Sf. Antioh Pandectul – Despre ierarhia bisericească

Despre arhierie Potrivit predaniei, arhieria e slujire ce cuprinde toate sfinţitele lucrări şi este mai presus de toate celelalte cinuri bisericeşti. Se cuvine ca arhiereul să fie bărbat insuflat de Dumnezeu şi dumnezeiesc, plin de toată sfinţita cunoştinţă, precum îi … Read More

15 motive pentru a nu-l mai admira pe Origen

Deoarece adesea auzim şi citim pledoarii admirative la adresa lui Origen, un mare ascet şi unul dintre cei mai redutabili teologi eretici (a trăit între anii 185-254), citat cu sîrg de mulţi teologi ortodocşi moderni certaţi cu literatura patristică însă … Read More

Sf. Ioan Dalyatha Sirianul – Scrisori mistice

Mistica siriană, alături de imnografia siriană, îşi păstrează locul de întîietate ca frumuseţe şi profunzime. Şi în pofida încercării vrăjmaşului de a distruge acest leagăn creştin, patrimoniul spiritual şi cultural al Siriei se păstrează în Bisericile din întreaga lume ortodoxă, … Read More

Cuviosul Sofronie Saharov – Despre ierarhia ortodoxă şi cea despotică

Scrisoarea a XVIII-a: Ostilitatea faţă de mănăstire în mediile bisericeşti. Despre ierarhie în Biserică. Degradarea ierarhiei întru „relaţii de clasă”. Despotismul episcopilor – rezultatul scăderii nivelului teologic. Orice rânduială pământească se poate primejdui a fi prost înţeleasă. Despre autoritatea exterioară. … Read More

Titu Popescu – De la paradox la paradoxism

Nota redacţiei: Publicăm acest text din două considerente: 1. pentru că uzurparea paradoxului şi distrugerea funcţiunii raţionale şi supra-raţionale de a-l pătrunde sunt cele mai importante arme antiumane folosite în secolul XXI în toate domeniile (de la teologia ortodoxă pentru … Read More

Sf. Andrei despre vederea raiului

“Ce a fost, nu ştiu, căci precum cineva toată noaptea doarme bine şi dimineaţa se trezeşte, aşa şi eu în acele două săptămîni am petrecut în acea dulce vedenie, precum dumnezeiasca voire a poruncit. Şi m-am văzut pe mine ca … Read More

Între ecumenism şi anti-ecumenism

NOTĂ: Simpla dialogare inter-confesională se împarte în: 1. diplomatică (a. civilizata conversaţie între oameni şi b. relaţiile oficiale dintre conducători), 2. apologetică (a. mărturia lucrării revelaţiei lui Dumnezeu în viaţa cuiva şi b. argumentarea dogmatică pertinentă) şi 3. polemică (combaterea … Read More

Icoana familiei creştine: Sfinţii Ioachim şi Ana

Sfântul şi dreptul Ioachim a fost din seminţia lui Iuda, trăgându-şi neamul din casa lui David împăratul în acest chip: din neamul lui Natan fiul lui David s-a născut Levi, iar Levi a născut pe Melhie şi pe Pamfir; Pamfir … Read More

Laude Maicii Domnului

Înregistrări de la privegherea şi praznicul Maicii Domnului Prodromiţa de la schitul românesc Prodromu din Sf. Munte Athos. (Privegherea – 24/25 iulie 2016 – a început la ora 7 seara şi s-a încheiat a doua zi la ora 7 dimineaţa; … Read More

Prohodul Maicii Domnului, tradus de Sfîntul Ioan Iacob

Starea I   Fiind Maica Vieţii, îngropării te-ai dat Şi-ale îngerilor cete s-au spăimîntat Adormirea ta cinstind-o luminat.   Născătoarea Vieţii şi-al luminii izvor La-ntuneric ucenicii cum te pogor? Tu fiind lumina noastră-a tuturor!   Te mărim pe tine, Maica … Read More

Despre documentele conferinţei din Creta

În conformitate cu Sfintele Canoane, vom prezenta cu smerenie propunerile şi gîndurile noastre cu privire la hotărîrile conferinţei din Creta (16-26 Iunie a.c.) într-o adresare scrisă, oficială, argumentată scripturistic şi patristic, la următoarea întrunire Sinodului B.O.R., aşteptînd în post şi … Read More