«În vremea aceea va fi un izvor cu apă curgătoare … pentru curăţirea de păcat şi de orice altă întinare.» (Zah. 13:1)

Nu înţelegem bine taina Sfântului Botez, fără să înţelegem, cel puţin în parte, harul şi deci taina apei curăţitoare, cunoscută sub denumirea de agheasmă. Ce ne învaţă Sfânta Scriptură, Sfinţii Părinţi şi Moliftelnicul despre puterea curăţitoare a apei sfinţite?

La întrebarea aceasta nu e greu de răspuns, dacă luăm în ajutor şi de mărturie paremiile, adică părţile alese din Vechiul Testament, care se citesc la Vecernia de la Botezul Domnului şi la sfinţirea cea mare a apei de la Bobotează. La Vecernia Botezului sunt alese a se citi nu mai puţin de treisprezece paremii, care ne ajută să înţelegem temeiurile biblice ale praznicului şi puterea curăţitoare, rostul şi folosul apei şi lucrarea mântuirii. Cea dintâi paremie citită la Vecernia de la Botezul Domnului este din cartea Facerii, capitolul 1, versetele 1-13. Ea ne aminteşte de cele dintâi zile ale creaţiei, când Dumnezeu a făcut cerul şi pământul, lumina şi apa, ca cele dintâi cerinţe ale creaţiunilor din zilele următoare. Apa este, aşadar, ca şi lumina, un dar de la Dumnezeu, fără de care nu putem trăi. Paremia a doua ne aminteşte de trecerea lui Moise cu Israel prin Marea Roşie (Ieş. 14:15-22). Acum ca şi în vremea lui Noe, pentru cei buni (Moise şi Israel) apa devine o putere de mântuire; pentru cei răi (Faraon şi oastea lui) putere de nimicire. Paremia a treia (Ieş. 15:22; 16:1) ne aminteşte de îndulcirea apei Mera (amară) prin cufundarea unui lemn în ea, care ne duce cu gândul la lemnul şi semnul crucii, prin care se sfinţesc apele. Paremiile următoare ne amintesc de câteva treceri minunate prin apa Iordanului: trecerea lui Iacob numai cu toiagul (Fac. 32:1-11), trecerea lui Iosua şi a poporului în Canaan, având înainte preoţii şi chivotul legii (Iosua 3:7-17) şi trecerea lui Ilie şi Elisei (4 Reg. 2:6-14). În alte paremii ni se vorbeşte despre scăparea lui Moise, scos din apa Nilului (Ieş. 2:5-10); despre curăţirea de lepră dregătorului Neeman din Siria în apa Iordanului, după sfatul proorocului Elisei (4 Reg. 5:9-14); despre judecătorul Ghedeon, care prin semnul apei (lâna cu rouă şi fără rouă) este încredinţat că Dumnezeu îl trimite să-şi dezrobească poporul din robia neamurilor vecine (Jud. 6:36-40); despre jertfa lui Ilie de pe Carmel, adusă pe altarul scăldat în apă (1 Reg. 18:30-39); despre curăţirea apei din Ierihon prin Elisei, cu un pumn de sare (2 Reg. 7:19-22). De la proorocul Isaia avem cinci paremii privitoare la puterea apei curăţitoare. Două se citesc la Vecernia Bobotezei şi trei la sfinţirea cea mare a apei. În paremiile de la Vecernie, Isaia anunţă poporului său mântuirea şi-l cheamă la curăţire: «Spălaţi-vă, curăţiţi-vă mâinile voastre pline de sânge… şi de vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, ca zăpada le voi albi, şi de vor fi ca purpura, ca lâna albă le voi face» (Is. 1:15-20). Mântuirea este îndreptarea spre izvoare de apă. În vremea mântuirii nu le va mai fi credincioşilor «nici foame, nici sete şi vântul cel arzător nu-i va atinge, căci cel ce se va milostivi spre ei va fi povăţuitorul lor şi îi va îndrepta către izvoare de apă» (Is. 49:8-15).

Cele mai pătrunzătoare şi mai mişcătoare sunt paremiile proorocului Isaia, care se citesc la sfinţirea cea mare a apei (Is. 35,55:1-13; 12:3-6). Ar trebui să le citim în întregime ca să ne dăm seama de puterea şi frumuseţea lor. Pustiul însetat al sufletului e chemat să se bucure şi ca crinul să înflorească. Vine Dumnezeu Răscumpărătorul la noi – spune proorocul – şi «atunci se vor deschide ochii orbilor şi urechile surzilor vor auzi… Atunci… izvoare de apă vor curge în pustie şi râuleţe pământ însetat. Pământul cel fără de apă se va preface în bălţi şi ţinutul cel însetat izvor de apă ya fi…»; Harul şi cuvântul mântuirii este ca şi ploaia şi zăpada din cer: nu se mai întoarce până nu adapă şi rodeşte pământul (Is. 55:10). Drept aceea, suflete arse de suferinţe şi însetate de har «scoateţi apă din izvoarele mântuirii» (Is. 12:3) şi cântati de bucurie, căci pentru toţi cei răscumpăraţi, va fugi durerea, întristarea şi suspinarea (Is. 35:9-10). Tot proorocul Isaia ne spune că puterea apei curăţitoare vine de la Duhul Sfânt. «Căci – zice Domnul – Eu voi vărsa apă peste pământul însetat şi pâraie de apă în ţinutul uscat. Vărsa-voi din Duhul meu peste odrasla ta şi binecuvântarea mea peste mlădiţele tale» (Is. 44:3). «El, Domnul, va da tărie oaselor tale şi vei fi ca o grădină adăpată, ca un izvor de apă vie, care nu seacă niciodată» (Is. 55:11; Ier. 2:13; Sir. 15:3).

Despre apa cea vie şi despre izvorul ei curăţitor mai avem în Vechiul Testament încă două făgăduinţe, două proorocii care s-au împlinit în Noul Testament. Întâia este la proorocul Iezechil şi a doua la proorocul Zaharia. Dumnezeu prin proorocul Iezechil grăieşte aşa: «Vă voi stropi cu apă curată şi vă veţi curăţa de toate întinăciunile şi,de toţi idolii voştri vă voi curăţa. Vă voi da inimă nouă şi duh nou vă voi da; voi lua din trupul vostru inima cea de piatră şi vă voi da inimă de carne. Pune-voi înlăuntrul vostru Duhul Meu şi voi face ca să umblaţi după cum cer poruncile Mele şi legile Mele le veţi păzi şi le veţi împlini» (Iez. 36:25-27). în proorocia lui Zaharia citim următoarele: «în vremea aceea va fi un izvor cu apă curgătoare – apă vie – pentru casa lui David şi pentru locuitorii Ierusalimului, pentru curăţirea de păcat şi de orice altă întinare» (Zah. 13:1; 14:8). În aceste două profeţii se anunţă vremea Mesiei şi se aminteşte limpede, mai precis decât în toate paremiile din Vechiul Testament, despre apa curăţitoare de păcat şi de orice altă întinare, care este agheasma sau apa sfinţită.

Toate profeţiile şi paremiile amintite ne dau de înţeles rostul apei în lucrarea mântuirii; să ne încredinţăm că apa vie, apa curgătoare unită cu harul lui Dumnezeu, primeşte un dar sfânt, o calitate care întrece şi puterea firească , a apei; primeşte o putere tainică, sfinţitoare, curăţitoare, care poate spăla păcatele şi sfinţi sufletele, trupurile şi casele credincioşilor.

„Stăpâne, iubitorule de oameni, stropeşte şi peste noi,… apă curăţitoare” (Moliftelnic)

În Noul Testament, întrebarea despre apa cu putere curăţitoare şi sfinţitoare, se dezleagă şi se lămureşte în legătură cu Botezul Domnului şi cu taina Sfântului Botez al creştinilor. De ce S-a botezat Domnul nostru Iisus Hristos în apa Iordanului? La întrebarea aceasta Sfânta Evanghelie nu ne răspunde; păstrează o tăcere, cu înţeles. Un răspuns totuşi se cere şi se caută. A fost Botezul Domnului prilejul arătării Preasfintei Treimi? Da. Arătarea aceasta este o întâmplare, un tablou grăitor care ne descoperă în parte, simţurilor şi minţii, taina Preafintei Treimi. Tatăl care grăieşte din cer: Acesta este Fiul Meu cel iubit; Fiul care Se arată ca om şi Duhul Sfânt care Se arată în chip de porumbel. Dar întâmplarea aceasta însoţeşte Botezul Domnului, însă nu-i dezleagă rostul.

A fost botezul Domnului prilejul unei proclamaţii către omenire, ca să ştie că Cel ce S-a botezat în Iordan este Fiul lui Dumnezeu? Da. Un astfel de anunţ s-a făcut şi la Naşterea şi la Schimbarea la Faţă. De ce mai era necesar să se facă şi în pustia Iordanului? S-a botezat Iisus Hristos la treizeci de ani în Iordan, ca să ne arate că şi noi trebuie să ne botezăm la treizeci de ani? Aceasta nu se poate susţine, deoarece nici Evanghelia nu ne-o spune şi nici istoria Bisericii nu ne-o adevereşte. Păgânii se botează la orice vârstă, primesc credinţa în Hristos şi dau semne de pocăinţă pentru păcate, iar copiii creştinilor s-au botezat întotdeauna şi se botează îndată după naştere. A primit Iisus botezul în urma unei porunci din legea Vechiului Testament? Nu. Botezul «cu apă spre pocăinţă» era numai de la Ioan (Mt. 3:11) şi Iisus nu avea trebuinţă de el, căd era fără de păcat şi nu avea trebuinţă de pocăinţă. Porunca Vechiului Testament, a tăierii împrejur, care preînchipuia Botezul (Col. 2:11-13), Mântuitorul o împlinise (Lc. 2:21-24) şi nu mai trebuia repetată. A primit Iisus Hristos botezul în Iordan numai ca să poată da Botezătorul Ioan mărturie că El este Mesia şi ca să Se arate lui Israel (In. 1:31-34)? Nici un astfel de răspuns nu ne poate face să înţelegem de ce Iisus a primit botezul lui Ioan în apa Iordanului. Răspunsul cel bun şi adevărat la întrebarea aceasta lipseşte în Evanghelie, dar îl întâlnim în Fapte[le Apostolilor], în legătură cu taina sfântului Botez.

În Sfânta Evanghelie, Mântuitorul dă Apostolilor şi urmaşilor lor porunca sfântă „să boteze toate neamurile, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Mt. 28:19; Mc. 16:16), căci «de nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu» (In. 3:5). Dar cum se botează oamenii, nu ne învaţă nici Evanghelia, nici scrierile Apostolilor. Lucrarea aceasta ne învaţă Molitftelnicul. In el şe cuprind toate rânduielile după care se slujesc sfintele Taine şi celelalte slujbe rânduite în Biserică. În el aflăm şi răspunsul la întrebarea: de ce S-a botezat Domnul Hristos în apa Iordanului?

În Moliftelnic, la slujba Agheasmei cele mari, se spune lămurit că Iisus Hristos S-a botezat în Iordan ca să sfinţească firea apelor. In troparul al doilea de la începutul acestei slujbe cântăm aşa: „Astăzi firea apelor se sfinţeşte şi se desparte Iordanul, … văzând pe Stăpânul Botezându-Se”. Şi mai lămurit se spune că Iisus Hristos S-a botezat în Iordan ca să sfinţească firea apelor, în rugăciunea pe care o face preotul în taină, la sfinţirea cea mare, când zice: „Doamne, Iisuse Hristoase Dumnezeule,… Care Te-ai umilit până la măsura de rob, Împărate al tuturor, suferit-ai încă şi a Te boteza în Iordan de mâna robului, ca sfinţind firea apelor, Tu Cela Ce eşti fără de păcat, să ne faci nouă calea la naşterea cea de a doua prin apă şi prin Duh şi să ne întorci pe noi la slobozenia cea dintâi. Deci, prăznuind pomenirea acestei taine dumnezeieşti, ne rugăm Ţie, Stăpâne iubitorule de oameni, stropeşte şi peste noi, nevrednicii robii Tăi, după făgăduinţa Ta cea dumnezeiască, apă curăţitoare, darul milostivirii Tale, ca să fie bineprimită bunătăţii Tale cererea, păcătoşilor, pentru apa aceasta; şi printr-însa să se dăruiască nouă şi la tot poporul Tău credincios binecuvântarea Ta, spre slava sfântului şi închinatului Tău Nume”.

Aşadar, Iisus Hristos S-a botezat în Iordan ca să sfinţească firea apelor, să ne dăruiască, după făgăduinţă, apa curăţitoare şi sfinţitoare a sufletelor şi a trupurilor, apa care ne face calea spre naşterea cea de a doua, din apă şi din duh (In. 3:5). Făgăduinţa acestei ape ne este cunoscută prin profetul Isaia, care prevesteşte că Dumnezeu ne va stropi cu apă curăţitoare de toate întinăciunile (Iez. 36:35) şi prin profetul Zaharia, care anunţă că în vremea Mesiei ni se va deschide un izvor de apă vie, curăţitoare de păcate şi de orice altă întinăciune (Zah. 13:1; 14:8). [Despre apa cea vie a harului lui Hristos, vezi: In. 4:10-15; 6:35;7:37; Apoc. 22:1,17 – n. aut.].

Sfinţirea apei simţitoare se face, după cum spune Apostolul, «prin cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune» (1 Tim. 4:4). De aceea, în ectenia cea mare de după citirea Evangheliei, preotul şi poporul se roagă şi cer de la Dumnezeu ca să se sfinţească apa aceasta cu puterea, cu lucrarea şi cu venirea Sfântului Duh, … să se pogoare spre apa aceasta lucrarea cea curăţitoare a Treimii Celei mai presus de fiinţă,… ca să trimită Domnul Dumnezeu binecuvântarea Iordanului şi să sfinţească apa aceasta, … pentru ca să se facă apa aceasta dar de sfinţenie şi curăţire de păcate spre tămăduirea sufletului şi a trupului şi spre tot folosul de trebuinţă, … pentru cei ce o vor lua şi o vor primi spre sfinţirea caselor,… spre curăţirea sufletelor şi trupurilor380.

Rostul curăţitor şi sfinţitor al agheasmei, anunţat şi prefigurat precum am văzut în multe întâmplări şi profeţii din Vechiul Testament, precum şi roadele ei, simt arătate şi în partea ultimă a rugăciunii de la slujba agheasmei celei mari, în care ne rugăm cerescului Tată să o sfinţească prin Duhul Sfânt: „Şi-i dă ei harul mântuirii şi binecuvântarea Iordanului. Fă-o pe dânsa izvor de nestricăciune, dar de sfinţenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, dracilor pieire, de puterile cele potrivnice neatinsă, plină de putere îngerească. Ca toţi cei ce se vor stropi şi vor gusta dintr-însa să o aibă spre curăţirea sufletelor şi a trupurilor, spre sfinţirea caselor şi spre tot folosul de trebuinţă. Că Tu eşti Dumnezeul nostru, Cela ce ai înnoit prin apă şi prin Duh firea noastră cea învechită de păcat. Tu eşti Dumnezeul nostru, Care prin mare şi prin Moise ai slobozit neamul evreiesc din robia lui Faraon. Tu eşti Dumnezeul nostru Care ai despicat piatra în pustie şi au curs ape şi pâraiele s-au umplut de apă, şi pe poporul Tău cel însetat l-ai adăpat. Tu eşti Dumnezeul nostru, Care, cu apă şi cu foc, prin Ilie ai izbăvit pe Israel de rătăcirea lui Baal”.

Din toate cele spuse până aici despre agheasmă şi despre taina şi puterea ei curăţitoare şi sfinţitoare, am înţeles că nu e totuna botezul Domnului şi botezul rânduit de El în Evanghelia şi Biserica Sa. E mare deosebire între aceste două botezuri şi nici o asemănare. Iisus Hristos a primit botezul lui Ioan, numai cu apă; noi primim botezul «din apă şi din Duh» (In. 3:5). Prin botez, Iisus Hristos, Dumnezeu şi Omul Cel fără de păcat, sfinţeşte firea apelor şi ne pregăteşte înnoirea cea prin a doua naştere, din apă şi din duh. Noi, prin botez, ne curăţim de păcat, ne sfinţim şi primim pe Hristos în noi (Gal. 3:27). Prin botezul Său, Hristos pregăteşte apa curăţitoare, împărtăşeşte apei harul Său mântuitor, puterea Sa sfinţitoare, precum prevestiseră proorocii cu veacuri înainte.

Cunoscând toate aceste învăţături despre Botezul Domnului şi despre curăţirea noastră prin agheasmă, să luăm aminte, iubiţi şi dreptcredincioşi creştini. «Să ne apropiem cu inimă curată, întru deplinătatea credinţei, curăţindu-ne prin stropirea inimilor de orice cuget rău şi spălându-ne trupul în apă curată» (Evr. 10:22). Să folosim agheasma, apa sfinţită, la curăţirea şi sfinţirea sufletelor, a trupurilor şi a caselor. Apa lichidă sau gazoasă (aburii), pe cale fizică şi chimică, unită cu săpunul sau cu alte elemente, spală toate trupurile, curăţă toate petele şi întinăciunile. Apa curgătoare, unită cu harul Domnului spală şi curăţă toate sufletele şi toate păcatele. „Deci să luăm apă cu veselie, fraţilor. Că celor ce o iau cu credinţă, se dă nevăzut Duhul de la Hristos Dumnezeu şi Mântuitorul sufletelor noastre” (stihira Aghiasmei celei mari).

Preot Ilarion V. Felea – Spre Tabor, Vol. II – Curăţirea, Ed. Crigarux şi Mănăstirea Petru Vodă, 2007, pag. 287-296