Apropos, altă năzdrăvănie: clonarea. Fiindcă tehnica aceasta merge spre pieire, aceasta nu mai e ştiinţă. Ştiinţa este o descoperire care-ţi permite să dăruieşti oamenilor o nouă posibilitate de mergere mai departe. Acum, ştiinţa a devenit tehnologie. Notaţi bine: tehnologie. Adică merge pe acele mecanisme, pe acele modalităţi care să împingă şi, cum să zic?, să imite creaţia. Treaba aceasta este, după părerea mea, luciferică, demonică. Şi ce au început să facă? Concepţie «in vitro», să facă aşa, copii în eprubetă. Clonează! Asta este îngrozitor. Ştiţi ce monstruozitate-i clonatul? Clonatul este a face o făptură fără suflet, fiindcă sufletul este Cuvântul, este Dumnezeu, este chipul Mântuitorului nostru. Noi îl purtăm în noi, dar nu-l ştim, pentru că noi suntem om din afară şi om lăuntric, şi noi nu ne descoperim omul lăuntric decât foarte târziu, dacă-l descoperim!… Îl bănuim, cei care umblăm aşa, pe lângă el, şi am vrea să-l descoperim. Şi-L căutăm pe Mântuitorul şi-L rugăm să vină spre noi. Nu-l rugăm suficient de insistent, căci El ar veni. El a zis: «Bateţi şi vi se va deschide! Căutaţi şi veţi găsi!»

Aşadar, clonarea e un lucru monstruos. Ca să văd în ziarul «Adevărul», că de acolo am eu informaţiile, figuri virtuale, fiinţe virtuale. Ce-o fi asta? Nu ştiam ce-i aia «fiinţe virtuale». Am citit cu atenţie articolele. Erau 4 portrete de femei şi ziceau aşa: Aceste portrete sunt făcute la computer, compuse de computer. Şi noi vrem cu timpul să găsim nişte modalităţi de a le aranja, de a le pune prin nişte mecanisme în mişcare. Şi vrem să facem din ele nişte fiinţe vii, din aceste fiinţe virtuale. Cum erau aceste fiinţe virtuale? Erau nişte doamne, nişte figuri feminine foarte frumuşele, numai că a patra mi-a atras puţin atenţia. Era cam ciudată. Avea coarne. Am rămas absolut siderată, am rămas trăsnită. Adică, una dintre cele 4 figuri, fiinţe virtuale, era demonică. Va să zică, clonăm, deci facem fiinţe fără suflet, fiindcă nu are de unde da suflet. El e făcut în eprubetă. Sufletul îl dă numai Cel de Sus. Va să zică facem din fiinţe virtuale, fiinţe reale şi facem şi demoni. Bun, foarte bine?…

Am ajuns foarte departe. Pe cine provocăm? Cui Îi aruncăm mănuşa? Domnului? Tatălui? Mântuitorului? Sfântului Duh? Cui, din Sfânta Treime, Una în Trei, A-tot-făcătoare de viaţă, făcătoare Treime? Cui aruncăm mănuşa? Sfidăm pe Dumnezeu! Şi e mai mare ruşinea pentru noi, ca oameni.

Eu sunt profund îndurerată de lucrurile care se petrec. Credinţa în Dumnezeu trebuie să fie con-generă, noi să ne naştem cu ea. Şi ne naştem cu ea.

A consemnat Gheorghe SIMON