Mănăstirea Petru Vodă

Moschee sau centru ISIL?!

E ştiut că regulile artificiale (legile politice) determină comportamentul social într-o măsură mult mai mică decât regulile naturale (genetice), iar acestea la rîndul lor într-o măsură mult mai mică decît regulile revelate (religioase). E o evidenţă a ştiinţei sociale, care şi în antichitate, şi în epoci mai noi, nu poate funcţiona fără să ţină seama de această ierarhie a felurilor de legi.

De aceea, ideea construirii unei mari moschei într-un centru al creştinismului est-european intrigă din mai multe aspecte. De obicei, marile moschei se fac în locuri cu însemnătate pentru viaţa lui Mohamed, sau în locuri cu o populaţie musulmană suficient de mare ca s-o necesite. Nu e cazul oraşului Bucureşti, capitala României, în care actualmente locuiesc puţin peste 9.000 de musulmani[1].

În situaţia de faţă, diferenţa teologică, departe de a putea fi estompată prin soluţii de corectitudine politică, n-ar face decît să irite. Nu se poate invoca motivul economico-turistic prin destabilizarea din afară a unei zone în care se trăieşte în cea mai paşnică inter-confesionalitate, nici motivul ecumenist între două credinţe incompatibile, nici motivul cultural într-o ţară non-islamică, nici o competiţie arhitecturală cu Catedrala Mîntuirii Neamului (analogă celei dintre Sfînta Sofia şi Moscheea Albastră din Constantinopol).

Ca impact social, deosebirea între cultul islamic autentic şi terorismul extremist care-l foloseşte ca pretext este o deosebire uriaşă şi nu trebuie confundate. Cultul general islamic este, după etimologia numelui, o credinţă a supunerii faţă de Creator şi a compasiunii, a generozităţii şi a cuviinţei (de altminteri foarte multe elemente au fost preluate integral din creştinism – ştiinţele exacte, filosofia, medicina, vestimentaţia tradiţională, îngenuncherile, obiceiul de a se ruga de mai multe ori în zi şi chiar şi arhitectura moscheilor!) Dacă acest proiect moschee-madrasa ar aparţine cu adevărat comunităţii cultului islamic, s-ar fi conceput în conformitate cu preceptele respectuoase ale Quranului, iar nu cu deziderate declarate oficial de ISIL[2]. Însă contează mai puţin care dintre cele două e cauza proiectului, dacă efectul ar fi acelaşi.

Mitingul de protest de la Bucureşti împotriva construirii moscheii[3], dacă ar fi fost cîtuşi de puţin bine organizat, poate ar fi avut un ecou şi în atenţia Uniunii Europene, a cărei pace şi securitate sunt pasul următor al ofensivei Statului Islamic, după ce o etapă intermediară este dominarea spaţiului balcanic.

Greu cîştigate şi mult preţuite, libertăţile cetăţeneşti sunt întotdeauna apărate de creştinii români prin forme legale de protest. Chiar dacă, ridiculizate de potrivnicii acestor libertăţi[4], protestele par inutile doar fiindcă nu sunt de amploare, ele sunt sinonime cu forma cea mai autentică de apărare a Constituţiei pe care unele hotărâri politice le încalcă – situaţie în care cetăţenii, şi chiar şi monahii, au subliniat neconstituţionalitatea unor atari hotărâri, şi au cerut anularea acestora şi revenirea la măsurile juste.[5]

De câte ori creştinii, adică cei 90% din Stat şi din alegători, fac aceste demersuri paşnice şi legale de atenţionare, presa face brusc amnezie la definiţia cuvântului „democraţie”, acuzând majoritatea de „răzvrătire”, sau „politizare”. Dar răzvrătit e cel care calcă Legea, nu cel care o apără. În ce priveşte libertăţile religioase, nu creştinii politizează Religia, ci politicienii sînt cei ce o tranzacţionează.

Ca şi în cazul altor hotărâri care afectează nemijlocit integritatea naţională şi individuală, trecute cu vederea prin artificii de presă, principalul subiect ocultat în aceste zile (şi prin discuţia despre proiecte islamice bucureştene) este acela al interzicerii istoriei poporului român şi a dreptului la sfinţenie a celor ce deja au murit martiric punîndu-şi sufletul pentru mîntuirea noastră şi pentru viitorul liber şi creştin al acestei ţări. Forma revizuită a OUG 31/2002[6] este cel mai mare afront adus României contemporane. Şi forma revizuită a OUG 31/2002, şi această dezbatere confesională fac parte din discuţiile de maximă importanţă abordate în timpul vacanţelor şi concediilor, inclusiv ale politicienilor…

Un fapt rareori menţionat, dar în realitate mult mai important decît construirea acestei moschei – despre care chiar şeful cultului musulman din România a afirmat că nu este deloc necesară –, este acela al anexării unei şcoli islamice (madrasa) care va pregăti mii de studenţi ai cultului islamic. Indiferent cît de rafinate se vor standardele academice ale studiilor sau cine şi-ar dori o instituţie de o astfel de anvergură, este destul de limpede că apariţia ei are ca scop dezagregarea moştenirii creştine româneşti şi europene. Iniţiatorul unui astfel de proiect îşi vădeşte astfel intenţiile vrăjmaşe, extrem de agresive, care urmăresc dispariţia creştinismului din Europa în aceeaşi măsură în care el este persecutat şi distrus în chiar acest moment în Orientul Mijlociu.

În chestiunea de faţă reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române s-au exprimat deja, echilibrat şi succint[7], dar socotim că este necesar să adăugăm că principiul reciprocităţii ar însemna şi construcţia unei şcoli teologice ortodoxe la fel de mari pe teritoriul turc. Această şcoală ar trebui să fie construită în Constantinopol, şi sugerăm autorităţilor române – care pînă la ora aceasta, deşi au forţat Primăria Bucureştilor să acorde spaţiul ridicării moscheii şi şcolii islamice, nu au primit din partea statului turc nimic în schimb – să ceară în schimb catedrala Sfînta Sofia din Constantinopol, care e gata construită, şi un spaţiu (tot la fel de întins pe cît au pretins pentru proiectul islamic bucureştean) în apropierea vechii catedrale bizantine unde să fie ridicată o universitate teologică ortodoxă finanţată de statul român.

Sau, dacă tot e vorba de restituiri istorice, să se înfiinţeze această academie teologică ortodoxă în fosta Cezaree a Capadociei (Kayseri, în Turcia de astăzi), al cărei locţiitor de tron este însuşi patriarhul României[8], locaş de mare sfinţenie a doi dintre cei Trei Sfinţi Ierarhi şi al câtorva mii de sfinţi capadocieni, ale căror schituri, peşteri, mănăstiri şi lavre, lăsate în degradare naturală, sunt profanate pe zi ce trece mai teribil de „evlavia” musulmană iconoclastă care probabil s-ar simţi datoare să facă acelaşi lucru şi în România.

Cum se poate vorbi de echitate şi reciprocitate, cînd în Turcia, cu toată modernitatea clamată, discriminarea împotriva puţinilor creştini este la nivel de normă şi nici măcar arhiereii ortodocşi nu au voie să poarte haine clericale în public?

Mai e de amintit şi faptul că toate bisericile creştine de pe teritoriul turc (cu excepţia uneia cu o veche protecţie a sultanului), sunt ascunse cu grijă cu ziduri şi grădini ca nu cumva să ofenseze ochiul necreştin, iar marea majoritate care n-au fost deja transformate în moschei sunt permanent închise. Această jalnică realitate cu greu poate da glas vreunui om politic turc să facă tratative cu Statul Român, unde toate cultele religioase au libertate şi respect din partea legii şi a cetăţenilor.

Dacă tot se discută oferte religioase de către oameni politici, ar fi de dorit din partea statului turc privilegiul legislativ analog de a publica şi a distribui în Turcia Sfînta Scriptură şi cărţi de cateheză ortodoxă, apostolică şi patristică, în limba turcă, aşa cum în România se întîmplă de mai mult de 100 de ani cu Quranul[9] şi literatura islamică în limba română, fără vreo piedică din partea cuiva.

E bine ca autorităţile române să-şi amintească faptul că acum 5 ani în Turcia un grup de terorişti islamici au distrus o editură şi o tipografie romano-catolică unde se publica Noul Testament în limba turcă, iar arhiepiscopul romano-catolic care superviza această activitate a fost decapitat, fără ca cineva să fie tras la răspundere şi fără ca instituţia respectivă să-şi poată relua activitatea[10].

Pe aceeaşi linie, statul turc de astăzi încă n-a putut dezminţi că se implică activ în sprijinirea terorismului islamic[11] care în aceste zile distruge sistematic comunităţile creştine dimpreună cu bisericile şi mănăstirile sale din Siria şi Irak.

Credem că este destul de evident prin cele spuse pînă aici că proiectul unei şcoli islamice în România este o utopie cu neputinţă de luat în seamă nici din punct de vedere religios (creştin, mozaic[12] şi chiar islamic[13], culte care s-au exprimat împotriva proiectului), nici din punct de vedere al securităţii române, europene şi mondiale, care ar putea fi puternic afectată de hotărîrea unui fost preşedinte[14] care nu s-a sfiit s-o pericliteze în toate domeniile şi cu toate ocaziile, făcînd o regulă din a acţiona împotriva voinţei poporului român.

E bine să nu se uite că toate popoarele cu care a intrat în contact poporul român – goţi, bulgari, sîrbi, maghiari, ruşi, ucrainieni, cazaci, găgăuzi, etc – s-au încreştinat, şi că Europa de Vest nu s-a islamizat pînă astăzi în principal datorită apărării româneşti, vreme de 1000 de ani.

Diplomaţia domnitorilor români în raporturile lor de bună înţelegere cu Turcia arată că armonia interconfesională se bazează pe respectarea reciprocă a unor limite şi principii. Capitulaţiile pe baza cărora a fost recunoscută autonomia Principatelor Române la 1772 şi 1774[15] conţin interdicţia ridicării vreunei moschei pe teritoriul românesc (Dobrogea a fost singura excepţie admisă după 1877).

Chiar dacă românii sînt cel mai paşnic şi mai ospitalier popor şi chiar dacă vizitatorii islamici ar fi de o cuminţenie exemplară, aceasta nu împiedică cu nimic orchestrarea (a se vedea fosta Iugoslavie şi Siria de astăzi) şi pretextarea, prin această moschee, a unei conflagraţii mondiale din acest nod strategic al arcului carpatic. Este de datoria autorităţilor române şi turce să anuleze un asemenea proiect deosebit de periculos pentru buna aşezare a ambelor ţări şi a lumii.

Este mai mult decît evident că prin promovarea unui proiect islamic în capitala celei mai creştine ţări din Europa[16] se caută cu orice preţ un conflict religios. Îndemnăm pe toţi creştinii acestei ţări la rugăciune fierbinte pentru ca Dumnezeu să ne păzească de toată reaua încercare.

 

la pomenirea Sfîntului Ilie Lăcătuşu, 2015

Mănăstirea Petru Vodă

 

[1] Conform datelor de la recensămîntul din anul 2011: http://metropotam.ro/La-zi/Rezultate-recensamant-2011-pe-Bucuresti-Infografic-art7723859596/

[2] O hartă a viitorului califat islamic conform imaginaţiei teroriştilor ISIL poate fi văzută aici: http://www.mirror.co.uk/news/world-news/isis-declaration-islamic-caliphate-means-3790570. De asemenea, este important de cunoscut declaraţia făcută de unul din teroriştii musulmani din actualul Kosovo: http://www.antena3.ro/externe/statul-islamic-ameninta-ca-va-razbuna-umilinta-musulmanilor-din-balcani-vom-veni-peste-voi-cu-bombe-295893.html.

[3] Luni, 20 Iulie a.c., a fost organizată în centrul Bucureştiului o manifestaţie dedicată proiectului islamic bucureştean: http://www.activenews.ro/stiri-social/200-de-persoane-au-participat-la-protestul-anti-moschee-122062.

[4] Exemplele sînt nenumărate. Merită amintită tăcerea asurzitoare a presei „româneşti” la aflarea rezultatului că 93% din părinţi au cerut studiul creştinismului ortodox în şcolile de stat, dar şi agresivitatea unor ziarişti împotriva unor manifestări perfect legale, precum cea din Martie 2013: http://asociatialibertatearomanilor.ro/plangerecna-moise-guran-isi-dezinformeaza-telespectatorii-in-legatura-cu-mitingul-anticip-din-14-03-2013/

[5] Oferim spre exemplu, numai două materiale alcătuite de Mănăstirea Petru Vodă în ultimele luni: http://manastirea.petru-voda.ro/2015/07/03/scrisoare-deschisa-catre-presedintele-romaniei-in-legatura-cu-oug-312002-si-pl-x-1932014/ şi http://manastirea.petru-voda.ro/2014/11/06/macelarirea-poporului-roman/

[6] Analizată excelent de către Academia Română: http://manastirea.petru-voda.ro/2015/07/09/academia-romana-miscarea-legionara-nu-a-fost-fascista/

[7] A se vedea poziţia purtătorului de cuvînt al Patriarhiei: http://www.evz.ro/patriarhia-iese-la-rampa-in-scandalul-moscheii-din-bucuresti-povestea-lacasului-de-cult-musulman.html

[8] Mai multe amănunte istorice aici: https://cubreacov.wordpress.com/2009/05/28/loctiitor-al-tronului-cezareii-capadociei/

[9] Tradus şi publicat în 1912 de către Silvestru Isopescul.

[10] Ştirea există în limba română: http://www.mediafax.ro/externe/liderul-bisericii-catolice-turce-ucis-intr-un-sacrificiu-ritualic-musulman-6332673

[11] Informaţie publică: http://www.stiripesurse.ro/israelul-critica-dur-turcia-colaboreaza-economic-si-militar-cu-statul-islamic_961110.html şi http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Extern/Europa/Turcia+acuzata+ca+pactizeaza+cu+Statul+Islamic+Soldatii+Ankarei+

[12] Şeful comunităţii evreieşti din România s-a exprimat deja pe această temă: http://www.agerpres.ro/politica/2015/07/08/deputatul-aurel-vainer-construirea-marii-moschei-de-la-bucuresti-nu-este-oportuna-19-20-01

[13] Declaraţia marelui muftiu din România despre extremismul islamic (mai multe la http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Special/Reportaj/Povestea+marii+moschei+de+la+Bucuresti+25+de+ani+de+negocieri+si): „Am încercat din răsputeri să pun punct acestor idei ale Islamului care apar în România. Noi nu avem nevoie de așa ceva în România.”

[14] O scurtă analiză aici: http://radu-tudor.ro/marele-mincinos-basescu-el-a-promis-moschee-in-bucuresti-lui-erdogan/ şi confirmarea oficială a unei înţelegeri mai vechi: „Guvernul român a aprobat concesionarea suprafeței necesare pentru ridicarea moscheii într-unul din cartierele centrale ale Bucureștiului, pe o perioadă de 49 de ani. Construcția ar urma să includă și un complex cu o librărie, o școală de studiu al Coranului și spații de recreere și va avea caracteristicile arhitecturii din era otomană.” (http://www.agerpres.ro/externe/2015/06/25/turcia-va-construi-la-bucuresti-o-moschee-cu-o-capacitate-de-2-000-de-persoane-daily-sabah–05-23-39)

[15] Capitulaţiile au fost recunoscute de Imperiul Otoman în tratatele de la Focșani (iulie-august 1772) și de la Kuciuk Kainargi (10/21 iulie 1774). Contestate de istorici astăzi, ele reprezintă stări de fapt şi adevăruri recunoscute de autoritatea imperială turcească, pe baza cărora s-a putut obţine şi independenţa de la 1877.

[16] Harta religiozităţii europene: https://en.wikipedia.org/wiki/Religion_in_Europe#/media/File:Europe_belief_in_god.svg

Categories:   Comunicate

Comments

Sorry, comments are closed for this item.