Ceasul 1. Matthei 27:1-56
27:1.    Iar făcându-se dimineaţă, toţi arhiereii şi bătrânii poporului au ţinut sfat împotriva lui Iisus, ca să-L omoare.
27:2.    Şi, legându-L, L-au dus şi L-au predat dregătorului Ponţiu Pilat.
27:3.    Atunci Iuda, cel ce L-a vândut, văzând că a fost osândit, s-a căit şi a adus înapoi arhiereilor şi bătrânilor cei treizeci de arginţi,
27:4.    Zicând: Am greşit vânzând sânge nevinovat. Ei i-au zis: Ce ne priveşte pe noi? Tu vei vedea.
27:5.    Şi el, aruncând arginţii în templu, a plecat şi, ducându-se, s-a spânzurat.
27:6.    Iar arhiereii, luând banii, au zis: Nu se cuvine să-i punem în vistieria templului, deoarece sunt preţ de sânge.
27:7.    Şi ţinând ei sfat, au cumpărat cu ei Ţarina Olarului, pentru îngroparea străinilor.
27:8.    Pentru aceea s-a numit ţarina aceea Ţarina Sângelui, până în ziua de astăzi.
27:9.    Atunci s-a împlinit cuvântul spus de Ieremia proorocul, care zice: “Şi au luat cei treizeci de arginţi, preţul celui preţuit, pe care l-au preţuit fiii lui Israel,
27:10.    Şi i-au dat pe Ţarina Olarului după cum mi-a spus mie Domnul”.
27:11.    Iar Iisus stătea înaintea dregătorului. Şi L-a întrebat dregătorul, zicând: Tu eşti regele iudeilor? Iar Iisus i-a răspuns: Tu zici.
27:12.    Şi la învinuirile aduse Lui de către arhierei şi bătrâni, nu răspundea nimic.
27:13.    Atunci I-a zis Pilat: Nu auzi câte mărturisesc ei împotriva Ta?
27:14.    Şi nu i-a răspuns lui nici un cuvânt, încât dregătorul se mira foarte.
27:15.    La sărbătoarea Paştilor, dregătorul avea obiceiul să elibereze mulţimii un întemniţat pe care-l voiau.
27:16.    Şi aveau atunci un vinovat vestit, care se numea Baraba.
27:17.    Deci adunaţi fiind ei, Pilat le-a zis: Pe cine voiţi să vi-l eliberez, pe Baraba sau pe Iisus, care se zice Hristos?
27:18.    Că ştia că din invidie L-au dat în mâna lui.
27:19.    Şi pe când stătea Pilat în scaunul de judecată, femeia lui i-a trimis acest cuvânt: Nimic să nu-I faci Dreptului aceluia, că mult am suferit azi, în vis, pentru El.
27:20.    Însă arhiereii şi bătrânii au aţâţat mulţimile ca să ceară pe Baraba, iar pe Iisus să-L piardă.
27:21.    Iar dregătorul, răspunzând, le-a zis: Pe cine din cei doi voiţi să vă eliberez? Iar ei au răspuns: Pe Baraba.
27:22.    Şi Pilat le-a zis: Dar ce voi face cu Iisus, ce se cheamă Hristos? Toţi au răspuns: Să fie răstignit!
27:23.    A zis iarăşi Pilat: Dar ce rău a făcut? Ei însă mai tare strigau şi ziceau: Să fie răstignit!
27:24.    Şi văzând Pilat că nimic nu foloseşte, ci mai mare tulburare se face, luând apă şi-a spălat mâinile înaintea mulţimii, zicând: Nevinovat sunt de sângele Dreptului acestuia. Voi veţi vedea.
27:25.    Iar tot poporul a răspuns şi a zis: Sângele Lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri!
27:26.    Atunci le-a eliberat pe Baraba, iar pe Iisus L-a biciuit şi L-a dat să fie răstignit.
27:27.    Atunci ostaşii dregătorului, ducând ei pe Iisus în pretoriu, au adunat în jurul Lui toată cohorta,
27:28.    Şi dezbrăcându-L de toate hainele Lui, I-au pus o hlamidă roşie.
27:29.    Şi împletind o cunună de spini, I-au pus-o pe cap şi în mâna Lui cea dreaptă trestie; şi, îngenunchind înaintea Lui îşi băteau joc de El, zicând: Bucură-Te, regele iudeilor!
27:30.    Şi scuipând asupra Lui, au luat trestia şi-L băteau peste cap.
27:31.    Iar după ce L-au batjocorit, L-au dezbrăcat de hlamidă, L-au îmbrăcat cu hainele Lui şi L-au dus să-L răstignească.
27:32.    Şi ieşind, au găsit pe un om din Cirene, cu numele Simon; pe acesta l-au silit să ducă crucea Lui.
27:33.    Şi venind la locul numit Golgota, care înseamnă: Locul Căpăţânii,
27:34.    I-au dat să bea vin amestecat cu fiere; şi, gustând, nu a voit să bea.
27:35.    Iar după ce L-au răstignit, au împărţit hainele Lui, aruncând sorţi, ca să se împlinească ceea ce s-a zis de proorocul: “Împărţit-au hainele Mele între ei, iar pentru cămaşa Mea au aruncat sorţi”.
27:36.    Şi ostaşii, şezând, Îl păzeau acolo.
27:37.    Şi deasupra capului au pus vina Lui scrisă: Acesta este Iisus, regele iudeilor.
27:38.    Atunci au fost răstigniţi împreună cu El doi tâlhari, unul de-a dreapta şi altul de-a stânga.
27:39.    Iar trecătorii Îl huleau, clătinându-şi capetele,
27:40.    Şi zicând: Tu, Cel ce dărâmi templul şi în trei zile îl zideşti, mântuieşte-Te pe Tine Însuţi! Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce!
27:41.    Asemenea şi arhiereii, bătându-şi joc de El, cu cărturarii şi cu bătrânii, ziceau:
27:42.    Pe alţii i-a mântuit, iar pe Sine nu poate să Se mântuiască! Dacă este regele lui Israel, să Se coboare acum de pe cruce, şi vom crede în El.
27:43.    S-a încrezut în Dumnezeu: Să-L scape acum, dacă-L vrea pe El! Căci a zis: Sunt Fiul lui Dumnezeu.
27:44.    În acelaşi chip Îl ocărau şi tâlharii cei împreună-răstigniţi cu El.
27:45.    Iar de la ceasul al şaselea, s-a făcut întuneric peste tot pământul, până la ceasul al nouălea.
27:46.    Iar în ceasul al nouălea a strigat Iisus cu glas mare, zicând: Eli, Eli, lama sabahtani? adică: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?
27:47.    Iar unii dintre cei ce stăteau acolo, auzind ziceau: Pe Ilie îl strigă Acesta.
27:48.    Şi unul dintre ei, alergând îndată şi luând un burete, şi umplându-l de oţet şi punându-l într-o trestie, Îi da să bea.
27:49.    Iar ceilalţi ziceau: Lasă, să vedem dacă vine Ilie să-L mântuiască.
27:50.    Iar Iisus, strigând iarăşi cu glas mare, Şi-a dat duhul.
27:51.    Şi iată, catapeteasma templului s-a sfâşiat în două de sus până jos, şi pământul s-a cutremurat şi pietrele s-au despicat;
27:52.    Mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor adormiţi s-au sculat.
27:53.    Şi ieşind din morminte, după învierea Lui, au intrat în cetatea sfântă şi s-au arătat multora.
27:54.    Iar sutaşul şi cei ce împreună cu el păzeau pe Iisus, văzând cutremurul şi cele întâmplate, s-au înfricoşat foarte, zicând: Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta!
27:55.    Şi erau acolo multe femei, privind de departe, care urmaseră din Galileea pe Iisus, slujindu-I,
27:56.    Între care era Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iacov şi a lui Iosi, şi mama fiilor lui Zevedeu.