[Sfîntul Nou Mucenic Efthymie] Şiragul acesta frumos al nevoitorilor acestor viteji ostaşi ai Sfintei Treimi l-a început minunatul Efthymie, din patrie Peloponisul, satul Dimiţana, născîndu-se din părinţi bine-credincioşi, anume Panaiote şi Maria, prin minunea Sfîntului Sfinţit Mucenic Eleftherie, al cărui … Read More
Controversa isihastă sau cum a fost Aristotel învins de Sfinţii Părinţi
În dimineaţa zilei de 10 iunie 1341, Constantinopolul, măreaţa capitală a Imperiului Bizantin, era cuprins de o forfotă neobişnuită. Cu toţii se treziseră mai devreme, cu mult mai devreme decât de obicei. Grupuri de bărbaţi şi femei ţinând copii de … Read More
Mărturisire împotriva ereziei, iniţiată de Schitul românesc Prodromu din Sf. Munte Athos
În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Toți cei care am fost botezați în Biserica Ortodoxă suntem membri deplini ai Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolești, adică a Trupului lui Hristos. Prin Taina Sfântului Mir am … Read More
Părintele Justin Pârvu: România – rezistenţa ortodoxă din Balcani
Părinte, vă rugăm să ne spuneţi câteva cuvinte despre poetul şi mărturisitorul Radu Gyr. V-a ajutat poezia lui Radu Gyr în închisoare? Pentru mine, a fost foarte impresionant un moment din viaţa de detenţie a lui Radu Gyr, anume asumarea … Read More