Sf. Kyrill Fileotis – Despre legi şi guvernare

Trebuie, așadar, să păzim cu dreaptă credință legile impuse și să nu schimbăm pe nici una. Căci ceea ce se impune prin ele, chiar dacă ar părea mai rău, este mai folositor decât a le înnoi mereu, chiar dacă acest … Read More

Traian Trifan – Ce este mila?

Milostenia sufletească: 1 A îndrepta pe cel ce greşeşte 2 A învăţa pe cel ce nu ştie 3 A da sfat bun celui ce stă la îndoială 4 A ne ruga pentru aproapele 5 A mângâia pe cel întristat 6 … Read More

Despre botezul pocăinţei

După Botez, care este începutul mântuirii tuturor credincioşilor, Mărturisirea este a doua curăţire şi ca al doilea Botez. Drept aceea se cuvine ca noi toţi, mireni şi monahi, clerici, preoţi şi arhierei să ne mărturisim păcatele şi nici unul din … Read More

Despre lupta cu gîndurile

GRIGORIE. [Odată, vrăjmaşul] prefăcându-se că este un pelerin străin, făcea înconjurul străzilor oraşului şi striga: „Oh! Sfântul bărbat Fortunat episcopul! Iată ce a făcut! A alungat un pelerin străin de la adăpostul său! Caut unde să mă odihnesc, dar în … Read More