Mănăstirea Petru Vodă

Sfîntul Maxim Mărturisitorul şi Sfîntul Diadoh al Fotikeii despre Judecată şi conştiinţă

Cîţi ne-am făcut părtaşi ai sfintei cunoştinţe, negreşit vom da răspuns şi pentru înălţările cele fără de voie; căci am însemnat – zice Dumnezeiescul Iov [14:17] – şi dacă ceva fără de voie am călcat; şi cu dreptate [este], căci de nu ar zăbovi cineva de a pomeni de-a pururea pe Dumnezeu şi de nu s-ar lenevi de sfintele Lui porunci, nu ar cădea în greşeală, sau de voie, sau fără de voie. Aşadar se cade de îndată a aduce Stăpînului mărturisire întinsă a greşelilor celor fără de voie, adică afară de lucrarea canonului celui obişnuit. Căci nu este [cu putinţă], om fiind, a nu greşi cele omeneşti, pînă cînd conştiinţa noastră nu se va adeveri deplin întru lacrimă a dragostei despre iertarea acestora. Căci, zice [1 Ioan 1:9], de vom mărturisi păcatele noastre, credincios este şi drept ca să ne ierte nouă păcatele noastre şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea. Deci se cade a lua aminte neîncetat la simţirea mărturisirii, ca nu cumva conştiinţa noastră să se mintă pe sine, socotind că din destul s-a mărturisit lui Dumnezeu. Că mult mai bună este judecata lui Dumnezeu decît conştiinţa noastră, măcar deşi cineva nimic nu ştie întru sine întru toată adeverirea, după cum prea-înţeleptul Pavel [1 Corintheni 4:3-4] ne învaţă pe noi, zicînd: “Însă nici pe sine-mi nu mă cerc şi mă iscodesc; căci nimic întru sine-mi nu ştiu, dar nu întru aceasta m-am îndreptat. Iar Cel ce mă cearcă şi mă iscodeşte pe mine este Domnul”. Căci dacă nu ne vom mărturisi după cuviinţă şi despre dînsele, în vremea ieşirii noastre vom afla întru înşine oarecare temere nearătată. Şi trebuia şi noi, cei ce iubim pe Dumnezeu, a ne ruga ca afară de toată frica atunci să ne aflăm. Căci cel ce atunci se află întru frică, nu va putea trece cu chip slobod de boierii tartarului. Pentru că aceia au împreună ajutător al răutăţii lor pe temerea sufletului. Iar sufletul care se veseleşte întru dragostea lui Dumnezeu în ceasul dezlegării, pe deasupra tuturor taberelor celor întunecate împreună cu îngerii păcii se aduce, fiindcă s-a într-aripat cu dragostea cea duhovnicească, ca cel ce nelipsit are plinirea Legii – dragostea [Romani 13:10]. Pentru care şi întru venirea Domnului, se vor răpi împreună cu toţi sfinţii care cu o îndrăzneală ca aceasta au ieşit din viaţă [1 Thessaloniceni 4:17]. Iar cei ce fie cîtuşi de puţin se tem în vremea morţii, întru mulţimea tuturor celorlalţi oameni se vor lăsa, ca cei ce sînt sub judecată. Ca prin focul Judecăţii cercîndu-se, să dobîndească moştenirile cele datorate lor după faptele lor de la Bunul nostru Dumnezeu şi Împărat Iisus Hristos. Că El este Dumnezeul dreptăţii şi a Lui este peste noi, cei ce Îl iubim pe Dînsul, bogăţia bunătăţii Împărăţiei Lui, în veac şi întru toţi vecii vecilor. Amin. [Sfîntul Diadoh, capul 100 din cele 100 de capete duhovniceşti]

Tîlcuire a Sfîntului Maxim Mărturisitorul la graiul acestui al 100-lea cap de faţă, cel ce  zice că “prin focul Judecăţii cercîndu-se şi lămurindu-se”,  care s-au întrebat de unii [Întrebări şi nedumeriri, I:10]:

Cei ce au cîştigat desăvîrşirea dragostei către Dumnezeu şi pe aripa sufletului prin faptele bune sus au înălţat-o, după Apostolul, în nor se răpesc [Romani 2:4] şi la Judecată nu merg [1 Thessaloniceni 4:17]. Iar cei ce cu totul desăvîrşit nu au cîştigat-o, ci păcate şi isprăvi au, aceştia în divanul Judecăţii vin. Şi acolo, prin cercarea faptelor celor bune şi a celor rele, ca şi cum arzîndu-se, dacă cumpăna faptelor celor bune se va îngreuia, se curăţesc de muncă.

(traducere de Ieromonahul Ilarion Dascălul, ucenicul Sfîntului Paisie de la Neamţ, comparată cu ediţia grecească a Filocaliei editate de pr. Epifanie Theodoropoulos)

Categories:   Cuvinte de folos

Comments

Sorry, comments are closed for this item.