Oda întîi, Glas 6:

Irmos: Ajutor şi acoperitor s-a făcut mie spre mîntuire. Acesta este Dumnezeul meu şi-L voi slăvi pe El, Dumnezeul Părintelui meu, şi-L voi înălţa pe El, căci cu slavă S-a proslăvit. (de două ori)

Pripeală: Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

De unde voi începe a plînge faptele vieţii mele celei ticăloase? Ce începere voi pune, Hristoase, acestei tînguiri de acum? Ci ca un milostiv, dă-mi iertare greşelilor.

Vino, ticăloase suflete, împreună cu trupul tău, de te mărturiseşte la Ziditorul tuturor. Şi te părăseşte de acum de dobitocia cea mai dinainte şi du lui Dumnezeu lacrimi de pocăinţă.

Rîvnind neascultării lui Adam celui întîi zidit, m-am cunoscut pe mine dezbrăcat de Dumnezeu, şi de Împărăţia cea vecuitoare, şi de desfătare, pentru păcatele mele.

Vai, ticăloase suflete! Pentru ce te-ai asemănat Evei celei dintîi? Că ai căzut rău şi te-ai rănit amar, că te-ai atins de pom şi ai gustat cu îndrăzneală mîncare dobitocească.

În locul Evei celei simţite, făcutu-s-a mie Evă înţelegătoare cugetul cel cu poftă trupească, arătîndu-mi cele dulci şi gustînd pururea din băutura cea amară.

După dreptate s-a lepădat Adam din Edem, nepăzind o poruncă a Ta, Mîntuitorule; dar eu ce voi pătimi, nebăgînd seamă totdeauna de cuvintele Tale cele de viaţă?

Covîrşind eu uciderea lui Cain, de bună voie m-am făcut ucigaş conştiinţei sufletului, hrănindu-mi trupul şi oştind asupra lui cu faptele mele cele viclene.

Nu m-am asemănat, Iisuse, dreptăţii lui Avel. Daruri primite nu Ţi-am adus Ţie niciodată, nici fapte Dumnezeieşti, nici jertfă curată, nici viaţă fără prihană.

Precum Cain, aşa şi noi, ticăloase suflete, am adus fapte spurcate Făcătorului tuturor, şi jertfă cu prihană, şi viaţă netrebnică; pentru acestea ne-am şi osîndit dimpreună.

Ziditorule, făcînd lutul viu, ai pus întru mine trup şi oase, şi suflare şi viaţă; ci, o, Făcătorul meu, Izbăvitorul meu şi Judecătorule, primeşte-mă pe mine, cel ce mă pocăiesc.

Mărturisesc Ţie, Mîntuitorule, păcatele pe care le-am făcut şi rănile sufletului şi ale trupului meu, care tîlhăreşte mi-au pus mie asupră cugetele cele ucigătoare din lăuntru.

De am şi greşit, Mîntuitorule, dar ştiu că eşti Iubitor de oameni; baţi cu milă şi Te milostiveşti fierbinte; pe cel ce plînge îl vezi şi alergi ca un Părinte, chemînd pe cel curvar.

Pe mine, cel lepădat înaintea uşilor Tale, Mîntuitorule, măcar la bătrîneţe nu mă lepăda în iad deşert; ci mai înainte de sfîrşit, ca un Iubitor de oameni, dă-mi iertare greşelilor.

Eu sînt cel căzut între tîlhari, în cugetele mele; cu totul sînt rănit acum de dînsele, umplut de bube; ci Tu Însuţi, venind de faţă, Hristoase Mîntuitorule, vindecă-mă.

Preotul, văzîndu-mă mai înainte, m-a trecut, şi levitul, văzîndu-mă gol întru răutăţi, nu m-a băgat în seamă; iar Tu, Iisuse, Cel ce ai răsărit din Maria, venindu-mi de faţă, miluieşte-mă.

Mielule al lui Dumnezeu, Cel ce ai ridicat păcatele tuturor, ridică de asupra mea lanţul cel greu al păcatului, şi ca un Milostiv dă-mi lacrimi de umilinţă.

Vremea este a pocăinţei, vin către Tine, Făcătorul meu; ridică de asupra mea lanţul cel greu al păcatului şi ca un Milostiv dă-mi lacrimi de umilinţă.

Să nu mă urăşti, Mîntuitorule, să nu mă lepezi de la faţa Ta; ridică de asupra mea lanţul cel greu al păcatului, şi ca un Milostiv dă-mi iertare greşelilor.

Alunecările mele cele de voie, şi cele fără de voie Mîntuitorule, cele vădite, şi cele ascunse, cele ştiute şi cele neştiute, toate iertîndu-le ca un Dumnezeu, milostiveşte-te, şi mă mîntuieşte.

Din tinereţe, Mîntuitorule, poruncile Tale le-am lepădat, şi mi-am trecut toată viaţa cu pofte, neîngrijindu-mă şi lenevindu-mă; pentru aceasta strig Ţie, Mîntuitorule: măcar la sfîrşit mîntuieşte-mă.

Bogăţia sufletului cheltuind-o întru păcate, pustiu sînt de bunătăţile bine-credincioşilor, şi flămînzind, strig: Dătătorule de milă, apucînd Tu înainte, îndură-Te de mine.

Înaintea Ta cad, Iisuse; greşit-am Ţie, milostiveşte-Te spre mine. Ridică de asupra mea lanţul cel greu al păcatului, şi ca un Milostiv dă-mi lacrimi de umilinţă.

Să nu intri cu mine la judecată, vădind faptele mele, iscodind cuvintele, şi îndreptînd pornirile; ci cu îndurările Tale trecînd cu vederea răutăţile mele, mîntuieşte-mă, Atotputernice.

Alt canon, al Cuvioasei Maicii noastre Maria Egipteanca, al cărui acrostih în greceşte este: Cuvioasă Marie, tu ne ajută.

Pripeală: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tu-mi dă darul luminător, din osîrdia Ta cea Dumnezeiască de sus, ca să scap de întunericul patimilor, şi să laud cu osîrdie faptele vieţii tale cele frumoase, Marie.

Pripeală: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Plecîndu-te Dumnezeieştilor legi ale lui Hristos, către Dînsul ai mers, lăsînd pornirile desfătărilor cele neoprite, şi toată fapta cea bună foarte cu cucernicie, ca pe una ai săvîrşit.

Pripeală: Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu rugăciunile tale, Andrei, izbăveşte-ne de patimile cele fără de cinste, şi ne arată părtaşi acum Împărăţiei lui Hristos, pe noi cei ce te lăudăm pe tine, slăvite, cu credinţă şi cu dragoste, rugămu-ne.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfîntului Duh. Al Treimii:

Treime mai presus de fiinţă, Căreia ne închinăm întru Unime, ridică de asupra mea lanţul cel greu al păcatului, şi ca o Milostivă, dă-mi lacrimi de umilinţă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Al Născătoarei:

Născătoare de Dumnezeu, nădejdea şi folositoarea celor ce te laudă pe tine, ridică de asupra mea lanţul cel greu al păcatului, şi ca o Stăpînă Curată, mă primeşte pe mine, cel ce mă pocăiesc.

Şi iarăşi se cîntă într-amîndouă stranele Irmosul: Ajutor şi acoperitor…

Oda a doua

Irmos: Ia aminte, Cerule, şi voi grăi şi voi lăuda pe Hristos, Care a venit din Fecioară cu trup. (de 2 ori)

Pripeală: Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

Ia aminte Cerule, şi voi grăi; pămîntule, primeşte în urechi gasul celui ce se pocăieşte lui Dumnezeu şi-L laudă pe Dînsul.

Ia aminte, Dumnezeule, Mîntuitorul meu, cu ochiul Tău cel blînd şi îmi primeşte mărturisirea mea cea călduroasă.

Greşit-am mai mult decît toţi oamenii, singur am greşit Ţie; ci Te îndură, Mîntuitorule, ca un Dumnezeu, spre făptura Ta.

Viforul răutăţilor m-a cuprins, Milostive Doamne; ci, ca lui Petru, tinde-mi şi mie mîna Ta.

Lacrimile curvei, Îndurate, şi eu le vărs înaintea Ta; milostiveşte-Te spre mine, Mîntuitorule, cu milostivirea Ta.

Întunecatu-mi-am frumuseţea sufletului cu dulceţile patimilor şi cu totul toată mintea ţărînă mi-am făcut.

Ruptu-mi-am acum veşmîntul cel dintîi, pe care mi l-a ţesut mie Ziditorul din început, şi pentru aceasta zac acum gol.

Îmbrăcatu-m-am cu haină ruptă, pe care mi-a ţesut-o mie şarpele cu sfătuirea, şi mă ruşinez.

Căutat-am spre frumuseţea pomului, şi mi s-a amăgit mintea, şi acum zac gol şi mă ruşinez.

Lucrat-au pe spatele meu toţi începătorii răutăţilor, lungind asupra mea fărădelegea lor.

Pierdutu-mi-am frumuseţea cea întîi zidită şi buna mea cuviinţă, şi acum zac gol şi mă ruşinez.

Cusutu-mi-a haine de piele păcatul şi mie, golindu-mă de haina cea dintîi ţesută de Dumnezeu.

Îmbrăcat sînt cu îmbrăcăminte de ruşine ca şi cu nişte frunze de smochin, spre vădirea patimilor mele celor din bună voia mea.

Îmbrăcatu-m-am urît cu haină împistrită şi sîngerată, prin curgerea vieţii celei cu patimi şi iubitoare de desfătări.

Întinatu-mi-am haina trupului meu şi am spurcat pe cel după chipul şi după asemănarea Ta, Mîntuitorule.

Căzut-am întru întristarea patimilor şi în stricăciunea cea trupească, şi dintru aceasta acum vrăjmaşul mă necăjeşte.

Viaţă iubitoare de cele pămînteşti, şi iubitoare de averi, prin neînfrînare alegînd eu, Mîntuitorule, cu greu lanţ m-am legat acum.

Împodobitu-mi-am chipul trupului cu îmbrăcăminte de multe feluri de cugete urîte şi mă osîndesc.

Îngrijitu-m-am cu de-adinsul numai de buna podoabă cea din afară, nebăgînd seamă de cortul din lăuntru, cel după chipul lui Dumnezeu.

Chip luînd grozăvia fără de chip a patimilor mele, cu pofte iubitoare de dezmierdare mi-am stricat frumuseţea minţii.

Îngropat-am, Mîntuitorule, cu patimile frumuseţea chipului celui dintîi; ci, precum pe drahmă oarecînd, aşa căutînd mă află.

Greşit-am ca şi curva şi strig Ţie: Însumi am greşit Ţie, primeşte, Mîntuitorule, ca nişte mir şi lacrimile mele.

Alunecat-am ca şi David curveşte şi m-am înnoroit; ci mă spală şi pe mine cu lacrimile mele, Mîntuitorule.

Fii mie Milostiv! strig Ţie, Mîntuitorule, ca vameşul, fii mie milostiv; că nimeni din cei din Adam n-a greşit Ţie precum eu.

Nici lacrimi, nici pocăinţă nu am, nici umilinţă; ci Însuţi Tu acestea, Mîntuitorule, dăruieşte-mi-le ca un Dumnezeu.

Uşa Ta să nu mi-o închizi atuncea, Doamne, Doamne! Ci să o deschizi mie, celui ce mă pocăiesc către Tine.

Iubitorule de oameni, Cel ce voieşti ca toţi să se mîntuiască, Tu mă cheamă ca un bun şi mă primeşte pe mine, cel ce mă pocăiesc.

Ascultă suspinurile sufletului meu şi primeşte picăturile ochilor mei, Doamne, şi mă mîntuieşte.

Al Născătoarei: Preasfîntă Născătoare de Dumnezeu, mîntuieşte-ne pe noi.

Preacurată Fecioară, Născătoarea lui Dumnezeu, ceea ce una eşti prea lăudată, roagă-te cu de-adinsul, să ne mîntuiască pe noi.

Alt canon:

Irmos: Vedeţi, vedeţi, că Eu sînt Dumnezeu, Care am plouat mană şi apă din piatră am izvorît de demult în pustie norodului Meu, cu singură dreapta şi cu tăria Mea.

Pripeală: Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

Vedeţi, vedeţi, că Eu sînt Dumnezeu; ascultă suflete al meu pe Domnul Cel ce strigă şi te depărtează de la păcatul cel mai dinainte, şi te teme ca de un nefăţarnic, şi Judecător, şi Dumnezeu.

Cui te-ai asemănat, mult păcătoase suflete! Vai mie! Lui Cain celui dintîi şi lui Lameh aceluia, cu pietre ucigîndu-ţi trupul cu fapte rele şi omorîndu-ţi mintea cu pornirile cele dobitoceşti.

Pe toţi cei mai înainte de lege trecîndu-i, o, suflete, lui Seth nu te-ai asemănat, nici lui Enos ai urmat, nici lui Enoh cu mutarea, nici lui Noe; ci te-ai arătat sărac de viaţa drepţilor.

Tu însuţi, suflete al meu, ai deschis jghiaburile mîniei Dumnezeului tău, şi ţi-ai înecat trupul ca şi tot pămîntul, şi faptele şi viaţa, şi ai rămas afară de mîntuitoarea Corabie.

«Bărbat am ucis», zice, «spre rană mie, şi tînăr spre vătămare», Lameh plîngînd a strigat; iar tu nu te cutremuri, o, sufletul meu, spurcîndu-ţi trupul şi mintea întinîndu-ţi.

O, cum am rîvnit lui Lameh, ucigătorului celui mai dinainte! Sufletul ca pe un bărbat, mintea ca pe un tînăr, şi ca pe un frate trupul mi-am ucis, ca şi Cain ucigătorul, cu pornirile cele poftitoare de dezmierdări.

Turn te-ai iscodit să zideşti, o, suflete, şi întărire să faci poftelor tale, de n-ar fi oprit Ziditorul sfaturile tale şi de n-ar fi surpat pînă la pămînt meşteşugirile tale.

Plouat-a Domnul oarecînd foc din cer, arzînd fărădelegea cea înfierbîntată a sodomiţilor; iar tu ţi-ai aprins focul gheenei, întru care va să arzi, o, suflete.

Rănitu-m-am, vătămatu-m-am; iată, săgeţile vrăjmaşului au pătruns sufletul meu şi trupul; iată, strigă rănile, şi bubele, şi zdruncinăturile, şi vătămăturile patimilor mele celor de bună voie.

Cunoaşteţi şi vedeţi că Eu sînt Dumnezeu, Cel ce ispitesc inimile şi înfrînez cugetele şi vădesc faptele şi ard păcatele şi judec pe orfan şi pe smerit şi pe sărac.

Pripeală: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tins-ai mîinile tale către înduratul Dumnezeu, Marie, cufundîndu-te întru adîncul răutăţilor, şi ţi-a tins mînă de ajutor cu iubire de oameni ca lui Petru, cercînd cu adevărat întoarcerea ta.

Pripeală: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu toată osîrdia şi cu dragoste ai alergat către Hristos, urînd calea cea dintîi a păcatului, şi în pustiile cele neumblate hrănindu-te şi poruncile Lui cele Dumnezeieşti curat săvîrşind.

Pripeală: Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Vedem, vedem, o, suflete, iubirea de oameni a lui Dumnezeu şi Stăpînului; pentru aceasta mai înainte de sfîrşit să cădem înaintea Lui cu lacrimi strigînd: Cu rugăciunile lui Andrei, Mîntuitorule, miluieşte-ne pe noi.

Slavă… Al Treimii:

Treime fără început, nezidită, nedespărţită Unime, primeşte-mă pe mine, cel ce mă pocăiesc, şi mă mîntuieşte pe mine, cel ce am păcătuit; a Ta zidire sînt, nu mă trece cu vederea, ci mă iartă şi mă izbăveşte de osînda focului.

Şi acum… Al Născătoarei:

Preacurată Stăpînă, Născătoare de Dumnezeu, nădejdea celor ce aleargă la tine şi limanul celor înviforaţi, pe Milostivul, şi Făcătorul, şi Fiul tău, fă-L milostiv şi mie cu rugăciunile tale.

Şi iarăşi se zice, întru amîndouă stranele, irmosul al doilea: Vedeţi, vedeţi…

Oda a treia

Irmos: Pe piatra cea neclintită a poruncilor Tale, Hristoase, întăreşte Biserica Ta. (de două ori)

Pripeală: Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

Foc de la Domnul plouînd oarecînd, a ars Domnul de demult pămîntul Sodomei.

În munte scapă, suflete, ca Lot acela, şi fugi în Sigor.

Fugi de aprindere, o, suflete! Fugi de arderea Sodomei! Fugi de stricăciunea Dumnezeieştii văpăi!

Mărturisescu-mă Ţie, Mîntuitorule, greşit-am, greşit-am Ţie, ci lasă-mi, iartă-mi, ca un Milostiv.

Greşit-am Ţie singur eu, greşit-am mai mult decît toţi; Hristoase, Mîntuitorule, nu mă trece cu vederea.

Tu eşti Păstorul cel Bun, caută-mă pe mine, mielul, şi fiind rătăcit nu mă trece cu vederea.

Tu eşti dulcele Iisus, Tu eşti Ziditorul meu; întru Tine, Mîntuitorule, mă voi îndrepta.

Al Treimii: Preasfîntă Treime, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.

O, Treime-Unime Dumnezeule, mîntuieşte-ne pe noi de înşelăciune, şi de ispite, şi de primejdii!

Al Născătoarei: Preasfîntă Născătoare de Dumnezeu, mîntuieşte-ne pe noi.

Bucură-te, pîntece primitor de Dumnezeu! Bucură-te, scaunul Domnului! Bucură-te, Maica vieţii noastre!

Alt irmos:

Întăreşte, Doamne, pe piatra poruncilor Tale, inima mea cea clintită. Că singur eşti Sfînt şi Domn. (de două ori)

Pripeală: Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

Izvor de viaţă Te-am cîştigat pe Tine, surpătorul morţii, şi strig Ţie din inima mea mai înainte de sfîrşit: Greşit-am, milostiv fii mie şi mă mîntuieşte.

Celor curvari din vremea lui Noe am urmat, Mîntuitorule, moştenind osîndirea acelora, întru cufundarea potopului.

Greşit-am, Doamne, greşit-am Ţie, milostiveşte-Te spre mine! Că nu este cineva între oameni din cei ce au greşit pe care să nu-l fi întrecut cu păcatele.

Lui Ham aceluia, batjocoritorul de tată, urmînd, suflete, n-ai acoperit ruşinea aproapelui, cu faţa înapoi întorcîndu-te.

Blagoslovenia lui Sem nu ai moştenit-o, ticăloase suflete, nici moştenire desfătată n-ai luat ca Iafet în pămîntul iertării.

Din pămîntul Haran, adică din păcat, ieşi, sufletul meu, şi vino la pămîntul care izvorăşte nestricăciune de-a pururea vie, pe care Avraam a moştenit-o.

De Avraam ai auzit, sufletul meu, care şi-a lăsat oarecînd pămîntul părinţilor şi s-a făcut pribeag; ci voirii aceluia urmează.

La stejarul din Mamvri ospătînd patriarhul pe Îngeri, a luat la bătrîneţe vînatul făgăduinţei.

Înţelegînd de Isaac, ticăloase al meu suflete, că tainic s-a jertfit ardere de tot Domnului, urmează voinţei lui.

Auzit-ai, suflete al meu, de Ismail, că s-a gonit ca un fecior din slujnică; trezveşte-te, vezi, ca nu cumva să păţeşti ceva asemenea, curvind.

Agarei celei de demult, egiptencei, te-ai asemănat, suflete, făcîndu-te rob de bună voia ta şi născînd semeţia ca pe un nou Ismail.

Scara lui Iacov o ştii, suflete al meu, care s-a arătat de la pămînt pînă la ceruri; pentru ce n-ai avut treaptă tare buna credinţă?

Preotului lui Dumnezeu şi împăratului celui înstrăinat între oameni de viaţa lumii urmează, adică închipuirii lui Hristos.

Să nu te faci stîlp de sare, suflete, întorcîndu-te înapoi; să te înfricoşeze pilda Sodomei; sus, în Sigor, mîntuieşte-te.

Fugi, suflete al meu, de arderea păcatului, ca şi Lot; fugi de Sodoma şi de Gomora; fugi de văpaia a toată pofta cea dobitocească.

Miluieşte, Doamne, miluieşte-mă, strig Ţie, cînd vei veni cu Îngerii Tăi să răsplăteşti tuturor după vrednicia faptelor.

Rugăciunea celor ce Te laudă pe Tine, Stăpîne, nu o lepăda; ci Te îndură, Iubitorule de oameni, şi dăruieşte iertare celor ce se roagă Ţie cu credinţă.

Pripeală: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cuprins sînt de viforul şi de întreitele valuri ale păcatelor; ci tu, Maică, mîntuieşte-mă acum şi mă du la limanul Dumnezeieştii pocăinţe.

Pripeală: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Aducînd, Cuvioasă, rugăciunea cea cucernică acum către milostivă Născătoarea de Dumnezeu, cu solirea ta deschide-mi Dumnezeieştile tale intrări.

Pripeală: Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu rugăciunile tale, dăruieşte-mi şi mie iertare datoriilor, o, Andreie, arhiereule al Cretei; că tu eşti prea ales învăţător de taină al pocăinţei.

Slavă… Al Treimii:

Treime neamestecată, nezidită, fire fără început, Care eşti lăudată în Treimea Feţelor, mîntuieşte-ne pe noi, care ne închinăm stăpînirii Tale cu credinţă.

Şi acum… Al Născătoarei:

Pe Fiul Cel fără de ani din Tatăl, sub vreme L-ai născut, neştiind de bărbat, Născătoare de Dumnezeu. Minune străină! Că alăptînd, ai rămas fecioară.

Şi iar Irmosul: Întăreşte, Doamne…

Sedealna, alcătuire a lui Iosif, Glas 8:

Podobie: Înviat-ai din morţi…

Luminători de Dumnezeu luminaţi, cei ce singuri aţi fost văzători ai Mîntuitorului, luminaţi-ne pe noi, care sîntem întru întunericul vieţii, ca să umblăm acum ca în zi cu bună cuviinţă întru lumina înfrînării, gonind patimile cele de noapte, şi să vedem luminatele Patimi ale lui Hristos, bucurîndu-ne.

Slavă… Altă Sedealnă, Glas 8:

Podobie: Porunca cea cu taină…

Apostoli cei doisprezece de Dumnezeu aleşi, aduceţi acum rugăciune lui Hristos ca să trecem toţi curgerea Postului, săvîrşind rugăciuni cu umilinţă şi făcînd bunătăţi cu osîrdie; ca întru acest chip să ajungem să vedem Învierea cea slăvită a lui Hristos Dumnezeu, slavă şi laudă aducînd.

Şi acum… Al Născătoarei, acelaşi glas şi Podobie:

Născătoare de Dumnezeu, roagă-te împreună cu Apostolii Fiului şi Cuvîntului lui Dumnezeu Celui necuprins, Ce S-a născut negrăit din tine mai presus de minte, să dăruiască lumii pace curată, şi să ne dea nouă iertare păcatelor mai înainte de sfîrşit, şi să învrednicească pe robii tăi Împărăţiei Cereşti, pentru bunătatea Sa cea prea multă.

Apoi se citeşte viaţa Preacuvioasei Maria Egipteanca, de la jumătate.

Oda a patra

Tricîntarea (fără metanii), Glas 8, facerea lui Iosif:

Irmos: Auzit-am Doamne auzul Tău şi m-am temut, înţeles-am lucrurile Tale şi am slăvit, Stăpîne, puterea Ta.

Pripeală: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Apostolii lui Hristos cei luminaţi, care au vieţuit cu înfrînare, uşurează nouă vremea înfrînării cu Dumnezeieştile lor mijlociri.

Organul cel cu douăsprezece strune, ceata cea Dumnezeiască a ucenicilor, a cîntat cîntare de mîntuire, tulburînd cîntările cele viclene.

Cu ploile Duhului aţi adăpat toată lumea, izgonind, prea-fericiţilor, seceta mulţimii dumnezeilor.

Al Născătoarei: Preasfîntă Născătoare de Dumnezeu, mîntuieşte-ne pe noi.

Mîntuieşte-mă pe mine, cel care mă smeresc, care am vieţuit cu gînd înalt, ceea ce ai născut pe Cel ce a înălţat firea cea smerită, Preacurată.

Altă Tricîntare, acelaşi glas, facerea lui Teodor:

Irmos: Auzit-am Doamne…

Pripeală: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Preacinstită ceată a Apostolilor, îndeamnă-te a ruga pe Ziditorul tuturor ca să ne miluiască pe noi, care te lăudăm pe tine.

Ca nişte lucrători fiind, Apostoli, ai lui Hristos, şi plugărind cu Dumnezeiescul Cuvînt toată lumea, I-aţi adus Lui roduri totdeauna.

Vie v-aţi făcut lui Hristos, Celui cu adevărat iubit; că aţi izvorît vinul Duhului în lume, Apostolilor.

Al Treimii: Preasfîntă Treime, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.

Sfîntă Treime, Care eşti mai presus Stăpînitoare, cea cu un chip Preaputernică, Părinte, Cuvîntule şi Duhule Sfinte, Dumnezeule, Lumină şi Viaţă, păzeşte turma Ta.

Al Născătoarei: Preasfîntă Născătoare de Dumnezeu, mîntuieşte-ne pe noi.

Bucură-te, scaun în chipul focului. Bucură-te, sfeşnic purtător de făclie. Bucură-te, muntele sfinţeniei, chivotul vieţii, cortul cel sfînt al Sfintelor.

Alt irmos, al Canonului cel Mare, Glas 6:

Auzit-a Proorocul de venirea Ta, Doamne, şi s-a temut, că va să Te naşti din Fecioară, şi oamenilor să Te arăţi, şi a grăit: Auzit-am auzul Tău şi m-am temut; slavă puterii Tale, Doamne! (de două ori)

Pripeală: Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

Lucrurile Tale nu le trece cu vederea, zidirea Ta nu o părăsi, drepte Judecătorule; că deşi am greşit eu însumi ca un om, şi mai mult decît tot omul, Iubitorule de oameni, dar ai putere ca un Domn al tuturor a ierta păcatele.

Se apropie, suflete, sfîrşitul, se aproprie şi nu te grijeşti, nu te găteşti; vremea se scurtează, scoală-te; aproape lîngă uşi este Judecătorul; ca un vis, ca o floare trece vremea vieţii. Pentru ce ne tulburăm în deşert?

Deşteaptă-te, o, suflete al meu! Ia seama faptelor tale pe care le-ai făcut, şi le adu pe ele înaintea ochilor tăi, şi picături de-a tale lacrimi slobozeşte; spune cu îndrăzneală faptele şi cugetele tale lui Hristos, şi te îndreptează.

N-a fost în viaţă păcat, nici faptă, nici răutate, în care să nu fi căzut eu, Mîntuitorule, cu mintea şi cu cuvîntul, şi cu voinţa, şi cu gîndul, şi cu ştiinţa, şi cu fapta păcătuind, ca nimeni altul vreodată.

Dintru aceasta m-am judecat, dintru aceasta m-am osîndit eu, ticălosul, adică din conştiinţa mea, decît care nimic nu este în lume mai silnic; Judecătorule, Izbăvitorul meu, şi Cunoscătorule, milostiveşte-Te, şi mă izbăveşte, şi mă mîntuieşte pe mine, robul Tău.

Scara pe care a văzut-o de demult marele între Patriarhi, suflete al meu, este arătarea suirii celei de lucrare, şi a înălţării cunoscătoare; deci, de voieşti să vieţuieşti cu lucrarea, şi cu cunoştinţa, şi cu vederea, înnoieşte-te.

Zăduful zilei a răbdat Patriarhul pentru lipsă şi gerul nopţii a suferit, în toate zilele făcînd cîştigare, păstorind, trudindu-se şi slujind, ca să-şi dobîndească pe amîndouă muierile.

Două muieri să-mi înţelegi lucrarea şi cunoştinţa întru vedere; adică prin Lia – lucrarea, ca pe cea cu mulţi copii; iar prin Rahila, cunoştinţa – ca pe cea cu multă osteneală; că fără de osteneli nici lucrarea, nici vederea nu se va săvîrşi, suflete.

Priveghează, o, suflete al meu, şi stai vitejeşte, ca cel mare între Patriarhi, ca să dobîndeşti lucrarea cu cunoştinţă, ca să te faci minte văzătoare de Dumnezeu, să ajungi norul cel neapus întru vedere şi să te faci neguţător de lucruri mari.

Pe cei doisprezece Patriarhi, născîndu-i marele între Patriarhi, cu taină ţi-a întărit ţie, suflete al meu, scară spre suirea cea de lucrare, pe fiii săi – ca pe un temei, treptele – ca nişte suişuri, prea înţelepţeşte aşezîndu-le.

Lui Isav celui urît asemănîndu-te, suflete, ai dat amăgitorului tău întîia naştere, a frumuseţii celei dintîi; şi de la blagoslovenia cea părintească ai căzut şi îndoit te-ai amăgit, ticăloase, cu lucrarea şi cu cunoştinţa; pentru aceasta acum pocăieşte-te.

Edom s-a chemat Isav, pentru marea înverşunare a amestecării cu muieri. Căci cu neînfrînarea pururea aprinzîndu-se şi cu dezmierdările spurcîndu-se, Edom s-a numit, ce se zice înfierbîntarea sufletului celui iubitor de păcate.

De Iov cel din gunoi auzind, o, suflete al meu, că s-a îndreptat, n-ai rîvnit bărbăţiei aceluia, n-ai avut întărirea gîndului lui, întru toate care ai cunoscut, care ai ştiut, şi în cele ce te-ai ispitit, ci te-ai arătat nerăbdător.

Cel ce era mai înainte pe scaun, acum se vede gol în gunoi, cu răni; cel cu mulţi fii şi slăvit, de năprasnă fără de fii şi de casă lipsit; că socotea gunoiul palat şi rănile mărgăritar.

După vrednicia împărătească fiind îmbrăcat cu diademă şi cu porfiră, omul cel cu multă avere şi dreptul cel îndestulat de bogăţie şi de dobitoace, degrab sărăcind de avere, şi de slavă, şi de împărăţie, s-a stins.

De a fost acela drept şi mai fără prihană decît toţi şi n-a scăpat de cursele şi vicleşugurile înşelătorului, dar tu fiind iubitor de păcate, ticăloase suflete, ce vei face, de se va întîmpla să vină asupra ta ceva din cele negîndite?

Trupul mi-am spurcat, duhul mi-am întinat, peste tot m-am rănit; ci ca un doctor, Hristoase, amîndouă prin pocăinţă le tămăduieşte, spală-le, scaldă-le, curăţeşte-le, Mîntuitorul meu, arată-le mai curate decît zăpada.

Trupul Tău şi Sîngele, răstignindu-Te, pentru toţi Ţi-ai pus, Cuvinte; Trupul, ca să mă înnoieşti, iar Sîngele ca să mă speli. Duhul Ţi-ai dat ca să mă aduci pe mine, Hristoase, Părintelui Tău.

Lucrat-ai mîntuire în mijlocul pămîntului, Îndurate, ca să ne mîntuim; de bună voie pe Lemn Te-ai răstignit, Edemul cel ce se încuiase s-a deschis; cele de sus şi cele de jos, făptura şi toate neamurile mîntuindu-se, se închină Ţie.

Să-mi fie mie scăldătoare Sîngele cel din coasta Ta, împreună şi băutură, şi apa iertării ceea ce a izvorît, ca să mă curăţesc cu amîndouă, ungîndu-mă şi bînd, ca o ungere şi băutură, Cuvinte, cuvintele Tale cele de viaţă.

Gol sînt de a intra în cămară, gol sînt şi de a merge la nuntă, asemenea şi la cină; candela mi s-a stins, ca una fără de untdelemn, cămara mi s-a închis, dormind eu, cina s-a mîncat, iar eu, legîndu-mă de mîini şi de picioare, m-am lepădat afară.

Pahar a cîştigat Biserica Coasta Ta cea purtătoare de viaţă, din care a izvorît nouă îndoit izvorul iertării şi al cunoştinţei, spre închipuirea celei vechi şi a celei noi, a celor două Legi împreună, Mîntuitorul nostru.

Vremea vieţii mele este puţină şi plină de dureri şi de vicleşug; ci întru pocăinţă mă primeşte şi întru cunoştinţă mă cheamă, ca să nu mă fac cîştigare, nici mîncare celui străin; Mîntuitorule, însuţi Tu mă miluieşte.

Falnic sînt acum şi semeţ cu inima, în zadar şi în deşert. Să nu mă osîndeşti împreună cu fariseul; ci mai vîrtos îmi dă smerenia vameşului, Unule Îndurate, Drepte-Judecătorule, şi cu acesta împreună mă numără.

Ştiu, Îndurate, că am greşit de am ocărît vasul trupului meu; ci întru pocăinţă mă primeşte şi întru cunoştinţă mă cheamă, ca să nu mă fac cîştigare, nici mîncare celui străin. Mîntuitorule, Tu Însuţi mă miluieşte.

Însumi idol m-am făcut, spurcîndu-mi sufletul cu patimile; ci întru pocăinţă mă primeşte şi întru cunoştinţă mă cheamă, ca să nu mă fac cîştigare, nici mîncare celui străin. Mîntuitorule, Tu Însuţi mă miluieşte.

N-am auzit glasul Tău, am neascultat Scriptura Ta, Dătătorule de Lege. Ci întru pocăinţă mă primeşte şi întru cunoştinţă mă cheamă, ca să nu mă fac cîştigare, nici mîncare celui străin. Mîntuitorule, Tu Însuţi mă miluieşte.

Pripeală: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Petrecînd viaţă fără de trup, Cuvioasă, fiind cu trup, ai luat mare dar de la Dumnezeu cu adevărat, ca să foloseşti celor ce te cinstesc cu credinţă. Pentru aceasta ne rugăm ţie, izbăveşte-ne pe noi cu rugăciunile tale de toate supărările.

Pripeală: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întru adînc de necuviinţe mari pogorîndu-te, nu te-ai oprit acolo, ci cu preaslăvire arătat te-ai suit cu gînd mai bun la bunătatea cea desăvîrşită prin lucrare, minunînd, Marie, firea îngerească.

Pripeală: Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Andrei, lauda Părinţilor, nu uita rugîndu-te cu rugăciunile tale, stînd lîngă Treimea – Dumnezeirea cea prea-înaltă, ca să ne izbăvim de muncă noi, cei ce cu dragoste te chemăm pe tine, Dumnezeiescul folositor şi podoaba Cretei.

Slavă… Al Treimii:

Nedespărţită în fiinţă, neamestecată în Feţe, Dumnezeu Te cunosc pe Tine, Dumnezeire Una în Treime, ca Ceea ce eşti întocmai cu Împărăţia şi întocmai cu Scaunul; şi strig Ţie cîntarea cea mare ce se cîntă întreit întru cele de sus.

Şi acum… Al Născătoarei:

Şi ai născut, şi fecioreşti, şi ai rămas întru amîndouă cu firea, Fecioară. Cel ce S-a născut înnoieşte legile firii şi pîntecele a născut nesimţind dureri. Dumnezeu unde voieşte se biruieşte rînduiala firii; că face cîte voieşte.

Şi iar se cîntă Irmosul: Auzit-a Proorocul de venirea Ta…

Oda a cincea

Irmos: De noapte mînecînd, Iubitorule de oameni, mă rog luminează-mă, şi mă îndreptează pe mine la poruncile Tale, şi mă învaţă Mîntuitorule, să fac voia Ta. (de două ori)

Pripeală: Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

În noapte viaţa mea mi-am petrecut pururea; că întuneric s-a făcut mie şi negură adîncă noaptea păcatului; ci ca pe un fiu al zilei arată-mă, Mîntuitorule.

Lui Ruvim asemănîndu-mă eu, ticălosul, făcut-am sfat necuvios şi călcător de lege, asupra lui Dumnezeu Celui Înalt, spurcîndu-mi patul meu, precum acela pe al tatălui său.

Mărturisescu-mă Ţie, Hristoase Împărate: Greşit-am, greşit-am, ca mai înainte fraţii lui Iosif, vînzînd rodul curăţiei şi al înţelepciunii.

De cei de un sînge s-a dat, s-a vîndut în robie dulcele suflet cel drept, spre închipuirea Domnului; iar tu, suflete, cu totul te-ai vîndut răutăţilor tale.

Lui Iosif celui drept, şi minţii lui celei curate urmează, ticăloase şi neiscusite suflete, şi nu te spurca cu pornirile cele dobitoceşti, făcînd pururea nelegiuire.

De s-a şi sălăşluit în groapă oarecînd Iosif, Stăpîne Doamne, dar spre închipuirea îngropării şi a sculării Tale a fost aceasta; iar eu ce-Ţi voi aduce Ţie întru acest chip vreodată?

Auzit-ai de sicriul lui Moisi, suflete, cel purtat de apele şi de valurile rîului, că s-a păzit de demult ca într-o cămară, fugind de lucrul cel amar al sfatului lui Faraon.

De ai auzit, ticăloase suflete, de moaşele ce ucideau oarecînd lucrarea curăţiei cea bărbătească fără de vîrstă, suge acum înţelepciunea ca marele Moisi.

Nu ţi-ai omorît mintea, lovind-o, precum marele Moisi pe egipteanul, ticăloase suflete; şi cum te vei sălăşlui, spune-mi, în pustietatea patimilor prin pocăinţă?

În pustietăţi a locuit marele Moisi; vino, dar, suflete, de urmează vieţii lui, ca să te învredniceşti a vedea şi arătarea lui Dumnezeu cea din rug.

Toiagul lui Moisi te închipuieşte, suflete, care a lovit marea şi a închegat adîncul cu însemnarea Dumnezeieştii Cruci; prin care vei putea şi tu să săvîrşeşti lucruri mari.

Aaron a adus lui Dumnezeu foc fără prihană, fără vicleşug; iar Ofni şi Finees, precum tu, suflete, au adus lui Dumnezeu viaţă spurcată şi străină.

Greu la minte m-am făcut, Stăpîne, ca şi Faraon cel cumplit, Ianis şi Iamvri la suflet şi la trup, şi minte înecată! Ci ajută-mi mie.

Cu lut mi-am amestecat mintea eu, ticălosul; spală-mă, Stăpîne, în baia lacrimilor mele, mă rog Ţie, albind haina trupului meu ca zăpada.

De voi cerca lucrurile mele, Mîntuitorule, mă văd pe mine însumi întrecînd pe tot omul cu păcatele; că întru cunoştinţă gîndind am greşit, iar nu întru necunoştinţă.

Milostiveşte-Te, milostiveşte-Te, Doamne, spre zidirea Ta; greşit-am, iartă-mă, Cel ce Însuţi eşti din fire curat şi afară de Tine nimeni altul nu este fără spurcăciune.

Pentru mine ai luat chipul meu, Dumnezeu fiind; arătat-ai minuni vindecînd pe cei leproşi şi întărind pe slăbănogi; curgerea celei ce-i curgea sînge ai oprit-o, Mîntuitorule, cu atingerea de poalele Tale.

Celei ce-i curgea sînge urmează, ticăloase suflete; aleargă, apucă-te de poalele lui Hristos, ca să te izbăveşti de bătăi şi să auzi de la Dînsul: «Credinţa ta te-a mîntuit!»

Celei gîrbovite urmează, o, suflete! Apropie-te, cazi la picioarele lui Iisus ca să te îndrepteze, să umbli drept în căile Domnului.

Deşi eşti fîntînă adîncă, Stăpîne, izvorăşte-mi ape din preacuratele Tale vine, ca bînd, ca şi samarineanca, să nu mai însetez, că izvoare de viaţă izvorăşti.

Siloam să se facă mie lacrimile mele, Stăpîne Doamne, ca să-mi spăl şi eu luminile inimii şi să Te văd cu mintea pe Tine, Lumina cea mai înainte veci.

Pripeală: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu neasemănată dragoste, prea-fericită, dorind să te închini lemnului Crucii, te-ai învrednicit doririi; învredniceşte-mă, dar, şi pe mine ca să dobîndesc slava cea de sus.

Pripeală: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Repejunea Iordanului trecînd, ai aflat odihnă, fugind de dulceaţa trupului cea cu durere; din care şi pe noi ne scoate, Cuvioasă, cu rugăciunile tale.

Pripeală: Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca pe un păstor prea ales, înţelepte Andrei, pe tine cel preacinstit, cu dragoste multă şi cu frică te rog, să dobîndesc mîntuire, şi viaţă veşnică, prin rugăciunile tale.

Slavă… Al Treimii:

Pe Tine, Treime, Te slăvim, pe Unul Dumnezeu: Sfînt, Sfînt, Sfînt eşti Părinte, Fiule, şi Duhule, fiinţă singură prin Sine, Unime căreia pururea ne închinăm.

Şi acum… Al Născătoarei:

Din tine s-a îmbrăcat întru a mea frămîntătură Dumnezeu cel ce a făcut veacurile, Maică Fecioară, ceea ce eşti nestricată şi nu ştii de bărbat şi a împreunat Luişi firea omenească.

Şi iarăşi Irmosul: Dis-de-dimineaţă…

Oda a şasea

Irmos: Strigat-am cu toată inima mea către înduratul Dumnezeu, şi m-a auzit din iadul cel mai de jos, şi a scos din stricăciune viaţa mea. (de două ori)

Pripeală: Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

Lacrimi din ochii mei, Mîntuitorule, şi suspinuri dintru adînc, curat aduc Ţie, strigînd inima mea: Dumnezeule, greşit-am Ţie, milostiveşte-Te spre mine.

Înstrăinatu-te-ai, suflete, de la Domnul tău, ca Datan şi ca Aviron; ci din toată inima strigă: Iartă-mă! Ca să nu te împresoare pe tine prăpastia pămîntului.

Ca o junică sălbăticită asemănatu-te-ai, suflete, lui Efrem; ca o căprioară scapă-ţi viaţa de cursă, într-aripîndu-ţi mintea cu lucrarea şi cu vederea.

Mîna lui Moisi ne va încredinţa pe noi, suflete, cum viaţa cea leproasă Dumnezeu poate a o albi şi a o curăţi; ci nu te deznădăjdui, măcar de eşti şi lepros.

Valurile păcatelor mele, Mîntuitorule, ca în Marea Roşie întorcîndu-se, m-au acoperit degrab, ca oarecînd pe egipteni şi pe voievozi.

Voie slobodă fără pricepere ai avut, suflete, ca şi Israil mai înainte; că, mai mult decît Dumnezeiasca mană, ai ales dobitoceşte lăcomia patimilor cea iubitoare de dulceţuri.

Cărnurile cele de porc, şi căldările, şi bucatele cele egipteneşti, mai vîrtos decît cele cereşti ai ales, suflete al meu; ca şi de demult nemulţumitorul norod în pustie.

Puţurile hanaaneieştilor gînduri mai mult ai cinstit suflete, decît vîna pietrei dintru care izvorul înţelepciunii varsă curgerile cuvîntării de Dumnezeu.

Cînd a lovit Moisi, sluga Ta, piatra cu toiagul, cu închipuire mai înainte a însemnat coasta Ta cea de viaţă făcătoare, din care toţi băutură de viaţă scoatem, Mîntuitorule.

Cearcă, suflete, şi iscodeşte ca Iisus al lui Navi ce fel este pămîntul făgăduinţei şi locuieşte în dînsul cu bună legiuire.

Stai împotrivă şi te osteşte asupra patimilor trupeşti, ca Iisus asupra lui Amalic; biruind pururea gîndurile cele înşelătoare, ca şi pe gavaoniteni.

Treci peste firea cea curgătoare a vremii, ca mai înainte corabia, şi te fă moştenitor pămîntului aceluia al făgăduinţei, suflete, Dumnezeu porunceşte.

Precum ai mîntuit pe Petru, cel ce a strigat: «Mîntuieşte-mă!», aşa apucînd înainte, Mîntuitorule, izbăveşte-mă şi pe mine de fiară tinzîndu-ţi mîna Ta, şi mă scoate dintru adîncul păcatului.

Pe tine Te cunosc liman liniştit, Stăpîne Hristoase; ci apucînd înainte, izbăveşte-mă dintru adîncurile cele neumblate ale păcatului, şi din deznădăjduire.

Eu sînt, Mîntuitorule, drahma cea împărătească pe care ai pierdut-o de demult; ci aprinzînd făclie pe Înainte-mergătorul Tău, Cuvinte, caută şi află chipul Tău.

Pripeală: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca să stingi văpaia patimilor, ai izvorît pururea pîraie de lacrimi, Marie, arzîndu-ţi sufletul; al căror dar dă-mi-l şi mie, robului tău.

Pripeală: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nepătimire cerească ai dobîndit, prin vieţuirea cea prea-înaltă de pe pămînt, Maică; pentru aceasta roagă-te să se izbăvească din patimi, cu rugăciunile tale, cei ce te laudă pe tine.

Pripeală: Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cunoscîndu-te păstor şi arhiereu al Cretei, şi rugător pentru lume pe tine, Andrei, alerg şi strig ţie: Scoate-mă, Părinte, dintru adîncul păcatului.

Slavă… Al Treimii:

Treime sînt neamestecată, nedespărţită, despărţită după Feţe, şi Unime sînt din Fire unită: Tatăl, zice, şi Fiul, şi Dumnezeiescul Duh.

Şi acum… Al Născătoarei:

Pîntecele tău ne-a născut nouă pe Dumnezeu, cu chipul precum sîntem noi; deci ca pe un Ziditor al tuturor roagă-L, Născătoare de Dumnezeu, ca prin rugăciunile tale să ne îndreptăm.

Şi iarăşi Irmosul: Strigat-am cu toată inima mea…

Condac, Glas 6:

Suflete al meu, suflete al meu, scoală! Pentru ce dormi? Sfîrşitul se apropie şi vei să te tulburi. Deşteaptă-te dar, ca să se milostivească spre tine Hristos Dumnezeu, Cel ce este pretutindeni şi toate le plineşte.

Icos:

Cămara cea de doftorie a lui Hristos văzînd-o deschisă şi sănătatea care izvorăşte dintr-însa lui Adam, a pătimit şi s-a rănit diavolul; şi primejduind, s-a tînguit şi a strigat către prietenii săi: Ce voi face Fiului Mariei? Mă ucide Vitleemiteanul, Cel ce este pretutindeni şi toate le plineşte.

Sinaxar

Stihuri:  Dă, Hristoase al meu, acum chip de umilinţă

Celor ce-ţi cîntă acest Mare Canon cu credinţă.

În Joia din săptămîna a cincea a Postului Mare cîntăm Marele Canon, facere a Sfîntului Andrei Criteanul.

Întru această zi, după predania cea de demult, cîntăm rînduiala Marelui Canon. Acest Canon, ce este mai mare cu adevărat decît toate canoanele, cu cuviinţă şi cu bună învăţătură l-a alcătuit şi l-a scris cel dintru Sfinţi Părintele nostru Andrei, Arhiepiscopul Critului, cel ce se numeşte şi Ierusalimitul, care cu neamul se trage din Damasc. Şi cînd a fost de patrusprezece ani ai vîrstei sale, l-au dat la învăţătura gramaticii; şi învăţînd toate învăţăturile şcolilor şi venind la Ierusalim, a luat viaţa monahicească. Şi acolo, cu cuvioşie şi după plăcerea lui Dumnezeu vieţuind întru viaţă lină şi fără tulburare, a lăsat Bisericii lui Dumnezeu, precum şi alte scrieri de folos (spre îndreptarea vieţii omeneşti), aşa şi cuvinte şi canoane multe; şi mai ales întru cuvintele Praznicelor cele de laudă foarte prisosit şi desfătat a fost şi s-a arătat. Deci, pe lîngă alte multe scrieri ale sale, a aşezat şi acest Canon Mare de acum, ce are întru sine foarte mare umilinţă. Că adunînd toată istoria Testamentului Vechi şi Nou şi strîngînd-o la un loc, a alcătuit cîntarea aceasta de acum; adică, de la Adam pînă la singură Înălţarea lui Hristos, şi pînă la propovăduirea Apostolilor. Şi îndeamnă prin Canonul acesta pe tot sufletul ca să iubească tot ce este bine în istorie şi aceea să urmeze, după putere; iar ce este rău, de aceea să se ferească şi pururea să alerge la Dumnezeu, prin pocăinţă, prin lacrimi, prin mărturisirea de păcate şi prin alte lucruri plăcute Lui. Încă aşa de frumos este limpezit în vorbă şi cu tocmeală aşezat, încît este îndestulat a înmuia şi pe însuşi sufletul cel mai împietrit şi a-l deştepta spre umilinţă şi spre întoarcerea la bine, numai de-l cîntă cineva cu inimă umilită şi cu bună chibzuială.

Deci a făcut acest canon cînd şi marele Sofronie, Patriarhul Ierusalimului, a scris viaţa Mariei Egipteanca. Pentru că mare umilinţă şi aceea viaţă ne aduce nouă şi mare mîngîiere dă acelora care au greşit şi greşesc, numai de-ar voi să se depărteze de răutăţi, deci s-a aşezat ca să se cînte întru această zi şi canonul acesteia şi să se citească şi viaţa ei, pentru nişte pricini ca acestea, adică pentru că se apropie Sfîntul Marele Post de sfîrşit, ca oamenii cei ce se află leneşi să nu slăbească dinspre ostenelile şi luptele cele sufleteşti şi ca să nu părăsească cu totul a vieţui cu tocmeală şi cu smerenie. Căci Marele Andrei, cu adevărat ca un învăţător, prin istoriile Marelui Canon spunînd faptele cele bune ale oamenilor celor mari, aşijderea şi întoarcerea celor răi, pe cei ce plinesc bunătăţi îi face mai viteji şi mai îndrăzneţi şi ca să stea tare împotriva celor potrivnici. Iar Sfîntul Sofronie, prin povestirea sa cea desfătată şi frumoasă, îi face aşijderea aşezaţi întru bunătăţi, şi-i îndeamnă spre Dumnezeu şi ca să nu cadă, nici să se deznădăjduiască, adică să nu-şi piardă nădejdea de izbăvirea lor, deşi sînt vînaţi de vreun păcat. Şi cum că este mare bunătatea lui Dumnezeu şi milostivirea spre cei ce voiesc să se întoarcă cu tot sufletul din păcatele cele de mai înainte, pentru aceasta arată luminat istoria ce scrie de Maria Egipteanca.

Însă se zice Canon Mare şi pentru înţelegerea şi cunoştinţa lui; pentru că de prisosit desfătat este făcătorul lui care cu cuviinţă l-a alcătuit şi l-a aşezat. Şi pentru că alte canoane cîte treizeci de tropare şi mai puţine au, iar acesta se suie pînă la două sute cincizeci, fiecare avînd întru sine dulceaţă negrăită. Deci cu socoteală şi cu cuviinţă acest Canon Mare, ce are întru sine mare umilinţă, este pus întru acest Sfînt Mare Post de patruzeci de zile. Acest canon prea-ales şi prea-mare şi viaţa Sfintei Maria întîi le-a adus acest sfînt Părinte al nostru Andrei la Constantinopol atunci cînd a fost trimis de Teodor, Patriarhul Ierusalimului, să fie ajutor la al şaselea sobor. Pentru că atunci, stînd bărbăteşte împotriva monoteliţilor (adică împotriva ereticilor celor ce ziceau o voie în Hristos) încă fiind monah prost s-a împărtăşit cu clirosul bisericii Constantinopolei; după acea, l-au hirotonit diacon într-însa, şi orfanotrof, adică hrănitor de săraci; apoi peste puţin l-au făcut Arhiepiscop al Critului. Mai pe urmă, ajungînd foarte aproape de un loc ce se cheamă Ieriso, în Mitilina, a răposat întru Domnul, foarte bine tocmindu-şi scaunul său. Pomenirea Sfîntului Ierarh Andrei Criteanul se săvîrşeşte pe 4 Iulie.

Cu ale cărui rugăciuni, Hristoase Doamne, miluieşte-ne pe noi. Amin.

După aceasta, cîntăm Fericirile, cu închinăciuni, Glas 6

Stih: Întru împărăţia Ta cînd vei veni, pomeneşte-ne pe noi, Doamne, cînd vei veni întru Împărăţia Ta.

Pe tîlharul mai înainte l-ai făcut, Hristoase, cetăţean Raiului; pe cel ce a strigat pe Cruce către Tine: «Pomeneşte-mă!» Învredniceşte-mă şi pe mine, nevrednicul, pocăinţei acestuia.

Stih: Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăţia cerurilor.

Auzit-ai, suflete al meu, de Manoe cel de demult, că a ajuns la arătare Dumnezeiască şi a luat atunci rodul făgăduinţei din cea stearpă; să urmăm bunei credinţe a acestuia.

Stih: Fericiţi cei ce plîng, că aceia se vor mîngîia.

Rîvnind lenevirii lui Sampson, suflete, ţi-ai tuns slava lucrurilor tale, dîndu-ţi celor de alt neam viaţa cea curată şi fericită, pentru iubirea poftei.

Stih: Fericiţi cei blînzi, că aceia vor moşteni pămîntul.

Cel ce a biruit mai înainte cu falca măgarului pe cei de alt neam, acum se află prădat de patima curviei; ci fugi, suflete al meu, de asemănarea, şi de fapta, şi de slăbirea lui.

Stih: Fericiţi cei ce flămînzesc şi însetoşează de dreptate, că aceia se vor sătura.

Varac şi Ieftae, voievozii, s-au ales judecători lui Israil, cu care împreună şi Devorra cea cu minte bărbătească; deci îmbărbătîndu-te, suflete, cu vitejiile acelora întăreşte-te.

Stih: Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui.

Vitejia Iailei ai înţeles, suflete al meu, care a înţepat pe Sisara mai înainte, şi a făcut mîntuire; auzi parul, prin care ţi se însemnează Crucea.

Stih: Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.

Jertfeşte, suflete, jertfă de laudă, adu fapta cea bună ca o fiică mai curată decît a lui Ieftae şi junghie ca pe o jertfă Domnului tău patimile cele trupeşti.

Stih: Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.

Înţelege, suflete al meu, ce este lîna lui Ghedeon; primeşte rouă din cer şi te pleacă, precum cîinele, de bea apa care curge din Lege prin stoarcerea Scripturii.

Stih: Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a acelora este Împărăţia Cerurilor.

Osînda lui Ili preotul ai luat-o, suflete al meu, pentru lipsa minţii, suferind a lucra întru tine patimile, ca şi acela pe feciorii cei fără de lege.

Stih: Fericiţi veţi fi cînd vă vor ocărî pe voi, şi vă vor prigoni, şi vor zice tot cuvîntul rău împotriva voastră, minţind pentru Mine.

Între judecători, levitul cu socoteală şi-a împărţit femeia la cele douăsprezece neamuri, suflete al meu, ca să vădească spurcăciunea cea fără de lege a neamului lui Veniamin.

Stih: Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri.

Iubitoarea de curăţie, Ana, rugîndu-se, numai buzele şi-a mişcat spre laudă, iar glasul ei nu se auzea; deci, măcar de era şi stearpă, dar a născut fiu vrednic rugăciunii ei.

Stih: Pomeneşte-ne pe noi, Doamne, cînd vei veni întru Împărăţia Ta.

Număratu-s-a între judecători feciorul Anei, Marele Samuil, pe care l-a hrănit Armatem în casa Domnului; aceluia rîvneşte, suflete al meu, şi judecă lucrurile tale mai înainte decît pe ale altora.

Stih: Pomeneşte-ne pe noi, Stăpîne, cînd vei veni întru Împărăţia Ta.

Alegîndu-se David spre împărăţie, ca un împărat s-a uns din corn cu Dumnezeiescul mir; deci şi tu, suflete al meu, de voieşti Împărăţia cea de sus, în loc de mir unge-te cu lacrimi.

Stih: Pomeneşte-ne pe noi, Sfinte, cînd vei veni întru Împărăţia Ta.

Miluieşte zidirea Ta, Milostive; îndură-te spre făptura mîinilor Tale şi iartă tuturor greşiţilor, şi mie, celui ce am trecut poruncile Tale mai mult decît toţi.

Slavă… Al Treimii:

Împreună şi Naşterii celei fără de început şi Purcederii mă închin: Tatălui, Celui ce a născut; slăvesc pe Fiul, Cel ce S-a născut; laud pe Duhul Sfînt, Cel ce străluceşte împreună cu Tatăl şi cu Fiul.

Şi acum… Al Născătoarei:

Naşterii tale celei mai presus de fire ne închinăm, nedespărţind slava cea după fire a Pruncului tău, Născătoare de Dumnezeu; că Cel ce este unul după faţă, se mărturiseşte îndoit după fire.

Oda a şaptea

Irmos: Greşit-am, fărădelege am făcut, nu ne-am îndreptat înaintea Ta, nici am păzit, nici am făcut precum ne-ai poruncit nouă; ci nu ne da pe noi pînă în sfîrşit, Dumnezeul părinţilor. (de două ori)

Pripeală: Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

Greşit-am, păcătuit-am şi am lepădat porunca Ta; că întru păcate m-am zămislit şi am adăugat rănilor mele rană; ci Tu mă miluieşte ca un milosîrd, Dumnezeul Părinţilor.

Cele ascunse ale inimii mele le-am mărturisit Ţie, Judecătorul meu; vezi smerenia mea, vezi şi necazul meu şi ia aminte acum la judecata mea; şi Însuţi mă miluieşte, ca un milosîrd, Dumnezeul Părinţilor.

Saul oarecînd, dacă a pierdut asinii tatălui său, suflete, degrabă a aflat împărăţia după aceasta; ci păzeşte-te să nu greşeşti, alegînd mai cu de-adinsul poftele tale cele dobitoceşti, decît Împărăţia lui Hristos.

David, Dumnezeiescul Părinte, de a şi greşit oarecînd îndoit, suflete al meu, cu săgeata prea-curviei săgetîndu-se şi cu suliţa robindu-se, pentru pedeapsa uciderii, dar tu cu mai grele lucruri boleşti, cu pornirile cele din voia ta.

Împreunat-a David oarecînd nelegiuirea cu nelegiuire, că a amestecat prea-curvia cu uciderea, dar îndoită pocăinţă îndată a arătat; iar tu, suflete, mai viclene lucruri ai făcut, necăindu-te către Dumnezeu.

David oarecînd a însemnat cîntarea, scriind-o ca într-o icoană, prin care îşi mustră fapta ce a lucrat, strigînd: Miluieşte-mă! Că Ţie Unuia am greşit, Dumnezeului tuturor; Însuţi Tu mă curăţeşte.

Purtîndu-se chivotul în car, cînd s-au întors junicile, numai cît s-a atins Zan acela de dînsul, s-a certat de mînia lui Dumnezeu; deci de îndrăzneala aceluia fugind, suflete, cinsteşte bine cele Dumnezeieşti.

Auzit-ai de Avesalom cum s-a sculat împotriva firii; cunoscut-ai faptele lui cele spurcate cu care a batjocorit patul lui David, tatălui său; ci şi tu ai urmat pornirilor lui celor împătimite şi iubitoare de desfătări.

Supus-ai trupului tău vrednicia ta cea nerobită, că alt Ahitofel aflînd tu pe vrăjmaşul, suflete, te-ai plecat sfaturilor lui; ci le-a risipit pe acestea Însuşi Hristos, ca tu să te mîntuieşti adevărat.

Solomon cel minunat şi cel plin de darul înţelepciunii, acesta făcînd vicleşug înaintea lui Dumnezeu oarecînd, s-a depărtat de la Dînsul; căruia şi tu ţi-ai asemănat blestemată viaţa ta, suflete.

De desfătările poftelor sale silindu-se, s-a întinat, vai mie, iubitorul înţelepciunii, făcîndu-se iubitor de muieri curve şi înstrăinat de la Dumnezeu; căruia tu, o, suflete, ai urmat cu mintea, prin dezmierdări spurcate.

Lui Rovoam, celui ce n-a ascultat sfatul tatălui său, ai rîvnit, suflete; împreună şi lui Ierovoam, slugii celei rele, ce s-a lepădat oarecînd; ci fugi de asemănarea lor, şi strigă lui Dumnezeu: Greşit-am, miluieşte-mă!

Necurăţiilor lui Ahav ai rîvnit, suflete al meu, vai mie! Te-ai făcut lăcaş întinăciunilor trupeşti şi vas urît al patimilor. Ci dintru adîncul tău suspină şi spune lui Dumnezeu păcatele tale.

Ars-a Ilie oarecînd pe cei de două ori cîte cincizeci, cînd a junghiat pe proorocii cei de ruşine ai Izabelei, spre mustrarea lui Ahav. Ci fugi, suflete, de asemănarea acestor doi şi te întăreşte.

Încuiatu-s-a ţie Cerul, suflete, şi foamete de la Dumnezeu te-a cuprins, de vreme ce nu te-ai plecat cuvintelor lui Ilie Tesviteanul, ca şi Ahav oarecînd. Ci Saraftencei asemănîndu-te, hrăneşte sufletul Proorocului.

Greşelile lui Manase ţi-ai cîştigat cu voinţa, suflete, punînd ca nişte urîte chipuri patimile şi înmulţind idolii; ci pocăinţei lui rîvnind fierbinte, cîştigă-ţi umilinţă.

Cad înaintea Ta şi aduc Ţie, ca nişte lacrimi, cuvintele mele: Greşit-am, precum nici curva n-a greşit şi am făcut fărădelege ca nimeni altul pe pămînt; ci fie-ţi milă, Stăpîne, de făptura Ta şi iarăşi mă cheamă.

Îngropat-am chipul Tău şi am stricat porunca Ta, toată podoaba mi s-a întunecat şi cu patimile mi s-a stins făclia, Mîntuitorule. Ci, îndurîndu-Te, dă-mi bucurie, precum cîntă David.

Întoarce-Te, căieşte-te, descoperă cele ascunse, grăieşte lui Dumnezeu celui ce ştie toate: Însuţi, Mîntuitorule, Tu ştii cele ascunse ale mele; ci Tu mă miluieşte, precum cîntă David, după mare mila Ta.

Stinsu-s-au zilele mele, ca visul celui ce se deşteaptă; pentru aceasta ca Iezechia lăcrimez pe patul meu, ca să mi se adauge anii vieţii. Dar care Isaie va să stea pentru tine, suflete, fără numai Dumnezeul tuturor?

Pripeală: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Strigînd către Preacurată Maica lui Dumnezeu mai înainte, ai gonit tulburarea poftelor celor cu sila supărătoare şi ai ruşinat pe vrăjmaşul cel ce te-a amăgit. Ci dă-mi acum ajutor întru necazuri şi mie, robului tău.

Pripeală: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe Hristos pe Care L-ai iubit, de Care ai dorit, pentru Care ţi-ai topit trupul, Cuvioasă, roagă-L acum pentru noi, robii tăi, ca fiind milostiv nouă tuturor, să ne dea stare paşnică celor ce-L cinstim pe El.

Pripeală: Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe piatra credinţei întăreşte-mă cu rugăciunile tale, Părinte, îngrădindu-mă cu frica cea Dumnezeiască, şi pocăinţă dăruieşte-mi mie acum, rogu-te, Andreie, şi mă izbăveşte de cursa vrăjmaşilor celor ce mă caută pe mine.

Slavă… Al Treimii:

Treime neamestecată, nedespărţită, de o fiinţă, Unime Sfîntă, Lumini şi Lumină, şi Trei Sfinte, şi Unul Sfînt, se laudă Treimea-Dumnezeu; ci laudă şi proslăveşte, suflete, Viaţă şi Vieţi, pe Dumnezeul tuturor.

Şi acum… Al Născătoarei:

Lăudămu-te, bine te cuvîntăm, închinămu-ne ţie, Născătoare de Dumnezeu, că ai născut pe Unul din Treimea cea nedespărţită, pe Fiul şi Dumnezeu; şi tu singură ne-ai deschis nouă celor de pe pămînt cele cereşti.

Şi iarăşi Irmosul: Greşit-am, fărădelege am făcut…

Oda a opta

Tricîntarea (fără de metanii), Glas 8:

Irmos: Pe Împăratul slavei, Cel fără început, de Care se înfricoşează Puterile cereşti şi se cutremură cetele îngereşti, preoţi, lăudaţi-L, noroade, preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Pripeală: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ca nişte cărbuni ai focului celui fără materie ardeţi patimile mele cele uscăcioase, aprinzînd întru mine acum dorul dragostei celei Dumnezeieşti, Apostoli.

Să cinstim trîmbiţele Cuvîntului cele cu glasuri bune, prin care au căzut zidurile cele neîntărite ale vrăjmaşului şi s-au întărit turnurile cunoştinţei de Dumnezeu.

Sfărîmaţi chipurile patimilor sufletului meu, cei ce aţi sfărîmat capiştile şi idolii vrăjmaşului, Apostoli ai Domnului, cei ce sînteţi biserici sfinte.

Al Născătoarei: Preasfîntă Născătoare de Dumnezeu, mîntuieşte-ne pe noi.

Încăput-ai pe Cel neîncăput din fire, purtat-ai pe Cel ce poartă toate, hrănit-ai cu lapte, Curată, pe Cel ce hrăneşte făptura, pe Hristos dătătorul de viaţă.

Altă tricîntare, Irmos acelaşi:

Pripeală: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu meşteşugirea cea înaltă a Duhului, aţi zidit toată Biserica, Apostoli ai lui Hristos; întru aceasta binecuvîntaţi pe Hristos în veci.

Trîmbiţînd cu trîmbiţa dogmelor au surpat Apostolii toată înşelăciunea idolească, preaînălţînd pe Hristos întru toţi vecii.

Apostoli, cei ce sînteţi bună adunare, păzitori ai lumii, locuitori cereşti, izbăviţi-ne din primejdii pe noi, care vă lăudăm pururea.

Al Treimii: Preasfîntă Treime, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.

Dumnezeiască Stăpînie cea întreit strălucitoare şi prea-luminată, fire întocmai slăvită, şi de un scaun, Părinte A-tot-făcătorule, Fiule şi Duhule cel Dumnezeiesc, pe Tine Te laud în veci.

Al Născătoarei: Preasfîntă Născătoare de Dumnezeu, mîntuieşte-ne pe noi.

Ca pe un Scaun cinstit şi prea înălţat să lăudăm neîncetat, noroade, pe Maica lui Dumnezeu, pe ceea ce singură este după naştere Maică şi Fecioară.

Alt Irmos al Canonului cel Mare, Glas 6:

Pe Cel ce Îl slăvesc Oştile cereşti şi de El se cutremură Heruvimii şi Serafimii, toată suflarea şi zidirea, lăudaţi-L, binecuvîntaţi-L, şi-L prea-înălţaţi întru toţi vecii. (de două ori)

Pripeală: Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

Miluieşte-mă pe mine cel ce am greşit, Mîntuitorule, ridică-mi mintea mea spre întoarcere. Primeşte-mă pe mine cel ce mă pocăiesc; îndură-Te de mine cel ce strig: Greşit-am Ţie, mîntuieşte-mă; nelegiuit-am, miluieşte-mă.

Ilie, cel ce s-a purtat în căruţă, suindu-se în căruţa bunătăţilor s-a înălţat ca spre Cer oarecînd, mai presus de cele pămînteşti; deci la suirea acestuia cugetă, suflete al meu.

Curgerea Iordanului oarecînd a stat de o parte şi de alta, din lovirea cojocului lui Ilie prin Elisei; iar tu, o, suflete al meu, acestui dar nu te-ai învrednicit, pentru neînfrînare.

Elisei, luînd oarecînd cojocul lui Ilie, a luat de la Domnul dar îndoit; iar tu, o, suflete al meu, acestui dar nu te-ai împărtăşit, pentru neînfrînare.

Somaniteanca oarecînd a primit pe cel drept cu gînd bun; iar tu, o, suflete n-ai adus în casă nici străin, nici călător; pentru aceasta tu vei fi lepădat afară de cămara de nuntă, tînguindu-te.

Minţii celei spurcate a lui Ghiezi, pururea te-ai asemănat, ticăloase suflete; a cărui iubire de argint leapăd-o măcar la bătrîneţe. Fugi de focul gheenei, depărtîndu-te de răutăţile tale.

Tu, suflete, lui Ozia rîvnind, lepra lui întru tine îndoit ai luat-o; că cele necuvioase cugeţi şi cele fără de lege faci; lasă cele ce ai şi aleargă către pocăinţă.

De niniviteni ai auzit, suflete, că s-au pocăit către Dumnezeu cu sac şi cu cenuşă; acestora n-ai urmat, ci te-ai arătat mai rău decît toţi cei ce au greşit mai înainte de Lege şi după Lege.

De Ieremia cel din groapa cu noroi ai auzit, suflete, care a plîns cu tînguire cetatea Sionului şi lacrimi a vărsat; urmează vieţii lui celei cu tînguire şi te vei mîntui.

Iona a fugit în Tarsis, cunoscînd mai înainte întoarcerea ninivitenilor. Că a cunoscut ca un Prooroc milosîrdia lui Dumnezeu; pentru aceasta se ferea să nu mintă proorocia lui.

De Daniil ai auzit, o, suflete, cum a astupat gurile fiarelor în groapă; ai înţeles cum tinerii cei ce au fost cu Azaria au stins prin credinţă văpaia cuptorului cea arzătoare.

Pe toţi cei din Legea Veche, i-am adus ţie, suflete, spre pildă; urmează faptelor iubite de Dumnezeu ale drepţilor şi iarăşi fugi de păcatele celor vicleni.

Drepte Judecătorule, Mîntuitorule, miluieşte-mă şi mă izbăveşte de foc şi de groaza ce voi să petrec la judecată, după dreptate; iartă-mă mai înainte de sfîrşit, prin fapte bune şi prin pocăinţă.

Ca tîlharul strig ţie: Pomeneşte-mă. Ca Petru plîng cu amar. Iartă-mă, Mîntuitorule! strig ca vameşul. Lăcrimez ca curva. Primeşte-mi tînguirea, ca oarecînd pe a hananeencii.

Tămăduieşte putrejunea smeritului meu suflet, Mîntuitorule, Unule Tămăduitorule. Pune-mi doctorie vindecătoare, şi untdelemn, şi vin, lucrurile cele de pocăinţă, şi umilinţă cu lacrimi.

Hananeencii şi eu urmînd, strig: Miluieşte-mă, Fiul lui David! Mă ating de poală, ca ceea ce-i curgea sînge. Plîng ca Marta şi ca Maria pentru Lazăr.

Alabastru cu lacrimi turnînd pe capul Tău, Mîntuitorule, ca nişte mir, strig către Tine ca şi curva, ceea ce cerea milă; rugăciune aduc şi cer ca să iau iertare.

Deşi n-a greşit nimeni precum eu, dar încă primeşte-mă, milosîrde Mîntuitorule, şi pe mine, care cu frică mă pocăiesc şi cu dragoste strig: Greşit-am Ţie Unuia, nelegiuit-am, miluieşte-mă.

Milostiveşte-Te, Mîntuitorule, spre zidirea Ta, şi mă caută ca un Păstor pe mine, oaia cea pierdută, şi rătăcit fiind, răpeşte-mă de la lup, şi mă fă oaie întru păşunea oilor Tale.

Cînd vei şedea Judecător ca un milosîrd, şi vei arăta slava Ta cea înfricoşată, Hristoase, o, ce frică va fi atunci! Cuptorul arzînd şi toţi temîndu-se de nesuferită Judecata Ta.

Pripeală: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Maica Luminii celei neapuse, pe tine luminîndu-te, te-a dezlegat de întunericul patimilor; de unde primind tu darul Duhului, luminează Marie pe cei ce te laudă cu credinţă.

Pripeală: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Minune nouă cu adevărat văzînd întru tine, Maică, Dumnezeiescul Zosima s-a spăimîntat; că înger în trup vedea, şi cu totul de minunare s-a umplut, lăudînd pe Hristos în veci.

Pripeală: Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca cel ce ai îndrăzneală către Domnul, Andrei cinstite, lauda Cretei, pe tine te rog: Roagă-te ca să aflu acum dezlegare de legătura fărădelegii prin rugăciunile tale, învăţătorule al pocăinţei şi slava cuvioşilor.

Binecuvîntăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfîntul Duh, Domnul.

Părinte, Cel ce eşti fără început, Fiule, Cel împreună fără început, Mîngîietorule cel bun, Duhule cel drept, Născătorule al lui Dumnezeu-Cuvîntul, Cuvinte al Tatălui celui fără început, Duhule cel viu şi Făcător, Treime – Unime, miluieşte-mă.

Şi acum… Al Născătoarei:

Ca dintr-o vopsea sîngerie s-a ţesut trupul lui Emanuil în lăuntru în pîntecele tău, Preacurată, ceea ce eşti porfiră înţelegătoare; pentru aceasta, Născătoare de Dumnezeu cu adevărat pe tine te cinstim.

Să lăudăm, bine să cuvîntăm, şi să ne închinăm Domnului, cîntîndu-I şi preaînălţîndu-L întru toţi vecii.

Şi iarăşi Irmosul: Pe Cel ce ÎL slăvesc…

Oda a noua

Tricîntare, Glasul 8:

Irmos: Cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu te mărturisim pe tine, Fecioară curată, cei mîntuiţi prin tine, cu cetele cele fără de trupuri mărindu-te pe tine.

Pripeală: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Apostolilor, cei ce v-aţi arătat izvoare de ape mîntuitoare, răcoriţi sufletul meu cel topit de setea păcatului.

Pe mine cel ce înot în noianul pierzării şi acum mă înec, mîntuieşte-mă, Doamne, cu dreapta Ta, ca şi pe Petru.

Ca cei ce sînteţi sarea învăţăturilor celor dulci, uscaţi putrejunea minţii mele şi goniţi întunericul necunoştinţei.

Al Născătoarei: Preasfîntă Născătoare de Dumnezeu, mîntuieşte-ne pe noi.

Ca una ce ai născut Bucuria, dă-mi mie plîngere prin care să pot afla mîngîiere Dumnezeiască Stăpînă, în ziua cea viitoare.

Alt Irmos:

Pe tine, ceea ce eşti mijlocitoare între cer şi pămînt, toate neamurile te mărim; că trupeşte a locuit întru tine plinirea Dumnezeirii, Fecioară.

Pripeală: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu cîntări te mărim pe tine, adunare lăudată a Apostolilor, că v-aţi arătat lumii luminători străluciţi, izgonind înşelăciunea.

Cu mreaja voastră cea evanghelicească vînînd peşti cuvîntători, îi aduceţi pe ei pururea mîncare lui Hristos, fericiţi Apostoli.

Aduceţi-vă aminte de noi, Apostoli, întru rugăciunea voastră cea către Dumnezeu, ca să ne izbăvim din toată ispita, rugămu-vă, cei ce cu dragoste vă lăudăm pe voi.

Al Treimii: Preasfîntă Treime, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.

Pe Tine, Unimea cea în trei Ipostasuri, Părinte, Fiule, împreună cu Duhul, pe un Dumnezeu de-o-fiinţă laud, pe Treimea cea întocmai puternică şi fără de început.

Al Născătoarei: Preasfîntă Născătoare de Dumnezeu, mîntuieşte-ne pe noi.

Pe tine, Născătoare de Prunc şi Fecioară, toate neamurile te fericim, ca cei ce ne-am izbăvit prin tine din blestem; că ai născut pe Domnul, Bucuria noastră.

Alt Irmos al Canonului cel Mare, Glas 6:

Naşterea zămislirii celei fără de sămînţă este netîlcuită; Rodul Maicii celei fără de bărbat este nestricat; că naşterea lui Dumnezeu înnoieşte firile. Pentru aceasta pe tine toate neamurile, ca pe o Maică Mireasă a lui Dumnezeu, cu ortodoxie te mărim. (de două ori)

Pripeală: Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

Mintea s-a rănit, trupul s-a trîndăvit, duhul boleşte, cuvîntul a slăbit, viaţa s-a omorît, sfîrşitul este lîngă uşi. Pentru aceasta, ticălosul meu suflet, ce vei face cînd va veni Judecătorul să cerce ale tale?

Adusu-ţi-am aminte ţie, suflete, de la Moisi facerea lumii, şi toată Scriptura cea aşezată de acela, care îţi povesteşte ţie de cei drepţi şi de cei nedrepţi; din care celor de al doilea, adică celor nedrepţi, iar nu celor dintîi ai urmat, o, suflete, greşind lui Dumnezeu.

Legea s-a făcut neputincioasă, Evanghelia nu lucrează şi toată Scriptura întru tine nu este băgată în seamă; proorocii au slăbit şi tot cuvîntul Celui Drept. Şi rănile tale, o, suflete, s-au înmulţit, nefiind doctor să te vindece pe tine.

Pildele Scripturii celei noi îţi aduc ţie, ca să te ducă pe tine, suflete, spre umilinţă; rîvneşte, dar, drepţilor, iar de păcătoşi te leapădă, şi îmblînzeşte pe Hristos cu rugăciunile, şi cu postul, şi cu curăţia, şi cu smerenia.

Hristos s-a făcut Om, chemînd la pocăinţă pe tîlhari şi pe curve; suflete, pocăieşte-te, că s-a deschis uşa Împărăţiei acum, şi o apucă mai înainte pe dînsa fariseii, şi vameşii, şi preacurvarii, pocăindu-se.

Hristos s-a făcut Om, împreunîndu-Se cu mine prin trup, şi toate cîte sînt ale firii cu voia le-a plinit, afară de păcat, arătîndu-ţi ţie, o, suflete, pilda şi icoana smereniei Sale.

Hristos pe magi i-a mîntuit, pe păstori i-a chemat, mulţimea pruncilor a făcut-o mucenici, pe bătrînul şi pe văduva cea bătrînă i-a slăvit; cărora n-ai rîvnit, suflete, nici lucrurilor, nici vieţii lor, ci vai ţie, cînd vei fi judecat!

Postind Domnul patruzeci de zile în pustie, mai pe urmă a flămînzit, arătînd firea cea omenească. Suflete, nu te lenevi; de ar năvăli asupra ta vrăjmaşul, cu rugăciunea şi cu postul departe îl goneşte de la picioarele tale.

Hristos s-a ispitit, diavolul Îl ispitea, arătîndu-I pietrele ca să se facă pîini; în munte L-a suit să vadă împărăţiile lumii toate într-o clipeală. Teme-te, o, suflete, de înşelăciune; trezveşte-te, roagă-te în tot ceasul lui Dumnezeu.

Turtureaua cea iubitoare de pustie, sfeşnicul lui Hristos, glasul celui ce strigă a glăsuit, propovăduind pocăinţa; Irod a nelegiuit cu Irodiada. Vezi, dar, suflete al meu, să nu te prinzi în cursele celor nelegiuiţi, ci cuprinde pocăinţa.

În pustie a locuit Înainte-mergătorul darului, şi Iudeea toată şi Samaria auzind au alergat şi şi-au mărturisit păcatele lor, botezîndu-se voioşi; cărora tu, suflete, n-ai urmat.

Nunta cinstită este şi patul nespurcat, că Hristos amîndouă le-a blagoslovit mai înainte, ospătîndu-se trupeşte, şi în Cana Galileii la nuntă apa în vin prefăcînd, şi arătînd întîia minune, ca tu să te prefaci, o, suflete.

Hristos a întărit pe slăbănogul cel ce şi-a ridicat patul, şi pe tînărul cel mort l-a sculat, pe fiul văduvei şi pe sluga sutaşului şi, samarinencei arătîndu-Se, a închipuit mai înainte ţie, suflete, închinarea cea întru Duhul.

Pe ceea ce-i curgea sînge a tămăduit-o Domnul cu atingerea de poala Lui; pe cei leproşi i-a curăţit, pe orbi i-a luminat şi pe şchiopi i-a îndreptat; pe surzi, şi pe muţi, şi pe cea gîrbovită la pămînt i-a tămăduit cu cuvîntul, ca tu să te mîntuieşti, ticăloase suflete.

Bolile tămăduind, săracilor bine a vestit Hristos-Cuvîntul. Pe ologi i-a vindecat, împreună cu vameşii a mîncat, cu păcătoşii a vorbit; sufletul fetei lui Iair celei moarte mai dinainte, l-a întors cu atingerea mîinii.

Vameşul s-a mîntuit şi curva s-a înţelepţit, iar fariseul, lăudîndu-se, s-a osîndit. Că vameşul striga: Milostiveşte-Te; şi curva: Miluieşte-mă. Iar fariseul se trufea strigînd: Dumnezeule, mulţumescu-Ţi – şi celelalte graiuri ale nebuniei lui.

Zaheu vameş era, dar s-a mîntuit; şi fariseul Simon s-a smintit, şi curva şi-a luat dezlegările de iertare, de la Cel ce are putere a ierta păcatele; căreia sîrguieşte de-i urmează, suflete.

N-ai rîvnit curvei, o, ticăloase suflete al meu, care, luînd alabastru cu mir, cu lacrimi a uns şi cu părul a şters picioarele Domnului, Care a rupt zapisul păcatelor ei celor de demult.

Cetăţile cărora le-a dat Hristos Buna-Vestire, ştii, suflete al meu, în ce chip au fost blestemate; teme-te de pildă, să nu te faci ca acelea, că asemănîndu-le Stăpînul cu cele din Sodoma, pînă la iad le-a osîndit.

Să nu te arăţi, o, sufletul meu, mai rău pentru deznădăjduire, auzind credinţa hananeencei, pentru care fiica ei cu cuvîntul lui Dumnezeu s-a tămăduit. Strigă din adîncul inimii, ca şi aceea lui Hristos: Fiul lui David, mîntuieşte-mă şi pe mine.

Milostiv fii mie, mîntuieşte-mă, Fiul lui David, miluieşte-mă, Cel ce ai tămăduit cu cuvîntul Tău pe cei îndrăciţi, şi glasul cel milostiv, ca şi tîlharului, grăieşte-mi mie: Amin zic ţie, cu Mine vei fi în rai, cînd voi veni întru slava Mea.

Un tîlhar Te hulea; un tîlhar pe Tine Te teologhisea; că amîndoi împreună pe cruce erau spînzuraţi. Dar, o, mult-milosîrde, ca şi tîlharului celui credincios al Tău, care Te-a cunoscut pe Tine Dumnezeu, deschide-mi şi mie uşa slăvitei Împărăţiei Tale.

Făptura s-a mîhnit văzîndu-te pe Tine răstignit; munţii şi pietrele de frică s-au despicat, şi pămîntul s-a cutremurat, şi iadul s-a golit; şi s-a întunecat lumina zilei, văzîndu-Te pe Tine, Iisuse, cu trupul pe Cruce pironit.

Roade vrednice de pocăinţă să nu ceri de la mine, că tăria mea întru mine a lipsit. Dăruieşte-mi inimă pururea înfrîntă şi sărăcie duhovnicească, ca să-Ţi aduc Ţie acestea ca o jertfă primită, Unule Mîntuitorule.

Judecătorul meu şi Cunoscătorul meu, Cel ce iarăşi va să vii cu îngerii să judeci lumea toată, atunci, văzîndu-mă cu ochiul Tău cel blînd, să Te milostiveşti şi să Te înduri, Iisuse, de mine care am greşit mai mult decît toată firea omenească.

Pripeală: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Toate cetele îngereşti şi adunările omeneşti le-ai spăimîntat cu petrecerea ta cea străină, ca cei fără de trup vieţuind şi firea covîrşind; pentru care ca şi cum ai fi fost fără materie, te-ai suit cu picioarele pe apă, Marie, şi Iordanul ai trecut.

Pripeală: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fă milostiv pe Ziditorul pentru noi, cei ce te lăudăm pe tine, Cuvioasă Maică, să ne izbăvească de răutăţi şi de necazurile care împrejur ne cuprind. Ca izbăvindu-ne de primejdii, să mărim neîncetat pe Domnul, Cel ce te-a slăvit pe tine.

Pripeală: Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Andreie cinstite şi Părinte de trei ori fericite, păstorul Cretei, nu înceta rugîndu-te pentru cei ce te laudă, ca să ne izbăvim de toată mînia, şi necazul, şi stricăciunea, şi de greşeli necuvioase noi, cei ce cinstim pururea pomenirea ta cu credinţă.

Slavă… Al Treimii:

Treime de-o-fiinţă, Unime în trei Ipostasuri, pe Tine Te lăudăm: pe Tatăl slăvind, pe Fiul mărind, şi Duhului închinîndu-ne, unui Dumnezeu într-o fire cu adevărat; Vieţii şi Vieţilor, Împărăţiei celei fără de sfîrşit.

Şi acum… Al Născătoarei:

Cetatea ta păzeşte-o, Preacurată Născătoare de Dumnezeu, că întru tine aceasta cu credinţă împărăţind, întru tine se şi întăreşte, şi prin tine biruind, înfrînge toată ispita, şi robeşte pe vrăjmaşi, şi îndreptează pe supuşii ei.

Şi iarăşi Irmosul: Naşterea zămislirii celei…

Luminînda glasului de trei ori.

La Stihoavnă, Stihira, Glas 8:

Căzînd în căile cele tîlhăreşti, suflete al meu, cumplit te-ai rănit de greşelile tale, dîndu-te vrăjmaşilor celor neînţelegători, ci avînd vreme acum strigă cu umilinţă: Nădejdea celor fără de nădejde, viaţa celor deznădăjduiţi, Mîntuitorule, ridică-mă şi mă mîntuieşte. (de trei ori)

A Mucenicilor:

Cu platoşa credinţei îmbrăcîndu-vă bine şi cu chipul Crucii într-armîndu-vă pe voi, ostaşi viteji v-aţi arătat; tiranilor bărbăteşte aţi stat împotrivă şi înşelăciunea diavolului aţi surpat; biruitori făcîndu-vă, cununilor v-aţi învrednicit; rugaţi-vă pururea pentru noi, ca să se mîntuiască sufletele noastre.

Slavă… Şi acum… A Născătoarei:

Primeşte glasurile robilor tăi, Preacurată Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, şi te roagă neîncetat să se dăruiască nouă pace şi dezlegare de păcate.

(editat la Mănăstirea Petru Vodă şi publicat în cartea Rugăciunile Postului Mare, ed. Egumeniţa, 2003)