Că se cade rugăciunea a o pune mai înainte de toate. CAP I

Toata fapta, iubitule, şi tot cuvântul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, îndreptar este al bunei credinţe şi al faptei bune. Că pentru aceasta s-a şi întrupat, ca într-o icoană zugrăvindu-ne nouă buna credinţă şi fapta bună, ca după putinţă fiecarele şi fiecarea privind, să râvnim chipului celui dintâi. Că pentru aceasta poartă trupul nostru, ca şi noi petrecerea Lui, pe cât este cu putinţă, să urmăm. Tu dar când vei auzi cuvânt sau faptă a Lui, nu fieştecum, prost, şi cum s-ar fi întâmplat, să auzi, ci intră în lăuntru întru adâncul privirilor; fă-te părtaş celor ce s-au dat prin învăţătură cu taină. Că Marta primeşte pe Domnul, şi Maria şade lângă picioarele Lui [Marta 10:39]. Şi întru amândouă surorile buna osârdie; fă însă deosebire între lucruri. Că Marta slujea, gătind cele spre primirea trebuinţei Lui celei trupeşti; iar Maria, şezând lângă picioarele Lui, asculta cuvintele Lui. Una dar odihnea pe Cel ce se vedea, iar cealaltă slujea Celui nevăzut. Că era cu adevărat şi om şi Dumnezeu cel de faţă, acelaşi stăpân osârdia amândorura muierilor a primit-o; dar Marta, de osteneală strâmtorându-se, se ruga Domnului să se facă mijlocitor, ca să ia lângă sine şi pe sora ajutătoare slujbei: «Zi-i – zice – ei, ca sculându-se, să slujească împreună cu mine». Iar Domnul către dânsa: «Marto, Marto, te grijeşti şi spre multe te sileşti, ci un lucru trebuieşte. Că Maria partea cea bună şi-a ales, care nu se va lua de la dânsa» [Luca 10:40-41]. Că nici pentru aceasta n-am venit, ca pe aşternuturi moi să şedem, şi pântecele să-l hrănim, ci am venit ca pe voi să vă hrănim cu cuvântul adevărului şi cu vederea tainelor”. Pe una dar n-a oprit-o de la cele ce făcea; iar pe cealaltă a lăudat-o pentru acelea la care lua aminte. Deci vezi-mi pe cele două părţi prin cele două muieri aducându-se în lăuntru. Pe una mai mică, fiindcă a ales slujba cea mai trupească, totuşi şi pe aceasta prea de trebuinţă; iar pe cealaltă mai mare şi mai duhovnicească, fiindcă s-a suit la privirea tainelor. Acestea, tu, ascultătorule, duhovniceşte le ia, şi ceea ce voieşti alege. De vrei să slujeşti, slujeşte în numele lui Hristos. Că El zicea: «Încât aţi făcut unuia dintru aceşti fraţi ai Mei prea mici, Mie mi-aţi făcut» [Matthei 25:40]. Că ori de primeşti străini, ori de odihneşti săraci, ori de te pleci cu milostivire către cei ce se află în dureri, ori de dai mână de ajutor celor ce sunt în nevoi şi în primejdie, ori de slujeşti la bolnavi, toate asupra Sa Hristos le primeşte. Iar de vrei să râvneşti Mariei, care a lăsat slujba trupului şi s-a suit la privirea duhovniceştilor vederi, curat să săvârşeşti lucrul. Părăseşte trupul, lasă lucrarea de pământ, şi facerea de bucate şi gătirea, şi şezi lângă picioarele Domnului şi ascultă cuvintele Lui, ca să te faci părtaş tainelor Dumnezeirii. Că privirea învăţăturilor lui Iisus a întrecut slujba trupului.

Deci ai luat, iubitule, pildele şi dovada. Râvneşte cele ce vrei: sau să fii slujitor săracilor, sau îndrăgitor dogmelor lui Hristos. Iar de poţi pe amândouă să le râvneşti, dinspre amândouă vei lua roada mântuirii. Întâi însă este cuvântul cel duhovnicesc, iar celelalte toate a doua sunt. Că «Maria – zice – partea cea bună si-a ales». De vrei dar şi tu să fii tăinuitor al lui Hristos, şi de şezi lângă picioarele Lui şi de primeşti Evanghelia Lui, vei părăsi toată viaţa şi fără de grijă vei petrece şi îţi vei  uita şi însuşi trupul tău, şi aşa vei putea să vorbeşti cu privirile Lui, ca să râvneşti Mariei şi să câştigi slava cea preaînaltă. Iar rugând-te, vezi să nu ceri unele în loc de altele şi să mânii pe Domnul – nu bani, nu slavă omenească, nu stăpânire, nu altceva din cele ce trec – ci cere Împărăția lui Dumnezeu şi toate cele spre trebuinţa trupului El ţi le va da ţie, precum zice Însuşi Domnul «Căutaţi Împărăția lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi acestea toate se vor adăuga vouă» [Matthei 6:33]. Iar ale rugăciunii, iubitule, două sunt chipurile: unul al slavosloviei cu smerenia minţii; iar al doilea al cererii – mai jos decât celălalt. Rugându-te, dar, nu veni îndată spre cerere. Iar de nu, îţi pârăşti voirea ta, că de trebuinţă fiind silit, te rogi lui Dumnezeu. Începând, dar, rugăciunea, părăseşte-te pe sine-ţi, femeia, copiii; lasă pământul, treci peste cer, părăseşte toată zidirea, şi văzută, şi nevăzută, şi începe de la slavoslovia Celui ce a făcut toate; şi când Îl vei slavoslovi pe El, nu te rătăci cu mintea încoace şi încolo, nici nu grăi născociri elineşti, ci din Sfintele Scripturi alege, zicând: „Bine Te cuvintez pe Tine, Doamne, Cel îndelung răbdător şi suferitor de răutăţi, Cel ce în fiecare zi îndelung mă rabzi pe mine cel ce greşesc, şi ne-ai dat nouă tuturor stăpânire de pocăinţă. Că pentru aceasta taci şi ne suferi pe noi, Doamne, ca să Te slavoslovim pe Tine, Cel ce iconomiseşti mântuirea neamului nostru, uneori prin frici, alteori prin sfătuiri, alteori prin prooroci, iar mai pe urmă prin venirea Hristosului Tău ne-ai cercetat pe noi. Că Tu ne-ai zidit pe noi şi nu noi, Tu eşti Dumnezeul nostru” [Psalmi 99:2].

Iar când vei slavoslovi din Scripturi, precum poţi, şi vei trimite laudă către Dumnezeu, atunci începe cu smerenia minţii, şi zi: „Eu, Doamne, nu sunt vrednic înaintea Ta să grăiesc, căci foarte păcătos sunt”. Şi chiar dacă nu ştii ceva întru sineţi rău, aşa ţi se cade să zici. Că nimeni nu este fără de păcat, fără numai singur Dumnezeu. Că multe păcătuind, cele mai multe nici nu le pricepem. Pentru aceasta, zice Apostolul «Nimic nu ştiu întru sinemi, dar nu întru aceasta m-am îndreptat» [1 Cor 4:4], adică multe păcătuiesc şi nu pricep. Drept aceea şi Proorocul zice: «Greşelile cine le va pricepe» [Psalmi 18:13]; deci dar nu minţi de te vei numi pe sineţi păcătos. Că de vei pricepe, şi cu însăşi aceasta păcătuieşti, cu a zice că „nu sunt păcătos”, ci mai vârtos zi că „mai mult decât toţi păcătoşii sunt eu, care calc Dumnezeiasca poruncă care zice «Când toate le veţi îndrepta, ziceţi că netrebnici robi suntem. Că cele ce am fost datori să facem, am făcut»” [Luca 17:10]. Aşa ţi se cade a socoti de-a pururea, că adică netrebnic sunt, şi iarăşi, «cu smerenie unul pe altul socotind a fi mai de cinste decât pe sine» [Filipeni 2:3]. Roagă-te, dar, lui Dumnezeu cu frică şi cu minte smerită. Şi când întinzi cuvânt de smerită cugetare, şi zici: «Mulţumescu-ţi Doamne, că îndelung ai răbdat pentru păcatele mele, şi până acum nepedepsit m-ai lăsat. Că eu cu adevărat vrednic fusesem demult să pătimesc nenumărate rele, şi să fiu lepădat de la faţa Ta, dar iubirea Ta de oameni cea suferitoare de rele a răbdat îndelung asupră-mi, mulţumescu-ţi, deşi nu sunt îndestulat spre mulţumirea suferirii Tale de rele». Şi când cele două părţi ale slavosloviei şi ale smereniei minţii le vei împlini, atunci de aici cere ceea ce ţi se cuvine să ceri, nu bogăţie, precum mai sus am zis, nici slavă pământească, nici sănătate a trupului. Că El te-a zidit pe tine şi se îngrijeşte de mântuirea ta, şi ştie cum fiecăruia îi este de folos, ori să fie sănătos, ori să fie bolnav, ci cere precum ţi s-a poruncit, Împărăția lui Dumnezeu. Că pentru trebuinţa trupului tău, precum mai sus am zis, El se îngrijeşte. Că de prea mare cuviinţă este Împăratul nostru şi se mânie dacă cineva mic lucru îi va cere, dacă cineva din noi pentru cele ce nimic nu i se potriveşte cere de la Dânsul. Să nu aduci dar asupră-ţi mânie în vremea rugăciunii tale, ci cere-ţi lucruri vrednice Împăratului Dumnezeu. Cerând însă cele vrednice lui Dumnezeu, să nu te depărtezi până ce (nu) vei lua. Că aceasta însemnând zice Domnul în Evanghelie «Cine din voi are prieten şi va merge către dânsul la miezul nopţii şi-i va zice lui: Prietene, dă-mi împrumut trei pâini că mi-a venit un prieten din cale şi nu am ce să-i pun lui înainte, şi acela din lăuntru va răspunde: Nu-mi face mie osteneală, că iată uşa s-a încuiat şi copiii mei sunt cu mine în pat, nu pot să mă scol să-ţi dau ţie? Zic vouă: deşi nu-i va da lui sculându-se pentru că îi este lui prieten, dar pentru obrăznicia lui sculându-se îi va da lui câte îi trebuie». [Luca 11:5-8]

Pildă ne dă nouă Domnul ca să ne înveţe pe noi să fim în credinţă tari şi obraznici. Că pildă ia de la om către om ca să te înveţi a nu te slăbi vreodată, că dacă vei cere şi nu vei lua să nu te depărtezi până ce nu vei lua. Însă, precum am zis mai sus, de ceri cele ce Dumnezeu voieşte, şi să nu zici că „păcătos sunt şi nu sunt auzit”. Căci ca să nu te deznădăjduieşti, pentru aceasta zice: «Deşi pentru că îi este lui prieten, nu-i va da lui, totuşi pentru obrăznicia lui îi va da lui câte îi trebuie». Deci măcar o lună de va trece, măcar un an, măcar vreme de trei sau de patru ani, măcar mai mulţi ani, până ce nu vei lua, să nu te depărtezi, ci cu credinţă cere, totdeauna binele lucrând.