Viaţa Sf. Theotim al Tomisului (20 Aprilie)

Binecuvântat este Dumnezeu, Care ne-a dăruit nouă priceperea lucrurilor ce s-au făcut dintru nefiinţă întru fiinţă şi părtăşia la adâncul judecăţilor Sale – pentru care dar, cinste şi slavă de va aduce cineva, cu nimic nu va putea să îl … Read More

Sfînta Lumină, 2017

Hristos a înviat! Un fenomen unic în istoria omenirii este acela că la Vecernia ce se săvîrşeşte în Sfînta şi Marea Sîmbătă, la Sfîntul Mormînt al Domnului nostru Iisus Hristos de la Ierusalim vine un foc luminos din cer, care … Read More

Sfinţii Trei Ierarhi şi geocentrismul

Întreaga Biserică Ortodoxă prăznuiește luminat la 30 ianuarie pe cei trei ierarhi și dascăli a toată lumea (oecumena!): Vasilie cel Mare, Grigorie (de Nazianz) Cuvântătorul de Dumnezeu și Ioan Gură de Aur. Pentru că au fost nu numai ierarhi dar … Read More

Mihai Eminescu – Despre pătimirile Bucovinei

Nu veleităţile unei vieţi de stat mai mult sau mai puţin precare, nu deşertăciunea zgomotului în istorie este lucrul pe care-l voim. Oamenii de care se vorbeşte mai puţin şi popoarele item sunt cele mai fericite. Dar ceea ce voiesc … Read More

Viaţa Cuviosului Nectarie Protopsaltul

Părintele Nectarie a fost un călugăr desăvîrşit din veacul al XIX-lea, pe care Dumnezeu l-a ales pentru a da Athosului un muzician desăvîrşit care să înfrumuseţeze Biserica Sa cu cîntări dumnezeieşti. Părintele Nectarie a iubit, mai întîi de toate, unirea … Read More

Kathisma, locul odihnei Maicii Domnului în drum spre Bethlehem

Veseleşte-te Bethleheme, Efrata găteşte-te; că iată Mieluşeaua, purtând în pântece pe Păstorul cel Mare, se grăbeşte să-L nască; pe Care văzându-L purtătorii de Dumnezeu Părinţi, se bucură împreună cu păstorii, lăudând pe Fecioara, care Îl hrăneşte cu lapte. Între Ierusalim … Read More

Sf. Columban – Scrisoare către Papă

Papa Bonifatie al IV-lea (a trăit între 550-615), căruia îi este adresată această scrisoare, a fost, în vremea pastoraţiei sale, învinuit de unii că sprijină nestorianismul, iar de alţii că sprijină monofizismul, fiind ulterior reabilitat şi canonizat. Sfîntul Columban, care … Read More

Din istoria internaţionalismului zelotist

Referindu-se la incidentul de la Albineţ din 1935, presa din 22 august 1936 scria despre episcopul Serafim: “Nimeni nu s-a gândit că acest slujitor al altarului urmăreşte alte scopuri, deţinând o misiune specială din partea acelora care aveau tot interesul … Read More