Sufletele care sunt iubitoare de patimi și de plăceri și iubitoare de trup și care urmează propriilor voi și care cedează propriilor patimi și care nu urmează poruncilor evanghelice, purtând forma exterioară a evlaviei ca o mască și fiind înșelate … Read More
Hramul Sfinţilor Arhangheli la Mănăstirea Petru Vodă, 2017
Şi în acest an, cu prilejul sărbătoririi hramului, Mănăstirea Petru Vodă din județul Neamț a devenit loc de pelerinaj pentru credincioşi din întreaga ţară, veniți să-i cinstească pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, dar și să se închine și să … Read More
Sf. Macarie Egipteanul – Despre legea creştinului
Întrebare: Ai spus că toate sunt ascunse duhovniceşti în suflet. Prin urmare, ce înseamnă dar în Biserică vreau să grăiesc cinci cuvinte cu mintea mea? Răspuns: Şi Biserica se înţelege în două chipuri: în adunarea credincioşilor şi în unitatea sufletului. … Read More
Aurel State – Drumul Crucii
Cartea pentru care a şi fost ucis Aurel State reprezintă, după părerea noastră, una din cele mai importante scrieri ale literaturii române. O carte care nu trebuie să lipsească din biblioteca nici unui român. Sfîntul Mucenic Aurel State, eroul naţional, … Read More
Sf. Ignatie Briancianinov – Despre cele opt patimi şi cele opt virtuţi contrare lor
Cele opt patimi de căpetenie cu subîmpărţirile şi mlădiţele lor Slujirea pântecelui Îmbuibarea, beţia, nepăzirea şi dezlegarea posturilor, mâncarea pe ascuns, căutarea mâncărurilor alese şi, îndeobşte, încălcarea înfrânării. Iubirea nepotrivită şi de prisos a trupului, a vieţii şi odihnei lui, … Read More
Sfîntul Ilarion cel Mare şi începuturile vieţii monahale în Ţara Sfîntă
La anul 297, în satul Thavatha, aflat la cinci mile spre miazăzi de cetatea Gaza, s-a născut din părinţi păgîni, ca un trandafir din spini, cel pe care Sfîntul Antonie avea să-l numească „luceafărul cel ce răsare dimineaţa”. Pentru că … Read More
Sf. Simeon Noul Teolog – Un imn al dumnezeieştii iubiri
Cum de foc eşti, ce ţîşneşte, şi eşti rai răcoritor ? Cum de arzi şi-alini îndată! Cum mă faci nemuritor ? Cum de faci din vameşi îngeri şi-ntunericul lumină ? Cum ridici din iad? Şi cum de curăţeşti pe cei … Read More
Sf. Nicolae Velimirovici – Relaţia Bisericii Ortodoxe cu celelalte culte
Notă: Textul se referă şi la aşa-numiţii teologi “ortodocşi” de astăzi, şcoliţi mai mult în protestantism decît în dreapta-credinţă, şi care folosesc metode omiletice şi exegetice neortodoxe, fiind mai înverşunaţi decît sectanţii împotriva teologilor ortodocşi patristici. Ce înseamnă a crede … Read More
Arhim. Justin Pârvu – Despre politicieni
Politicienii de azi merg la biserică numai din patru în patru ani, când se fac alegeri. Adică avem de a face cu un creştinism de ocazie, interesat, plin de meschinărie. Creştinul „de duminică” merge grăbit la biserică, aprinde o lumânare, … Read More
Sf. Callist – Despre curăţia sufletului
Biserică a lui Dumnezeu şi jertfelnic este mai cu seamă omul cugetător, căci întru el se săvîrşesc în chip tainic, după omul lăuntric, jertfele şi adorările cele de gînd. Preot socoteşte a fi mintea care conduce sufletul, iar ca slujitor … Read More
Hotărîrea dogmatică a celui de-al şaptelea Sfînt Sinod Ecumenic
Despre cinstirea sfintelor icoane, împotriva prigonitorilor icoanelor Sfântul şi Marele Sinod Ecumenic care prin harul lui Dumnezeu şi datorită hotărârii dreptcredincioşilor şi iubitorilor de Hristos, împăraţii noştri Constantin şi mama sa Irina, s-a adunat pentru a doua oară la Niceea, … Read More
lumea dincolo de lume
Notice: Trying to access array offset on value of type bool in /home/petruvod/manastirea.petru-voda.ro/wp-content/themes/pro/framework/legacy/functions/frontend/featured.php on line 160
Sf. Dionysie Areopagitul – Epistola a 7-a (Către ierarhul Policarp), despre eclipsa de soare la răstignirea Mîntuitorului Iisus Hristos
Eu nu ştiu, când vorbesc către elini sau către alţii, dacă mă pot încrede în mine ca om de bine şi dacă pot cunoaşte şi spune adevărul însuşi ca atare, aşa cum este în realitate. Căci acesta dovedindu-se în … Read More
Psaltică versus polifonie
“Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru”. Pentru ortodocşi mărturia lui Hristos e limpede: totul ţinteşte şi susţine această arhitectură a interiorului. Întorcându-se la un tip de raţionalism precreştin şi alegînd să interpreteze mai degrabă decît să experieze pogorîrea Sfîntului Duh, … Read More














