Declaraţie (document olograf)
Subsemnatul Calciu Gheorghe, fiul lui Ştefan şi Ileana, născut în 24.011.925 în com. Mahmudia, jud. Tulcea, în prezent deţinut în Penit. Jilava, cond[amnat] 15 ani M[uncă].S[ilnică]. declar următoarele:
În ziua de 26 Iulie 1959 pe la orele 4 p.m. deţinutul Oprişan Constantin, fiul lui Vasile şi Natalia, de 39 ani, cond. 25 ani M.S.[,] care se găsea deţinut în aceeaşi celulă cu subsemnatul pe secţia specială din acest penitenciar, a încetat din viaţă după o îndelungată zăcere. Oprişan Constantin era grav bolnav de T.B.C. pulmonar şi catar bronşic, cum se poate vedea din actele medicale de la Spitalul Văcăreşti unde a fost internat până la 17 sau 18 Martie 1958, când a fost transferat la acest penitenciar şi încarcerat pe secţia specială în aceeaşi celulă cu subsemnatul, cu Iosif V. Iosif şi cu Petrişor A. Marcel.
În luna Iulie 1958 Oprişan Constantin a căzut bolnav la pat şi nu s-a mai putut mişca[,] deşi de la Văcăreşti venise într’o stare aproximativ bună. Boala i s-a agravat cu fiecare zi deoarece de la această dată nu a mai primit absolut nici o asistenţă medicală până în luna Martie 1959, şi apoi o nouă vizită medicală în Iulie 1959[,] ziua de 11. Cum în Decembrie 1968 i-a fost suprimat şi regimul alimentar T.B.C. Oprişan C-tin a făcut o formă foarte avansată de caşexie care i-a emaciat până la data morţii tot ţesutul muscular. La 24 Iunie 1959 a făcut o diaree f[oarte] gravă care i-a fost tratată abia în 11 Iulie 1959. În urma acestei diarei i-a apărut edemul caşectic la ambele picioare. Evoluţia edemului n-a putut fi stăvilită cu toate medicamentele acordate de medic la 11 Iulie 1959[,] căci în condiţiile absolut insalubre ale celulei unde ne aflam încarceraţi, fără regim alimentar T.B.C. şi fără spitalizarea care în mod obligatoriu trebuia să-i fie acordată, nu se putea opri edemul. În această stare a ajuns până în ziua de 26 Iulie când a încetat din viaţă, sufocându-se din cauza puroiului care i-a invadat tot pulmonul şi pe care, din cauza epuizării totale prin caşecsie, nu l-a mai putut expulza. Cordul i-a bătut tot mai slab[,] dar până a expiat şi nu a făcut nicio sincopă. A murit fără să mai poată vorbi nimic din cauza sufocării. În ultima vreme din cauza caşexiei prea avansate organismul lui n-a mai putut asimila aproape nimic din alimentele din hrană, care de altfel erau totul neadecvate cu starea lui sanitară. În câteva minute a sucombat printr’o epuizare lentă petrecută în decursul celor câteva luni petrecute în condiţiile cu totul nenormale ale celulei în care ne găsim încarceraţi.
Aceasta îmi este declaraţia pe care o dau liber şi neconstrâns de nimeni[.]
- Iulie 1959 Deţinut Jilava ss. Gheorghe Calciu
Arhiva CNSAS, Fond Penal, dosar 1.137 (25.387, cota SRI), vol. 7,ff. 37 r-v.
Declaraţie (document olograf)
Subsemnatul Iosif V. Iosif, deţinut condamnat 15 ani M.S., fiul lui Vanghele şi Vasilica, încarcerat în penit. Jilava pe secţia specială de la 19-III-958[,] declar următoarele în privinţa morţii lui Oprişan Constantin care a avut loc pe data de 26-Iulie-959 la 2/S3 pe această secţie. Am fost încarcerat aci anul trecut la data de 19 III-1958 împreună cu el, Petrişor Marcel şi Calciu Gh.[,] Oprişan Constantin a fost adus de la penit. Văcăreşti unde era tratat de tuberculoză pulmonară. Din momentul aducerii pe secţie i s-a tăiat tratamentul medical, la spital fiind scos fără avizul medicului. Când am fost încarcerat cu el era bine, refăcut puţin. Cu toate rapoartele în care s-a cerut tratament şi internare în infirmerie i s-a răspuns că „orice ar face la infirmerie nu va fi dus” de către secundul penitenciarului]. Medicul a venit numai în urma grevelor de protest, una a durat 24 de zile, în urma căreia am dat o declaraţie procurorului în care arătam situaţia de pe secţie şi din care am cerut internarea lui în spital şi pentru a scăpa şi noi de pericolul contaminării. Zadarnic!, după această vizită a procurorului, o grevă de la 24-Iunie 58 – represaliile au continuat prin tăierea de tratament medical timp de 8 luni, până la data de 25 III-59, [a] venit iar medicul în urma încercării de sinucidere tot pe chestia medicală a lui Hoinic Dragoş, care a făcut şi o grevă de 42 zile pt. medic, astfel s-a obţinut a treia vizită, când Oprişan n-a primit niciun fel de medicament împotriva tuberculozei. Până aici i s-a spus că raporta că nu este medic, iar când medicul a venit nu i-a dat medicamente, mai mult[,] la 19 XII-58, i s-a tăiat de către comandantul penit. regimul T.B.C., care fapt alături de lipsa de medicaţie a contribuit la moartea lui, ajungând într-o ultimă fază de caşexie.
Din Martie [19]59 doctorul a venit abia la 11-Iulie [19]59, asta după ce io am raportat timp de zece zile, înaintea acestei date starea lui a devenit din ce în ce mai gravă şi faptul că a făcut o diaree şi pentru acest lucru să i se dea medicamente. Doctorul a venit cu întârziere de zece zile, regim T.B.C. tot nu i s-a dat, pe motiv că acesta este aprobat de comandant, iar el numai avizează. Din acest motiv deci:
Tăierea tratamentului medical pe timp îndelungat, ceea ce a primit fiind numai ca să nu se spună că n-a primit deloc, fiind o perioadă de 7 luni când n-a primit nimic.
Tăierea regimului T.B.C. la 19-XII. [19]58, fapt care l-a făcut să ajungă în ultimul grad regimul de comun nefiind suficient pentru a face faţă boalei.
Cazarea pe această secţie de exterminare, cu celule în care apa curge pe pereţi şiroaie, mucegaiul stă de o palmă pe saltea.
Lipsa de aer, uşa celulei ţinându-se mereu închisă.
Cea mai importantă chestiune: dorinţa celor care l-au ţinut în condiţiile acestea de a[-]l ucide şi tot odată de a îmbolnăvi şi pe ceilalţi ocupanţi ai celulei, care au raportat continuu situaţia gravă în care era Oprişan Constantin, care a decedat în 26-Iulie [1]956, în celulă, după ce cu două zile înainte ceruse regim T.B.C. care i s-a refuzat. Declar aci că este al doilea caz de moarte pe această secţie, primul fiind Valeriu Negulescu, mort în condiţii mult mai tragice şi că dacă regimul care ni se aplică aci va continua, fără îndoială, alţii vor ajunge în situaţia de a muri tot în astfel de tragice şi ilegale. Dreptul la viaţă ne este garantat prin lege şi Constituţie. Deasemenea dreptul la vizita medicală şi la un tratament omenesc şi în mod normal atunci când cineva se îmbolnăveşte dintre noi are dreptul la internare în infirmerie sau … [cuvânt neînţeles], mai ales când prezintă pericolul de a îmbolnăvi pe ceilalţi. Motivele de mai sus au concurat la moartea lui Oprişan Constantin şi cred personal, că dacă a mai rezistat pe această secţie 1 an şi 4 luni, tratându-se cu săpun şi mucegai, dacă a fost internat în infirmerie şi i s-ar fi dat tratament, azi ar fi trăit şi s-ar fi putut însănătoşi. În concluzie, a murit din cauza celor care nu i-au dat tratament, regim T.B.C. etc. etc. etc.
Aceasta este declaraţia pe care o dau şi semnez[.]
deţinut Iosif V. Iosif Jilava 26. Iulie 195
Arhiva CNSAS, Fond Penal, dosar 1.137 (25.387, cota SRI, vol. 7,ff. 38 r-1
Declaraţie (document olograf)
Subsemnatul Petrişor Marcel deţinut în penitenciarul Jilava în arestul (secţia) specială a acesta formaţiuni, fiind încarcerat în aceeaşi celulă cu deţinutul Oprişan Constantin, în legătură cu decesul său declar următoarele:
Am fost adus în acest penitenciar şi depus în aceeaşi celulă cu susnumitul în anul 1958 luna Martie ora 19. De la venirea lui aici a sesizat medicul şi administraţia penitenciarului de faptul că este bolnav de tuberculoză (policavitar) şi de a fi îngrijit în conformitate, deoarece el a fost scos din spital la data prezentă fără avizul medicului. Vizitat de medic, acesta i-a spus că el a făcut raportul necesar pentru internarea lui în infirmerie şi continuarea tratamentului, dar că mai departe va hotărî alt for competent în această chestiune. Rezultatul a fost că după două luni de zile i s-au adus cîteva medicamente, fără însă ca să fie dus în infirmerie. Situaţia sa în celula în care a fost dus s-a agravat şi din luna Iulie 1958 nu a mai primit nici un medicament. Situaţia sa a mers prost şi medicul nu a mai făcut nici o vizită, nici lui şi nici unuia dintre toţi cei ce conlocuiau cu el. În luna Iulie 1959, în urma unui refuz de masă a susnumitului, care se îmbolnăvise de diaree şi ajunsese într’o stare de caşexie de ultimul grad, deoarece nu i s-a mai dat în tot acest timp nici o asistenţă medicală, medicul penitenciarului a venit şi i-a spus că ceva medicamente poate să-i dea[,] însă că regim T.B.C. conform legii, nu poate să-i dea fiindcă nu depinde de el, la fel [cum] nici nu poate să-l interneze în spital, deoarece situaţia lui, a bolnavului, este o situaţie specială, şi că vizita medicală a obţinut-o foarte greu[,] în urma unei permisiuni speciale dată de către colonelul şef al penitenciarului.
După această dată de aproximativ 14 Iulie 1959[,] când a primit ceva medicamente, situaţia sa s-a mai ameliorat puţin şi pentru continuarea însănătoşirii, Oprişan a cerut insistent internarea în spital şi acordarea de regim alimentar TBC.
Administraţia penitenciarului nu a dat nici un răspuns cererii lui nu a luat nici o măsură în consecinţă. În decursul următoarelor săptămîni situaţia lui s-a agravat şi în ziua de 26 Iulie 1959 susnumitul Oprim Constantin a murit subit într’un acces de sufocaţie în stare de caşexie de ultimul grad. Decesul s-a produs în celula în care sunt deţinut şi eu, în faţa ochilor mei, drept pentru care declar cele de mai sus.
Petrişor Marcel
Arhiva CNSAS, Fond Penal, dosar 1.137 (25.387, cota SI),
vol. 7, ff. 39 tv.
Extrase din Mircea Stănescu (editor), “Documentele reeducării”, Volumul I, Editura Vicovia, 2013, pag. 524-529.