oameni programaţi genetic să rămână fideli partenerilor lor ? (…) Revoluţia Cognitivă ar crea un tip complet nou de conştiinţă şi l-ar transforma pe Homo sapiens în ceva cu totul diferit. E adevărat, ne lipseşte încă priceperea necesară pentru a realiza acest lucru, dar par să nu existe bariere tehnice insurmontabile care să ne împiedice să producem supraoameni. Principalele obstacole sunt obiecţiile etice şi politice care au încetinit cercetările pe oameni. Şi oricât de convingătoare ar fi argumentele etice, e greu de văzut cum pot ele împiedica următorul pas mult timp, mai ales dacă ceea ce este în joc e posibilitatea de a prelungi viaţa umană pe termen nedefinit, de a învinge boli incurabile şi de a schimba capacităţile noastre cognitive şi emoţionale. (…) E neclar dacă bioingineria va putea într-adevăr să-i învie pe neanderthalieni, dar ea va trage foarte probabil cortina peste Homo sapiens. Faptul că bricolăm la genele noastre nu o să ne omoare neapărat. Dar s-ar putea să ne jucăm atâta cu Homo sapiens, încât nu o să mai fim Homo sapiens.

Există o altă tehnologie nouă care ar putea schimba legile vieţii: ingineria cyborg. Cyborgii sunt fiinţe care combină părţi organice şi anorganice, cum ar fi un om cu mâini bionice. Într-un fel, aproape toţi suntem astăzi bionici, câtă vreme simţurile şi funcţiile noastre naturale sunt suplimentate cu dispozitive ca ochelarii de vedere, stimulatoarele cardiace, şi chiar computerele şi telefoanele mobile (care ne uşurează creierul de o parte din povara stocării şi prelucrării datelor). Suntem pe punctul de a deveni cyborgi autentici, de a avea caractere anorganice care sunt inseparabile de corpul nostru, caractere care modifică capacităţile, dorinţele, personalităţile şi identităţile noastre. Defense Advanced Research Projects Agency (DARPA), o agenţie americană de cercetări în domeniul militar, creează cyborgi pornind de la insecte. Ideea e să se implanteze cipuri, detectoare şi procesoare electronice în corpul unei muşte sau al unui gândac, ceea ce le va permite unui om sau unui operator automat să controleze mişcările insectei de la distanţă pentru a culege şi transmite informaţii. O astfel de muscă ar putea să stea pe un perete din sediul inamicului, să tragă cu urechea la cele mai secrete discuţii şi, dacă nu e prinsă mai întâi de un păianjen, să ne informeze exact ce are de gând inamicul. În 2006, Naval Undersea Warfare Center din SUA şi-a anunţat intenţia de a crea rechini-cyborg, declarând că „cercetătorii NUWC lucrează la un marcator de peşti al cărui scop este să controleze comportamentul animalelor-gazdă prin intermediul implanturilor neurale”. NUWC speră să detecteze câmpurile electromagnetice subacvatice generate de submarine şi mine exploatând capacităţile magnetice naturale ale rechinilor, care sunt superioare celor ale oricărui detector artificial.

Sapiens sunt şi ei transformaţi în cyborgi. Aparatele auditive de ultimă generaţie sunt uneori numite „urechi bionice”. Dispozitivul constă într-un implant care absoarbe sunetul prin intermediul unui microfon localizat în urechea externă. Implantul filtrează sunetele, identifică vocile omeneşti şi le transpune în semnale electrice care sunt transmise direct la nervul auditiv central, iar de la acesta la creier. Retina Implant, o companie germană finanţată de guvern, lucrează la o proteză retiniană care ar putea să le permită orbilor să-şi recapete parţial vederea. Procedura presupune implantarea unui microcip în ochiul pacientului. Fotocelulele absorb lumina care cade pe ochi şi o transformă în energie electrică, stimulând astfel celulele nervoase intacte din retină. Impulsurile nervoase din aceste celule stimulează creierul, unde sunt transpuse în imagini. (…) În prezent aceste membre bionice sunt un substitut jalnic al braţelor noastre organice originare, dar au potenţial pentru o dezvoltare nelimitată, (…) pentru a traduce astfel de semnale nu doar în mişcări, ci şi în cuvinte. Dacă experimentele reuşesc, noi am putea să utilizăm în cele din urmă tehnologia pentru a citi gândurile altor oameni.

Însă dintre toate proiectele în curs, cel mai revoluţionar e încercarea de a crea o interfaţă directă bidirecţională între creier şi computer, care le va permite computerelor să citească semnalele electrice ale unui creier omenesc, transmiţând în acelaşi timp semnale pe care creierul le poate la rândul lui citi. Şi dacă astfel de interfeţe ar fi utilizate pentru a lega direct un creier la internet sau pentru a lega direct mai multe creiere între ele, creând astfel un soi de inter-cerebro-net? Ce s-ar întâmpla cu memoria umană, conştiinţa umană şi identitatea umană dacă creierul ar avea acces direct la o bancă de memorie colectivă? într-o astfel de situaţie, un cyborg ar putea, de exemplu, să-şi amintească amintirile altuia – să nu fi auzit de ele, să nu fi citit despre ele într-o autobiografie, să nu şi le fi imaginat, dar să şi le amintească direct ca şi cum ar fi ale lui proprii. Sau ale ei proprii. Ce se întâmplă cu concepte precum eul şi identitatea de gen când minţile devin colective ? Cum ai putea să te cunoşti pe tine însuţi sau să-ţi urmezi visul dacă visul nu e în mintea ta, ci într-un soi de rezervor colectiv de aspiraţii? Un asemenea cyborg nu ar mai fi uman şi nici măcar organic. Ar fi ceva cu totul diferit. Ar fi un tip atât de fundamental diferit de fiinţă, încât nu putem nici măcar să înţelegem implicaţiile sale filosofice, psihologice sau politice.

A treia modalitate de a schimba legile vieţii e aceea de a crea fiinţe complet anorganice. Cele mai evidente exemple sunt programele de computer şi viruşii informatici care pot avea o evoluţie independentă. Domeniul programării genetice este astăzi unul dintre cele mai interesante domenii din lumea informaticii. Acesta încearcă să imite metodele evoluţiei genetice. Mulţi programatori visează să creeze un program care să poată învăţa şi evolua complet independent de creatorul său. într-un astfel de caz, programatorul ar fi un primum mobile, un prim mişcător, însă creaţia lui ar fi liberă să evolueze în direcţii pe care nici programatorul, nici oricare alt om nu le-ar fi putut prevedea niciodată. Un prototip pentru un astfel de program există deja – se numeşte virus informatic. Pe măsură ce se propagă prin intermediul internetului, virusul se reproduce de milioane şi milioane de ori, fiind vânat în tot acest timp de prădătorii reprezentaţi de programele antivirus şi concurând cu alţi viruşi pentru un loc în cyberspaţiu. într-o zi, când virusul se reproduce, apare o eroare – o mutaţie digitală. Poate că mutaţia se produce fiindcă programatorul uman a programat virusul să facă ocazional erori aleatorii atunci când se reproduce. Poate că mutaţia s-a datorat unei erori accidentale. Dacă, din întâmplare, virusul modificat se descurcă mai bine să scape de programele antivirus fără să-şi piardă capacitatea de a invada alte computere, el se va propaga în cyberspaţiu. În acest caz, mutanţii vor supravieţui şi se vor reproduce. în timp, cyberspaţiul va fi plin de noi viruşi pe care nu i-a creat nimeni şi care cunosc o evoluţie non-organică. Sunt aceştia creaturi vii? Depinde ce înţelegem prin „creaturi vii”. E sigur însă că ei au fost produşi de un nou proces evolutiv, complet independent de legile şi limitările evoluţiei organice.

Imaginaţi-vă o altă posibilitate – să presupunem că aţi putea să faceţi o copie a creierului vostru pe un hard disk portabil şi apoi să o rulaţi pe laptopul vostru. Ar putea laptopul să gândească şi să simtă întocmai ca un sapiens? Iar dacă da, ar fi voi sau ar fi altcineva ? Ce s-ar întâmpla dacă programatorii ar putea crea o minte complet nouă, însă digitală, alcătuită din coduri informatice şi înzestrată cu conştiinţă şi memorie? Dacă aţi rula programul respectiv pe computerul vostru, ar fi el o persoană? Dacă l-aţi şterge, aţi putea fi acuzaţi de crimă? S-ar putea să avem curând răspunsul la astfel de întrebări. Human Brain Project, fondat în 2005, speră să recreeze un creier uman complet în interiorul unui computer, cu circuite electronice care să imite reţelele neuronale din creier. Directorul proiectului a afirmat că, dacă va exista finanţarea necesară, într-un deceniu sau două am putea avea un creier uman artificial într-un computer care ar fi capabil să vorbească şi să se comporte foarte asemănător cu un om. Dacă acest lucru va reuşi, ar însemna că, după patru miliarde de ani în care a forfotit în mica lume a compuşilor organici, viaţa va erupe brusc în vastitatea regnului anorganic, gata să adopte forme ce depăşesc cele mai fanteziste visuri ale noastre. Nu toţi specialiştii sunt de acord că mintea funcţionează într-o manieră analoagă computerelor digitale actuale – iar dacă e aşa, computerele din prezent nu vor fi capabile să o simuleze. Totuşi, ar fi nechibzuit să respingem categoric această posibilitate înainte de a o încerca. în 2013 proiectul a primit un grant de un miliard de euro de la Uniunea Europeană.

Deocamdată, doar o mică fracţiune din aceste noi posibilităţi au fost realizate. Totuşi, lumea din 2014 e deja o lume în care cultura se eliberează de cătuşele biologiei. Capacitatea noastră de a manipula nu doar lumea din jurul nostru, ci în primul rând lumea dinăuntrul corpurilor şi minţilor noastre se dezvoltă cu o viteză ameţitoare. Din ce în ce mai multe domenii de activitate sunt scoase din rutina lor mulţumită de sine. Juriştii trebuie să regândească chestiunile ce ţin de viaţa privată şi de identitate; guvernele se confruntă cu necesitatea de a regândi chestiunile privitoare la sănătate şi egalitate; asociaţiile sportive şi instituţiile de educaţie sunt datoare să redefinească fairplay-ul şi performanţa; fondurile de pensii şi pieţele forţei de muncă trebuie să se reajusteze la o lume în care sexagenarii ar putea să fie la fel de în formă ca odinioară cei de treizeci de ani. Toţi trebuie să se confrunte cu enigmele bioingineriei, cyborgilor şi vieţii anorganice.

Cartografierea primului genom uman a avut nevoie de 15 ani şi 3 miliarde de dolari. Astăzi putem cartografia ADN-ul cuiva în câteva săptămâni şi cu un cost de câteva sute de dolari. Epoca medicinei personalizate – medicina care adaptează tratamentul la ADN – a început. (…) Totuşi, odată cu progresul medicinei vor apărea noi probleme etice. Eticienii şi juriştii se luptă deja cu spinoasa chestiune a vieţii private în relaţie cu ADN-ul. Vor avea dreptul societăţile de asigurări să ne ceară să ne scanăm ADN-ul şi să mărească prima de asigurare dacă descoperă o tendinţă genetică către un comportament nechibzuit? Ni se va cere să ne trimitem pe fax ADN-ul în loc de CV către potenţialii angajatori? Va putea un angajator să favorizeze un candidat pentru că ADN-ul lui arată mai bine? Sau am putea să-l dăm în judecată într-un astfel de caz pentru „discriminare genetică”? Va putea o companie care creează o nouă fiinţă sau un nou organ să le breveteze secvenţele de ADN? E evident că cineva poate fi proprietarul unei găini anumite, dar poate deţine o întreagă specie?

Aceste dileme sunt eclipsate de implicaţiile etice, sociale şi politice ale Proiectului Ghilgameş şi ale noilor noastre capacităţi potenţiale de a crea supraoameni. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, programele guvernamentale de asistenţă medicală din toată lumea, programele naţionale de asigurări de sănătate şi constituţiile naţionale de pe întreg globul recunosc că o societate umană trebuie să acorde tuturor membrilor săi o asistenţă medicală echitabilă şi să vegheze ca starea lor de sănătate să rămână relativ bună. Totul era bine şi frumos atât timp cât medicina se ocupa în primul rând cu prevenirea bolilor şi vindecarea bolnavilor. Ce s-ar întâmpla însă odată ce medicina ar deveni preocupată de sporirea capacităţilor umane? Ar avea toţi oamenii dreptul la asemenea capacităţi sporite sau ar apărea o nouă elită de supraoameni ?

Lumea noastră din modernitatea târzie se mândreşte cu recunoaşterea, pentru prima dată în istorie, a egalităţii fundamentale a tuturor oamenilor, şi totuşi ar putea fi pe punctul de a crea cea mai inegală dintre toate societăţile. De-a lungul istoriei, clasele superioare au pretins mereu că sunt mai inteligente, mai puternice şi în general mai bune decât clasele de jos. De obicei îşi făceau iluzii. Un copil născut într-o familie de ţărani avea toate şansele să fie la fel de inteligent ca prinţul moştenitor. Graţie noilor capacităţi medicale, pretenţiile claselor superioare ar putea să devină curând o realitate obiectivă.

Nu prea seamănă cu science-fictionul. Majoritatea poveştilor science-fiction descriu o lume în care sapiens identici cu noi beneficiază de o tehnologie superioară, precum navele spaţiale care călătoresc cu viteza luminii şi armele cu laser. Dilemele etice şi politice centrale din aceste poveşti sunt luate din lumea noastră şi nu fac decât să recreeze tensiunile noastre emoţionale şi sociale pe un fundal futurist. Totuşi, adevăratul potenţial al tehnologiilor viitoare este să-l schimbe pe Homo sapiens însuşi, inclusiv emoţiile şi dorinţele noastre, şi nu doar vehiculele şi armele noastre. Ce înseamnă o navă spaţială în comparaţie cu un cyborg veşnic tânăr care nu se reproduce şi nu are sexualitate, care îşi poate împărtăşi direct gândurile cu alte fiinţe, ale cărui capacităţi de concentrare şi rememorare sunt de o mie de ori mai mari ca ale noastre şi care nu e niciodată supărat sau trist, dar are emoţii şi dorinţe pe care nu putem nici măcar să începem să ni le imaginăm ?

Science-fictionul descrie rareori un astfel de viitor, fiindcă o descriere exactă e prin definiţie incomprehensibilă. Să produci un film despre viaţa unui super-cyborg e similar cu a produce Hamlet pentru un public de neanderthalieni. Ba chiar viitorii stăpâni ai lumii vor fi probabil mai diferiţi de noi decât suntem noi de neanderthalieni. Cel puţin neanderthalienii, la fel ca noi, sunt umani, în vreme ce moştenitorii noştri vor fi asemenea zeilor.

Fizicienii definesc Big Bang-ul drept o singularitate. E un punct în care toate legile cunoscute ale naturii nu existau. Nu exista nici măcar timpul. E prin urmare lipsit de sens să spui că exista ceva „înainte” de Big Bang. S-ar putea să ne apropiem cu paşi repezi de o nouă singularitate, când toate conceptele care dau sens lumii noastre – eu, tu, bărbaţi, femei, iubire şi ură – vor deveni irelevante. Orice se întâmplă dincolo de acest punct nu are nici un înţeles pentru noi.

(…) Dacă cortina stă într-adevăr să cadă peste istoria sapiens-ilor, noi, membri ai uneia dintre ultimele ei generaţii, ar trebui să ne facem timp pentru a răspunde la o ultimă întrebare: ce vrem să devenim ? Această întrebare, cunoscută uneori sub numele de Human Enhancement Question – întrebarea referitoare la dezvoltarea artificială a capacităţilor umane -, eclipsează dezbaterile care îi preocupă în prezent pe politicieni, filosofi, savanţi şi oamenii obişnuiţi. La urma urmei, dezbaterea actuală dintre religiile, ideologiile, naţiunile şi clasele prezentului va dispărea după toate probabilităţile odată cu Homo sapiens. Dacă urmaşii noştri vor funcţiona într-adevăr pe un palier diferit al conştiinţei (sau poate vor poseda ceva ce e dincolo de conştiinţă şi pe care noi nu-l putem nici măcar concepe), pare îndoielnic că Creştinismul sau Islamul vor fi de interes pentru ei, că organizarea lor socială ar putea fi comunistă sau capitalistă ori că genurile lor ar putea fi bărbat sau femeie.

Şi totuşi, marile dezbateri ale istoriei sunt importante pentru că cel puţin prima generaţie a acestor zei ar fi modelată de ideile culturale ale proiectanţilor ei umani. Ar fi membrii ei creaţi după chipul capitalismului, al islamului sau al feminismului?

Majoritatea oamenilor preferă să nu se gândească la aşa ceva. Până şi bioetica preferă să se ocupe de o altă întrebare : „Ce este interzis să facem?”. E acceptabil să facem experimente genetice pe fiinţe umane vii? Pe fetuşi avortaţi? Pe celule stem? E etic să clonăm oi? Sau cimpanzei? Dar oameni? Toate acestea sunt întrebări importante, dar e naiv să ne închipuim că am putea pur şi simplu să apăsăm frâna şi să oprim proiectele ştiinţifice care îl upgradează pe Homo sapiens într-un tip diferit de fiinţă, (…) pentru că nimeni nu poate să i se opună.

În zorii celui de-al treilea mileniu, viitorul umanismului evoluţionist este neclar. Vreme de 60 de ani după încheierea războiului împotriva lui Hitler a fost un tabu să legi umanismul de evoluţie şi să pledezi pentru utilizarea unor metode biologice în vederea „upgradării” lui Homo sapiens. Astăzi însă, astfel de proiecte sunt din nou la modă. Nimeni nu vorbeşte despre exterminarea raselor sau a oamenilor inferiori, dar mulţi se gândesc să folosească cunoştinţele noastre tot mai extinse despre biologia umană pentru a crea supraoameni.

În acelaşi timp, o prăpastie uriaşă se cască între tezele umanismului liberal şi cele mai recente descoperiri din ştiinţele vieţii, o prăpastie pe care nu o vom mai putea ignora multă vreme. Sistemele politice şi juridice liberale se bazează pe credinţa că fiecare individ are o natură lăuntrică sacră, indivizibilă şi imuabilă, care conferă sens lumii şi este sursa oricărei autorităţi etice şi politice. Aceasta este o materializare a credinţei creştine tradiţionale într-un suflet liber şi etern care rezidă în fiecare individ. Totuşi, în ultimii 200 de ani, ştiinţele vieţii au subminat complet această credinţă. Oamenii de ştiinţă care studiază activităţile interne ale organismului uman nu au găsit nici un suflet aici. Ei susţin tot mai mult că comportamentul uman este determinat de hormoni, gene şi sinapse, şi nu de liberul-arbitru. Cât timp vom mai putea păstra zidul care separă departamentul de biologie de departamentele de drept şi ştiinţe politice?”

 

Fragmente din cartea lui Yuval Noah Harari – Scurtă istorie a omenirii, p.336-346, 201. Ed. Polirom, 2017.

 

Nota noastră: Nu facem reclamă acestei cărţi. Vezi aici.

Categories:   Atitudini

Comments

Sorry, comments are closed for this item.