„Îl vei iubi pe Domnul Dumnezeul tău din tot cugetul tău, şi din tot sufletul tău şi din toată tăria ta!” (Deuteronom 6:5). Cînd tot cugetul, tot sufletul şi toată puterea omului se afierosesc dragostei lui Dumnezeu, de aici nu‑i mai rămîne omului vreo parte de cuget, de suflet sau de putere ca să iubească altceva. Şi cum – poate întrebi – cum?! Să nu‑i iubesc pe născătorii mei, pe femeia mea, pe copiii mei, pe fraţii mei, pe cei de aproape, pe făcătorii mei de bine, pe voitorii mei de bine, pe prieteni? O, Creştine! – îţi voi răspunde eu –: pe lîngă ceilalţi, ţi s‑a poruncit să‑i iubeşti chiar şi pe înşişi vrăjmaşii tăi. Ci, mai bine decît mine, şi Sfinţitul Teodorit îţi răspunde împreună cu toţi Dascălii Bisericii că da, îi vei iubi şi pe cei zişi, însă după Dumnezeu: „După Dumnezeu se cade a împărţi fiecăruia prinosurile…, căci lucru al dragostei lui Dumnezeu este a le împlini şi pe acestea” (întrebarea a treia la Deuteronom). Da, îi iubeşti şi pe aceia, dar după Acela, şi pentru Acela şi după cît le este de folos şi acelora, şi ţie. Chiar Însuşi Dumnezeu voieşte şi porunceşte iubirea de acest fel, căci şi aceasta se întoarce iarăşi către Dînsul, fiindcă se arată şi se cuprinde întru dragostea Lui. Ascultă mai luminat:

Dragostea către rudenii şi către ceilalţi zişi sau se împotriveşte şi stă împotrivă dragostei către Dumnezeu, sau se învoieşte şi se uneşte cu ea şi iarăşi se aduce la ea şi se uneşte de ea şi atîrnă de ea. Dacă pe aceasta o va urma, atunci dragostea este una, şi cel ce are o asemenea dragoste, fiindcă‑i iubeşte şi pe ceilalţi pentru Dumnezeu şi după voia Lui, prin dragostea lui către aceia Îl iubeşte din tot cugetul, şi din tot sufletul şi din toată puterea sa pe Însuşi Dumnezeu, pe Cel ce aşa voieşte şi porunceşte. Iar dacă [o va urma] pe aceea – dacă întoarcerea prin dragoste a omului către zidiri este o întoarcere de către Ziditorul şi dragostea spre acelea nu se aduce către Acesta, ci se împotriveşte şi surpă dragostea către Acesta, atunci dragostea nu este una şi aceeaşi. Pentru că cele potrivnice nici nu merg împreună către acelaşi sfîrşit, nici (dacă s‑ar întîmpla să meargă împreună) nu se împreună şi nu se unesc, ci se strică şi se surpă una pe alta. Şi cel ce iubeşte aşa – fiindcă nu le iubeşte după Dumnezeu pe celelalte ce sînt supuse dragostei lui, ci împotriva lui Dumnezeu – unul ca acesta nu‑L iubeşte cu adevărat pe Dumnezeu “din tot cugetul, şi din tot sufletul şi din toată puterea sa”. Ci – împărţind şi cugetul, şi sufletul, şi puterea la zidiri – împarte totodată şi dragostea sa şi o smulge de la Făcătorul şi Ziditorul său; şi astfel, hirotonind mulţi domni asupra capului său, nu poate zice cu adeverire şi întru ştiinţă întărită şi temeinică: „Domnul Dumnezeul meu, Domnul unul este.”

Arhiepiscop Evghenie Vulgaris (1716-1806) – Îndeletnicire iubitoare de Dumnezeu. Tîlcuiri la Pentateuh (ediţie îngrijită de Florin Stuparu), ed. Sophia, Bucureşti, 2012, p. 434