Rugăciune către Maica Domnului a Sfîntului Gherman al Constantinopolei

Prea-curată, prea-bună și mult milostivă Stăpână, mângâierea tuturor creștinilor, alinarea fierbinte a necăjiților, grabnică scăpare a păcătoșilor, nu ne lăsa pe noi orfani de sprijinul tău. Căci dacă vom fi și părăsiți de tine, unde, oare, vom alerga? Ce ne vom face, oare? O, Prea-sfântă Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ești viața și răsuflarea creștinilor – căci așa cum trupul nostru are răsuflarea ca dovadă a lucrării vieții, tot așa, și cu atât mai mult, preasfântul nume rostit fără încetare cu gurile robilor tăi în toată vremea şi locul şi chipul nu este numai o dovadă, ci este și dătător al vieții, al bucuriei și al ajutorului tău – acoperă-ne pe noi cu aripile bunătății tale, păzește-ne pe noi cu mijlocirile tale, dăruiește-ne nouă viață veșnică, ceea ce ești nădejdea creștinilor cea neînfruntată. Căci noi, cei săraci de fapte și de viețuiri dumnezeiești, văzând bogăția bunătății dăruită nouă prin tine, să spunem: de mila Domnului plin este pământul. Noi, cei alungați de la Dumnezeu din pricina mulțimii păcatelor noastre, prin tine L-am căutat pe Dumnezeu și L-am aflat, și, aflându-L, ne-am mântuit. Puternic este ajutorul tău spre mântuire, neavând nevoie de alt mijlocitor către Dumnezeu. Aceasta și noi știind-o, dar nu numai atât, ci aflând-o și prin cercare din cele pe care le-am cerut adeseori, pe tine avându-te sprijin al nostru prea-fierbinte, primim plinire cererilor și la tine scăpăm acum câți suntem poporul tău, moștenirea ta, turma ta cea îmbunătățită prin chemarea Fiului tău. Căci cu adevărat, nu este capăt măreției tale, nu este sațiu ajutorului tău, nu se pot număra binefacerile tale. Căci nimeni nu se mântuiește decât prin tine, Prea-curată. Nimeni nu se izbăvește din chinuri decât numai prin tine, Prea-nevinovată. Nimeni nu capătă în dar iertare decât prin tine, Prea-curată. Nimeni nu este miluit prin har decât numai prin tine, Prea-cinstită. Pentru toate acestea, cine nu te va ferici? Cine nu te va prea-mări, dacă nu după vrednicie măcar cu toată râvna, pe tine, cea slăvită, pe tine, ceea ce ai măririle de la Însuși Fiul tău și Dumnezeu, mari și minunate. Pentru aceea și toate neamurile te cinstesc. Cine va purta de grijă de neamul omenesc ca tine, împreună cu Fiul tău? Cine ne va ocroti în necazurile noastre cu atâta sprijin? Cine apucând mai înainte, ne va izbăvi cu atâta iuțime din ispitele care vin asupra noastră? Cine va lupta atât pentru rugăciunile păcătoșilor? Cine va lua apărarea atât de răsunător celor neîndreptați? Tu, având îndrăznire de maică la Fiul tău și putere, pe noi, cei osândiți pentru păcatele noastre, și care nu îndrăznim nici să privim la înălțimea cerului, cu rugăciunile și mijlocirile tale, ne mântuiești și ne izbăvești din osânda cea veșnică. Pentru aceea, cel necăjit la tine scapă. Cel nedreptățit la tine aleargă. Cel stăpânit de chinuri ajutorul tău îl cheamă. Toate ale tale, Născătoare de Dumnezeu, sunt străine, toate, mai presus de fire, toate, mai presus de cuvânt și de putere. Pentru aceea și ocrotirea ta este mai presus de minte. Căci pe cei lepădați, pe cei prigoniți, pe cei războiți, prin nașterea ta i-ai slobozit, și i-ai însușit, și i-ai făcut fii și moștenitori. Tu, pe cei scufundați în fiecare zi în păcate, tinzându-le mână de ajutor, îi scoți afară din val. Tu mântuiești, alungând răscolirile vicleanului împotriva robilor tăi, numai prin sfânta ta chemare. Tu, apucând mai înainte, îi izbăvești, Prea-nevinovată, din toată nevoia și din tot felul de ispite, pe cei ce te cheamă pe tine. Dar, o!, vas din care noi, cei cuprinși de arșița chinurilor, am băut mana răcoririi, o, masă, prin care noi, cei flămânzi ne-am săturat de pâinea vieții. O, sfeșnic, de a cărui mare lumină noi, cei ce ședem în întuneric, am fost luminați. Ai de la Dumnezeu laudă vrednică de tine și ție cuvenită. Nu lepăda, așadar, nici lauda noastră nevrednică, dar adusă ție cu dor. Nu lepăda lauda din buze spurcate, Prea-lăudată, dar adusă ție cu bunăvoire. Nu te scârbi de cuvântul rugător al unei limbi nevrednice. Ci, punând în cumpănă dorul, de Dumnezeu slăvită, dă-ne nouă iertare de păcate, desfătarea de viața veșnică și izbăvirea de toată vătămarea. Caută din acest sfânt locaș al tău la această adunare prea-credincioasă care stă în jurul tău, care s-a îmbogățit a te avea pe tine Doamnă, Ocrotitoare și Stăpână, care s-a adunat să te laude pe tine din suflet, și, cercetându-i cu dumnezeiasca ta cercetare, scoate-i pe ei din toată nenorocirea și necazul, din toată vătămarea, din toată boala, smulge-i din toată înrâurirea [vrăjmașului]; umple-i de toată bucuria, de toată tămăduirea și de tot harul. Și la venirea Fiului tău și Iubitorului de oameni Dumnezeul nostru, când toți ne vom înfățișa Lui să fim judecați, prin mâna ta cea puternică, ca una care ai putere și îndrăznire de maică, scoțându-ne pe noi din focul cel veșnic, învrednicește-ne să dobândim bunătățile cele veșnice. Cu harul și cu iubirea de oameni ale Celui născut din tine, ale Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine slava și puterea, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Originalul ellin:
Εὐχὴ ἑτέρα, εἰς τὴν Ὑπεραγίαν Θεοτόκον, Γερμανοῦ ἀρχιεπισκόπου Κωνσταντινουπόλεως

Πάναγνε, πανάγαθε, καὶ πολυεύσπλαγχνε δέσποινα, τὸ τῶν χριστιανῶν παραμύθιον, τὸ τῶν θλιβομένων θερμότατον παρηγόρημα, τὸ τῶν ἁμαρτανόντων ἑτοιμότατον καταφύγιον, μὴ ἐγκαταλίπῃς ἡμᾶς ὀρφανοὺς τῆς σῆς ἀντιλήψεως. Εἰ γὰρ ὑπὸ σοῦ ἐγκαταλειφθείημεν, ποῦ ἄρα καὶ προσδραμούμεθα; Τί δὲ ἄρα καὶ γενησόμεθα; Ὦ, παναγία Θεοτόκε, ἡ τῶν χριστιανῶν πνοὴ καὶ ζωή, ὡς γὰρ τὸ σῶμα ἡμῶν ζωτικῆς ἐνεργείας τὸ ἀναπνεῖν τεκμήριον κέκτηται οὕτω καὶ τόσον πανάγιον ὄνομα ἀδιαλείπτως ἐν τοῖς τῶν σῶν δούλων στόμασι προφερόμενον ἐν παντὶ καιρῷ καὶ τόπῳ καὶ τρόπῳ, ζωῆς καὶ θυμηδίας, καὶ βοηθείας οὐχὶ τεκμήριον, ἀλλὰ πρόξενον γίνεται, σκέποις ἡμᾶς πτέρυξι τῆς σῆς ἀγαθότητος, φρουρήσῃς ἡμᾶς ταῖς μεσιτείαις σου, παράσχοις ἡμῖν τὴν αἰώνιον ζωήν, χριστιανῶν ἐλπίς ἀκαταίσχυντε. Ἡμεῖς γὰρ οἱ πτωχοὶ θείων ἔργων καὶ τρόπων, τὸν διὰ σοῦ παρασχεθέντα ἡμῖν πλοῦτον τῆς χρηστότητος θεασάμενοι, εἴπωμεν τοῦ ἐλέους Κυρίου πλήρης ἡ γῆ. Ἡμεῖς ἐν τῷ πλήθει τῶν ἁμαρτιῶν ἐκ Θεοῦ δεδιωγμένοι, ἐζητήσαμεν διὰ σοῦ τὸν Θεὸν καὶ εὕρομεν, καὶ εὑρόντες ἐσώθημεν. Δυνατὴ τοιγαροῦν πρὸς σωτηρίαν ἡ βοήθεια σου, Θεοτόκε, καὶ μὴ χρήζουσα τινὸς ἑτέρου πρὸς Θεὸν μεσίτου. Τοῦτο καὶ ἡμεῖς ἐπιστάμενοι, οὐ μὴν ἀλλὰ καὶ πείρᾳ μαθόντες ἐξ ὧν πολλάκις αἰτοῦντες, σὲ τὴν θερμοτάτην ἡμῶν ἀντίληψιν, ἀφθόνως τὰς τῶν αἰτήσεων παροχὰς λαμβάνομεν, καὶ τὰ νῦν σοι προσφεύγομεν, ὁσὸς λαός, ἡ σὴ κληρονομία, τὸ σὸν ποίμνιον, τὸ τῇ τοῦ σοῦ Υἱοῦ κλήσει κατακαλλυνόμενον. Οὐκ ἔστιν ὄντως τῆς σῆς μεγαλειότητος πέρας· οὐκ ἔστι τῆς σῆς ἀντιλήψεως κόρος. Οὐκ ἔστι τῶν σῶν εὐεργεσιῶν ἀριθμός. Οὐδεὶς γὰρ ὁ σωζόμενος εἰ μὴ διὰ σοῦ, παναγία. Οὐδεὶς ὁ τῶν δεινῶν λυτρούμενος, εἰ μὴ διὰ σοῦ, πανάμωμε. Οὐδεὶς ὁ συγχωρούμενος δῶρον εἰ μὴ διὰ σοῦ, πάναγνε. Οὐδεὶς ὁ ἐλεούμενος χάριτι, εἰ μὴ διὰ σοῦ, πάνσεμνε. Ἀνθ᾽ ὧν, τίς σε μὴ μακαρίσει; τὶς μὴ μεγαλυνεῖ; εἰ μὴ κατ᾽ ἀξίαν, ἀλλ᾽ οὖν προθυμότατα, σὲ τὴν δεδοξασμένην, σὲ τὴν μεγαλεῖα σχοῦσαν παρ᾽ αὐτοῦ τοῦ σοῦ Υἱοῦ καὶ Θεοῦ, ὡς μεγάλα καὶ θαυμαστά· ὅθεν σε καὶ γενεαὶ πᾶσαι γεραίρουσιν. Τίς οὕτω τοῦ τῶν ἀνθρώπων γένους μετὰ τὸν σὸν Υἱὸν, ὡς σὺ προνοεῖται; Τίς οὕτως ἀντιληπτικῶς τῶν ἡμετέρων προίσταται θλίψεων; Τίς οὕτως ὀξέως προφθάνων ῥύεται τῶν ὑπερχομένων ἡμῖν πειρασμῶν. Τίς τοσοῦτον, τῶν ἁμαρτωλῶν ἱκεσίαις ὑπερμαχεῖ; Τίς τῶν ἀδιορθώτων κατὰ τοσοῦτον ἀντιφωνητικῶς ὑπεραπολογεῖται; Σὺ γὰρ μητρῴαν ἔχουσαν πρὸς τὸν σὸν Υἱὸν τὴν παῤῥησίαν καὶ τὴν ἰσχύν, ἡμᾶς τοὺς ταῖς ἁμαρτίαις κατακεκριμένους, καὶ μὴ τολμῶντας μηδὲ τὸ ὕψος ἐμβλέψαι τοῦ οὐρανοῦ, σαῖς ἐντεύξεσι καὶ σαῖς μεσιτείαις καὶ σώζεις, καὶ τῆς αἰωνίου λυτροῦσαι κολάσεως. Ὅθεν ὁ θλιβόμενος πρὸς σὲ καταφεύγει· ὁ ἀδικούμενος ἐπὶ σὲ προστρέχει· ὁ τοῖς δεινοῖς συνεχόμενος, τὴν σὴν ἐπικαλεῖται βοήθειαν. Ὅλα τὰ σά, Θεοτόκε, παράδοξα, ὅλα ὑπὲρ φύσιν, ὅλα ὑπὲρ λόγον καὶ δύναμιν. Διὰ τοῦτο καὶ ἡ προστασία σου ὑπὲρ ἔννοιαν. Τοὺς γὰρ ἀπωσμένους, τοὺς ἐκδιωγμένους, τοὺς ἐκπεπολεμωμένους, τῷ σῷ τόκῳ κατήλλαξας καὶ ᾠκείωσας, καὶ υἱοὺς καὶ κληρονόμους πεποίηκας. Σὺ τοὺς καθεκάστην ταῖς ἁμαρτίαις καταποντιζομένους, χεῖρας βοηθείας ἐκτείνουσα ἐξέλκεις τοῦ κλύδωνος. Σὺ τὰς τοῦ πονηροῦ κατὰ τῶν σῶν δούλων ἐπαναστάσεις τῇ κλήσει σου μόνῃ τῇ παναγίᾳ ἀποδιώκουσα διασώζεις. Σὺ τοὺς ἐπικαλουμένους σε ἐκ πάσης ἀνάγκης ἐκ παντοίων πειρασμῶν προφθάνουσα λυτροῦσαι πανάμωμε. Ἀλλ᾽ ὦ στάμνε, ἐξ ἧς τὸ μάνα τῆς ἀναψύξεως, οἱ τοῖς δεινοῖς καυσωθέντες πεπώκαμεν, ὦ τράπεζα, δι᾽ἧς οἱ λιμώττοντες τὸν τῆς ζωῆς ἄρτον ὑπερεπλήσθημεν, ὦ, λυχνία, ὑφ᾽ἧς οἱ ἐν τῷ σκότει καθήμενοι, τὸ μέγα φῶς κατηυγάσθημεν. Ἔχεις ἐκ Θεοῦ τὸν ἐπάξιόν σοι καὶ πρέποντα ἔπαινον. Μὴ ἀπώσῃ δὲ καὶ τὸν ἡμέτερον ἀνάξιον [ἔπαινον], ἀλλ᾽οὖν ἐκ πόθου σοι προσαγόμενον. Μὴ ἀπώσῃ ῥυπαρῶν χειλέων αἶνον πανύμνητε, ἐξ εὐνοίας σοι προφερόμενον. Μὴ βδελύξῃ ἀναξίας γλώσσης λόγον ἱκέσιον. Ἀλλὰ τὸν πόθον ἀντιμετρήσασα θεοδόξαστε, παράσχου ἡμῖν τὴν τὸν ἁμαρτημάτων συγχώρησιν, τῆς αἰωνίου ζωῆς τὴν ἀπόλαυσιν, καὶ πάσης βλάβης τὴν λύτρωσιν. Ἔπιδε ἐξ ἁγίου κατοικητηρίου σου τούτου τὸ περιεστώς σοι πιστότατον ἄθροισμα, τὸ σὲ Κυρίαν καὶ Προστάτιν καὶ Δέσποιναν ἔχειν καταπλουτῆσαν, τὸ σὲ ἐκ ψυχῆς ὑμνῆσαι συνεληλυθός, Θεοτόκε, καὶ ἐπισκοπῇ σου θείᾳ ἐπισκεψαμένη πάσης ἐξελοῦ τούτους συμφορᾶς τε καὶ θλίψεως· παντοίας βλάβης, παντοίας νόσου, παντοίας ἐξάρπασον ἐπηρείας· πάσης χαρᾶς, πάσης ἰάσεως, πάσης χάριτος ἔμπλησον· καὶ ἐν τῇ τοῦ σοῦ Υἱοῦ ἐλεύσει τοῦ φιλανθρώπου Θεοῦ ἡμῶν· ὅτε κριθῆναι πάντες παραστησόμεθα, τῇ κραταιᾷ σου χειρὶ ὡς μητρῴαν ἔχουσα παῤῥησίαν τε καὶ ἰσχύν, τοῦ αἰωνίου ἡμᾶς ἐξαγαγοῦσα πυρός, τῶν αἰωνίων ἐπιτυχεῖν ἀξίωσον ἀγαθῶν· χάριτι καὶ φιλανθρωπίᾳ τοῦ ἐκ σοῦ τεχθέντος Κυρίου ἡμῶν Ἰησοῦ Χριστοῦ· ᾧ ἡ δόξα καὶ τὸ κράτος, νῦν καὶ εἰς τοὺς αἰῶνας τῶν αἰώνων. Ἀμήν.

Rugăciunea a fost tradusă de m. Parascheva Enache, după textul transcris de m. Filotheu Bălan, din manuscrisul grecesc 113 din Biblioteca Academiei Române, f.24v-27v.

Profunzimile teologice ale rugăciunii sfîntului patriarh îl aşează într-una din principalele surse de inspiraţie teologică a operei Sfîntului Grigorie Palama. Din păcate, pînă la ora actuală nu există o ediţie completă a operei Sfîntului Gherman, patriarhul Constantinopolei (715-730). O variantă a rugăciunii de mai sus a fost publicată în lucrarea Paradox Beyond Nature, publicată de Gregory E. Roth în anul 2012, p. 492-497.