“După aceea a cunoscut Adam pe Eva, femeia sa, şi ea, zămislind, a născut pe Cain şi a zis: “Am dobândit om prin Dumnezeu”. Apoi a mai născut pe Abel, fratele lui Cain. Abel a fost păstor de oi, iar Cain lucrător de pământ. Iar după cîteva zile, Cain a adus jertfă lui Dumnezeu din roadele pământului. Şi a adus şi Abel din cele întâi-născute ale oilor sale şi din grăsimea lor. Şi a căutat Domnul spre Abel şi spre darurile lui, iar spre Cain şi spre darurile lui n-a căutat. Şi s-a întristat Cain tare şi s-a mîhnit faţa lui. Atunci a zis Domnul Dumnezeu lui Cain: “Pentru ce te-ai întristat şi pentru ce s-a mîhnit faţa ta? Iar de nu vei aduce drept, şi nu vei împărţi drept, ai păcătuit; linişteşte-te, către tine este întoarcerea [lucru]lui şi tu îl vei stăpîni.”Şi a zis Cain către Abel, fratele său: “Să ieşim în câmp!” Iar când erau ei în câmpie, Cain s-a sculat asupra lui Abel, fratele său, şi l-a omorât.” (Facere 4:1-8)

“Cain au scornit întâiu plugăriia şi să hrăniia cu pământul. Avel, cel mai mic, era păstoriu de oi. Şi făcia amândoi fraţii jirtvă lui Dumnedzău, cineş den truda şi dentru agonesâta sa. Iară Dumnedzău priimiia mai bine darul lui Avei, decât a lui Cain, că Avel făcia jirtva sa cu ce era mai bun şi mai ales dentru toată agonesâta lui. Iară Cain făcia cu de ce nu-i era lui de triabă. Deci Dumnedzău pentr-aceia nu suferi jirtva lui Cain; că încă şi la inema sa au fost cu gânduri rele şi cu vicleşug. Iară Avei au fost cu inemă curată pururia cătră Dumnedzău.
Deci Cain, vădzând aşia, începu a purta mânie frăţine-său şi vedia că Dumnedzău adaoge agonesâta lui Avei. Ce să mira cum va face ca să-l omoară, să nu mai fie pre faţa pământului; că până atunci nu era moarte pre pământ. Ci nu ştiia Cain cum va omorî pre frate-său.
Iară odată au venit Avel cu oile pre aproape de unde plugăriia frate-său Cain. Şi era locul pietros, cu stânci, iară oile, unele s-au fost culcat la soare, supt poalele stâncilor; altele au fost păscând, cumu-i obicina. Iară diiavolul s-au făcut în chipul unui ţap şi s-au suit într-o stâncă, sus, şi cu coarneli au împinsu o piatră asupra oilor. Şi s-au prăvălit piatra ş-au lovit pre una den oi şi muri în loc. Iară dac-au vădzut Cain aşia, el ştiu cum va omorî pre frate-său. Ce să dusă şi luă o piatră şi o ascunsă la un loc şi să dusă de găsi pre frate-său şi-l chemă cu voroave, până-l dusă la locul acela unde au fost ascuns acia piatră. Şi luă piatra şi ucisă pre frate-său, acolo, şi-i vărsă sângele, cumu-i arătasă diiavolul. Şi fiace Cain acolea şiapte greşiale naintia lui Dumnedzău: întâi, au mâniiat pre Dumnedzău; al doile, au făcut jiale a mâne-sa; a treia, o au lăsat fără ficioru; a patra, au scurtat dzâlele frăţine-său; a cincea, au spurcat pământul cu sânge; a şiasea, au minţit cătră Dumnedzău; a şaptia, au tăgăduit de cătră Dumnedzău, dzăcând că nu ştie unde-i frate-său”.

Cronograf, (f. 23-23v) (sec. 5-16, trad. în rom. în sec. 17), Ed. Minerva, Bucureşti, 1998