Mănăstirea Petru Vodă

Răspuns la refuzul canonizării Sfinţilor închisorilor

Aşa cum ştie toată ţara, vizita Papei n-a fost întîmpinată cu ploconeli unanime din partea clasei politice şi a mass-media pentru că aceştia ar fi devenit subit atraşi de vreo formă, chiar şi homeopatică, de creştinism, ci numai pentru că stăpînitorii acestei lumi, după ce au confecţionat un dumnezeu al creştinilor de faţadă în persoana unui cezar globalist, au poruncit clasei conducătoare a fiecărei ţări de pe lista de dispariţie să-l ovaţioneze gingaş[1] şi cît mai costisitor pe cel mai cunoscut propovăduitor al nihilismului. “Şi ateii se mîntuiesc” e perla Papei Francisc. Ocazie cu care, în ciuda filtrelor severe, s-au putut auzi şi alte perle teologice papistaşe, precum aceasta: “harul este o persoană divină, persoană care se dăruieşte cui doreşte Sanctitatea Sa” – păi dacă harul e persoană, înseamnă că papa a inventat o …”sfînta pătrime” (ca la gradele masonice), iar dacă “numai el dăruieşte harul” atunci se face pe sine mai mare decît Dumnezeu (vezi Apocalipsa, cap. 13).

Cu toate acestea, fiind şef de stat, discursurile papale oficiale au fost impecabile, staff-ul avînd deosebită grijă să nu se itereze nimic ofensator, ci dimpotrivă, exclusiv măgulitor (în definitiv, a venit să cucerească paşnic la arătare). Ca orice discurs politic, aşa cum se opintesc unii să se pretindă creştini pentru viitoarele alegeri, este egal cu zero în faţa faptelor contrare cu pretenţiile. Ce rosteşte un eretic – despre Dumnezeu, despre Ortodoxie, despre România, despre Poporul Român, despre Patriarh, despre viitor, despre ORICE – nu are nici o valoare pentru cel de bună-credinţă, fiindcă duhul antihristic minte prin definiţie, şi nu rosteşte adevărul decît ca să-l defaime, înălţîndu-se pe sine. Mîntuitorul şi Apostolii nu permit demonilor să afirme: „Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!”

Lauda sau ocara nu au valoare de adevăr decît din gura Sfinţilor.

Ca să se plătească într-un fel faptul că preşedintele Vaticanului a fost incontestabil surclasat diplomatic de un patriarh ortodox într-o ţară a cărei subjugare ideologică trebuia demonstrată fără echivoc, la o zi după beatificarea episcopilor greco-catolici ce au suferit în temniţele comuniste, pe portalul oficial al Patriarhiei apare o înştiinţare cum că „Biserica Ortodoxă comemorează pe toţi eroii, dar nu-i proclamă pe toţi sfinţi”, unde un nume fără funcţie clericală argumentează minuţios ceea ce se poate rezuma în ideea că nu se vor face canonizări în viitorul apropiat. Nici nu-şi făcea cineva iluzii, domnule portavoce a ocupantului, fiindcă „un om cu o experienţă nu poate fi niciodată învins de un om cu o teorie”. Apostolii L-au văzut înviat pe Mîntuitorul, lor nu le putea nimeni contrapune interpretări scripturistice, învîrteli silogistice sau rezultatele vreunei comisii de analiză şi cercetare. A înviat. Şi punctum. N-ai nevoie de validarea cuiva ca să cunoşti Cine şi Ce îţi dă forţă să fii.

Iată ce răspunde refuzului canonizării, unul din marii poeţi ai închisorilor:

Aici e toată ţara  
                             de Robert Eisenbraun

Pe după ziduri negre adunată,
cum brazii şi-i adună codrul sur,
stă ţara noastră, veşnică şi toată,
cu temniceri şi lanţuri împrejur.

Tot sângele care-a hrănit secara
s-a strâns aici, din cronici până azi
şi arde-acum ca focul în obraz
când şerpii umilinţii muşcă ţara.

Aici sunt toate: doinele şi hora,
râsul de ieri şi scrâşnetul de-acum,
logodnica din poză, mama, sora,
şi carul tatii scârţâind pe drum.

Aici e toată harta ţării mele:
un Caraiman de doruri, nevăzut,
un Nistru care spumegă vândut
şi-o Dunăre de lacrimi şi de stele.

Se rup din cartea vremii voievozii
cu mersul şui în straie de ocnaşi,
şi-aşa cum trec, prin mărăcini şi bozii,
istoria se clatină de paşi.

Aici e gura care cheamă plebea
să-şi afle răzvrătirilor sălaş,
de parcă glasul adormit la Ţebea
s-ar fi întors pe câmpul de la Blaj.

Aici e neamul tot, ca un ciorchine
strivit sub teascul vremii, bob cu bob.
Şi fierbe azi în taină mustul rob,
să curgă slobod vinul ţării, mâine.

*

Pentru un viitor şef al comisiei de canonizare, iată şi o sumară enumerare a clericilor care au pătimit în temniţe: scurt-pomelnic-al-clerului-ortodox-din-inchisorile-comuniste/

Către Patriarhiile din întreaga lume, în calitate de unică Mănăstire închinată Sfinţilor Mucenici şi Mărturisitori din temniţele comuniste, cererea de canonizare am făcut-o mult înainte de Sinodul din Creta: manastirea.petru-voda.ro/2015/11/14/propunerea-manastirii-petru-voda-pentru-un-sinod-ortodox-a-toata-lumea/

Sub ocupaţie în întreaga lume, Biserica ştie să aştepte.

Dar cele mai elocvente sunt chiar reacţia şi cuvîntul părintelui Justin:

 

Pentru rugăciunile tuturor Sfinţilor Români Mucenici şi Mărturisitori în temniţele comuniste, Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne şi ne mîntuieşte pe noi! Amin.

 

Mănăstirea Petru Vodă

 

 

[1] Ca orice mistică a tractorului, adularea “la comandă” combină o sfială pseudotranscendentală şi un entuziasm senzaţionalist ce demonstrează apartenenţa ambelor la un simulacru.

 

Post Scriptum: despre aghiografia contemporană ca aplicaţie a marxismului cultural, vezi aici.

Una din multele mărturii ale Mănăstirii noastre pentru canonizarea noilor Sfinţi, vezi aici.

Categories:   Comunicate, Ocrotitorii noştri, Sfinţii închisorilor, Uncategorized

Comments

Sorry, comments are closed for this item.

CLOSE
CLOSE