Mănăstirea Petru Vodă

Tîlcuirea Sfîntului Theofylact de Ohrida la Apostolul din Vinerea săptămînii a cincea după Înviere

Tîlcuirea Sfîntului Theofylact de Ohrida la Apostolul din Vinerea săptămînii a cincea după Înviere (Fapte 15:5-12)

„Dar unii din eresul fariseilor care trecuseră la credinţă (…)”

Nu credincioşii din „neamuri” cereau să se taie împrejur şi să facă celelalte lucruri trupeşti ale Legii, ci credincioşii din iudei. Pe care, ca pe nişte cugetători ai Legii celei vechi, ucenicii nu i-au primit, măcar că ei înşişi erau din tăierea împrejur. Căci nu a lor voie căutau să şi-o întărească, ci pe aceea folositoare de obşte.

„Şi Apostolii şi bătrînii s-au adunat ca să cerceteze despre acest cuvînt.”

Şi aici se poate să socotim iar că Apostolii aveau şi altă vrednicie care-i covîrşea pe bătrîni. Pentru aceea, nu i-a luat şi nu i-a cuprins pe dînşii împreună cu bătrînii, ca să-i însemneze pe toţi cu nume de obşte.

„Bărbaţi fraţi, voi ştiţi (…)”

Vezi că Petru era dintru început despărţit de lucrul acesta, deşi pînă atunci petrecea iudaiceşte. Şi zice: „voi ştiţi”, căci erau poate de faţă şi cei ce-l învinuiseră mai-nainte, în vremea lui Corneliu, şi cei ce au intrat cu dînsul în casa aceluia, şi pentru aceasta îi aduce pe dînşii martori. Dar ce este acest cuvînt: „Dumnezeu a ales întru noi”? Adică: „în Palestina”, sau: „fiind voi de faţă”. Şi, zicînd: „prin gura mea”, arată că printr-însul grăieşte Dumnezeu, că el nu zice nimic omenesc.

„Şi Dumnezeu, Cunoscătorul de inimi, a mărturisit pentru ei, dîndu-le Duhul Sfînt (…)”

Îi suie pe dînşii către duhovniceasca mărturie.

„Şi nimic n-a osebit între noi şi ei, curăţind inimile lor prin credinţă.”

Nici o deosebire – zice – nu este între credincioşi – ori Iudei, ori Elini de sînt – acolo unde credinţa face curăţirea păcatelor, care ies de la inimă. Iar curăţirea aceasta se aseamănă tăierii împrejur. În locul tăierii împrejur celei trupeşti, s-a dat tăierea împrejur cea duhovnicească, ce le curăţeşte pe cele ascunse prin credinţa întru Hristos. Dar ce este acest cuvînt: „de ce-L ispitiţi pe Dumnezeu”? Zice: De ce-L ispitiţi, ca şi cum nu ar putea să ne mîntuiască prin credinţă? – adică: Pentru ce nu credeţi lui Dumnezeu? – căci lucru al necredinţei este să se mai ţină de cele ale Legii.

„Acum dar, de ce (…) vreţi să puneţi pe grumazul ucenicilor un jug pe care nici părinţii noştri, nici noi n-am putut să-l purtăm? Ci, prin darul Domnului nostru Iisus Hristos, credem că ne vom mîntui (…)”

Cu adevărat, însărcinătoare era Legea celor dintru Israil, şi o mărturisesc aceasta şi ucenicii. Şi Însuşi Mîntuitorul ne-a învăţat aceasta: „Veniţi către Mine, toţi cei osteniţi şi însărcinaţi, şi Eu vă voi odihni pe voi. (…) căci jugul Meu e blînd şi sarcina Mea e uşoară!” (Matei 11:28, 30), „osteniţi şi însărcinaţi” arătîndu-i pe cei de sub Lege. Şi S-a numit pe Sine-Şi „blînd”, fiindcă Legea nu avea blîndeţe. Asemenea este cuvîntul acela: „În dar sînteţi mîntuiţi, prin credinţă, şi aceasta nu de la sine-vă; darul e al lui Dumnezeu” (Efeseni 2:8). Deci înainte, Legea îi mîntuia pe cei ce le-ar fi păzit pe toate ale ei, iar acum darul Domnului îi mîntuieşte şi fără de păzirea vieţuirii [trupeşti] după Lege, prin credinţă.

Comments

Sorry, comments are closed for this item.