Sfântul Symeon al Thessalonicului – Tîlcuire la Crez [fragment]

ERMINIE CUPRINZĂTOARE A DUMNEZEIESCULUI Şl SFINŢITULUI SIMBOL AL DESĂVÂRŞITEI NOASTRE CREDINŢE ORTODOXE A CREŞTINILOR [fragment] Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din cer lată taină minunată, şi care iarăşi minunată este, pentru nemărginirea puterii dumnezeieşti. … Read More

Traian Trifan – Ce este mila?

Milostenia sufletească: 1 A îndrepta pe cel ce greşeşte 2 A învăţa pe cel ce nu ştie 3 A da sfat bun celui ce stă la îndoială 4 A ne ruga pentru aproapele 5 A mângâia pe cel întristat 6 … Read More

Sf. Theofan Zăvorîtul – În Marea Marţi

„Mergând Domnul spre Patima cea de voie, a zis Apostolilor pe cale: Iată, ne suim la Ierusalim, şi Se va da Fiul Omului precum scrie despre Dânsul. Veniţi, dar, şi noi, cu gânduri curate să mergem împreună cu Dânsul şi … Read More

Sfîntul Vasilie cel Mare: Cum să ne rugăm?

Că se cade ca mai înainte de toate să punem rugăciunea: Toata fapta, iubitule, şi tot cuvîntul Mîntuitorului nostru Iisus Hristos este îndreptar al bunei credinţe şi al faptei bune. Că pentru aceasta S-a şi întrupat, zugrăvindu-ne nouă buna credinţă … Read More